Iliescu: Decizia justiţiei în cazul generalului Stănculescu este nedreaptă

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, pe blogul personal că decizia instanţei supreme privind condamnarea generalului Victor Athanasie Stănculescu este nedreaptă, deoarece acesta nu a avut „nici o putere de decizie” şi nu i se pot reproşa actele de reprimare de la Timişoara.

Iliescu precizează, pe blog, că nu doreşte să comenteze hotărârea cu caracter definitiv a Instanţei Supreme de Justiţie, privind condamnarea generalilor Chiţac şi Stănculescu, în legătură cu evenimentele din Timişoara, din perioada 17–20 decembrie 1989.

„Însă, personal, o consider nedreaptă (decizia instanţei, n.r.), cel puţin în ceea ce îl priveşte pe generalul Stănculescu – care nu avea, atunci şi acolo, nicio putere de decizie şi deci nu i se pot reproşa actele de reprimare din Timişoara„, a scris Iliescu.

Fostul şef al statului mai precizează că generalul Stănculescu „a avut, precum se ştie, un rol decisiv în ralierea armatei la revolta populară de înlăturare a lui Ceauşescu şi la instaurarea noii puteri provizorii”.

Un gând despre „Iliescu: Decizia justiţiei în cazul generalului Stănculescu este nedreaptă

Lasă un comentariu