*Lovitură de Stat Militară – 22 decembrie 1989 ora 12:08

Dan PavelCondamnarea la inchisoare a generalilor Stanculescu si Chitac, la mai bine de 18 ani de la evenimentele din 1989, nu a fost un act de dreptate. Cum nu a fost nici asasinarea lui Ceausescu, al carui proces a fost o degradare a actului de justitie. In literatura de specialitate cu privire la schimbarile de regim, sunt doua abordari in legatura cu soarta liderilor vechiului regim („prosecute and punish”/ „pune sub acuzare si pedepseste” vs. „forgive and forget” / „iarta si uita”). Pedepsirea celor vinovati trebuia facuta repede (in primul an al tranzitiei). Dupa aceea, este tardiv si inutil. Strategia iertarii afirma ca reconcilierea trebuie sa stea la baza democratiei, ceea ce implica o intelegere explicita sau implicita intre diferitele grupuri ca nu vor fi acte de razbunare pentru trecut. Fostul presedinte al Uruguayului intreba: „Ce este mai drept – sa consolidezi pacea unei tari in care drepturile omului sunt garantate azi sau sa cauti justitia retroactiva care iti poate compromite acea pace?”.

Cine analizeaza si cantareste ce a facut generalul Victor Athanasie Stanculescu in decembrie 1989, isi da seama ca, de fapt, el a avut cele mai mari merite. A avut mai multe merite decat toti revolutionarii inchipuiti la un loc. A dat lovitura de stat militara care l-a inlaturat de la putere pe Ceausescu. A dat ordin ca toata armata sa intre in cazarmi, evitand astfel varsarea masiva de sange pusa la cale de dictator si i-a sugerat lui Ceausescu sa plece cu elicopterul. Plecarea lui Ceausescu cu elicopterul de pe acoperisul Comitetului Central a marcat sfarsitul regimului politic comunist. Tot ce a urmat dupa aceea nu a mai fost revolutie, pentru ca regimul fusese doborat, iar armata trecuse „de partea poporului”. Cei care au iesit pe strazile Bucurestiului sau ale altor localitati, dupa fuga lui Ceausescu si lovitura de stat militara a lui Stanculescu, nu pot fi considerati revolutionari. Revolutionari au fost doar cei care si-au asumat riscul sa infrunte regimul comunist inainte ca generalul Stanculescu sa dea ordin armatei sa intre in cazarmi

Stanculescu avea in acele momente intreaga putere. Putea sa faca orice cu ea. Daca voia, putea sa-l readuca pe Ceausescu la putere.

Enorma greseala a generalului Stanculescu, pe care el si-a recunoscut-o abia acum, cand a fost intemnitat, a fost sa predea puterea lui Iliescu si FSN-ului. Adica, acelora care ulterior au nenorocit Romania. Daca ar fi avut mai multa viziune politica, si-ar fi asumat puterea pentru un an, conducea Guvernul (de presedinte nici nu mai era nevoie) care ar fi avut responsabilitatea organizarii primelor alegeri libere. Ar fi dat sanse egale tuturor fortelor politice. In locul unei dictaturi militare de un an, am avut parte de o lunga hegemonie politica a lui Iliescu si a FSN-ului. Cu toate nenorocirile politice care au decurs din acea hegemonie, de la mineriade la alegeri incorecte, de la constituirea sistemului clientelar condus de baronii locali la incetinirea reformelor democratice si capitaliste. Dar nu pentru ca a predat puterea unor civili cu propria agenda si interese a fost condamnat Stanculescu.

Oricare dintre presedintii Romaniei, care de fapt au beneficiat de lovitura de stat a lui Stanculescu, ar fi trebuit sa isi asume responsabilitatea unei amnistii pentru omul al carui loc este in manualele de istorie, nu la puscarie. Indiferent de ceea ce s-a petrecut la Timisoara, iar adevarul a fost altul, pentru inlaturarea lui Ceausescu, Stanculescu trebuia amnistiat. Iliescu nu a avut curajul, Constantinescu nici atat, macar Basescu, ca fost ofiter, ar trebui s-o faca. Dar pentru aceasta lui Basescu ii trebuie chiar mai mult curaj decat pentru o eventuala nepromulgare a legii de marire a salariilor profesorilor cu 50%. Ar trebui sa cantareasca mult argumentul ca una dintre consecintele loviturii de stat a lui Stanculescu a fost schimbarea de regim politic, de care beneficiem acum toti.

Dan Pavel – Nr. 4367 de luni, 20 octombrie 2008  ZIUA