Victor Stanculescu: in spatele meu la Ministerul Apararii a actionat un grup filorus, care a urmarit crearea tuturor conditiilor pentru ca toata lumea sa fie convinsa ca Ceausestii trebuiau lichidati.

Victor Atanasie Stănculescu: „L-am ridicat în aer pe Ceauşescu ca să-i iau puterea“ „Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!”

---

Domnule general, se fac 20 de ani de la Revoluţie. Spuneţi că nu aţi dat ordine de reprimare la Timişoara. Dar cine le-a dat? Eraţi acolo, ştiţi ce s-a întâmplat.

Victor Atanasie Stănculescu: Da. Ştiu foarte bine chiar. Ordinul a avut o filieră de comandă clară. Ceauşescu i-a spus lui Milea şi l-a făcut cum l-a făcut. Milea l-a transmis lui Guşă. Şi Milea a făcut încă o greşeală. A trecut şi peste Guşă, peste Timişoara, şi l-a dat comandantului Armatei de la Craiova, generalul Roşu, şi chiar la comandanţi de mari unităţi din zonă – să facă defluiri, să facă mişcări de trupe, că ne‑am pomenit cu ele în mişcare, cu ordin de sus.

Când am scos din documentele strict secrete ale Armatei jurnalul de luptă, cu ordinea de bătaie şi pe ce linie s-au transmis ordinele, s-a dat lista. Şi acolo se vede, pe această listă: unul, doi, trei, patru, cinci generali, nouă-zece colonei şi locotenent-colonei, până jos, la comandanţii de batalioane… Stănculescu nu apare deloc pe listele astea. Nu am dat!

Ce a fost cu comisia din 1990, de la Guvern?

A fost o cercetare chiar în primele zile ale lui ianuarie. Petre Roman a făcut o hotărâre de guvern prin care a cerut o comisie care să cerceteze Timişoara. Stănculescu îl interesa, pentru că eram deja ministrul Economiei şi urma să fiu… Fusese scandalul de la Marele Stat Major, Militaru părea să vrea să aresteze Marele Stat Major, să-l dezarmeze. Fusese prima criză în Armată.

Urma să fiţi ministrul Apărării.

A venit comisia, a zis că n‑am fost amestecat, dar Parchetul a continuat cercetările.

Stănculescu priveşte fix în ochii reporterului. Caută, parcă, răspunsul la o întrebare: ăsta cu cine-o mai fi? Toată viaţa a avut de-a face cu oameni care „erau cu cineva”. Cu Ceauşescu sau… Cu Iliescu sau?… Cu sovieticii sau…?

„Dacă pleci, îţi dau cu vasul ăsta în cap!”

Să ne întoarcem la Revoluţie. Piciorul în ghips, în dimineaţa de 22… Soţia v-a convins?

Tocmai venisem de la Timişoara, cu un avion militar. Am ajuns acasă pe la ora trei şi ceva. Pe drum m-au informat aghiotantul şi şoferul cu ce s-a întâmplat la Universitate, în noaptea respectivă. Soţia era şi ea speriată, panicată. A sunat ofiţerul de serviciu pe minister: „Tovarăşul ministru a zis să vă duceţi la dânsul”. „Unde e tovarăşul ministru?” „La Comitetul Central”. „Foarte bine. Deocamdată, eu nu mă duc la Comitetul Central, eu mă duc la minister. Dar o să mai întârzii”.

Ministru era Vasile Milea, care peste noapte făcuse măcel la Universitate…

Al doilea telefon a fost pe la cinci, al treilea pe la cinci şi-un sfert. Soţia, în panică: „Unde să te duci, vrei să te omoare şi pe tine? Decât să pleci, mai bine îţi dau cu vasul ăsta în cap!”. Aveam un vas mare de porţelan. I-am zis ce am făcut la Timişoara. Soţia mi-a zis: „Du-te la spital!”. Am căzut de acord. Am plecat la Spitalul Militar Central pe la ora cinci şi jumătate.

Cu ce maşină?

M-am dus cu maşina mea, cu şoferul de la minister. Am întrebat cine e de serviciu. „La Secţia Ortopedie e de gardă domnul general Niculescu”. Şi am intrat la el în cabinet. I-am spus ce s-a întâmplat la Timişoara şi că nu vreau să mă alătur grupului de la Comitetul Central.

„Găseşte o soluţie!”, i‑am zis, fără alte explicaţii. „Foarte simplu: vă pun piciorul în ghips”. Asta a durat vreo jumătate de oră, că el a mai ieşit din cabinet. Eu tot aşteptam. Pe la şase a apărut. A venit întâi cu un lighean mare şi apoi cu o tavă metalică în care erau feşe de ghips. „Domnule general, nu ştie nimeni că sunteţi aici, n-am spus nimănui. Eu, personal, o să vă pun piciorul în ghips”.

Stângul sau dreptul?

Stângul! Şi mi l-a pus de jos, din vârful degetelor, până sus, la jumătatea coapsei. Zic: „Şi dacă o să mă controleze, să mă întrebe cineva?” „Nu este nicio problemă, spuneţi că aveţi ceva la rotulă şi că v-am blocat piciorul pentru rotulă. Acolo nu se poate face niciun control, că sunt cartilagii, nu pot să se vadă”.

M-a pregătit din punctul de vedere al alibiului. Şi în timpul ăsta dă telefon Hârjeu (n. red. – secretarul de cabinet al lui Ceauşescu), care m-a căutat la minister şi aflase unde sunt – la spital, că le spusesem că mă duc la Spitalul Militar că nu mă simt bine. „Vă cheamă tovarăşul!”, zice. „Nu pot, dom’le, că sunt cu piciorul în ghips”. Şi am închis. Mai târziu, Hârjeu declară că i-a raportat lui Ceauşescu. Şi Ceauşescu a zis: „Să mi-l aduceţi oricum!”.

Întâlnirea cu Ceauşescu

Mai departe?

De la spital am plecat acasă, m-am aşezat în pat şi am aşteptat. Cu atâta ghips pe mine, piciorul era greu, nici nu se uscase complet. Am avut glezna şi călcâiul legate bine. Eu, după telefonul lui Hârjeu, aşteptam să fie ceva, nu ştiam ce raportează – mă lasă, nu mă lasă?! Milea n-a dat niciun telefon după mine.

Pe la ora 9.30-10.00 a venit o maşină de la Comitetul Central, o Dacie, cu doi de la SPP – pardon, de la Direcţia a V-a a Securităţii. Şi cu cineva de la cabinetul lui Ceauşescu. M-am trezit cu ei la poartă: „Tovarăşul vă cheamă. Mergeţi cu noi”. Mi-am chemat aghiotantul, locotenentul-major Trifan Matenciuc, şi cu el am plecat la CC. Am intrat pe intrarea C…

Intrarea laterală…

… Am urcat la etajul 1. M-am dus către cabinet. Acolo, în anticameră, probabil l-a anunţat cineva pe Ceauşescu. Au ieşit şi el, şi ea. Lângă mine, Matenciuc şi alţi civili. Nu mai ţin minte ce-am bâlbâit atunci – „Să trăiţi” probabil c-am zis. „Cine-i ăsta?”, a întrebat Ceauşescu. „Aghiotantul meu”. „Bine. Vezi că a dat ordin Milea să vină două… nişte unităţi în piaţă, să curăţăm piaţa, şi n‑au sosit. Du-te imediat şi…” Nu mai ţin minte exact… după 20 de ani au început să se stingă luminile în cabinetul meu din cap.

„Am înţeles”, am spus. Am plecat şi m‑am dus la al treilea, al patrulea birou de biroul lui Ceauşescu, pe acelaşi etaj, pe dreapta, unde era grupul de generali, cu Voinea (comandantul Armatei 1), Eftimescu (şeful Direcţiei Operaţii din Marele Stat Major)... Am întrebat ce unităţi sunt. „Cele două unităţi de pe Olteniţei, regimentul de tancuri şi regimentul mecanizat”. Am înţeles, am ieşit.

Cu ghipsul pe treptele Palatului, până la etajul 6

Generalul fără grad poartă haine elegante, de culoare maro. În piept, pe partea stângă, nu are decoraţii militare, ci o insignă pe care scrie cu litere mici: „Federaţia Română de Snooker”. „Sunt preşedinte de onoare”, precizează el. Semn că la snooker n-a fost degradat.

Cum aţi „executat” ordinul comandantului suprem?

Am acţionat pe dos. L-am oprit pe primul transmisionist pe care l-am întâlnit, s-a prezentat, l-am întrebat dacă are legătură cu cele două unităţi care afluiesc şi l-am întrebat care-i situaţia lor. A intrat într-o cameră şi a luat legătura prin staţie. După două minute a ieşit şi a zis că una e pe Viilor, alta e la Tineretului. Veneau spre Piaţa Palatului.

Am făcut legătura imediat cu Piaţa Tienanmen. Ştiam ce se petrecuse în China. Am spus: „Dă ordin imediat să se întoarcă în cazărmi şi, dacă e populaţie, să spună că «Armata e cu voi, staţi liniştiţi că nu se întâmplă nimic!»”. Era ora 10.20, cred. M-am întors şi am raportat că unităţile vin spre piaţă.

De ce l-aţi păcălit pe Ceauşescu?

Trebuia. Dacă spuneam că am dat înapoi, nu mai aveaţi ocazia să vorbiţi cu mine.

Ştiaţi că pleacă din sediul CC atât de repede? Dacă mai rămânea acolo, să zicem, încă o zi, vedea că l-aţi păcălit.

Mi-am dat seama că trebuia să-l scot din joc. I-am spus că a început presiunea în piaţă. „Cred că ar fi bine să ieşiţi din local…”. Erau deja în panică, cam cum i-aţi văzut la proces, în film. „Cum să ieşim?” „Chemăm elicopterul sus, pe terasă, vă suiţi şi plecaţi din clădire”. Voiam să le rup legătura cu pământul. Dacă-i ridicam în aer, le luam puterea.

De-aia i-aţi ridicat în aer…

Oricum puteam să-i scot. Prin subsol era un canal care ducea de la Comitetul Central spre Sala Palatului. Neagoe mi-a spus că i-a raportat că nu se poate pe acolo, că e canalul înfundat. Mai era şi o altă variantă, de care eu n-am ştiut, am aflat ulterior – se pregătise varianta ca Eftimescu să-i scoată cu un transportor. Dar eu întâmplător dădusem ordin să plece transportoarele din piaţă. Dacă a vrut Eftimescu să facă mişcarea, pe la 11 şi ceva, n-a mai avut ce să mişte. Eu nu m-am dus la generali să le spun: „Vedeţi, fraţilor, că o să plece şeful”. În perioada aia, niciun general n-a ieşit din cameră. N-au mişcat, efectiv.

I-aţi „paralizat” câteva ore atunci…

Se punea întrebarea dacă ăştia, care erau de două-trei zile acolo, nu vor accepta varianta şi vor spune „nu, noi îl apărăm pe Ceauşescu”.Eram unul contra zece,câţi erau acolo… A fost al doilea moment critic. L-am grăbit. Eu i-am dat ordin lui Rus, i‑am spus lui Neagoe să confirme. Că aşa era atunci, trebuia să cheme elicopter Ministerul Apărării şi să confirme Direcţia a V-a a Securităţii. S-a făcut comunicarea. Ei au ieşit, au stat în hol de pe la ora 12 fără zece, tot aşteptau, apoi au ieşit pe sală. Nu mai vine, nu mai vine…

„Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!”

Dar a venit.

Deodată au apărut Manea Mănescu şi Emil Bobu, că merg şi ei. Eu ştiam că vin două elicoptere. Am întrebat pe cei de sus, de la Statul Major al Aviaţiei, care era la etajul 6, dacă se poate ateriza pe acoperiş şi dacă nu sunt antene. Am aflat că nu poate ateriza decât unul, că au curăţat ei câteva antene mai mici, le‑au dat deoparte. Ei (n.red. – soţii Ceauşescu) s-au suit în lift şi s-au ridicat.

Vă amintiţi ultimul dialog pe care l-aţi avut cu Ceauşescu, înainte să plece spre elicopter?

Am fost despărţiţi. Am raportat că elicopterul a aterizat. „Vă raportez că elicopterul a aterizat, dar numai unul, pentru că al doilea nu mai încape pe terasă”. Atunci a zis: „Manea şi Bobu, mergeţi cu mine!”.

Nu a fost un „La revedere”, ceva?

„Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!” – atât. Simplu. Foarte milităros.

Stop! Trei zile mai târziu, acel „Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!” suna macabru. În cazarma de la Târgovişte, Ceauşescu nu mai era nici comandant suprem, nici nu prea mai avea cum să trăiască. Stănculescu avea grijă de asta.

Totuşi, aţi ajuns sus, la etajul 6.

Am plecat pe scări, să urc cinci etaje, aşa „şchiop” cum eram.

Cu ghipsul acela imens, de la şold la degetul mic…

Se urcă destul de bine dacă urci două trepte: pui pasul din dreapta cu două trepte sus şi pe urmă vii cu stângul alături, mergi destul de repede. Când am ajuns sus, altă nebunie – se blocase liftul şi ei erau în interior. Trânteau în uşă. Eu am încercat să trag de uşă. Nu se deschidea. În fine, s-a rezolvat din interior. Între timp, ăia pregătiseră masa la geam, că nu aveau scară să iasă pe terasă. Ei au trecut pe lîngă mine, au urcat în elicopter şi… gata.

Unde v-aţi luat la revedere de la ei?

De la lift, practic.

Asta cu „Victoraş, ai grijă de copii!” e o legendă?

Una dintre multele le­gende.

„Tovarăşul Milea mi-a luat pistolul şi… am auzit împuşcătura”

N-aţi ieşit pe terasă, măcar în uşă?

N-am ieşit deloc. Când am auzit că motorul se ambalează, atunci m-am dus către geam şi am văzut că se ridică. După ce a decolat elicopterul, i-am spus aghiotantului: „Ce facem cu pistoalele?”. Am căutat biroul unde erau Gărzile Patriotice şi am pus într-un sertar cele două pistoale, al aghiotantului şi al meu. Le-am lăsat acolo. În timpul ăsta, l-am văzut pe transmisionistul prin care se transmisese ordinul de întoarcere a celor două unităţi în cazarmă şi l-am întrebat: „Tufane, ce s-a întâmplat?”. Mi-a spus aşa: „A venit tovarăşul Milea când a ieşit de la Comitetul Central, eram pe sală şi mi-a luat pistolul. M-am ţinut de dânsul, am fost până sus, am stat la uşă acolo, până când… am auzit împuşcătura.

Probabil că s-a sinucis”. Pe urmă s-a schimbat varianta, că a fost omorât. Nu putea să fie omorât. Încăperea aia avea o singură intrare, pe unde n-a intrat nimeni peste el. Probabil că un om care a fost devotat comandantului suprem până în ultima clipă, când a fost făcut trădător, a cedat. Cum a cedat şi judecătorul Gică Popa după ce a dat sentinţa la Târgovişte.

Când aflaserăţi că a murit Milea?

În maşină, când au venit să mă ia de acasă.

Generalul ameninta cu conturile lui Nea Nicu? VIDEO

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Reporterii CANCAN au fost singurii jurnalisti prezenti in salonul de la Spitalul Militar alaturi de generalul Victor Athanasie Stanculescu, filmand momentul in care acesta a aflat ca va ajunge din nou dupa gratii.

Imbracat intr-un tricou negru si o pereche de pantaloni de pijama, generalul, care se afla in pat, a primit vestea linistit, declarandu-se dezamagit.

La cateva minute dupa ce decizia judecatorilor privind incarcerarea sa a fost facuta publica, mobilul lui Stanculescu a inceput sa sune, primind aproximativ zece telefoane de incurajare in decurs de cateva minute. Generalul ne-a declarat ca toate actele care atesta ca este grav bolnav au fost depuse la dosarul de la instanta, dar ca nu s-a tinut cont de asta, precizand ca tocmai din cauza bolii avansate se afla in spital.

Intrebat cum comenteaza decizia instantei, generalul ne-a spus: Increngatura este prea mare, lucrurile au fost facute ca la carte, iar miza sunt eu. In luna ianuarie, mai exact pe 26, de ziua lui Nicolae Ceausescu mi-a fost respins un recurs, acum sunt trimis din nou la puscarie. Sa traga altii concluzia, eu am obosit, a spus Stanculescu, facand referire la conturile lui Nicolae Ceausescu, nedorind insa sa spuna despre ce este vorba si ce este cu acele conturi.

Avizul medicului Comandantul Spitalului Militar, Ioan Sarbu, a declarat ca Stanculescu ar putea parasi unitatea medicala doar daca medicul care il ingrijeste considera ca nu mai necesita tratament in spital.

Legea spune ca un pacient poate fi externat din spital fie la cerere, sub semnatura sa, fie cand medicul care il ingrijeste spune ca nu mai necesita tratament sub internare, a spus Sarbu. El a adaugat ca, de obicei, in cazul pacientilor care nu pot fi externati, acestia primesc tratament in interiorul spitalului, sub paza.

Generalul legendar Victor Atanasie Stănculescu, dezvaluiri din inchisoare!

Interviu în exclusivitate cu generalul Victor Athanasie Stănculescu 2

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

 

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

 

 Victor Stănculescu nu crede că are vreo şansă să iasă din arest pe motive medicale. Într-un interviu exclusiv pentru Realitatea TV, fostul general a declarat că, deşi este foarte bolnav, el poate fi tratat in spitalul penitenciar Jilava unde este încarcerat.

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a amânat pentru 24 februarie procesul în care Victor Athanasie Stănculescu solicită întreruperea executării pedepsei de 15 ani de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

Motivul amânării a fost nefinalizarea noii expertize medico-legale în cazul lui Stănculescu.

Nici avocaţii fostului general nu au reuşit să desemneze expertul parte care să participe la efectuarea expertizei, după ce ei au cerut acest expert.

Judecătorii au decis, pe 29 decembrie 2008, eliberarea din arest pentru trei luni a lui Mihai Chiţac. Magistraţii au luat această decizie în baza expertizei medicale care arăta că fostul general trebuie supus la două intervenţii chirurgicale pe cord.

La rândul lui, Stănculescu a cerut şi el eliberarea tot pe motive medicale, însă, deocamdată, nu s-a luat o decizie definitivă, cerându-se, în decembrie 2008, refacerea expertizei medico-legale.

Sursa: Realitatea TV

Colonelul Ion Petrescu: „Generalul Victor Atanasie Stanculescu. Omul care a dat… lovitura de stat în favoarea celor care si-au asumat apoi titlurile, documentele si drepturile de revolutionari”

LOVITURA DE STAT (2)
Înca  ma simt liber în tara mea. Îi datorez tatalui cariera militara si crezul în necesara demnitate a celor ce s-au aflat sau sunt acum în serviciul credincios efectuat în Armata României. O institutie care nu poate fi încriminata doar pentru a justifica anumite conduite personale, sau de grup, din acel sângeros decembrie 1989. O structura draga românilor si pentru ca, în vremuri de restri[te, întotdeauna faptele de arme au indicat liderii de facto. În o stire, curajul are pretul siu. Iar tacerea adumbreste sufletele camarazilor.  La 19 ani de la stigmatizarea militarilor care au fost scoli în strada, precum erau trimiti înainte în mine, la cules de porumb sau de struguri, la canal sau la construirea unor edificii admirate azi de straini, un gest reparatoriu se impune, la nivel national – gratierea. Este vorba de gratierea celor trimisi în spatele gratiilor pentru vina de a fi fost în diferite locuri unde era pusa la grea încercare abilitatea comandantilor de a nu intra în  manipularii vizând declansarea unui razboi fratricid – asa cum dorea Kremlinul, în ’89. si primul gratiat ar trebui sa fie generalul Victor Atanasie Stanculescu. Omul care a dat… lovitura de stat în favoarea celor care si-au asumat apoi titlurile, documentele si drepturile de revolutionari. Sa ne reamintim ca, imediat dupa moartea generalului Milea, doar trei demnitari mai puteau – teoretic – stapâni sutele de mii de militari derutati de gresiunea machiavelica vizând inclusiv integritatea României. În ordine inversa, acestia erau generalii Ilie Ceausescu, Stefan Gusa si Victor Atanasie Stanculescu. Primul stia de mult, de pe timpul unei vizite efectuate în Anglia, ca soarta fratelui este pecetluita. În conditiile date, nu mai avea nici o autoritate morala. Al doilea era vizibil afectat de clipele traite la Timisoara si se afla înca departe de Marele Stat Major. Al treilea este cel care a preluat comanda cu sânge rece si a fost imediat ascultat de toti militarii, de la soldat la general. Nu întâmplator. Domina prin calm, rigoare si decizii bine cumpanite. Armata l-a simtit ca atare imediat ce a transmis ordinul de retragere în cazarmi. Un ordin limpede. Ferm. Autoritar. Din acel moment, generalii au în]eles ca au un comandant care stie ce face – nu actioneaza împotriva poporului sau. Si multimea aflata pe strazi a în]eles ca la conducerea Ministerului Apararii Nationale luciditatea îsi spune cuvântul. De aici si descatu[area celor care demonstrau deja încluzându-i pe militari – priviti acum ca garanti ai libertatii. Iata acel moment comentat de Alex Mihai Stoenescu, în dialog cu Virgil M`gureanu, în volumul De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU: „AMS: În acea dimineata, foarte devreme, conform ocumentelor Armatei 1, în acea dimineata în care masele, cum spuneti dumneavoastra, au început sa se miste, trupele Ministerului Apararii Nationale au deschis focul asupra lor, în zona Vitan–Bârzesti, producând doi raniti. Deci sa ne în]elegem: în dimineata de 22 decembrie, multe ore dupa masacrul de la Inter– Universitate, s-a mai tras asupra oamenilor. Oamenii au fost opriti cu foc. Ordinul functiona în continuare. Prin urmare, ideea ca nu se mai putea trage fiindca s-a pornit revolta populara nu mai este de actualitate. Vreau sa fiu bine înteles: eu nu pun mai mult pret si mai multa greutate pe lovitura militar` de la ora 10.07, decât pe revolta populara. Sigur ca Stanculescu si, independent de el, generalul Vlad au actionat ca urmare a declansarii revoltei din Bucuresti, a venirii muncitorilor spre centru, dar asta nu înseamna ca Ceausescu nu intentiona sa mai reziste, provocând alte zeci de morti, poate sute. Noi aveam de-a face cu o lovitura militara care l-a deposedat de mijloacele de aparare ale CC-ului. Prin natura sa criminala, nu mai vorbesc de Elena Ceausescu, nu trebuie sa avem un dubiu ca represiunea ar fi continuat. Mai mult decât atât, Ceausescu îi cere la un moment dat lui Eftimescu o solutie de evacuare, spun ei,  iEftimescu planifica doua TAB-uri si doua subunitati înarmate, care sa permita iesirea din cladire si deplasarea prin oras. Or, acest lucru nu se putea face decât trecând peste oameni, prin multimea care era deja în strada. Acest lucru înseamna înca o data intentia de a deschide foc, pentru a-si asigura calea de scapare. Iata  însa ca în documentele MApN apar consemnari ale cautarii disperate a TAB-urilor din fata CC, dar cu doua pagini în urma se vad la fel de clar ordinele prin care Stanculescu le-a îndepartat. Prin urmare, nu putem disocia revolta populara de lovitura militara, fiindca, daca nu exista lovitura militara, lucrurile s-ar fi petrecut cu totul altfel. VM: Eu doresc doar atât sa adaug ca, deti aparent în contradictie, aceste puncte de vedere, de fapt, se completeaza reciproc. În ce sens: a nu se uita faptul ca multimile afluisera în noaptea de 21 spre 22 decembrie pe strazile Bucurestiului, ca intentia… atunci s-au vazut ultimele ore ale puterii lui Ceausescu… pe de alta parte, sa nu se uite ca, în pofida confruntarilor de la baricada si în pofida victimelor, revolta crestea în intensitate, sa nu se uite de asemenea provocatorii care erau în plin rol, actionau în strada si plecasera  deja, poate si ajunsesera la întreprinderi pentru a chema oamenii la revolta… o revolta nu pe de-a-întregul spontana. Suntem de acord si asupra ideii ca nimic nu a fost pe de-a-întregul spontan. Sa nu uitam ca ceea ce numim revolta si-a avut sorgintea în mitingul sabotat din 21 decembrie, amplificat apoi de ramânerea nucleului insurgent de la baricada si de represiune. Vreau sa reamintesc ca între faza în care Ceausescu a dat ordinele de represiune, cerând în mod ilegitim, ilegal sa se traga în insurgen]i, si pâna în momentul din fata sediului CC, se schimbasera multe, inclusiv în ceea ce priveste evaluarile lui Ceausescu privind raportul de forte. Este însa clar ca, daca s-ar fi creat acel dispozitiv de foc, bineînteles ca ar fi iesit un macel. Bine ca n-a iesit! Retragerea aceea a fortelor, asa cum a]i aratat, este numai o parte din situatia complexa în care se afla puterea în acel moment.” Retragerea aceea a fortelor se datoreaza unui singur om – generalul Victor Atanasie Stanculescu. Dupa cum tot lui i se datoreaza anularea de facto a prerogativelor prezidentiale ale lui Nicolae Ceausescu, prin convingerea acestuia de a parasi sediul CC-ului cu elicopterul. Din momentul decolarii acestuia, Ceausescu era decuplat de la toate pârgiile de comanda, devenind ex-presedintele tarii. Dialogul telefonic purtat ulterior de liderul de facto al armatei cu Ion Iliescu este gestul unui general care avea puterea în stat, putea sa o pastreze, ar fi avut ca pretext credibil perioada necesara pâna la coagularea unor formatiuni politice capabile sa sustina o competitie electorala, dar – fiind bine informat – a dat vizibilitate si autoritate celui harazit de vremuri sa preia conducerea României. si daca pentru toate astea se afla în închisoare – „binemeritând de la patrie” – înseamna ca de 19 ani ceasul dreptatii s-a oprit la ora 10.07…. Comandantul armatei de azi, presedintele României, are dreptul moral si legal sa-i gratieze, de Craciun, pe militarii înca umiliti în spatele gratiilor din închisori. Este un gest pe care îl asteapta veteranii de razboi, dar si cei cali]i în teatrele de operatii, ofiterii activi, în rezerva si cei în retragere. Îl asteapta de la omul care întinde mâna pe lânga corp, ca fost militar, când trece în revista garda de onoare si apoi îti pleaca fruntea în fata Tricolorului. Nu [i în fata vitregiilor vremii. În decembrie 1989, se scanda LIBERTATE TE IUBIM, ORI ÎNVINGEM ORI MURIM! În decembrie 2008, militarii au încredere în comandantul lor.
Doamne ajuta!

Si in timp ce salvatorul Securitatii – generalul Iulian Vlad – tace si traieste bine mersi -, semenul care s-a opus intentiei sovieticilor de a intra in tara, dar si dorintei noii puteri instituite aparent ad-hoc de a ii chema pentru anihilarea profesionista a teroristilor, generalul Stefan Gusa, s-a ales cu un cancer galopant si isi doarme somnul de veci la un metru sub pamant. Unii cu onoarea. Altii cu ubi bene, ibi patria…

Colonelul Ion Petrescu – in numerele 49 si 50 din saptamanalul „Observatorul Militar”.

„Ceausestii au crezut ca o sa-i salveze cineva”

Constantin Paisie, militianul care s-a aflat alaturi de Nicolae si Elena Ceausescu la Targoviste, povesteste cum au ajuns cei doi in cladirea Inspectoratului de Politie si, mai apoi, la unitatea militara din oras.

 

Va prezentam continuarea marturiei lui Constantin Paisie, militianul care a stat alaturi de Nicolae si Elena Ceausescu la Targoviste.

• Jurnalul National: Nu au dat deloc de inteles cei doi Ceausescu ca asteptau ceva, ca urma sa se intample ceva care sa reabiliteze situatia? Constantin Paisie: Nu. Nu. Daca nu ma insel, tot acolo la Ratoaia, am intrebat eu: „Dar cum de sunteti singuri?”, si Ceausescu a spus ca au mai fost insotiti de cineva, dar persoana aceea sau persoanele acelea s-ar fi dus la Comitetul judetean de partid Dambovita, la prim-secretarul Pantelimon Gavanescu, sa ia legatura cu cineva si sa se organizeze de acolo. Ca ei pana in zona Targovistei dadeau impresia ca venisera dezorganizati, ba cu o masina, ba cu alta. Dar nu ne-au spus mai mult, decat atat.Legat de asta, imi duc aminte ca au vorbit de un elicopter, ca s-ar fi dus cineva sa faca rost de un elicopter si Ceausescu a zis: „Probabil ca n-a gasit”.
• Nicolae Ceausescu isi incuraja sotia, spunandu-i ca e vorba de un moment trecator si ca totul va reintra in normal?Domnule, ei nu stiau ce se intampla in tara in timpul acela. Intr-adevar, dadeau semne ca ar astepta sa vina cineva sa-i scoata din toata treaba asta si sa se simta ei mai in siguranta, dar, vedeti, ei in primul rand pe Securitate se bazau.Stiu ca la un moment dat, Nicolae Ceausescu mi-a spus sa mergem la unitatea aia de Securitate, o unitate speciala la Baneasa, dar din partea Militiei sau a Armatei nu se astepta sa-i vina sprijinul imediat.
• Pe tot parcursul acesta, pana sa ajungeti la sediul Militiei, a rostit vreodata numele generalului Milea, l-a facut tradator?Asta tot la una din intrebarile noastre, a mea sau a colegului meu Enache, Ceausescu a raspuns: „Un tradator, a tradat” – atata a spus.
• Numele generalului Stanculescu l-a pomenit in vreo imprejurare? Nu.
  
  In aceeasi ordine de idei, sa stiti ca Nicolae Ceausescu in nici un fel n-a cautat sa-si menajeze sotia. Din contra, ei au stat tot timpul in asteptare, ca cineva ii va salva. Dar nu-si faceau nici reprosuri. Nu pomeneau nici de domnul general Stanculescu; deocamdata stateau in asteptare.
• Cine a hotarat plecarea de la Ratoaia? Eu. Dupa ce am auzit motorul acela, care de fapt era de tractor, atunci ne-am speriat, am intrat in masina, ne-am tot uitat pe sus, n-am vazut nimic si, la un moment dat, vazand ca nu-i nimic, am luat hotararea ca tot se insera, sa mergem la Inspectoratul judetean din Targoviste.Pe drum, ne-a zis Ceausescu: „Opriti, opriti aici!”. Ii era teama sa mearga din nou in oras, dupa ce vazuse ce se intamplase cu cateva ore inainte. Din aceasta cauza, Ceausescu a intrebat: „N-ar fi mai bine sa ma opriti la casa asta de tarani? Intru mai bine si stau la ei”. Eu am zis nu, ca nu putem sa fim in siguranta, si ca „n-avem cum sa va lasam asa, aici”. Practic erau case la marginea satului si n-am fost noi, militienii, de acord sa-i lasam acolo.Cand am ajuns in oras se intunecase bine, nu mai era nici o agitatie pe strazi, decat cativa trecatori.Mai intai am trecut prin fata Inspectoratului, sa vedem daca mai e ceva si daca putem sa intram. Apoi, am ocolit pe la gara, cu intentia de a intra prin poarta din spate a Militiei. Cand am ajuns la intrarea respectiva, atunci am avut toti patru din masina o stare de emotie, pentru ca au venit niste civili cu arme la noi: „Stai! Cine sunteti?”, si tot cu amenintari din astea. Baiatul care stiam ca statea in post acolo la poarta, statea si nu mai avea nici un fel de putere, de autoritate, de atributie acolo. Eu m-am adresat lui: „Mai, tu ce faci? Ce e cu lumea asta inarmata?”. Eu nu stiam ca intre timp sediul fusese devastat si revolutionarii luasera armele si munitia. L-am intrebat pe baiatul din post: „Vezi cu cine sunt eu in masina?”. S-a uitat, a vazut, s-a speriat, si a deschis imediat poarta.
  

  Am intrat si cei din curte au inceput sa strige: „Au venit, au venit!”. De altminteri in curtea Militiei erau putini oameni. Abia cand am ajuns la scarile din spate, de acolo, de la unitate, erau cativa civili si cativa subofitieri. I-am scos pe cei doi Ceausesti din masina, am urcat cu ei pana la etajul I, ca acolo avea comandantul biroul.

  
  

   

• Ce reactii au avut oamenii aceia care erau pe scari?In momentul in care am ajuns cu Ceausestii in fata scarilor, acolo, toti s-au dat la o parte. N-a cracnit nimeni, n-a zis absolut nimeni nimic. Toti erau socati, se uitau si nu le venea sa creada.Din toata galagia care era inainte sa ajungem noi acolo, cand a aparut Ceausescu dintr-o data s-a facut liniste mormantala. Nimeni nu mai scotea un cuvant.Cand am ajuns la etaj I din sediul Militiei judetene, mi se parea ca un domn Stirbescu, care erea un fel de sef al revolutionarilor din Targoviste, a facut un pic de galagie.Cand m-a vazut colonelul Cont Stefan, care cred ca era ofiter de servicii pe unitate, mi-a spus mie sa intru intr-un anumit birou cu Ceausestii.
  

  Eram in biroul comandantului cand, tot asa, niste civili revolutionari au intrat acolo, au facut cerc in jurul Ceausestilor si cautau unii dintre ei sa-l interpeleze, sa-l apostrofeze pe Ceausescu, sa-l jigneasca chiar. Tocmai de aceea, colonelul Cont ne-a facut semn sa ne retragem intr-un alt birou. De fapt in biroul alaturat, al loctiitorului comandantului.

  
  

  Ne-au lasat asa linistiti, sa zic zece minute, poate nici zece minute, dupa care a venit tot Stirbescu acela.

  
  

   

• Comandantul Militiei era in cladire? Nu. De fapt nici un ofiter din conducerea Militiei judetene nu se mai afla in sediu, afara de colonelul Cont.Acel Stirbescu incepuse din nou cu jigniri la adresa lui Ceausescu. Un fel de „ba, ne-ati nenorocit” si chestiuni de genul acesta. La un moment dat au vrut chiar sa-l bruscheze. Aproape ca nu-i dadeau voie lui Ceausescu sa stea pe scaun. Am intervenit eu si bineinteles ca sau asezat amandoi Ceausestii pe scaune.Eu vedeam la acei revolutionari targovisteni un fel de incercare de intimidare a lui Ceausescu. In situatiile acestea, Nicolae Ceausescu n-a scos nici un cuvant. In schimb Elena Ceausescu li s-a adresat de cateva ori. „Mai baieti, stati linistiti”. Asta asa, la cei patru-cinci civili care erau acolo.Am uitat sa mentionez ca atunci cand am spus loctiitorului de comandant, locotenent-colonel Bala Eugen, ca merg sa-i prind pe Ceausesti, acesta mi s-a adresat: „Tradatorule! Esti nebun!” si cuvinte din astea, prin care cauta sa ma linisteasca, sa nu cream o agitatie colectiva.
  

  Erau momente de degringolada la noi in unitate – cand unii dintre militieni predau armamentul, altii nu voiau sa-l predea. Dupa apostrofarea care mi s-a facut, aproape ca mi-am zis in sine ca trebuie sa plec, fiindca eram satul de atmosfera care se crease in incinta militiei.

  
  

  Am crezut ca mergem pur si simplu intr-o plimbare, nu credeam ca vom da noi de Ceausesti. Nici pe departe gandul, deci, sa dam noi de cuplul prezidential.

  
  

   

• Eu am inteles ca de acolo, de la Plante se daduse telefon la Militie si se comunicase ca Ceausestii erau acolo. Nu. Noi nu am stiut absolut nimic. Noi am mers la intamplare. Auzisem ca s-ar afla in zona. Si initial fusese lansat zvonul ca Ceausestii ar fi trecut prin zona Otelariei Targoviste, ca ar fi fost zariti in zona.Eu ma aflam in preajma dispeceratului Militiei, cand dispecerul de serviciu a iesit din incapere, pentru ca sa duca o comunicare comandantului unitatii. Comunicarea mi-a spus-o si mie si era aceasta, ca fusesera zariti Ceausestii pe platoul de la Otelarie.Intre timp, cand noi ieseam cu autoturismul pe poarta Militiei, a mai venit un cetatean, un targovistean, sa spuna ca i-a zarit pe Ceausesti in zona industriala a orasului.Pe baza acestei ultime informatii, alti colegi subofiteri au luat o hotarare sa mearga sa-i caute pe Ceausesti. Ei au plecat cu un ARO.
  

  Noi rulam cu masina, si la iesirea din Targoviste, cam dupa cinci kilometri, am observat in fata Institutului de Plante, ca stationa un camion cu muncitori agricoli si din toata miscarea si agitatia, am inteles ca acolo s-ar petrece ceva. Am oprit masina si i-am intrebat pe oameni: „Ce este, se intampla ceva pe aici?”. N-au raspuns si se aratau destul de speriati. Banuitor, am intrat pe poarta Institutului. Cred ca mai inainte, colegul Enache il intrebase pe soferul camionului si acesta ii spusese ca Ceausestii sunt inauntru, pentru ca Enache mi s-a adresat mie: „Deschide portile!”, de unde am dedus ca Enache stia ca acolo se petrece ceva.

  
  

  Dupa ce i-am luat pe Ceausesti de acolo, am vazut ca ajunsesera si colegii mei acolo, la Plante, si s-au intors si ei cu noi spre oras, dar in busculadele de pe strazile din Targoviste, cand era sa ne linseze multimea, colegii cu ARO s-au pierdut de noi.

  
  

  In felul acesta se explica raspandirea stirii certe, ca Ceausestii sunt deja retinuti, pentru ca acei colegi ai nostri au reusit sa ajunga la Inspectorat si sa povesteasca despre preluarea Ceausestilor de catre echipajul Paisie-Enache.

  
  

  E posibil ca Inspectoratul sa ne fi apelat, dar noi cred ca am avut statia inchisa.

  
  

   

• Sa revenim la scenele din sediul Militiei. Da. Acolo in sediu, colegul meu Enache a plecat acasa. Eu am ramas. Dupa acele altercatii verbale si usoare imbranceli fata de Ceausesti, am zis eu la un moment dat: „Daca vreti asta, eu plec. Ramaneti dumneavoastra cu ei”.Dar colonelul Cont nu a fost de acord si ne-au luat de acolo, pe Ceausesti si pe mine, si ne-au bagat din nou in biroul comandantului, unde nu mai era nimeni.Atunci m-a intrebat colonelul Cont daca le-am facut perchezitie. Eu am raspuns ca nu le-am facut. Colonelul Cont mi-a ordonat sa-l perchezitionez pe Nicolae Ceausescu, iar el a perchezitionat-o pe Elena Ceausescu, la care nu a gasit nimic de retinut. In schimb eu am retinut de la Ceausescu doua agende. Una mai mare, iar alta mai micuta. Cea micuta mi-a ramas mai intiparita in imagine, era filigranata cu numele lui, cu marginile aurite. Era o agenda mai speciala, facuta pe comanda, cum ar veni. Am mai gasit un stilou marca buna, gros, un set de chei, o batista si atat. Cheile erau mai multe, erau doua de seif, restul trei-patru de yale si un sigiliu. Pe sigiliu cred ca scria Cabinetul II.De fapt, noua ne era teama sa nu aiba arme. Si nu au avut. De asemenea, marturisesc ca nu am facut nici un fel de act de notificare a acelor obiecte gasite la perchezitie. Ba, chiar le lasasem pe masa acolo, in biroul comandantului. Abia cand a fost sa plecam la unitatea militara, colonelul Cont mi-a zis: „Ia-le si pe astea!” si le-am bagat la mine in buzunar.
  

   

• Uite, domnule, un lucru interesant. Daca Ceausescu ar fi avut notate in acele agende conturi deschise in banci din strainatate, cat ati stat dumneavoastra cu el acolo, zile si nopti, putea sa zica: m-ai perchezitionat la Militie si mi-ai luat doua agende, te rog sa mi le dai inapoi. Acest lucru nu s-a intamplat, nu mi-a cerut niciodata sa-i restitui obiectele retinute la perchezitie. Eu aproape ca uitasem de ele. Cand m-au prins militarii in garnizoana si au vrut sa ma lichideze ca terorist, ca sa demonstrez ca nu sunt terorist – pentru ca m-au pus la pamant, cu teava pustii in ceafa – am scos atunci obiectele lui Ceausescu, agendele si le-am aratat, spunandu-le: „Vedeti ce am cu mine, chemati comandantul aici, pentru ca el stie cine sunt. Si asa am scapat viu.”
• Erati in biroul comandantului Militiei judetene. Cand ati vazut primul ofiter de Armata intrand in biroul in care va aflati cu Ceausestii? Intre timp, colonelul Cont a primit o instiintare, ca un mare grup de manifestanti targovisteni se indreapta spre cladirea Militiei judetene. Prin urmare, colonelul Cont a fost, cred, cu ideea sa fie stramutati Ceausestii vizavi, la unitatea militara. Banuiesc ca acest colonel Cont, sau nu stiu cine, a luat legatura cu unitatea militara in acest sens.Asa se face ca la zece minute dupa ce am facut perchezitia, s-au prezentat doi ofiteri de la Armata. Unul dintre ofiteri avea un neg marisor la o spranceana, asta asa ca o distinctie, ca un semnalment. Cam in acelasi moment a venit si colonelul Dinu, loctiitorul comandantului Securitatii judetene. Am coborat cu toti sase si in fata scarilor am urcat intr-un ARO, la volan fiind colonelul Dinu.
• Comandantul si loctiitorul comandantului Militiei judetene n-au aparut deloc la sediu in acel timp? Nu. Absolut deloc. Cat am stat eu acolo, nu. Acei ofiteri de armata au venit ca niste executanti ai unui ordin de preluare a Ceausestilor. Ei nu s-au prezentat in nici un fel acestora din urma.Le-au spus Ceausestilor, ca pentru o mai mare siguranta a lor, e mai bine sa mearga la unitatea militara din vecinatate. Cei doi Ceausesti au fost de acord. Am coborat cu totii.
• V-a spus colonelul Contsa-i insotiti si dumneavoastra pe Ceausesti in unitatea militara? Da. Mi-a dat aceasta dispozitie. Mi s-a adresat astfel: „De ce sa mearga colonelul de Securitate Dinu cu Ceausestii in garnizoana? Nu, trebuie sa te duci si dumneata, mergi si dumneata cu ei”.Cum sa va spun, eu oricum ma duceam cu cei doi Ceausescu. Si eu voiam sa merg. Nu stiu, poate instinctul. Fiindca eu m-am urcat in ARO, cred ca printre primii. De fapt eu il tineam pe Ceausescu tot timpul de brat si deci era de fiecare data langa mine. Nimeni nu s-a impotrivit urcarii mele in ARO. Cum s-a urcat Ceausescu, eu m-am urcat langa el.Intre Militie si Unitatea Militara erau cam o mie de metri maxim. Cand am ajuns in fata unitatii militare, ofiterii de armata au dispus deschiderea portilor. Am intrat, si chiar la intrare, pe scari, a aparut comandantul unitatii, colonelul Kemenici Andrei, care i-a dat raportul lui Ceausescu: „Domnule presedinte, sunt comandantul garnizoanei…”, dupa formulele de atunci, cu emotie, asa i-a dat raportul, asigurandu-l ca se afla sub protectie si nu mai stiu ce i-a spus. Si daca nu ma insel, chiar Ceausescu a salutat; colonelul Kemenici a salutat in pozitie de militar si Ceausescu a dus mana la frunte. In orice caz a dat mana cu el, dupa care ne-a poftit in sala din incinta comandamentului, in care am ramas eu si cu cei doi Ceausesti.Au luat televizorul din camera de cum am intrat si in incapere nu era nici radio, nici difuzor, nimic. In sala aia erau patru paturi, doua birouri, un cuier si o chiuveta. Ne-au spus: „Stati aici, ca urmeaza sa primim noi ordine in legatura cu dumneavoastra”.
  

   

• Cine s-a sesizat primul ca sunteti in haine de militian?Probabil ca toti s-au sesizat de lucrul acesta. Eu eram intr-adevar in uniforma, atata doar ca nu mai aveam gradele pe umar. Le smulsesem in timpul altercatiei cu multimea, despre care am povestit.
• Si-a exprimat Ceausescu dorinta sa ramaneti in continuare, cu el, in unitatea militara? Nu. Nu. Sa va spun, pe mai departe, despre uniforma de armata. Cand eram acolo, in sala cu Ceausestii, era o caldura infernala de la o soba de teracota. A trebuit sa ma dezbrac si am ramas numai in camasa si intr-un pulover. Haina am agatat-o intr-un cuier-pom, unde erau mai multe vestoane atarnate. In noaptea in care am ajuns la unitatea militara, s-au iscat niste focuri de arma din unitate. Se tragea ca la balamuc. Noi am stins lumina, ne-am bagat pe sub paturi si dupa aceea, in intuneric, eu am luat din greseala din cuier o haina de capitan de armata, ca sa fiu pregatit pentru o eventuala iesire din acea incapere. Si de atunci am ramas imbracat cu acel veston de armata.Pe 25 decembrie seara, cand am aterizat cu elicopterul pe stadionul „Steaua” din Ghencea, si m-a vazut domnul general Stanculescu Victor in uniforma combinata, cu pantaloni de militian si veston de armata, si cand toti ma felicitau si mi se adresau cu „eroul nostru”, domnul general Stanculescu a spus: „Capitan te facem!”, iar domnul avocat Lucescu Constantin a replicat pe loc: „Vezi, domnule, nu puteai sa iei uniforma de colonel?”Intre timp, acolo in incaperea de la unitatea militara, din cand in cand, dupa aproximativ cate o ora, intra cate un ofiter sa mai observe cum stau lucrurile.Pana la urma s-a hotarat ca in interior sa stau eu permanent cu Ceausestii si de la Armata, capitanul Boboc. In afara usii, facea planton locotenentul-major Stoica, tot de la Armata. Trebuie sa mentionez ca acel capitan Boboc nu a stat tot timpul acolo. Intra acolo din cand in cand, dar in permanenta numai eu am stat cu Ceausestii. Intra, statea treizeci-patruzeci de minute sa vada ce se mai intampla, iesea, venea peste o ora. Santinela din fata usii era, intr-adevar, in permanenta.
  

   

• Am inteles ca a fost batut Ceausescu acolo, in incaperea aceea. Aceasta s-a intamplat dupa momentul cand eu am iesit din incapere si m-am dus la comandament sa le spun ca Ceausestilor li s-a facut foame. Cum am dedus eu asta? Ceausescu m-a intrebat: „Dumneata ai mancat ceva?”. Am raspuns ca nu am mancat. Si mi-a zis sa intreb daca nu au ceva pe la popota de mancare.M-am dus si am intrebat: „Nu ne da si noua cineva ceva de mancare?”.Un soldat ne-a adus pe o farfurie niste paine uscata, veche. Tot ce ne-a adus atunci se vedea ca le-a luat de la reziduuri, ramasite de la militari, asa ceva. Paine veche uscata, o bucata de branza la fel, si trei cani cu ceai. Atat ne-au dat.Intre timp eu am mers de cateva ori la popota ofiterilor si acolo am mancat, se mancau… fripturi. Iar noua aici, cu Ceausestii, ne-au dat resturi alimentare. Acolo, la popota, chiar imi amintesc ca am baut si o gura de palinca, daca nu ma insel.
  

   

• Deci nu este adevarata afirmatia comandantului unitatii militare, ca lui Ceausescu i-a fost servita mancarea pe care o mancau si soldatii si ofiterii din acea garnizoana? Nu. Nici vorba.
  
  In fapt, Ceausestii nici nu s-au atins de acea mancare. Parca au gustat ceva din ceai. Ceausescu a incercat sa muste si din paine, dar a renuntat cand a vazut-o asa veche si tare. Un detaliu: fiindu-le teama sa nu fie otravite alimentele, am gustat eu primul din ceai. Ceausescu chiar mi-a zis: „Ai curaj sa bei? Daca-i otravit?”. Si eu am raspuns ca nu, nu are cine sa ne otraveasca si am gustat eu primul si apoi au gustat si ei, de fapt numai el, ea nu s-a atins de nimic.
• Prin urmare, cate un ofiter de la Armata n-a facut echipa cu dumneavoastra si sa stati astfel in permanenta cu Ceausestii in acea incapere? Nu. Nu. Capitanul Boboc mai venea din cand in cand, statea asa, aproape o ora, dupa care pleca si iar revenea la intervale variate de timp. Mai intrau si alti ofiteri, dar asa pentru cateva clipe. In rest, acolo in incapere, de permanenta am fost doar eu cu Ceausestii.In unitatea militara, eu puteam sa umblu si liber. Asa se face ca atunci cand m-am dus la popota sa mananc ceva, a ramas cu Ceausestii capitanul Boboc. Dupa ce am mancat, m-am retras intr-un birou si am incercat sa ma odihnesc. Eram prea surescitat, n-am reusit nici macar sa atipesc si dupa o jumatate de ora m-am dus din nou la Ceausesti. Atunci a fost momentul cand l-am gasit pe Nicolae Ceausescu agitat, insangerat, cu hemoragie, cu haina si camasa patate de sange.Versiune acreditata de cei din unitatea militara, ca Ceausescu a fost impiedicat sa mearga la fereastra pentru a comunica cu manifestantii din strada – este cel putin discutabila. Geamurile erau camuflate cu paturi si prevazute cu druguri groase de fier.Eu simteam nevoia sa ma odihnesc si de doua-trei ori am mers la comandantul Kemenici, rugandu-l sa ma inlocuiasca cu cineva in timpul cat merg sa ma odihnesc. Eu chiar am vrut la un moment dat sa plec din unitate, dar comandantul Kemenici mi-a spus: „Dumneata i-ai dus, dumneata stai cu ei”.
  

   

• N-am lamurit bine cum ati ajuns de-ati imbracat un veston de capitan de armata in loc de cel de militian?Din greseala. Era noapte, lumina era stinsa in incapere si cand a trebuit sa o conduc pe Elena Ceausescu la toaleta, pe intuneric am luat din cuier un veston. Mai tarziu, la lumina, mi-am dat seama ca nu este cel de subofiter de militie, dar am ramas imbracat cu el, mai ales ca era mai gros si imi tinea de cald, cand eram scosi afara din comandament – in masina de campanie sau in TAB. La un moment dat cineva a sesizat si mi s-a adresat: „Mai, tu esti cam tarcat”. Dar ce conta acolo, in incaperea unde erau tinuti Ceausestii.

Victor Stănculescu va petrece Crăciunul în puşcărie

Victor  Stănculescu îşi va petrece Crăciunul după gratii. Tribunalulul Militar a amânat, încă o dată, până pe 29 decembrie, procesul în care fostul general Stănculescu solicită întreruperea pedepsei de 15 ani primită în dosarul Revoluţiei de la Timişoara. Motivul amânării a fost legat de faptul că INML nu a trimis concluziile expertizei medicale care ar trebui să lămurească dacă fostul general suferă sau nu de boli grave care l-ar împiedica să execute pedeapsa primită.

Reamintim că Victor Stănculescu a fost încarcerat, alături de fostul general Mihai Chiţac, la Spitalul Penitenciar Jilava, în vederea efectuării de teste medicale. Ambii foşti generali au cerut Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti întreruperea, din motive medicale, a pedepesei la care au fost condamnaţi pentru Revoluţia de la Timişoara. Instanţa a solicitat expertize medicale pentru cei doi. Expertizele ar urma să confirme ceea ce au declarat deja reprezentanţi ai Administraţiei Penitenciarelor, care susţin că Mihai Chiţac şi Victor Stănculescu suferă de boli cronice.
Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost condamnaţi definitiv, de Înalta Curte e Casaţie şi Justiţie, la câte 15 ani de închisoare şi degradare militară în procesul Revoluţiei de la Timişoara. Practic, instanţa supremă a menţinut sentinţa judecătorior de la fond potrivit cărora Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac nu pot fi exoneraţi de răspundere penală. Motivul reţinut de judecători – cei doi au executat ordinul lui Ceauşescu de a trage în manifestanţii de la Timişoara, deşi ar fi ştiut că ordinul este ilegal. Potrivit motivării sentinţei completului de trei judecători, Victor Atanasie Stănculescu a făcut parte din comandamentul care a condus acţiunea de reprimare a manifestaţilor de la Timişoara şi a exercitat cu „vădit exces de zel” atribuţiile ce i-au revenit în cadrul acelui comandament. Aceasta a dus şi la numirea sa de către Nicolae Ceauşescu, în seara de 20 decembrie 1989, în funcţia de comandant militar unic al muncipiului Timişoara.

În ceea ce-l priveşte pe Mihai Chiţac, instanţa a arătat că, din corelarea tuturor probelor, reiese că acesta a făcut parte din structurile de conducere a acţiunii de reprimare a manifestanţilor din Timişoara, că a exercitat şi el exces de zel, „implicându-se în mod vădit în executarea ordinului ce a avut ca urmare împuşcarea mortală a 72 de persoane şi rănirea altor 253 dintre care multe foarte grav”, se arată în motivare.

Interviu cu Generalul Victor Stanculescu interviu la B1TV

Ion Cristoiu: Dumneavoastra cand ati stiut precis ora, daca mai tineti minte din dupa-amiaza de 22 ca sotii Ceausescu sint la Targoviste in mina lui Chemenici?

Generalul Victor Stanculescu: In momentul cand Andrei Kemenici (Colonel seful Garnizoanei de la Targoviste) mi-a dat telefon.

Ion Cristoiu: Cand?

Victor Stanculescu: cred ca la 17:00.

Ion Cristoiu: Seara?

Victor Stanculescu: Da, seara in 22. Ilescu a aflat in 23 decembrie 1989 spre dimineata. Vezi Video!

Victor Stanculescu: Si i-am spus lui Chemenici – Chemenici e singuru unitate care n-ai forte, si i-am trimis o companie de tancuri de la Batalionul de tancuri din zona, si o companie de vanatorii de mici, si i-am intarit apararea lui.  

Generalul Victor Stanculescu : „Foarte interesant ca Generalul Dan Voinea spune ca eu i-am spus sa se faca asa , asa, si asa mai departe, dar el venise cu rechizitoriul scris cand a venit , ca n-a avut sigur in elicopter unde sa scrie , apoi iarna n-a avut unde sa scrie in care cerea condamnarea la moarte – Setinta Finala !”

Moderator B1TV Radu Moraru: Pentru Ceausescu?

Generalul Victor Stanculescu: Da.

Radu Moraru: Cu asta e interesant deci Generalul Dan Voinea spuneti acum, asta mi se pare o dezvaluire d-le Cristoiu, ca a venit cu rechizitoriul gata facut ceea ce spune ca stia la ce proces vine, pentru ca Generalul Dan Voinea spune in diverse situatii ca nu stia la ce procese este convocat.

Generalul Victor Stanculescu: Si al treilea, acel este cel care i-a spus lui Colonelul Dragomir inainte de a inainta dosarul la Curtea Suprema sau la Tribunalul Militar. Daca imi spui ca ai primit ordin de la Generalul Stanculescu sau de la Iliescu, te scot din cauza. Lucru care e inregistrat pe banda magnetica in sedinta pe la Curtea Suprema de justitie cand (……)

Generalul Dan Voinea a venit cu rechizitoriul gata facut (condamnare la moarte), stia la ce proces vine .

In diversi situatii Dan Voinea spunea ca nu stie.

Nu procurorii ci judecatorii sunt cei care condamna!

Generalul Dan Voinea a fost chemat in instatnta pentru a recunoaste ca acesta este rechizitoriul (1991) „Dosarul (Nr. 1/SP/1989) care a fost legalizat, proces – instanta pe baza unor copii pe Rechizitor 24 decembrie 1989, recunoscut de Dan Voinea ca a fost facut de mina domniei sale.”

Generalul Dan Voinea a recunoscut ca rechizitoriul a fost facut pe 24 decembrie 1989. Daca sotii Ceausescu au fosti impuscati pe 25. Cand a fost facut procesul pe 24 sau pe 25? Sotii Ceausescu au plecat pe 25 dimineata, procesul a durat o ora si jumatate apoi impuscati pe 25.

Generalii Armatei au dat lovitura de stat

Ion Iliescu Gelu Voican Voiculescu

de Alex Mihai Stoenescu Jurnalul National

Sâmbătă, 5 februarie 2005, 0:00

Manea nu vrea sa faca acest gest si ii deschide usa lui Parcalabescu. Ceausescu asculta stupefiat vestea sinuciderii lui Milea si are o iesire nervoasa, mai intai balbaindu-se, apoi gesticuland fara sens in momente prelungite de Momentul de panica a fost surprins de Silviu Curticeanu:”In timp ce el iesea din birou, eu tocmai intrasem in anticamera si, prin usa intredeschisa, Ceausescu m-a vazut, mi-a facut semn sa intru in birou si acolo, cu o voce ce nu mai avea nimic uman in ea, a pronuntat cu mare greutate si prelung balbait doar cateva cuvinte, pe care le reproduc textual: „Tu, tu, de ce, de ce nu, nu, mi-airaportat ca Milea s-a sinucis?!”. Balbaiala accentuata, fizionomia ravasita a fetei, privirea fioroasa demonstrau ca anuntul l-a scos din sarite si l-a surprins in egala masura”.

COMUNICATUL

In sfarsit, Ceausescu ii cere lui Curticeanu sa verifice, iar in momentul in care acesta se intoarce si ii confirma, Ceausescu face o criza de furie. Cere imediat venirea lui Constantin Mitea pentru a da un comunicat catre tara in care sa se arate ca generalul Milea a fost un tradator.De fapt,cu gestul suprem, Milea tradase doar ordinul lui de continuare a represiunii printr-un macel. Povestea comunicatului poate fi reconstituita si pe baza marturiei lui Eugen Florescu N-ati fost peste noapte in sediu? Eugen Florescu: Nu. A doua zi, la 8:00, cand am venit la serviciu, securistii au sarit la mine, repede, ca ati fost declarat tradator! Cine n-a fost cu tovarasul in sediu in noaptea asta a fost declarat
Avusesera doua cazuri – Neagoe si Harjau M-am dus la Mitea, dar n-am apucat sa vorbim prea mult ca au aparut din nou securistii: „Repede la Cabinetul 1!”. La birouri, in antecamera era cate un militar cu mitraliera. Usa spre biroul lui Ceausescu era deschisa si inauntru, mai multe persoane. Toti aveau carnetele in mana si notau Elena Ceausescu sigur, fara carnet, apoi Dascalescu, Bobu, Manea Manescu, Mitea, Petre Constatin de la TVR si secretarul de presa Sprintaroiu. Subiectul – sinuciderea lui Milea.
S-a petrecut mai tarziu de ora 8:00. Scena pe care o descrieti este dupa 9:30.E.F. Imediat dupa 9:30… Ceausescu dicta: „Sa scrieti ca tradatorul Milea s-a sinucis din lasitate…”.O clipa! Sunteti sigur ca a spus „din lasitate”? Este foarte important.
Sigur, si o sa vedeti de ce. Eu atunci auzeam de sinuciderea lui Milea si am retinut foarte bine cuvintele, pentru ca era o noutate, un soc. A terminat de dictat si noi am iesit. Exact cand plecam pe culoar, iese Ceausescu si striga dupa Mitea! Florescu!”. Ne-am intors…Si el ne spune:Sa luati masuri sa se deschida televiziunea la ora 12:00, sa se dea stirea, dar nu mai mult de o ora, ca sa facem economie”.Incredibil! Incredibil! – Atunci i-am spus si eu lui Mitea: „Pentru cine face economie, pentru aia care o sa-l spanzure?”, iar Mitea m-a tras de mana si mi-a spus: „Taci din gura, faci declaratii de astea cand te-a declarat tradator!”. Acolo, in birou, Ceausescu vorbea cel mai mult cu Petre Constantin, iar acesta, dupa aceea, a iesit si a dat telefon la TVR. Ii dicta ce-si notase lui Brates prin telefon si ii spunea: „Sa faci, sa pregatesti emisia…”. Problema este ca ceea ce isi notase si ce ii dictase Petre Constantin lui Brates erau niste idei, un text incropit, astfel ca atunci cand am vazut comunicatul la televizor, am vazut de fapt comunicatul facut de Brates. Mitea chiar a reactionat: „Brates il intelege pe tovarasul mai bine decat noi!”.
Asadar, textul citit la radio si tv era redactat de Brates pe baza ideilor notate de Petre Constantin de la Ceausescu. Insa a disparut cauza sinuciderii, asa cum o gasise Ceausescu… „din lasitate”. Va dati seama? Era cauza reala, nu ca a tradat in legatura cu agenturile straine.
Nu stiu ce au facut acolo la televiziune, dar Ceausescu a folosit fara dubiu expresia „din lasitate”. Am uitat sa va spun ca pe 21 seara Ceausescu i-a cerut lui Milea filmul de la Timisoara,acesta a promis ca-l aduce, dar nu a venit.
Dimineata, pe 22, i s-a adus un pachet cu fotografii. Erau lozincile „Jos dictatorul! Jos comunismul!” scrise pe vitrine.
S-a uitat, le-a rasfirat nervos si a batut cu pumnul in masa. Fotografiile au ramas acolo. Ceausescu era intr-o degringolada totala in perioada asta.

PROPUNERILE

Constantin Manea, seful de cabinet, a precizat ca Nicolae Ceausescu, afland ca Stanculescu n-a sosit, l-a chemat pe fratele sau, Ilie Ceausescu, dar acesta nu a fost gasit. Este o minciuna.Ilie Ceausescu se afla in cladirea CC si a fost in biroul lui Nicolae Ceausescu.Dimineata, inainte de sedinta de la ora 8:00, Ilie Ceausescu i-a spus fratelui sau: Situatia este deosebit de critica. Vin coloane de muncitori. Trebuie facut ceva. Trebuie destituit guvernul”Atunci, Nicolae Ceausescu a reactionat brutal: „Vezi-ti de treaba ta, avem acum sedinta de Consiliu Politic. Executam si vom vedea ce facem”.
Tot Eugen Florescu arata ca dialogul lui Ilie Ceausescu cu Nicolae Ceausescu, petre cut mai intai in jurul orei 6:00, a avut aspecte mult mai dramatice: „Ilie incerca sa-i atraga atentia ca vin muncitorii de pe platformele industriale, iar Ceausescu ii raspundea vesel:milion si i-au pus la punct de nu s-au vazut”.Ilie a plecat pentru ca era imposibil sa se discute cu el. Elena Ceausescu dirija totul si el, ca frate, nu o mai suporta. Aparuse, il ataca: „Nu-l mai speria pe tovarasul!”. A plecat de gura ei”. Acum, dupa ce Milea s-a sinucis, Nicolae i-a propus lui Ilie sa preia conducerea Armateidar fratele a refuzat, reprosandu-i totodata ca nu l-a ascultat nici in iulie 1989, cand i-a propus formarea unui nou guvern condus de Ion Iliescu si compus din personalitati rusofile, asa cum cerea Moscova. Elena Ceausescu a reactionat si de aceasta data violent, iar Ilie a plecat la minister. Aici,Ilie Ceausescu s-a instalat in biroul ministrului Apararii, unde a compus o lista de guvern, cu Ion Iliescu prim- ministru si a cerut sefului DIA convocarea atasatilor militari ai URSS si ai Chinei. Fara alta solutie, Nicolae Ceausescu cere din nou sa-i fie adus Stanculescu. Constantin Maneaarata ca, informat asupra „accidentului” lui Stanculescu, Nicolae Ceausescu i-a strigat: „Cu picioarele rupte, sa vina, si sa vina in 5 minute,sa nu se joace, ca-l aduc arestat!”. Stanculescu a sosit in aproximativ un sfert de ora imbracat cu haine civile. Simula ca e accidentat si ca il doare piciorul.
Ceausescu i-a dat atunci un ordin: „Stanculescule, preiei conducerea armatei in urma sinuciderii lui Milea si executi ordinul. Mergeti si opriti”, si i-a cerut sa-i cheme pe Voinea si pe Eftimescu.
Manea mai afirma ca el, imediat dupa numirea lui Stanculescu, acesta fiind in antecamera cabinetului, s-a uitat pe fereastra si i-a spus generalului: „Uite ca deja se umple (piata)” – intrasera primele grupuri de muncitori.

In acest moment al evenimentelor intervine o succesiune de informatii preluate de toata literatura subiectului nostru si care asaza in centru ordinul de oprire in cazarmi a deplasarii trupelor militare si interdictia de a se trage in oameni, ceea ce presupunea incalcarea ordinelor lui Ceausescu sau, mai corect spus, un contraordin, peste autoritatea comandantului suprem.entru a descalci dezinformarea creata dupa Revolutie din sursa militara, vom arata ca este vorba de doua ordine distincte, date de doua persoane diferite.

ORDINUL DE OPRIRE IN CAZARMA.

Pentru a salva onoarea lui Milea, militarii au declarat in corpore ca ordinul i-a apartinut ministrului. Ordinul i-a apartinut generalului Eftimescu si a fost dat dupa autoimpuscarea lui Milea (inca mai traia) la precis ora 9:54, dupa ce, cu un minut, in urma, lt. col. Costache l-a informat ca „s-a urcat lumea pe Tc(tancuri)”.
Continutul ordinului de la ora 9.54 a fost:Toate unitatile armatei executa numai ordinele comandantului suprem. Toate unitatile din Targoviste si Mihai Bravu se concentreaza in Bucuresti in cazarmile din Soseaua Oltenitei”. Nicolae Ceausescu preluase comanda directa a Armatei si intentiona sa dea ordine prin Eftimescu, adjunctul sefului MStM, ofiterul cu gradul cel mai inalt aflat in preajma sa.
Atat pe caietul Documentar de lucru, cat si pe caietul de ciorne, generalul Voinea si-a notat si ora exacta si continutul ordinului. Pe ciorna el este complet:
Gl. Eftimescu, 22.12.89, (ora) 9:54. Toate unitatile armatei executa num(ai) ord(inele) Cdt. Suprem. Toate U(nitatile) subord(onate) A1 ( Armatei 1) din G(arnizoana) M(ihai) Bravu si Targoviste se concentreaza in Bucuresti in cazarmile din Sos. OLTENITEI.
Unitatile…Raportez ce Unitate mai avem in cazarmi si unde sunt” (urmeaza raportul cu locatia unitatilor, din care numai Regimentul 22 se intoarce, Regimentul 22 fiind cel care anuntase urcarea manifestantilor pe tehnica – n.r.)”. Pentru a se proteja de acuzatia ca a transmis ordinul lui Ceausescu de preluare directa a conducerii Armatei, generalul Eftimescu nu a recunoscut ca a dat acest ordin si a pus dispozitia de oprire a unitatilor din judetele apropiate la cazarmile din Oltenitei pe seama lui Milea.Generalul Eftimescu a fost acela care a condus operatiile de represiune din sala comandamentului preluand si transmitand ordinele lui Milea si operand pe hartile militare aflate pe mesele de lucru. Pentru a ascunde aceasta vinovatie, el a deformat foarte multe informatii legate de momentele critice ale disparitiei ministrului Apararii.

In acest locsenatorul Sergiu Nicolaescu afirma ca intre orele 9:30 – 13:00 MApN a fost condus de grupa operativa,fiind lipsit de ministrul Apararii Nationale sau adjunctii sai” Probabil ca senatorul a fost dezinformat, dar lucrurile nu au stat asa. Oficial, interegnul respectiv a durat aproximativ 30 de minute.
In realitate, la numai cateva minute de la moartea lui Milea, Stanculescu a fost numit ministru si recunoscut ca atare de generalii aflati in grupa operativa. Ordinele lui vor fi transmise la minister de grupa de transmisiuni, prin capitanul Marius Tufan

ORDINUL DE A NU SE TRAGE

Acest ordin a fost dat de generalul Stanculescu. Dupa ce a iesit de la Ceausescu – inainte de ora 10:00 –, in calitate de nou ministru al Apararii, el s-a deplasat la grupa operativa, unde i-a intalnit pe generalii Eftimescu si Voinea El le-a cerut acestora sa-l informeze „cum este realizat dispozitivul de aparare din preajma CC si de ce forte dispune”.
Astfel, ca urmare a raportului pe care i l-au dat generalii – deci, recunoscandu-i autoritatea -, Stanculescu a aflat si ca se afla in deplasare spre centrul orasului inca trei regimente.Generalul Stanculescu a afirmat imediat dupa Revolutie ca a lasat „in mod deliberat evenimentele „sa curga” pentru a castiga timp si pentru a actiona in folosul Revolutiei”.
In realitate, la cateva minute dupa ora 10:00, generalul Stanculescu va transmite primul sau ordin in calitate de ministru al Apararii (Ora) 10:07. Col. Negrea.Rondoul – ind. MApN. transmite: nu se trage de catre nimeni, nici foc de avertizare – sa se parlamenteze”.”Rondoul” era indicativul ( ind. din text) ministrului Apararii Nationale si va fi indicativul prin care va conduce si da ordine noul ministru, general Victor A. Stanculescu. In acelasi timp cu revolta populatiei din Bucuresti si din alte cateva municipii, incepea lovitura de stat militara din 22 decembrie 1989.

PUCIUL

In urmatoarea ora, generalul Stanculescu va repeta ordinul de parlamentare cu manifestantii, ordin care va fi aplicat intocmai de subunitatile din strada, pe masura ce se derula revolta populara:(Ora) 10:11– col(oana) de la IMGB – Ap. Patriei, imense – blocat la jumatatea distantei,la 300 m de Oraselul Copiilor – lt. col. Costache.
(Ora) 10:30 Lt. col. Costache. Pantelimon, Muncii, Socului, Catelu, grupuri imense de la 23 Aug. – scandeaza.
(Ora) 10:35 – c. amiral P. George si col. Costin – sa se parlamenteze cu demonstrantii, la care sa se spuna ca se retrag in cazarma.Ora) 10:40– Toate unitatile parlamenteaza cu demon strantii ca se intorc in
(Ora) 11:15 Strada Baceni – Obor, Dimitrov, Republicii, M. Eminescu, coloane. R7Mc. este solicitat sa intervina, „nu se aproba”. La aceste ore Nicolae Ceausescu era in sediul CC, inca secretetar general al PCR si comandant suprem. Nici generalul Stanculescu, nici generalii prezenti in locul deciziei nu au facut publice detaliile preluarii puterii de catre Armata, deoarece le-a fost teama sa recunoasca gestul ce parea si grav,din punctul de vedere al conportamentului unei institutii, si periculos din punctul de vedere al imaginii. De aceea a fost lansata teza mult mai convenabila a „trecerii armatei de partea Revolutiei”. Aceasta formula se bazeaza, in fond, pe al doilea factor, care a favorizat intarzierea cunoasterii adevarului – ignoranta in privinta terminologiei si proceselor istorice de catre majoritatea populatiei. Doar cativa oameni avizati si educati au inteles ca orice trecere a unei Armate de partea unei revolutii se numeste Lovitura de Stat Militara sau puci, pentru ca se face impotriva guvernului si a puterii existente si in folosul unei puteri noi, revolutionare.Al treilea factor obliterant a fost pus in miscare prin folosirea de catre Armata a puterii preluate si a rolului decisiv avut in rasturnarea lui Ceausescu pentru a se proteja de erorile, ilegalitatile si crimele facute sub comanda generalului Milea pana atunci In sfarsit, politizarea partizana a evenimentelor, a Revolutiei, a impartit vocile in doua tabere care sustin doua teze total opuse si la fel de eronate: de o parte, „revolta spontana” si de cealalta parte, „lovitura de stat” data de Ion Iliescu si echipa lui gorbaciovista. Cheia loviturii din 22 decembrie 1989 este ca generalul Stanculescu si Armata au hotarat sa sprijine grupul Iliescu si sa-i ofere puterea. Lor li s-a asociat imediat Securitatea.

AM FOLOSIT INDICATIVUL RONDOUL

„Alex Mihai Stoenescu: Atunci chiar va propun sa discutam pe text, pe documente, dar acum vreau doar sa va intreb unele lucruri, de exemplu despre felul cum ati primit comanda Armatei de la Ceausescu. Va citesc cateva marturii: Manea afirma ca „Ceausescu,dupa sinuciderea lui Milea, l-a chemat pe Stanculescu. NC: „Cu picioarele rupte, sa vina si sa vina in 5 minute, sa nu se joace, ca-l aduc arestat”. A venit intr-un sfert de ora. Simula ca e accidentat si ca il doare. I-a cerut sa-i cheme pe Voinea si pe Eftimescu”. Atunci Ceausescu a dat urmatorul ordin: „Stanculescule, preiei conducerea armatei in urma sinuciderii lui Milea si executi ordinul. Mergeti si opriti”. Era vorba de oprirea manifestantilor. Manea se uita pe fereastra si va arata: „Uite ca deja se umple (piata)” – incepusera sa intre primii muncitori in piata. Usa cabinetului era deschisa si ordinul a fost auzit de cei din antecamera. Victor Atanasie Stanculescu Da, asa e, usa era deschisa, iar o parte din discutie a fost chiar in prag.
AMS Ati iesit si Manea v-a spus: „Uite, au inceput sa se adune”? VAS Eu am profitat… cum ati spus acolo la sfarsit?… opriti? AMS Mergeti si opriti! Era vorba de oprirea oamenilor care se apropiau de centru. VAS Eu am profitat de acest ordin dat intr-adevar asa de Ceausescu… uite ca eu uitasem amanuntul asta, dar mi-a ordonat „Opriti!”, si eu am spus: „Da, opresc”. Eu am oprit fortele care erau aduse de Milea din tara la margine (la periferiile Bucurestilor – n.r.). AMS Trupele oprite pe Oltenitei. VAS Da, am speculat ordinul de oprire a muncitorilor si eu am oprit trupele. AMS Vreau sa reconstituim: ati iesit de la Ceausescu si v-ati dus la grupa de generali. Erau acolo Hortopan, Eftimescu, Parcalabescu, cred ca deja era si Voinea. Le-ati comunicat ca sunteti numit ministru al Apararii? VAS Erau panicati, erau terminati, speriati, se impuscase Milea, si cand m-au vazut si le-am spus s-au refacut.