* Mihai Montanu – Dezvaluiri despre Iliescu

DECEMBRIE 1989 – 15 ANI DE LA REVOLUTIE

Mihai Montanu, civilul care a controlat Armata ca reprezentant al Frontului Salvarii Nationale in decembrie 1989, dezvaluie ca decizia de condamnare la moarte a sotilor Nicolae si Elena Ceausescu a fost luata inca dinainte de a se hotari completul de judecata.

„Decizia de judecare si de condamnare la moarte a lui Ceausescu a fost luata de trei oameni. Nicolae Militaru, tovarasu’ Silviu Brucan si Gelu Voican Voiculescu. Nici Magureanu nu a fost strain de aceasta decizie. Si Magureanu a fost in aceeasi echipa, puteti sa-l bagati si pe el acolo”
Mihai Montanu reprezentantul FSN la MApN, decembrie 1989

Cei patru care au hotarat executarea Ceausestilor

Valul revolutionar l-a dus pe Mihai Montanu, in decembrie 1989, la Ministerul Apararii Nationale, ca reprezentant al Frontului Salvarii Nationale. A fost primul civil care a avut misiunea de a controla Armata. In interviul pe care ni l-a acordat povesteste cine a hotarat soarta Ceausestilor.

GABRIEL BURLACU

J

MARTORUL. Mihai Montanu a fost de fata cand s-a decis moartea cuplului dictator

urnalul National: Cum ati ajuns la MApN?

Mihai Montanu: Pe 22 decembrie am ajuns la sediul MApN, in jurul orei 16:00. In biroul generalului Milea, fostul ministru al Apararii, era foarte multa lume. 90% erau militari si doar cativa erau civili. Acestia erau Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Florin Velicu, primul sef de cabinet al lui Iliescu, coleg atunci cu el la Editura Tehnica, care il adusese pe Iliescu cu masina. Aici avea loc o discutie. Dupa ce s-a terminat, toata lumea s-a ridicat sa plece deoarece fiecare primisese cate o sarcina pe linia lor. Militarii pe linia lor militara. Civilii toti in carca lui Iliescu urmau sa plece in sediul CC-ului pentru a vedea ce se intampla acolo. Se auzea ca in CC se formeaza nu stiu cate guverne. Guvernul Verdet, Guvernul Dascalescu, x, y, z, fiecare civil mai cu tupeu organiza dupa capul lui guverne. Atunci cand lumea dadea sa iasa din incaperea de la MApN, Iliescu a zis: „Stati asa! Cine ramane aici din partea revolutionarilor sa raspunda de activitatile militare?”. Ceea ce practic denota, zic eu, ca nu a fost nici o intelegere prealabila intre Armata si Iliescu. Uitandu-se in jur asa m-a vazut pe mine, un tip barbos si a spus: „Domne, cum te cheama?”. Zic „Montanu”. Zice: „Ramai tu aicea la comanda!”. Nu-l vazusem in viata mea pe Iliescu. S-a adresat si catre ceilalti: „Ati inteles, ba? Stanculescule, ai inteles?”. La care toti au aprobat. Si am ramas singur cu Stanculescu la MApN in biroul lui Milea. Incepusera sa vina informatii din teritoriu ca familia Ceausescu fusese lasata din elicopter undeva pe sosea in drum spre Targoviste, ca i-a prins lumea pe acolo, respectiv niste subofiteri de la Militia Targoviste.

In lupta cu teroristii

Toate acestea erau zvonuri pe care le captati acolo sau erau raportari venite pe linia ierarhica militara?

Toate acestea erau raportari oficiale venite la MApN pe linia militara la comandamentul central pe care-l conduceam impreuna cu generalul Stanculescu. Ne veneau informari despre tot ce se petrece in teritoriu. De altfel, de aici s-a dat ordin Inspectoratului de Militie sa-l duca pe Ceausescu la garnizoana din Targoviste, pe ideea ca va veni o echipa militara sa-i preia.

Cum se vedea mai exact situatia de la carma armatei in Capitala?

Pe 22 seara, dupa cum se stie, au inceput actiunile teroriste in Bucuresti. Acele focuri de arme, unele dovedite, altele nu, balamucul din Piata Palatului, in care tovarasul Caramitru si-a adus aminte ca este actor si a jucat si el in filme de actiune si a dat ordin chiar la un tanc si-a zis ca „Trageti, ca dusmanul e acolo!”. Si asa a distrus Muzeul National si Palatul Regal.

Se primise vreun ordin expres in acest sens sa se deschida focul in Piata Revolutiei?

Bineinteles ca nimeni n-avusese nici un ordin expres sa se traga in zona. Ca vezi domne, ca in zona ar fi fost vorba despre dusmani. Cred ca atunci Caramitru a zis: „Acu’ e momentul sa ma afirm, sa fac si eu ceva”. Si ce a gasit altceva mai bun de facut decat sa distruga Palatul Regal, unde era si Muzeul National. Atunci s-au si distrus multe dintre operele de acolo. Dar nimeni nu mai aminteste acum.

Degringolada

De se se intamplau evenimente necontrolate?

Fondul fenomenului terorist in acele momente crestea. Ba ca se impuscau acolo, ba ca apareau elicoptere. Noi chiar ne miram de unde sa apara elicoptere, pentru ca ne interesam si verificam. Si nu ne veneau confirmari in sensul asta. Era o nebuloasa totala. Pe fondul acestei nebuloase s-a inoculat ideea ca sunt trupe fidele lui Ceausescu, care vor lupta pana la moarte pentru salvarea familiei dictatoriale.

Pe ce filiera veneau informatiile despre monitorizarea familiei Ceausescu?

Mi-e foarte greu sa spun pe ce filiera veneau. Au fost inoculate cumva. Ca veneau informari pe telefon si sunam inapoi la unitatea de unde veneau si nu se confirmau, ca mai venea cate unul la usa si zicea ca sunt trupe necunoscute care nu sunt sub nici o comanda care actionau pentru apararea si salvarea lui Ceausescu.

Sa revenim la sediul MApN, acolo unde erati in prima linie a evenimentelor cot la cot cu generalul Stanculescu…

Pe acest fond de degringolada creata de o maniera artificiala, zic eu, pe 23 decembrie, au inceput acolo discutiile. Domne, ne intrebam, ce facem cu Ceausescu, cum sa-l aducem pe fondul existentei acestor probleme, mai ales ca exista si riscul acestor trupe care voiau sa-l apere pe Ceausescu si despre care se credea initial ca sunt ale Securitatii si mai apoi ca sunt trupe straine. Ma rog, nu s-a confirmat nici una dintre variante. Deci se lansase ideea deplasarii unui Tribunal exceptional la locul de detentie a celor doi, deci la Targoviste, pentru a-i judeca.

Cine mai exact se gandea de la Bucuresti la soarta cuplului dictatorial?

Decizia de judecare si de condamnare la moarte a lui Ceausescu a fost luata de trei oameni. Nicolae Militaru, tovarasu’ Silviu Brucan si Gelu Voican Voiculescu.

Stanculescu a disparut de la comanda

Unde se discuta destinul Ceausestilor?

Decizia a fost luata intr-o camaruta, undeva, din Ministerul Apararii Nationale.

Dumneavoastra erati acolo?

Da, eram chiar acolo! Despre aceste decizii nu am aflat nici eu. Erau luate intr-o maxima conspirativitate.

Victor Stanculescu stia despre hotararea soartei cuplului?

Nici Stanculescu nu stia, cred. Undeva, in seara zilei de 24, Stanculescu a primit ordin sa organizeze deplasarea unei echipe care sa formeze tribunalul exceptional la Targoviste pentru judecarea cuplului. Nici o secunda nu s-a spus ca vor fi condamnati la moarte. Eu m-am mirat de chestia asta in dimineata zilei de 25, cand Stanculescu a disparut de la comanda si inca cativa. Nici Magureanu nu a fost strain de aceasta decizie. Si Magureanu a fost in aceeasi echipa, puteti sa-l bagati si pe el acolo.

Acolo, adica in aceeasi camaruta din MApN. Al patrulea pe lista.

Da.

Iliescu a stiut ceva de aceste lucruri?

El a fost consultat doar cu privire la instituirea tribunalului si a deplasarii la Targoviste. Si a zis atunci ca pe fondul acestei recrudescente a fenomenului terorist era necesara luarea unei masuri ferme. Pentru a arata acest lucru, Ceausescu trebuia prins si judecat. Nu se stia ca decizia fusese deja luata. Abia in seara de 25 am aflat, in momentul in care reintorcandu-se de la Targoviste, colonelul Baiu, cameramanul oficial al Armatei, a venit cu caseta inregistrata la MApN si a zis: „Am caseta integrala de la A la Z cu inregistrarea procesului si a executiei”. Si au inceput, la MApN, discutiile. Foarte aprinse. Daca transpirase catre Televiziunea Nationala ca se va transmite pe post inregistrarea procesului. S-a creat o stare de tensiune in randul populatiei. Noi, pe partea astalalta discutam, cum sa dam caseta, pentru ca inregistrarea fusese destul de atroce.

Ati vizionat-o acolo?

Nu, eu nu.

De ce?

Pentru ca a intervenit Sergiu Nicolaescu, care si-a amintit ca este regizor de filme si a zis: „Ma duc sa prelucrez caseta”. Si a plecat cu colonelul Baiu in studioul de filme al Armatei, unde au prelucrat-o. Prima varianta pe care au prezentat-o pe televiziune a fost un dezastru. Ca toata lumea a crezut ca, de fapt, a fost o facatura si ca Ceausescu a fost scapat. Si pe urma s-a dat o varianta mai simpla. Cred ca nici acum nu s-a dat caseta intreaga de frica. Pe motiv ca la un moment dat n-ar mai fi mai ajuns cablul si nu mai era nici baterie.

Deci ati ramas singur la comanda Armatei, in lipsa generalului Victor Stanculescu.

Oarecum singur, pentru ca pe 25 decembrie deja aparuse generalul Militaru care avea tendinta de a prelua ministerul.

Ati fost de acord cu initiativa de a fi impuscati cei doi Ceausescu?

Nu, nu am considerat si nici nu consider ca trebuia sa moara. Le-am si spus ca trebuia judecat, eventual, dar nu omorat, ci mutat intr-un apartament de doua camere din Rahova, sa traiasca si el cum a trait toata populatia, sa vada unde a adus tara. Aia era adevarata pedeapsa. Desigur ca exista pericolul ca sustinatorii lui sa se coaguleze iarasi in jurul lui si sa creeze tulburari. Dar nu trebuia impuscat. Prin efectele Revolutiei se putea face orice cu el. Era Revolutie, deci legi nu mai existau. Daca era o lovitura de stat, atunci putea sa fie si Tribunalul.

„Baieti, care pe care!”

Cand si-a facut aparitia Petre Roman in acest tablou?

Sa revin putin. Pe 22 decembrie, pe la ora 12:00, cand trupele care controlau zona CC-ului s-au retras in cazarme laolalta cu toata multimea adunata in fata cladirii, l-au huiduit pe Ceausescu cand a avut ultima tentativa de a vorbi de la balcon. Toata lumea a aruncat in el cu pietre. Eu eram chiar in primul rand la piciorul scarii din dreapta, care urca catre usa principala. Cand a primit primele bete in cap, Ceausescu s-a retras. Si atunci, in ciuda faptului ca la nivelul cladirii erau cordoane cu spatele la cladire si cu fata la noi care spuneau: „Fara violenta, fara violenta!”, „Nu intrati in cladire ca e plina de oameni inarmati si o sa va impuste”, eu am rupt acel cordon si m-am urcat pe o fereastra din dreapta intrarii, am spart geamurile si am intrat intr-o sala, acolo. Eu am fost primul care a intrat in aripa centrala a CC-ului. Am dat de o usa, iar in spatele acesteia mai era una. Le-am spart pe amandoua, iar in cea de-a doua incapere era studioul de inregistrare de unde Ceausescu transmitea populatiei mesajele de Anul Nou. Si atunci mi-am zis ca asta era sansa de a anunta tarii intregi ca dictatorul a fugit. Atunci, televiziunea avea emisiunea intrerupta si se spunea ca sediul CC-ului a fost ocupat de revolutionari. Si pentru ca nu eram de specialitate, nu am stiut sa umblu la aparatura de acolo, dar era un telefon. Langa telefon era o lista cu mai multe numere. Era trecut acolo presedintele Radio-televiziunii Petre Constantin. Pun mana pe telefon si sun, pe ideea sa ne faca legatura, sa intram in emisie de acolo. A raspuns o doamna care m-a intrebat cine sunt. Zic: „Nu conteaza cum ma cheama, conteaza ca am ocupat CC-ul si ca suntem revolutionari”. M-a intrebat apoi unde ne aflam si i-am spus. „Bine, ramaneti acolo”, ne-a mai spus si a inchis. Dupa cinci minute a sunat un barbat, care ne-a spus ca nu ne poate face legatura, dar ca ne va trimite o echipa de televiziune. Si, intr-adevar, cam dupa 20 de minute a aparut. Operatorul care a venit era Mihai Gadinceanu. Insa, intre timp, pentru ca in prima camera a carei usa o sparsesem, multi dintre revolutionari se ocupau cu distrusul pe acolo, i-am rugat pe doi baieti sa inchida usa incaperii unde ma aflam eu si sa dea drumul doar operatorului cand vine. Unul gasise chiar o mitraliera si incepuse sa se joace cu ea. I-am luat arma din mana. Mi-am adus aminte de un slogan care se striga dimineata: „Armata e cu noi” si l-am trimis pe un tanar sa caute prin CC un general imbracat in uniforma, pentru a concretiza ideea ca armata era cu noi. Mi l-a adus pe generalul Voinea, seful Armatei I. Stand acolo, pana sa vina generalul, aud niste bubuituri in usa. Am crezut ca e baiatul trimis dupa general. A intrat un barbat. L-am intrebat cum il cheama, mi-a spus de doua ori, dar nu am retinut. L-am intrebat apoi cu ce se ocupa. Mi-a spus ca este inginer energetic. „A, zic, esti de-al meu, vino incoace”. M-a intrebat ce fac acolo, i-am spus ca scriu. S-a prezentat din nou: „Pe mine ma cheama Petre Roman, pe mine Mihai Montanu”. Intre timp a venit generalul Voinea, i-am explicat despre ce este vorba. Roman s-a asezat pe scaun, a completat el ceva pe hartia pe care eu scrisesem mesajul catre tara si a bagat-o in buzunar. Am vrut sa plecam, dar nu se mai putea iesi. Pe balcon era o gramada de oameni. Asa ca am gasit un geam care dadea in curtea interioara si am iesit cu echipa pe acolo. In curtea interioara era pustiu. Era o masina in care ne-am urcat: eu la volan, operatorul pe capota, cu picioarele pe parbriz, in portbagaj inca doi, iar in spate era generalul Voinea si inca cineva. Dam sa iesim inspre Strada Eforie. In clipa aia, din cusca portarului a iesit un militian cu un Kalasnikov indreptat inspre noi. Si am zis „Baieti, care pe care!”. Am apasat pe acceleratie si l-am prins pe militian intre porti. Unul dintre cei doi reporteri statea in fata masinii si striga sa se faca loc. Era o Dacie neagra 1-B-4441, usor, usor am iesit in Magheru si apoi am ajuns la televiziune. Am intrat si Petre Roman zice: „Trebuie sa mergem in studioul 4 sa citim mesajul”.

El stia drumul deja?

Probabil, nu stiu, dar el a luat-o inainte si eu dupa el. Nu fusesem in viata mea acolo. Am intrat cu forta, ca era multa lume, toti faceau pe revolutionarii. Ne-am asezat in fata camerei de luat vederi, eu, Petre Roman, Voinea si inca un general, al carui nume l-am aflat ulterior: Chitac. Atunci am dat primul comunicat catre tara prin care informam despre fuga dictatorilor, ocuparea sediului puterii.

Va amintiti cam ce ora era?

Cred ca era ora 13:30 spre 14:00, cam asa. Am spus si eu trei vorbe. I-am spus lui Petrica (n.r. – Roman): „Bai, mi-ai luat hartia!”. Lasa ca o citesc eu, a raspuns el. A aparut si Caramitru si inca nu mai stiu cine. Eu m-am retras intr-un colt, mai ales ca incepusera sa apara multe mutre intersante, ca sa nu zic dubioase, pe acolo. Si cand ma pregateam sa ies, sa plec acasa, aud din spatele meu o voce: „Trebuie sa-l aducem pe Ion Iliescu”, al carui nume era cunoscut, cert, de toata lumea.

Pregatire pentru schimbarea politica

Cine era in spatele acelei voci?

Petrica Roman. Apoi am iesit din studio, Petrica a iesit si el cu inca doi si la un moment dat, o femeie din televiziune zice: „A venit tovarasul Ion Iliescu”. O intreb unde este. „Cred ca s-a dus la presedintele televiziunii”, spune ea. Eu o iau iarasi dupa Petre Roman, care s-a urcat intr-un lift si ne-am dus direct la etajul 11. Era multa lume, era o sala de sedinta. Erau Ion Iliescu, Petre Constantin si altii. Nu te lasa sa intri. Era unul solid in usa, Mihai Ispas, care pe atunci era taximetrist. Se termina intalnirea si cand iese, il aud spunand: „Mergem la Ministerul Apararii Nationale”. Intreb cu ce mergem. Venisera vreo doi cu masinile. Cobor si vad unul care sprijinea o Dacie si-l intreb ce e cu el. A spus ca e soferul presedintelui televiziunii. Am spus ca atunci nu mai era a lui Constantin, era soferul meu: „Ia vino tu incoace”, spun. Pana s-a dus sa ia masina sa vina sa ne ia, Iliescu coborase, se urcase in masina cu care venise de la Editura Tehnica si a plecat. Ne-am luat dupa masina. Soferul avea un baston de circulatie in masina si am mers si noi cu bastonul de militian, dar nu in fata, ci in spatele masinii lui Iliescu. La un moment dat, mergand spre Academia Militara, la ultimul semafor, iese din dreapta un Trabant care se ciocneste cu masina in care era Iliescu. Soferul Trabantului, saracu’, circula regulamentar, pe verde. Nu s-a intamplat nimic grav. M-am dat jos, l-am neutralizat pe om, s-a speriat si n-am mai zis nimic. Am plecat. Am ajuns la MApN. Iliescu era asteptat. M-am trezit intr-o sala. M-au frapat doua personaje: Iliescu care era foarte vivace si vorbea foarte mult si se certa cu un general, care era de partea cealalta a mesei. Pe urma am aflat ca era Militaru. Nu se intelegeau cum sa numeasca noua structura in stat. Fiecare avea varianta lui. Roman insista si el ca nu suna bine asa. Si pana la urma s-a cazut pe varianta Frontul Salvarii Nationale. Dupa asta au fost intrebati toti sefii de armata, s-a spart adunarea si mi-a spus Iliescu: „Tu ramai acolo”. Roman, inainte sa iasa, m-a mai intrebat o data cum ma cheama. Ca seara, cand m-am uitat la televizor, sa ma aud pe lista celor 30 de oameni, eu fiind al 16-lea.

In toata valtoarea aceea ati avut vreodata senzatia ca evenimentele nu erau la voia intamplarii?

Din punctul meu de vedere, fenomenul a avut mai multe nuante. Cert este ca ce s-a intamplat in strada a fost ceva spontan. A dat oala in clocot. Oamenii, majoritatea, s-au adunat spontan. S-a format o baricada umana. Doar pe o particica s-a format din tomberoane, dar la Intercontinental era o baricada umana, acolo era grosul lumii. Eu nu am ajuns acolo de la inceput, am aflat de la radio ca se adunasera in strada si dupa aceea m-am dus. Ceea ce s-a intamplat in strada a fost cert o revolutie. Cu anumiti vectori de actiune transmisi si in sus catre actul de conducere.

Dar ceea ce s-a intamplat in spatele usilor inchise, unde, din intamplare, ati participat si dumneavoastra?

Banuiesc ca la un anumit nivel, unii erau pregatiti pentru o schimbare politica. Se poate spune ca pe unele segmente, lucrurile erau asteptate, dorite si, intr-o oarecare masura, organizate. Senzatia mea dupa o anumita perioada a fost ca se dorea schimbarea lui „Escu 1” cu „Escu 2”. Dar sub presiunea maselor si sub presiunea externa s-a renuntat la aceasta varianta care nu era viabila si s-a trecut ulterior la formarea CPUN-ului. Surprinzator pentru mine, in ciuda faptului ca era o miscare populara, ca am stat toate zilele acolo, nu s-a strigat „Jos comunismul!”, s-a strigat „Jos dictatorul, jos Ceausescu!”. Pe 21, pe un stalp de langa Intercontinental era un tip catarat, care avea o portavoce, de unde o fi avand-o nu stiu, ca atunci nu se gaseau in magazine, care striga: „Vrem Guvern Verdet” si alte nume. Era un golan de Floreasca. Primele tentative de schimbare de fatada au cazut. Poate un rol l-a avut si strada, si cativa dintre noi, si presiunea internationala…

Securitatea a vrut arestarea lui Ceausescu

Ce stiti despre tentativa de arestare a lui Ceausescu cand s-a intors din Iran?

A fost o tentativa la reintoarcerea lui Ceausescu din Iran sa fie arestat. Tentativa organizata de Securitate. Dar se pare ca nu toate partile implicate au fost de acord: Militia, Armata. In principal, cele doua forte erau Armata si Securitatea. Armata nu ar fi fost de acord. De fapt, nu Armata, ci Milea, care era ministrul Apararii.

 

Anunțuri