* Gheorghe D. Mărdărescu

Gheorghe Mardarescu

Gheorghe D. Mărdărescu, n. 4 august 1866 Iasi -d. † 5 septembrie 1938 Neuheimbad Germania. a fost general al armatei române în Ungaria Generalul Ungariei (1919-1920), decorat de Regele Ferdinand şi Regina Maria cu Ordinul militar „Mihai Viteazul” clasa III-a pentru acţiunea contra regimului bolşevic a lui Béla Kun. Ministru de Război (1922- 1926)

Studii

În 1888 a absolvit Şcoala de Ofiţeri de cavalerie şi infanterie în Bucureşti. Între 1892-1894 şi-a continuat studiile la Academia Militară urmănd şi cursuriile de comandant în Brueck şi Spandau.

În 1 aprilie 1906 în urma propunerilor repetate ale Marelui Stat Major, care avea în subordine Înfanţeria română şi Comitetul Consultativ al Infanteriei, Ministerul de Râzboi aproba prin Decizia Ministerială nr. 531 din 12 februarie 1906, înfiinţarea Şcolii de tragere a Infanteriei.

Şcoala urmează să funcţioneze la Campul Regional de Instrucţie al Corpului 2 Armata (Mihai Bravu). Pentru încadrarea acestei şcoli sunt prevazuţi: – 1 maior, Comandant; – 2 capitani (1 ajutor al comandantului şcolii şi 1 comandant de companie instrucţie); – 1 locotenent, ofiţer cu tragerea

În 10 mai 1906, prin Înaltul Decret numarul 1688/1906, Capitanul Gheorghe Mărdărescu este Înaintat la gradul de maior şi numit Comandant al Şcolii de Tragere.

Între 1901-1906 era directorul de studii militare la Academia Militară. Era şi comandant la şcoala de infanterie şi şeful de studii maistru militar ale claselor de corp I, şi II.

1 apriie 1913 Prin Înaltul Decret numarul 2965/1913, se fac urmatoarele mutări: – Locotenent colonel Gheorghe Mărdărescu a fost înalţat la gradul de colonel şi mutat ca Şef de Stat Major al Corpul 1 Armata.

În 1915 a fost desemnat în funcţia de comandant al Academiei Militare. Şcoala de Ofiţeri de cavalerie

Cariera militară şi politică

În 15 august 1916, generalul Gheorghe Mărdărescu, a primit comanda Corpului XVIII brigada de infanterie. în aceaşi lună a fost desemnat în funcţia de şef maistru (Staff) Corpul III al Armatei pănă în 1917, funcţia pe care a deţinut-o viitorul mareşal Averescu.

În februarie 1918 Mărdărescu a fost avansat la gradul de maior general, şi a devenit inspector tehnic de infanterie.

Gheorghe Mărdărescu a ramas în această poziţie pănă în 11 aprilie 1919, apoi a fost numit comandant suprem al tuturor trupelor din Transilvania.

Ofensiva din aprilie 1919

Marele Cartier General român a dispus, în vedera preconizatei ofensive, că forţele proprii din Transilvania să fie împarţite în două mari grupuri, astfel: Grupul de nord, la comanda căruia a fost numit generalul Traian Moşoiu. Acest grup cuprindea Detaşamentul mixt general Olteanu, în regiunea Sighet constituit dintr-o brigadă de roşiori, două batalioane de infanterie şi o baterie de artilerie.

Grupul de sud, la conducerea căruia se afla noul comandant a Comandamentului Trupelor din Transilvania, generalul Gheorghe D. Mărdărescu (numit la 12 aprilie 1919 în aceasta funcţie), în sarcina căruia cădeau obiectivce de ofensiva. În compunerea acestui grup intrau Divizia 2 Vănători şi Regimentul ardelenesc „Beiuş”, în linia întăi, Devizia 1 Vănători, în linia doua, Divizia 18 ardelenească în linia a treia, ca rezervă generală (această unitate fiind discolată în regiunea Cluj – Alba Iulia)

În 4 august 1919 armata română a intrat în Ungaria sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu, alţi generali al armatei fiind Demetrescu, Ştefan Holban, Traian Moşoiu şi Ion Antonescu. Budapesta este cucerită, şi comunismul prăbuşit, iar Béla Kun demisionează.

Lucrarea lui Dumitru Sultan aduce contribuţii personale, deseori foarte relevante, în cercetarea perioadei dintre Declaraţia de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia şi momentul intrării armatei române în Budapesta, în august 1919. Perioada de referinţă este 1 decembrie 1918–5 august 1919. Data intrării armatei române în Budapesta, 4 august 1919, este data oferită de comandantul comandamentului trupelor române din Transilvania (12 aprilie – 5 decembrie 1919), generalul Gheorghe D. Mărdărescu.

După război Gheorghe D. Mărdărescu a fost desemnat în funcţia de ministrul apărării din 25 martie 1922 pănă în 30 martie 1926.

În 1927 Gheorghe D. Mărdărescu a fost avansat la gradul de General.

Generalul Gheorghe Mărdărescu s-a stins din viaţă la data de 5 septembrie 1938, la Bad Nauheim, Germania

Acţiunea armatei române

În noaptea de 15 spre 16 aprilie, Divizia 6, Divizia 38 de husari, Divizia de secui şi gârzile roşii maghiare atacă posturile înaintate ale armatei române la Ciucea şi Tigani. Generalul Gheorghe Mărdărescu care, alaturi de generalul Trăian Moşoiu, a condus armata româna pe acest front arata că se impune ca prim obiectiv ofensiva totală pentru a depăşi Munţii Apuseni şi a atinge chiar cursul Tisei, care reprezenta un aliniament mai favorabil din punct de vedere militar. La 16 aprilie contraofensiva româna a atins în patru zile zona Munţilor Apuseni şi apoi linia stabilită. Acţiunea armatei române a fost salutată cu multă bucurie de populaţia din zonele ocupate. Astfel, la Oradea romăni, unguri, germani, slovaci “întămpina pe români cu flori şi cu strigăte de bucurie, scoase in limba lor,” aşa cum arata Nicolae Iorga, pentru că i–au salvat de bolsevici.

La 30 aprilie şi 1 mai trupele române au atins râul Tisa pe intreaga lungime a frontului, reuşind să facă joncţiunea cu trupele cehoslovace în zona Csap – Munkacs. Ionel Bratianu şi întreg guvernul român a arătat ca ocuparea unui asemenea aliniament nu înseamnă revendicarea unor teritorii din Ungaria, ci este determinată de necesitatea de a avea, pănă la renunţarea de câtre Ungaria bolşevică a planurilor sale expansioniste asupra teritoriilor romănesti şi la dezmembrarea acesteia, o poziţie mai uşor de apărat. Justetea poziţiei guvernului român, demonstrată de nota ultimativă trimisă de Cicerin şi Rakovsko din partea Ucrainei, care în mod ultimativ cerea României evacuarea Basarabiei în decurs de doua zile, un al doilea ultimatum cerea României să evacueze Bucovina. V.I.Lenin comunică telegrafic lui Béla Kun că prin Basarabia, Bucovina şi Galiţia urma să ajute Republica Sovietică Ungară. Oameni politici romăni, ca Alexandru Vaida, Tache Ionescu, Nicolae Titulescu, Ionel Bratianu, dr. Constantin Angelescu arătau factorilor de decizie de la Paris pericolul pe care îl reprezenta pentru Europa refacerea forţelor militare ale Ungariei Sovietice. Aceste temeri erau îndreptătite, întrucat la 20 mai 1919, bolşevicii maghiari ocupau întreaga Cehoslovacie, reanexănd–o Ungariei. Deşi guvernul bolşevic ungar, presat de marile puteri, încheie un armistiţiu cu Cehoslovacia , Marele Cartier General Roman, condus de Ion Antonescu, hotăraşte menţinerea poziţiilor pe Tisa, ca linie strategică, pe considerentul că Ungaria nedezarmată nu ofera nici a garanţie. Guvernul român constată intenţiile agresive ale guvernelor bolşevice maghiare şi sovietice, deplăsările de forte în regiunea frontului roman, incursiunile peste Tisa. Ionel Brătianu a convins opinia publică internaţională că amplasarea armatei române pe Tisa salvează de comunism statele democratice europene. De altfel viitoarele atacuri ale armatei bolşevice maghiare s-au desfaşurat conform planurilor lui Lenin, care prevedeau declanşarea la scara europeană a unor mari demonstraţii muncitoreşti pentru apărarea Ungariei bolşevice. La 19 spre 20 iulie 1919, bolşevicii maghiari au atacat puternic armata româna, respingănd-o pănă la Oradea. Trupele române declanşează contraofensivă şi, după şapte zile de lupte crăncene, se apropie de Budapesta. La 3 august 1919 patru excadroane de roşiori, dintre care unul din Craiova, intră în Budapesta.

„De la desrobirea Ardealului pâna la ofensiva din Aprilie 1919

Situaţia creată României, prin pacea de la Bucureşti, echivala cu o robie a întregului neam românesc. Ea nu putea fi privită, aşa dar, decât ca o necesitate de moment, rezultata din tradarea fără precedent a armatelor ruseşti. România, în urma sugrumării ce i se aplicase, nu putea avea decât o singură ţinta: salvarea armatei.

În adevar, din Mai pâna în Octombrie 1918, n-a rămas sfortare…”

(Gheorghe Mărdărescu)

„’ La somaţiunile Antantei şi ştiind că armata română veghează, Bela Kuhn schimbă tactica şi încheie un armistiţiu cu Cehoslovacia. Toată atenţia sa şi-o îndrepta asupra românilor…

Concentrând 8 divizii bine organizate şi înzestrate cu material de război formidabil, în ziua de 20 iulie 1919 ei dau lovitura şi trec Tisa în 3 locuri. Acest lucru se întâmpla în timp ce generalul Moşoiu primise sarcina de guvernator a zonelor ocupate din Ungaria. Văzând că lucrurile se încurcă, că ungurii trec Tisa şi înaintează şi prin urmare nu e glumă, iată-l pe şeful Marelui cartier general, în tren special, venind ca fulgerul la generalul Moşoiu, care îşi îndeplinea noua sa misiune… Se formează în pripă grupul de manevră sub comanda generalului Moşoiu care dă în 6 aug. 1919 următorul Ordin de zi nr. 12″: Când aramata bolşevică ungurească trecuse Tisa… în trufia lui oarbă credea că i s-a deschis drumul spre Ardeal.

Încrezător în vitejia voastră încercată, v-am îndreptat ca să atacaţi aramta inamică în flanc şi în spate..Aşa s-a şi întâmplat! Aţi executat ordinele mele într-un mod desăvârşit, învingând cu bărbăţie şi bravură toate piedicile ce v-au stat în cale Prin vitejia voastră, ostaşi ai grupului de manevră, aţi contribuit puternic la deschiderea drumului spre Budapesta. Ostaşi, bătălia de la 24 şi 25 iulie 1919 constituie una din cele mai strălucite victorii ale armatei române…

Trecerea Tisei s-a început în zorii zilei de 29/30 iulie 1919 pe la punctul Tisza-Bö.. O parte din aramta română se îndreaptă spre Budapesta, iar grupul de divizii general Moşoiu spre Abony şi Czeged, unde luptând a făcut 5 divizii bolşevice prizoniere.

După capturarea grosului forţelor ungureşti, generalul Moşoiu dă ordin brigadei de roşiori, de sub comanda generalului Rusescu, să înainteze ca avantgardă asupra Budapestei.

În seara zilei de 3 august 1919, roşiorii generalului Rusescu defilează în faţa Parlamentului unguresc, cu toate protestările reprezentanţilor Antantei, care ademeiţi de promisiunile ungurilor, voiau să ne răpească din nou această glorie.

În ziua de 4 august 1919, generalul Mărdărescu… într-un automobil, intră în Budapesta, după ce îndepărtase pe generalul Rusescu şi îi luase comanda pentru că îndrăznise să intre în Budapesta, fără ordinul său 13.’ ”

(Prof. Ilie FURDUIU)

Bibliografie

*C. Ucrain, D. Dobre, Personalitati ale infanteriei romane, Bucharest, 1995, pp. 83-86
*D. Preda, V. Alexandrescu, C. Prodan, In apararea Romaniei mari – Campania armatei romane din 1918-1919, Ed. Enciclopedica, Bucharest, 1994, pp. 211