LOVITURA DE STAT (2)
Înca ma simt liber în tara mea. Îi datorez tatalui cariera militara si crezul în necesara demnitate a celor ce s-au aflat sau sunt acum în serviciul credincios efectuat în Armata României. O institutie care nu poate fi încriminata doar pentru a justifica anumite conduite personale, sau de grup, din acel sângeros decembrie 1989. O structura draga românilor si pentru ca, în vremuri de restri[te, întotdeauna faptele de arme au indicat liderii de facto. În o stire, curajul are pretul siu. Iar tacerea adumbreste sufletele camarazilor. La 19 ani de la stigmatizarea militarilor care au fost scoli în strada, precum erau trimiti înainte în mine, la cules de porumb sau de struguri, la canal sau la construirea unor edificii admirate azi de straini, un gest reparatoriu se impune, la nivel national – gratierea. Este vorba de gratierea celor trimisi în spatele gratiilor pentru vina de a fi fost în diferite locuri unde era pusa la grea încercare abilitatea comandantilor de a nu intra în manipularii vizând declansarea unui razboi fratricid – asa cum dorea Kremlinul, în ’89. si primul gratiat ar trebui sa fie generalul Victor Atanasie Stanculescu. Omul care a dat… lovitura de stat în favoarea celor care si-au asumat apoi titlurile, documentele si drepturile de revolutionari. Sa ne reamintim ca, imediat dupa moartea generalului Milea, doar trei demnitari mai puteau – teoretic – stapâni sutele de mii de militari derutati de gresiunea machiavelica vizând inclusiv integritatea României. În ordine inversa, acestia erau generalii Ilie Ceausescu, Stefan Gusa si Victor Atanasie Stanculescu. Primul stia de mult, de pe timpul unei vizite efectuate în Anglia, ca soarta fratelui este pecetluita. În conditiile date, nu mai avea nici o autoritate morala. Al doilea era vizibil afectat de clipele traite la Timisoara si se afla înca departe de Marele Stat Major. Al treilea este cel care a preluat comanda cu sânge rece si a fost imediat ascultat de toti militarii, de la soldat la general. Nu întâmplator. Domina prin calm, rigoare si decizii bine cumpanite. Armata l-a simtit ca atare imediat ce a transmis ordinul de retragere în cazarmi. Un ordin limpede. Ferm. Autoritar. Din acel moment, generalii au în]eles ca au un comandant care stie ce face – nu actioneaza împotriva poporului sau. Si multimea aflata pe strazi a în]eles ca la conducerea Ministerului Apararii Nationale luciditatea îsi spune cuvântul. De aici si descatu[area celor care demonstrau deja încluzându-i pe militari – priviti acum ca garanti ai libertatii. Iata acel moment comentat de Alex Mihai Stoenescu, în dialog cu Virgil M`gureanu, în volumul De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU: „AMS: În acea dimineata, foarte devreme, conform ocumentelor Armatei 1, în acea dimineata în care masele, cum spuneti dumneavoastra, au început sa se miste, trupele Ministerului Apararii Nationale au deschis focul asupra lor, în zona Vitan–Bârzesti, producând doi raniti. Deci sa ne în]elegem: în dimineata de 22 decembrie, multe ore dupa masacrul de la Inter– Universitate, s-a mai tras asupra oamenilor. Oamenii au fost opriti cu foc. Ordinul functiona în continuare. Prin urmare, ideea ca nu se mai putea trage fiindca s-a pornit revolta populara nu mai este de actualitate. Vreau sa fiu bine înteles: eu nu pun mai mult pret si mai multa greutate pe lovitura militar` de la ora 10.07, decât pe revolta populara. Sigur ca Stanculescu si, independent de el, generalul Vlad au actionat ca urmare a declansarii revoltei din Bucuresti, a venirii muncitorilor spre centru, dar asta nu înseamna ca Ceausescu nu intentiona sa mai reziste, provocând alte zeci de morti, poate sute. Noi aveam de-a face cu o lovitura militara care l-a deposedat de mijloacele de aparare ale CC-ului. Prin natura sa criminala, nu mai vorbesc de Elena Ceausescu, nu trebuie sa avem un dubiu ca represiunea ar fi continuat. Mai mult decât atât, Ceausescu îi cere la un moment dat lui Eftimescu o solutie de evacuare, spun ei, iEftimescu planifica doua TAB-uri si doua subunitati înarmate, care sa permita iesirea din cladire si deplasarea prin oras. Or, acest lucru nu se putea face decât trecând peste oameni, prin multimea care era deja în strada. Acest lucru înseamna înca o data intentia de a deschide foc, pentru a-si asigura calea de scapare. Iata însa ca în documentele MApN apar consemnari ale cautarii disperate a TAB-urilor din fata CC, dar cu doua pagini în urma se vad la fel de clar ordinele prin care Stanculescu le-a îndepartat. Prin urmare, nu putem disocia revolta populara de lovitura militara, fiindca, daca nu exista lovitura militara, lucrurile s-ar fi petrecut cu totul altfel. VM: Eu doresc doar atât sa adaug ca, deti aparent în contradictie, aceste puncte de vedere, de fapt, se completeaza reciproc. În ce sens: a nu se uita faptul ca multimile afluisera în noaptea de 21 spre 22 decembrie pe strazile Bucurestiului, ca intentia… atunci s-au vazut ultimele ore ale puterii lui Ceausescu… pe de alta parte, sa nu se uite ca, în pofida confruntarilor de la baricada si în pofida victimelor, revolta crestea în intensitate, sa nu se uite de asemenea provocatorii care erau în plin rol, actionau în strada si plecasera deja, poate si ajunsesera la întreprinderi pentru a chema oamenii la revolta… o revolta nu pe de-a-întregul spontana. Suntem de acord si asupra ideii ca nimic nu a fost pe de-a-întregul spontan. Sa nu uitam ca ceea ce numim revolta si-a avut sorgintea în mitingul sabotat din 21 decembrie, amplificat apoi de ramânerea nucleului insurgent de la baricada si de represiune. Vreau sa reamintesc ca între faza în care Ceausescu a dat ordinele de represiune, cerând în mod ilegitim, ilegal sa se traga în insurgen]i, si pâna în momentul din fata sediului CC, se schimbasera multe, inclusiv în ceea ce priveste evaluarile lui Ceausescu privind raportul de forte. Este însa clar ca, daca s-ar fi creat acel dispozitiv de foc, bineînteles ca ar fi iesit un macel. Bine ca n-a iesit! Retragerea aceea a fortelor, asa cum a]i aratat, este numai o parte din situatia complexa în care se afla puterea în acel moment.” Retragerea aceea a fortelor se datoreaza unui singur om – generalul Victor Atanasie Stanculescu. Dupa cum tot lui i se datoreaza anularea de facto a prerogativelor prezidentiale ale lui Nicolae Ceausescu, prin convingerea acestuia de a parasi sediul CC-ului cu elicopterul. Din momentul decolarii acestuia, Ceausescu era decuplat de la toate pârgiile de comanda, devenind ex-presedintele tarii. Dialogul telefonic purtat ulterior de liderul de facto al armatei cu Ion Iliescu este gestul unui general care avea puterea în stat, putea sa o pastreze, ar fi avut ca pretext credibil perioada necesara pâna la coagularea unor formatiuni politice capabile sa sustina o competitie electorala, dar – fiind bine informat – a dat vizibilitate si autoritate celui harazit de vremuri sa preia conducerea României. si daca pentru toate astea se afla în închisoare – „binemeritând de la patrie” – înseamna ca de 19 ani ceasul dreptatii s-a oprit la ora 10.07…. Comandantul armatei de azi, presedintele României, are dreptul moral si legal sa-i gratieze, de Craciun, pe militarii înca umiliti în spatele gratiilor din închisori. Este un gest pe care îl asteapta veteranii de razboi, dar si cei cali]i în teatrele de operatii, ofiterii activi, în rezerva si cei în retragere. Îl asteapta de la omul care întinde mâna pe lânga corp, ca fost militar, când trece în revista garda de onoare si apoi îti pleaca fruntea în fata Tricolorului. Nu [i în fata vitregiilor vremii. În decembrie 1989, se scanda LIBERTATE TE IUBIM, ORI ÎNVINGEM ORI MURIM! În decembrie 2008, militarii au încredere în comandantul lor.
Doamne ajuta!
Si in timp ce salvatorul Securitatii – generalul Iulian Vlad – tace si traieste bine mersi -, semenul care s-a opus intentiei sovieticilor de a intra in tara, dar si dorintei noii puteri instituite aparent ad-hoc de a ii chema pentru anihilarea profesionista a teroristilor, generalul Stefan Gusa, s-a ales cu un cancer galopant si isi doarme somnul de veci la un metru sub pamant. Unii cu onoarea. Altii cu ubi bene, ibi patria…
Colonelul Ion Petrescu – in numerele 49 si 50 din saptamanalul „Observatorul Militar”.
Generalul Victor Atanasie Stănculescu 