* Cele mai importante declaratii facute de Stanculescu:

Iata cateva dintre cele mai importante declaratii facute de Stanculescu:

  • este foarte greu sa se judece o revolutie in justitie;
  • dupa 10 ani de hartuire, constat cu tristete ca nicio instanta nu va putea judeca obiectiv aportul meu la revolutie atata timp cat presiunea politica trebuie sa gaseasca un vinovat;
  • este mai comod pentru cei care au accedat la putere, in trecut si prezent, sa nu se afle adevarul cu care au legatura la ora actuala multi de-aici si din afara tarii noastre;
  • le-am spus celor din complet: sper sa va ajute Dumnezeu in al 12-lea ceas sa gasiti puterea de a da o solutie aproape de adevar;
  • in ciuda faptului ca mi s-a ordonat sa dau ordin de tragere, nu am facut asta;
  • la schimbarea regimului l-am scos pe Ceausescu din conducerea tarii;
  • la Revolutie am refuzat sa preiau comanda militara a orasului Timisoara;
  • imi pare foarte rau ca acesti judecatori nu m-au  tratat ca pe un general si sa ma condamne la moarte;
  • tot ansamblul conducerii de dupa 1989 nu a functionat cum trebuie;
  • adevarurile pe care le stiu vor iesi la iveala dupa ce nu voi mai fi;
  • raman cu fruntea sus si nu mi-e frica de ce se va intampla;
  • astazi nu mi-am luat tensiunea ca sa nu stric aparatele;
  • „Victoras, ai grija de copii!” este o legenda care a fost spulberata de vreo sapte ori;
  • Romania trebuia rupta in trei bucati: una luata de Serbia, a doua de Rusia si a treia de Vest;
  • am casetele cu aceste adevaruri, ele sunt undeva in strainatate; sunt noua casete audio a cate 60 de minute;
  • nu fac publice casetele deoarece nu vreau sa mai pun paie pe foc; vreau ca Romania sa se linisteasca;
  • m-am adresat conducerii britanice si americane pentru situatia din Romania;
  • astept sa fiu preluat de autoritatile romane pentru a fi incarcerat.
  • Voiam să le rup legătura cu pământul. Dacă-i ridicam în aer, le luam puterea..
  • Eu nu m-am dus la generali să le spun: „Vedeţi, fraţilor, că o să plece şeful”. În perioada aia, niciun general n-a ieşit din cameră. N-au mişcat, efectiv.
  • Se punea întrebarea dacă ăştia, care erau de două-trei zile acolo, nu vor accepta varianta şi vor spune „nu, noi îl apărăm pe Ceauşescu”. Eram unul contra zece, câţi erau acolo… A fost al doilea moment critic. L-am grăbit. Eu i-am dat ordin lui Rus, i‑am spus lui Neagoe să confirme. Că aşa era atunci, trebuia să cheme elicopter Ministerul Apărării şi să confirme Direcţia a V-a a Securităţii. S-a făcut comunicarea. Ei au ieşit, au stat în hol de pe la ora 12 fără zece, tot aşteptau, apoi au ieşit pe sală. Nu mai vine, nu mai vine…
  • Am fost despărţiţi. Am raportat că elicopterul a aterizat. „Vă raportez că elicopterul a aterizat, dar numai unul, pentru că al doilea nu mai încape pe terasă”. Atunci a zis: „Manea şi Bobu, mergeţi cu mine!”. Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!” – atât. Simplu. Foarte milităros.
  • Urmau să sosească ăia pe care îi chemase Milea şi care trebuiau să măcelărească mulţimea. Că ăsta era ordinul lui. Şi atunci mi-a venit ideea: Dar dacă ăsta fuge pe unul dintre coridoare, pe unde îl găsesc? Asta a fost pe moment, pe urmă mi-a venit în minte legenda lui Anteu, desprinderea de pământ. Atunci i-am spus: «Vă propun să aducem două elicoptere». «Da.» «Da, dar trebuie să-mi dea şi Neagoe acordul.» Ceauşescu a aprobat: «Vorbeşte cu Neagoe». Era dubla decizie la o operaţiune de evacuare a şefului statului. I-am spus lui Neagoe, acesta a fost de acord, repede, că şi el voia să o rupă de acolo, să plece, să dispară. Am sunat la gen. Rus şi i-am cerut elicoptere.”
  • “Am ajuns la minister pe la 13:05 sau 13:07. Am chemat doctorul să-mi taie ghipsul, pentru că mă omorâse piciorul de durere. (…) M-am dus la cabinet şi acolo l-am găsit pe Ilie Ceauşescu. Insista să stea acolo lângă mine, la cabinetul ministrului. El se considera ministru în locul lui Milea. I-am spus: «Nicolae Ceauşescu a plecat, dau ordin acum ca toate forţele să intre în cazărmi». El a ripostat că nu e bine, că a dat ordin să se execute numai ordinele comandantului suprem şi e stare de necesitate. (…)Atunci am chemat ofiţerul operativ: «Camera ta e liberă?». «Da.» «Condu pe tovarăşul general în cameră şi acolo o să stea sub pază.» (…) Am început să dau telefoane, să vorbesc cu comandanţii de armate, să văd care este situaţia în zona respectivă. (…) La 13:30 am hotărât să oficializez răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere.»”
  • Eu mă grăbeam să găsesc un lider politic, pentru că îmi dădeam seama că eu nu pot să fac ceea ce doream cu Armata, pentru că generalii erau speriaţi, panicaţi. Nu mai puteam să contez pe o serie întreagă de generali, care umblau acum prin mulţime să spele ruşinea represiunii. (…) Eram pregătit moral şi profesional să preiau puterea în ţară, să asigur tranziţia şi liniştirea populaţiei, dar, când am încercat să fac ceva, m-am lovit de incapacitatea generalilor, mai toţi compromişi, de a acţiona.”
  • “I-am întrebat: «Cum o finalizăm, judecata? Îl băgăm la puşcărie, îl punem în domiciliu forţat, cum a făcut şi el, sau îl terminăm?». (…) Cred că a răspuns fiecare: categoric a fost Brucan, Voican a fost pentru suprimare, Iliescu a fost mai ezitant. (…) Brucan a şi spus: «Ideea este bună, aşa trebuie făcut. Orice revoluţie trebuie să ia capul şefului statului». A început el cu teoria, cu Carol al II-lea al Angliei, cu ţarii Rusiei… Brucan mi-a mai spus atunci: «Dacă ăsta rămâne ca monument în memoria oamenilor, s-ar putea să le pară rău la un moment dat şi să se întoarcă împotriva noastră».”
  • Stănculescu: Acolo am avut un moment mare. Am fost eu „în aer”, de data asta. Dacă-i spune lui Maluţan să plece spre Bulgaria, să iasă, că era frontiera cea mai apropiată? Şi de acolo să schimbe? N-am ştiut etapa Snagov. Maluţan i-a raportat generalului Rus şi generalul Rus mi-a raportat mie telefonic că a aterizat la Snagov. Am fost foarte nelămurit – ce se întâmplă la Snagov? Nu era nimic organizat în zonă, paza era subţire. A fost un moment de cumpănă. Eram puţin dezorientat şi eu. I-am spus lui Rus să-i spună lui Maluţan, dacă decolează din nou, să spună ce spune Ceauşescu. Maluţan a raportat tot timpul.Tovarăşul a vorbit cu primii-secretari de la judeţe şi i-a spus clar lui Maluţan: „Târgovişte! Oţelarii ne vor apăra”. Atunci m-am liniştit. Ordinul al doilea l-a dat Rus, nu-mi aparţine mie: „Nu mai zboară nimeni în spaţiul aerian românesc!”. Iar lui Maluţan: „Găseşte o soluţie ca să aterizezi, motivează ceva!”. Maluţan a aterizat aproape de Boteni, lângă şosea.De ce nu i-aţi ordonat colonelului Suciu, comandantul de la Boteni, să-i ia acolo? Puteau fi în cazarmă la unu şi ceva, cu cinci ore mai devreme decât la Târgovişte.Stănculescu: Nu ştiam dacă va reuşi Suciu să răspundă la ordin. Dacă e o problemă nepregătită, nu ai elemente… Nu ştiam: va răspunde, nu va răspunde…După CC aţi plecat la MApN?Stănculescu: Am fost la sediul vechi al ministerului. Acolo nu aveam maşină, dar a venit un locotenent-colonel cu maşina lui şi am plecat la minister, în Drumul Taberei.Cum aţi ieşit din sediul CC?

    Stănculescu: Pe uşa principală. Am deschis-o şi le-am spus oamenilor din piaţă: „Puteţi să intraţi”.

  • Victor Atanasie Stanculescu: Dacă ar fi vorba să luăm acuma istoria înapoi cu 15 ani, ei aveau o şansă, când le-am spus să plece cu eli­copterul ca să scape de furia mulţimii… că ăsta a fost de fapt momentul care a fost sau ultimele cuvinte care i-au convins că trebuie să plece, le-am spus: „Puteţi fi linşaţi!” Atunci am avut senzaţia că l-am rupt pe Anteu de pământ! Şi când au plecat cu elicopterul, aveau multe şanse să se ducă în toate părţile! Dacă n-au ştiut să-şi aleagă şansa cea mai bună, cu atât mai mult nu m-am simţit eu în… Mulţi au spus chiar despre acest episod că „Stănculescu ar fi vrut să-i scape!” Am vrut să-i scap de mulţime, dar în acelaşi timp am vrut sa scap şi mulţimea de ei! Mi se pare mai importantă treaba asta!——————-
    DS: Dar el, Iliescu, v-a spus: „Mergeţi acolo, faceţi pro­cesul şi-l executaţi?”
    VS: Nu, nu, n-a spus!
    DS: Dar ce a spus?
    VS: Că o să se facă o judecată şi trebuie şi o soluţie „Ca ei să dispară”… ăsta a fost cuvântul!
  • Stanculescu l-a nominalizat drept om al rusilor si pe generalul Vasile Ionel, pe care presedintele Ion Iliescu l-a numit consilierul prezidential la Cotroceni. Despre Vasile Ionel, autorul a relatat ca acesta avea o amanta rusoaica in perioada cand era seful Canalului unde comunistii ii trimiteau la munca silnica pe toti opozantii regimului. Fostul general confirma si episodul din dimineata zilei de 23 decembrie 1989, cand Ion Iliescu si echipa sa au venit la MApN de unde a luat legatura cu Moscova pentru a cere instructiuni. Precum si faptul ca a fost insarcinat cu organizarea procesului Ceausestilor, in legatura cu care Silviu Brucan, Gelu Voican si Ion Iliescu i-au cerut sa-i suprime pe Elena si Nicolae Ceausescu.
    Victor Stanculescu nu si-a ascuns parerea ca inclusiv in spatele sau la Ministerul Apararii a actionat un grup filorus
    , care a urmarit crearea tuturor conditiilor pentru ca toata lumea sa fie convinsa ca Ceausestii trebuiau lichidati, si ca decizia in acest sens a venit de pe doua fronturi care au lucrat combinat: din partea GRU (serviciul secret al armatei sovietice) si KGB (securitatea rusilor).
  • Stanculescu nu a ascuns ca tot ce i s-a intamplat lui rau in anii ce au urmat Revolutiei -inclusiv dosarele penale in care a fost condamnat – s-a datorat conflictului mocnit pe care l-a avut cu Ion Iliescu. Si ca acesta din urma este cel care l-a eliminat atat pe el, cat si pe Petre Roman. Finalul marturisirilor lui Stanculescu se incheie astfel: „In septembrie parca m-am intalnit cu Ion Iliescu si i-am spus ce aveam pe suflet, pentru ca tot ce s-a intamplat cu mine vine de la el. A avut o singura reactie: un zambet pe 16 mm si… nimic”.
  • Anunțuri