Victor Atanasie Stănculescu: „L-am ridicat în aer pe Ceauşescu ca să-i iau puterea“ „Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!”

Domnule general, se fac 20 de ani de la Revoluţie. Spuneţi că nu aţi dat ordine de reprimare la Timişoara. Dar cine le-a dat? Eraţi acolo, ştiţi ce s-a întâmplat.

Victor Atanasie Stănculescu: Da. Ştiu foarte bine chiar. Ordinul a avut o filieră de comandă clară. Ceauşescu i-a spus lui Milea şi l-a făcut cum l-a făcut. Milea l-a transmis lui Guşă. Şi Milea a făcut încă o greşeală. A trecut şi peste Guşă, peste Timişoara, şi l-a dat comandantului Armatei de la Craiova, generalul Roşu, şi chiar la comandanţi de mari unităţi din zonă – să facă defluiri, să facă mişcări de trupe, că ne‑am pomenit cu ele în mişcare, cu ordin de sus.

Când am scos din documentele strict secrete ale Armatei jurnalul de luptă, cu ordinea de bătaie şi pe ce linie s-au transmis ordinele, s-a dat lista. Şi acolo se vede, pe această listă: unul, doi, trei, patru, cinci generali, nouă-zece colonei şi locotenent-colonei, până jos, la comandanţii de batalioane… Stănculescu nu apare deloc pe listele astea. Nu am dat!

Ce a fost cu comisia din 1990, de la Guvern?

A fost o cercetare chiar în primele zile ale lui ianuarie. Petre Roman a făcut o hotărâre de guvern prin care a cerut o comisie care să cerceteze Timişoara. Stănculescu îl interesa, pentru că eram deja ministrul Economiei şi urma să fiu… Fusese scandalul de la Marele Stat Major, Militaru părea să vrea să aresteze Marele Stat Major, să-l dezarmeze. Fusese prima criză în Armată.

Urma să fiţi ministrul Apărării.

A venit comisia, a zis că n‑am fost amestecat, dar Parchetul a continuat cercetările.

Stănculescu priveşte fix în ochii reporterului. Caută, parcă, răspunsul la o întrebare: ăsta cu cine-o mai fi? Toată viaţa a avut de-a face cu oameni care „erau cu cineva”. Cu Ceauşescu sau… Cu Iliescu sau?… Cu sovieticii sau…?

„Dacă pleci, îţi dau cu vasul ăsta în cap!”

Să ne întoarcem la Revoluţie. Piciorul în ghips, în dimineaţa de 22… Soţia v-a convins?

Tocmai venisem de la Timişoara, cu un avion militar. Am ajuns acasă pe la ora trei şi ceva. Pe drum m-au informat aghiotantul şi şoferul cu ce s-a întâmplat la Universitate, în noaptea respectivă. Soţia era şi ea speriată, panicată. A sunat ofiţerul de serviciu pe minister: „Tovarăşul ministru a zis să vă duceţi la dânsul”. „Unde e tovarăşul ministru?” „La Comitetul Central”. „Foarte bine. Deocamdată, eu nu mă duc la Comitetul Central, eu mă duc la minister. Dar o să mai întârzii”.

Ministru era Vasile Milea, care peste noapte făcuse măcel la Universitate…

Al doilea telefon a fost pe la cinci, al treilea pe la cinci şi-un sfert. Soţia, în panică: „Unde să te duci, vrei să te omoare şi pe tine? Decât să pleci, mai bine îţi dau cu vasul ăsta în cap!”. Aveam un vas mare de porţelan. I-am zis ce am făcut la Timişoara. Soţia mi-a zis: „Du-te la spital!”. Am căzut de acord. Am plecat la Spitalul Militar Central pe la ora cinci şi jumătate.

Cu ce maşină?

M-am dus cu maşina mea, cu şoferul de la minister. Am întrebat cine e de serviciu. „La Secţia Ortopedie e de gardă domnul general Niculescu”. Şi am intrat la el în cabinet. I-am spus ce s-a întâmplat la Timişoara şi că nu vreau să mă alătur grupului de la Comitetul Central.

„Găseşte o soluţie!”, i‑am zis, fără alte explicaţii. „Foarte simplu: vă pun piciorul în ghips”. Asta a durat vreo jumătate de oră, că el a mai ieşit din cabinet. Eu tot aşteptam. Pe la şase a apărut. A venit întâi cu un lighean mare şi apoi cu o tavă metalică în care erau feşe de ghips. „Domnule general, nu ştie nimeni că sunteţi aici, n-am spus nimănui. Eu, personal, o să vă pun piciorul în ghips”.

Stângul sau dreptul?

Stângul! Şi mi l-a pus de jos, din vârful degetelor, până sus, la jumătatea coapsei. Zic: „Şi dacă o să mă controleze, să mă întrebe cineva?” „Nu este nicio problemă, spuneţi că aveţi ceva la rotulă şi că v-am blocat piciorul pentru rotulă. Acolo nu se poate face niciun control, că sunt cartilagii, nu pot să se vadă”.

M-a pregătit din punctul de vedere al alibiului. Şi în timpul ăsta dă telefon Hârjeu (n. red. – secretarul de cabinet al lui Ceauşescu), care m-a căutat la minister şi aflase unde sunt – la spital, că le spusesem că mă duc la Spitalul Militar că nu mă simt bine. „Vă cheamă tovarăşul!”, zice. „Nu pot, dom’le, că sunt cu piciorul în ghips”. Şi am închis. Mai târziu, Hârjeu declară că i-a raportat lui Ceauşescu. Şi Ceauşescu a zis: „Să mi-l aduceţi oricum!”.

Întâlnirea cu Ceauşescu

Mai departe?

De la spital am plecat acasă, m-am aşezat în pat şi am aşteptat. Cu atâta ghips pe mine, piciorul era greu, nici nu se uscase complet. Am avut glezna şi călcâiul legate bine. Eu, după telefonul lui Hârjeu, aşteptam să fie ceva, nu ştiam ce raportează – mă lasă, nu mă lasă?! Milea n-a dat niciun telefon după mine.

Pe la ora 9.30-10.00 a venit o maşină de la Comitetul Central, o Dacie, cu doi de la SPP – pardon, de la Direcţia a V-a a Securităţii. Şi cu cineva de la cabinetul lui Ceauşescu. M-am trezit cu ei la poartă: „Tovarăşul vă cheamă. Mergeţi cu noi”. Mi-am chemat aghiotantul, locotenentul-major Trifan Matenciuc, şi cu el am plecat la CC. Am intrat pe intrarea C…

Intrarea laterală…

… Am urcat la etajul 1. M-am dus către cabinet. Acolo, în anticameră, probabil l-a anunţat cineva pe Ceauşescu. Au ieşit şi el, şi ea. Lângă mine, Matenciuc şi alţi civili. Nu mai ţin minte ce-am bâlbâit atunci – „Să trăiţi” probabil c-am zis. „Cine-i ăsta?”, a întrebat Ceauşescu. „Aghiotantul meu”. „Bine. Vezi că a dat ordin Milea să vină două… nişte unităţi în piaţă, să curăţăm piaţa, şi n‑au sosit. Du-te imediat şi…” Nu mai ţin minte exact… după 20 de ani au început să se stingă luminile în cabinetul meu din cap.

„Am înţeles”, am spus. Am plecat şi m‑am dus la al treilea, al patrulea birou de biroul lui Ceauşescu, pe acelaşi etaj, pe dreapta, unde era grupul de generali, cu Voinea (comandantul Armatei 1), Eftimescu (şeful Direcţiei Operaţii din Marele Stat Major)... Am întrebat ce unităţi sunt. „Cele două unităţi de pe Olteniţei, regimentul de tancuri şi regimentul mecanizat”. Am înţeles, am ieşit.

Cu ghipsul pe treptele Palatului, până la etajul 6

Generalul fără grad poartă haine elegante, de culoare maro. În piept, pe partea stângă, nu are decoraţii militare, ci o insignă pe care scrie cu litere mici: „Federaţia Română de Snooker”. „Sunt preşedinte de onoare”, precizează el. Semn că la snooker n-a fost degradat.

Cum aţi „executat” ordinul comandantului suprem?

Am acţionat pe dos. L-am oprit pe primul transmisionist pe care l-am întâlnit, s-a prezentat, l-am întrebat dacă are legătură cu cele două unităţi care afluiesc şi l-am întrebat care-i situaţia lor. A intrat într-o cameră şi a luat legătura prin staţie. După două minute a ieşit şi a zis că una e pe Viilor, alta e la Tineretului. Veneau spre Piaţa Palatului.

Am făcut legătura imediat cu Piaţa Tienanmen. Ştiam ce se petrecuse în China. Am spus: „Dă ordin imediat să se întoarcă în cazărmi şi, dacă e populaţie, să spună că «Armata e cu voi, staţi liniştiţi că nu se întâmplă nimic!»”. Era ora 10.20, cred. M-am întors şi am raportat că unităţile vin spre piaţă.

De ce l-aţi păcălit pe Ceauşescu?

Trebuia. Dacă spuneam că am dat înapoi, nu mai aveaţi ocazia să vorbiţi cu mine.

Ştiaţi că pleacă din sediul CC atât de repede? Dacă mai rămânea acolo, să zicem, încă o zi, vedea că l-aţi păcălit.

Mi-am dat seama că trebuia să-l scot din joc. I-am spus că a început presiunea în piaţă. „Cred că ar fi bine să ieşiţi din local…”. Erau deja în panică, cam cum i-aţi văzut la proces, în film. „Cum să ieşim?” „Chemăm elicopterul sus, pe terasă, vă suiţi şi plecaţi din clădire”. Voiam să le rup legătura cu pământul. Dacă-i ridicam în aer, le luam puterea.

De-aia i-aţi ridicat în aer…

Oricum puteam să-i scot. Prin subsol era un canal care ducea de la Comitetul Central spre Sala Palatului. Neagoe mi-a spus că i-a raportat că nu se poate pe acolo, că e canalul înfundat. Mai era şi o altă variantă, de care eu n-am ştiut, am aflat ulterior – se pregătise varianta ca Eftimescu să-i scoată cu un transportor. Dar eu întâmplător dădusem ordin să plece transportoarele din piaţă. Dacă a vrut Eftimescu să facă mişcarea, pe la 11 şi ceva, n-a mai avut ce să mişte. Eu nu m-am dus la generali să le spun: „Vedeţi, fraţilor, că o să plece şeful”. În perioada aia, niciun general n-a ieşit din cameră. N-au mişcat, efectiv.

I-aţi „paralizat” câteva ore atunci…

Se punea întrebarea dacă ăştia, care erau de două-trei zile acolo, nu vor accepta varianta şi vor spune „nu, noi îl apărăm pe Ceauşescu”.Eram unul contra zece,câţi erau acolo… A fost al doilea moment critic. L-am grăbit. Eu i-am dat ordin lui Rus, i‑am spus lui Neagoe să confirme. Că aşa era atunci, trebuia să cheme elicopter Ministerul Apărării şi să confirme Direcţia a V-a a Securităţii. S-a făcut comunicarea. Ei au ieşit, au stat în hol de pe la ora 12 fără zece, tot aşteptau, apoi au ieşit pe sală. Nu mai vine, nu mai vine…

„Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!”

Dar a venit.

Deodată au apărut Manea Mănescu şi Emil Bobu, că merg şi ei. Eu ştiam că vin două elicoptere. Am întrebat pe cei de sus, de la Statul Major al Aviaţiei, care era la etajul 6, dacă se poate ateriza pe acoperiş şi dacă nu sunt antene. Am aflat că nu poate ateriza decât unul, că au curăţat ei câteva antene mai mici, le‑au dat deoparte. Ei (n.red. – soţii Ceauşescu) s-au suit în lift şi s-au ridicat.

Vă amintiţi ultimul dialog pe care l-aţi avut cu Ceauşescu, înainte să plece spre elicopter?

Am fost despărţiţi. Am raportat că elicopterul a aterizat. „Vă raportez că elicopterul a aterizat, dar numai unul, pentru că al doilea nu mai încape pe terasă”. Atunci a zis: „Manea şi Bobu, mergeţi cu mine!”.

Nu a fost un „La revedere”, ceva?

„Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!” – atât. Simplu. Foarte milităros.

Stop! Trei zile mai târziu, acel „Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!” suna macabru. În cazarma de la Târgovişte, Ceauşescu nu mai era nici comandant suprem, nici nu prea mai avea cum să trăiască. Stănculescu avea grijă de asta.

Totuşi, aţi ajuns sus, la etajul 6.

Am plecat pe scări, să urc cinci etaje, aşa „şchiop” cum eram.

Cu ghipsul acela imens, de la şold la degetul mic…

Se urcă destul de bine dacă urci două trepte: pui pasul din dreapta cu două trepte sus şi pe urmă vii cu stângul alături, mergi destul de repede. Când am ajuns sus, altă nebunie – se blocase liftul şi ei erau în interior. Trânteau în uşă. Eu am încercat să trag de uşă. Nu se deschidea. În fine, s-a rezolvat din interior. Între timp, ăia pregătiseră masa la geam, că nu aveau scară să iasă pe terasă. Ei au trecut pe lîngă mine, au urcat în elicopter şi… gata.

Unde v-aţi luat la revedere de la ei?

De la lift, practic.

Asta cu „Victoraş, ai grijă de copii!” e o legendă?

Una dintre multele le­gende.

„Tovarăşul Milea mi-a luat pistolul şi… am auzit împuşcătura”

N-aţi ieşit pe terasă, măcar în uşă?

N-am ieşit deloc. Când am auzit că motorul se ambalează, atunci m-am dus către geam şi am văzut că se ridică. După ce a decolat elicopterul, i-am spus aghiotantului: „Ce facem cu pistoalele?”. Am căutat biroul unde erau Gărzile Patriotice şi am pus într-un sertar cele două pistoale, al aghiotantului şi al meu. Le-am lăsat acolo. În timpul ăsta, l-am văzut pe transmisionistul prin care se transmisese ordinul de întoarcere a celor două unităţi în cazarmă şi l-am întrebat: „Tufane, ce s-a întâmplat?”. Mi-a spus aşa: „A venit tovarăşul Milea când a ieşit de la Comitetul Central, eram pe sală şi mi-a luat pistolul. M-am ţinut de dânsul, am fost până sus, am stat la uşă acolo, până când… am auzit împuşcătura.

Probabil că s-a sinucis”. Pe urmă s-a schimbat varianta, că a fost omorât. Nu putea să fie omorât. Încăperea aia avea o singură intrare, pe unde n-a intrat nimeni peste el. Probabil că un om care a fost devotat comandantului suprem până în ultima clipă, când a fost făcut trădător, a cedat. Cum a cedat şi judecătorul Gică Popa după ce a dat sentinţa la Târgovişte.

Când aflaserăţi că a murit Milea?

În maşină, când au venit să mă ia de acasă.

Interviu în exclusivitate cu generalul Victor Athanasie Stănculescu 2

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
 

 

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
 

 Victor Stănculescu nu crede că are vreo şansă să iasă din arest pe motive medicale. Într-un interviu exclusiv pentru Realitatea TV, fostul general a declarat că, deşi este foarte bolnav, el poate fi tratat in spitalul penitenciar Jilava unde este încarcerat.

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a amânat pentru 24 februarie procesul în care Victor Athanasie Stănculescu solicită întreruperea executării pedepsei de 15 ani de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

Motivul amânării a fost nefinalizarea noii expertize medico-legale în cazul lui Stănculescu.

Nici avocaţii fostului general nu au reuşit să desemneze expertul parte care să participe la efectuarea expertizei, după ce ei au cerut acest expert.

Judecătorii au decis, pe 29 decembrie 2008, eliberarea din arest pentru trei luni a lui Mihai Chiţac. Magistraţii au luat această decizie în baza expertizei medicale care arăta că fostul general trebuie supus la două intervenţii chirurgicale pe cord.

La rândul lui, Stănculescu a cerut şi el eliberarea tot pe motive medicale, însă, deocamdată, nu s-a luat o decizie definitivă, cerându-se, în decembrie 2008, refacerea expertizei medico-legale.

Sursa: Realitatea TV

Colonelul Ion Petrescu: „Generalul Victor Atanasie Stanculescu. Omul care a dat… lovitura de stat în favoarea celor care si-au asumat apoi titlurile, documentele si drepturile de revolutionari”

Observatorul Militar

Generalul Stanculescu

LOVITURA DE STAT (2)
Înca  ma simt liber în tara mea. Îi datorez tatalui cariera militara si crezul în necesara demnitate a celor ce s-au aflat sau sunt acum în serviciul credincios efectuat în Armata României. O institutie care nu poate fi încriminata doar pentru a justifica anumite conduite personale, sau de grup, din acel sângeros decembrie 1989. O structura draga românilor si pentru ca, în vremuri de restri[te, întotdeauna faptele de arme au indicat liderii de facto. În o stire, curajul are pretul siu. Iar tacerea adumbreste sufletele camarazilor.  La 19 ani de la stigmatizarea militarilor care au fost scoli în strada, precum erau trimiti înainte în mine, la cules de porumb sau de struguri, la canal sau la construirea unor edificii admirate azi de straini, un gest reparatoriu se impune, la nivel national – gratierea. Este vorba de gratierea celor trimisi în spatele gratiilor pentru vina de a fi fost în diferite locuri unde era pusa la grea încercare abilitatea comandantilor de a nu intra în  manipularii vizând declansarea unui razboi fratricid – asa cum dorea Kremlinul, în ’89. si primul gratiat ar trebui sa fie generalul Victor Atanasie Stanculescu. Omul care a dat… lovitura de stat în favoarea celor care si-au asumat apoi titlurile, documentele si drepturile de revolutionari. Sa ne reamintim ca, imediat dupa moartea generalului Milea, doar trei demnitari mai puteau – teoretic – stapâni sutele de mii de militari derutati de gresiunea machiavelica vizând inclusiv integritatea României. În ordine inversa, acestia erau generalii Ilie Ceausescu, Stefan Gusa si Victor Atanasie Stanculescu. Primul stia de mult, de pe timpul unei vizite efectuate în Anglia, ca soarta fratelui este pecetluita. În conditiile date, nu mai avea nici o autoritate morala. Al doilea era vizibil afectat de clipele traite la Timisoara si se afla înca departe de Marele Stat Major. Al treilea este cel care a preluat comanda cu sânge rece si a fost imediat ascultat de toti militarii, de la soldat la general. Nu întâmplator. Domina prin calm, rigoare si decizii bine cumpanite. Armata l-a simtit ca atare imediat ce a transmis ordinul de retragere în cazarmi. Un ordin limpede. Ferm. Autoritar. Din acel moment, generalii au în]eles ca au un comandant care stie ce face – nu actioneaza împotriva poporului sau. Si multimea aflata pe strazi a în]eles ca la conducerea Ministerului Apararii Nationale luciditatea îsi spune cuvântul. De aici si descatu[area celor care demonstrau deja încluzându-i pe militari – priviti acum ca garanti ai libertatii. Iata acel moment comentat de Alex Mihai Stoenescu, în dialog cu Virgil M`gureanu, în volumul De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU: „AMS: În acea dimineata, foarte devreme, conform ocumentelor Armatei 1, în acea dimineata în care masele, cum spuneti dumneavoastra, au început sa se miste, trupele Ministerului Apararii Nationale au deschis focul asupra lor, în zona Vitan–Bârzesti, producând doi raniti. Deci sa ne în]elegem: în dimineata de 22 decembrie, multe ore dupa masacrul de la Inter– Universitate, s-a mai tras asupra oamenilor. Oamenii au fost opriti cu foc. Ordinul functiona în continuare. Prin urmare, ideea ca nu se mai putea trage fiindca s-a pornit revolta populara nu mai este de actualitate. Vreau sa fiu bine înteles: eu nu pun mai mult pret si mai multa greutate pe lovitura militar` de la ora 10.07, decât pe revolta populara. Sigur ca Stanculescu si, independent de el, generalul Vlad au actionat ca urmare a declansarii revoltei din Bucuresti, a venirii muncitorilor spre centru, dar asta nu înseamna ca Ceausescu nu intentiona sa mai reziste, provocând alte zeci de morti, poate sute. Noi aveam de-a face cu o lovitura militara care l-a deposedat de mijloacele de aparare ale CC-ului. Prin natura sa criminala, nu mai vorbesc de Elena Ceausescu, nu trebuie sa avem un dubiu ca represiunea ar fi continuat. Mai mult decât atât, Ceausescu îi cere la un moment dat lui Eftimescu o solutie de evacuare, spun ei,  iEftimescu planifica doua TAB-uri si doua subunitati înarmate, care sa permita iesirea din cladire si deplasarea prin oras. Or, acest lucru nu se putea face decât trecând peste oameni, prin multimea care era deja în strada. Acest lucru înseamna înca o data intentia de a deschide foc, pentru a-si asigura calea de scapare. Iata  însa ca în documentele MApN apar consemnari ale cautarii disperate a TAB-urilor din fata CC, dar cu doua pagini în urma se vad la fel de clar ordinele prin care Stanculescu le-a îndepartat. Prin urmare, nu putem disocia revolta populara de lovitura militara, fiindca, daca nu exista lovitura militara, lucrurile s-ar fi petrecut cu totul altfel. VM: Eu doresc doar atât sa adaug ca, deti aparent în contradictie, aceste puncte de vedere, de fapt, se completeaza reciproc. În ce sens: a nu se uita faptul ca multimile afluisera în noaptea de 21 spre 22 decembrie pe strazile Bucurestiului, ca intentia… atunci s-au vazut ultimele ore ale puterii lui Ceausescu… pe de alta parte, sa nu se uite ca, în pofida confruntarilor de la baricada si în pofida victimelor, revolta crestea în intensitate, sa nu se uite de asemenea provocatorii care erau în plin rol, actionau în strada si plecasera  deja, poate si ajunsesera la întreprinderi pentru a chema oamenii la revolta… o revolta nu pe de-a-întregul spontana. Suntem de acord si asupra ideii ca nimic nu a fost pe de-a-întregul spontan. Sa nu uitam ca ceea ce numim revolta si-a avut sorgintea în mitingul sabotat din 21 decembrie, amplificat apoi de ramânerea nucleului insurgent de la baricada si de represiune. Vreau sa reamintesc ca între faza în care Ceausescu a dat ordinele de represiune, cerând în mod ilegitim, ilegal sa se traga în insurgen]i, si pâna în momentul din fata sediului CC, se schimbasera multe, inclusiv în ceea ce priveste evaluarile lui Ceausescu privind raportul de forte. Este însa clar ca, daca s-ar fi creat acel dispozitiv de foc, bineînteles ca ar fi iesit un macel. Bine ca n-a iesit! Retragerea aceea a fortelor, asa cum a]i aratat, este numai o parte din situatia complexa în care se afla puterea în acel moment.” Retragerea aceea a fortelor se datoreaza unui singur om – generalul Victor Atanasie Stanculescu. Dupa cum tot lui i se datoreaza anularea de facto a prerogativelor prezidentiale ale lui Nicolae Ceausescu, prin convingerea acestuia de a parasi sediul CC-ului cu elicopterul. Din momentul decolarii acestuia, Ceausescu era decuplat de la toate pârgiile de comanda, devenind ex-presedintele tarii. Dialogul telefonic purtat ulterior de liderul de facto al armatei cu Ion Iliescu este gestul unui general care avea puterea în stat, putea sa o pastreze, ar fi avut ca pretext credibil perioada necesara pâna la coagularea unor formatiuni politice capabile sa sustina o competitie electorala, dar – fiind bine informat – a dat vizibilitate si autoritate celui harazit de vremuri sa preia conducerea României. si daca pentru toate astea se afla în închisoare – „binemeritând de la patrie” – înseamna ca de 19 ani ceasul dreptatii s-a oprit la ora 10.07…. Comandantul armatei de azi, presedintele României, are dreptul moral si legal sa-i gratieze, de Craciun, pe militarii înca umiliti în spatele gratiilor din închisori. Este un gest pe care îl asteapta veteranii de razboi, dar si cei cali]i în teatrele de operatii, ofiterii activi, în rezerva si cei în retragere. Îl asteapta de la omul care întinde mâna pe lânga corp, ca fost militar, când trece în revista garda de onoare si apoi îti pleaca fruntea în fata Tricolorului. Nu [i în fata vitregiilor vremii. În decembrie 1989, se scanda LIBERTATE TE IUBIM, ORI ÎNVINGEM ORI MURIM! În decembrie 2008, militarii au încredere în comandantul lor.
Doamne ajuta!

Si in timp ce salvatorul Securitatii – generalul Iulian Vlad – tace si traieste bine mersi -, semenul care s-a opus intentiei sovieticilor de a intra in tara, dar si dorintei noii puteri instituite aparent ad-hoc de a ii chema pentru anihilarea profesionista a teroristilor, generalul Stefan Gusa, s-a ales cu un cancer galopant si isi doarme somnul de veci la un metru sub pamant. Unii cu onoarea. Altii cu ubi bene, ibi patria…

Colonelul Ion Petrescu – in numerele 49 si 50 din saptamanalul „Observatorul Militar”.

Victor Stănculescu va petrece Crăciunul în puşcărie

Stanculescu

Victor  Stănculescu îşi va petrece Crăciunul după gratii. Tribunalulul Militar a amânat, încă o dată, până pe 29 decembrie, procesul în care fostul general Stănculescu solicită întreruperea pedepsei de 15 ani primită în dosarul Revoluţiei de la Timişoara. Motivul amânării a fost legat de faptul că INML nu a trimis concluziile expertizei medicale care ar trebui să lămurească dacă fostul general suferă sau nu de boli grave care l-ar împiedica să execute pedeapsa primită.

Reamintim că Victor Stănculescu a fost încarcerat, alături de fostul general Mihai Chiţac, la Spitalul Penitenciar Jilava, în vederea efectuării de teste medicale. Ambii foşti generali au cerut Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti întreruperea, din motive medicale, a pedepesei la care au fost condamnaţi pentru Revoluţia de la Timişoara. Instanţa a solicitat expertize medicale pentru cei doi. Expertizele ar urma să confirme ceea ce au declarat deja reprezentanţi ai Administraţiei Penitenciarelor, care susţin că Mihai Chiţac şi Victor Stănculescu suferă de boli cronice.
Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost condamnaţi definitiv, de Înalta Curte e Casaţie şi Justiţie, la câte 15 ani de închisoare şi degradare militară în procesul Revoluţiei de la Timişoara. Practic, instanţa supremă a menţinut sentinţa judecătorior de la fond potrivit cărora Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac nu pot fi exoneraţi de răspundere penală. Motivul reţinut de judecători – cei doi au executat ordinul lui Ceauşescu de a trage în manifestanţii de la Timişoara, deşi ar fi ştiut că ordinul este ilegal. Potrivit motivării sentinţei completului de trei judecători, Victor Atanasie Stănculescu a făcut parte din comandamentul care a condus acţiunea de reprimare a manifestaţilor de la Timişoara şi a exercitat cu „vădit exces de zel” atribuţiile ce i-au revenit în cadrul acelui comandament. Aceasta a dus şi la numirea sa de către Nicolae Ceauşescu, în seara de 20 decembrie 1989, în funcţia de comandant militar unic al muncipiului Timişoara.

În ceea ce-l priveşte pe Mihai Chiţac, instanţa a arătat că, din corelarea tuturor probelor, reiese că acesta a făcut parte din structurile de conducere a acţiunii de reprimare a manifestanţilor din Timişoara, că a exercitat şi el exces de zel, „implicându-se în mod vădit în executarea ordinului ce a avut ca urmare împuşcarea mortală a 72 de persoane şi rănirea altor 253 dintre care multe foarte grav”, se arată în motivare.

Stănculescu liber!

de Mihnea Georgescu

Distinşii mei lectori,

Vă anunţ că am semnat şi eu Petiţia On Line pentru eliberarea Generalului Victor Athanasie Stănculescu, ceea ce vă îndemn şi pe dumneavoastră!

Am aflat despre această binevenită petiţie de pe blogul prietenului Ovidiu, dedicat special elogierii personalităţii Generalului Revoluţiei. De fapt, la drept vorbind, Preşedintele Ion Iliescu a fost acela, de pe blogul căruia am aflat despre existenţa acestei Petiţii. Am fost fost foarte bucuros să aflu că însuşi Preşedintele este de acord cu acest demers salutar şi demn, menţionând la loc de cinste, pe blogul domniei sale, numele colegei Sybilla-Sfinx şi al modestei mele persoane, în contextul enumerării persoanelor care susţin eliberarea Generalului.

Un general regal… aşa l-a numit distinsa jurnalistă Roxana Iordache, o persoană de dreapta, ca opţiune politică, dar cu demnitate şi cu şira spinării. Ceea ce apreciez eu la un om este verticalitatea, nu culoarea politică. Iar Roxana Iordache a dat dovadă cu prisosinţă de verticalitate, în repetate rânduri. Cu modestie pot afirma că am învăţat de la Ion Iliescu arta dialogului cu forţele de dreapta – Ion Iliescu este un intim al Casei Regale, de exemplu, care nici nu îl bagă în seamă pe Băsescu, plus un prieten cu un om autentic de dreapta ca Radu Câmpeanu. Asta înseamnă moralitate “transpartinică”!

Generalul Victor Athanasie Stănculescu… Ce nume frumos! Victor, de la Victorie şi Athanasie, de la grescescul “cel fără de moarte”… Victoria fără de moarte a Demnităţii Neamului Românesc…

L-am văzut pe General la Majoratul C.P.U.N., în februarie 2008. Mi-a făcut impresia unui om extraordinar de demn, a cărei demnitate şi chiar rigiditate militară constrasta vădit şi plăcut cu hahalerismul unor pretinşi revoluţionari, ca Nica Leon sau Lorin Fortuna, care s-au dat în stambă ca de obicei. Omul a trăit şi o dramă familială soţia sa s-a sinucis în 2003, în noaptea de 21 decembrie (!) ca urmare a hărţuielilor la care a fost supus Generalul.

Cine va contabiliza vreodată dramele umane generate de extremismul revoluţionar post-decembrist?! Cu modestie, recunosc că şi familia mea a avut de suferit în aceşti ultimi 20 de ani, când am văzut ascensiunea parvenitismului fără scrupule şi a gigibecalismului de mahala… şi noi, Nobilii, am ajuns să facem foamea şi să ne cerşim pâinea, am fost îngenunchiaţi şi umiliţi de străini în propria Ţară…

Cert este că în România post-revoluţionară, au existat şi există deţinuţi politici Miron Cozma şi Victor Athanasie Stănculescu sunt doar două exemple. Dar mă gândesc acum şi la drama lui Nicu Ceauşescu sau a Zoiei…

Ar fi un gest de normalitate – graţierea lui Stănculescu, nu de clemenţă, pentru că Generalul nu are nevoie de clemenţa noastră. El însuşi a cerut să fie condamnat la moarte prin împuşcare, ca un General demn al Armatei Române. Nu cred că Traian Băsescu va fi în stare să îl graţieze, pentru că domnia sa nu este în slujba Neamului Românesc, ci a unei puteri străine.

Generalul Victor Atanasie Stanculescu a ajuns sa fie tratat ca un pirat

Astazi, Francisc Toba a fost in vizita la generalul Stanculescu si va anuntam cu netarmurita bucurie ca domnul general este bine, este luminos si este el insusi. De asemenea, s-a imbunatatit simtitor tratatamentul sau, avind in vedere modul mizerabil si infiorator in care a inceput detentia.

Trebuie sa recunoastem ca sint absolut incredibile taria de caracter, forta fizica si morala, eleganta si demnitatea acestui om de 80 de ani.

Nu are rost sa mai punem o intrebare privind substantele administrate dinsului inainte de a intra in sala Tribunalului Militar Teritorial (unde s-a discutat cererea de efectuare a expertizei medicale in vederea suspendarii executarii detentiei), substante cu efecte sedative (ca sa nu folosim termenul „drog”).
Nu are sens nici sa mai intrebam de ce, tot cu acea ocazie, generalul Stanculescu a fost tinut in picioare aproape doua ore, intr-o camaruta crunt de soioasa, de jegoasa, de insalubra, infectata de mirosuri pestilentiale emanind dintr-un veceu (plantat pe post de scaun probabil, fiindca alta mobila nu era) pe care si-au revarsat excrementele toti criminalii si borfasi care s-au perindat pe acolo.

Se pare ca demersurile noastre produc efecte in sistem bulgare de zapada. Grupuri de generali incep sa-si miste maritele stele si maritele dosuri ca sa intervina la Cotroceni in favoarea gratierii. Niciodata nu e prea tirziu sa realizeze si dinsii ca uniformele lor s-au intinat si s-au sfisiat atunci cind omul care i-a facut oameni a fost condamnat. Avem confirmarea ca si Fratii au decis sa se miste. Sa fie intr-un ceas bun!

Miine este Ziua Armatei Romaniei. Pacat ca presedintele Basescu n-a stiut sa speculeze acest superb moment imagologic prin gratierea generalului Stanculescu… Asteptam, insa, cu speranta, raspunsul dinsului privind documentul inaintat de noi in data de 16 octombrie
Sursa: Proiect SEMPER FIDELIS

Gratierea si reabilitarea generalului Victor Atanasie Stănculescu

Gratierea si reabilitarea generalului Victor Stanculescu

21/10/2008 19:10

destinatar: Preşedintele României

 Domnule Presedinte,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în data de 15 octombrie, menţinerea deciziei de condamnare a domnului general Victor Atanasie Stănculescu la 15 ani de închisoare, sentinţa fiind definitivă. Generalul Stănculescu are 80 de ani.

Dacă Dumneavoastră sînteţi astăzi Preşedintele României, dacă Asociaţia Proiect SEMPER FIDELIS există şi luptă liber pentru şi în numele onoarei, dreptăţii şi demnităţii militare, dacă avem o Constitutie în care se vorbeşte răspicat despre drepturile şi libertăţile românilor, toate acestea au fost posibile pentru că în iarna de sînge a anului 1989 umanismul şi luciditatea generalului Victor Atanasie Stanculescu ne-au salvat de la măcel organizat.

Cunoaşteţi, poate, mai bine decît noi, dimensiunile binelui şi răului din negura acelui sfîrşit de an care ne-a zvîrlit într-o democraţie din care încă mai încercăm să înţelegem şi aplicăm cîte ceva. Iată de ce, Domnule Preşedinte, vă rugăm să luaţi în considerare faptul că, alături de adevărul istoric,

adîncul respect de care se bucură generalul Victor Atanasie Stănculescu în rîndurile Armatei,
sfinţenia profund patriotică de care a dat dovada în toţi aceşti ani refuzînd să arunce ţara în haos cu întreg adevărul despre Revoluţie doar pentru a se salva pe sine însuşi,
demnitatea cu care, în cercul de foc al presiunii unui public intoxicat şi avid de răstigniri, şi-a ţinut coloana dreaptă şi fruntea ridicată,

vă îndreptăţesc să reparaţi o decizie halucinantă, dată de o justiţie înecată în puroiul infecţiilor de interese şi influenţe care distrug ţara, acordînd Graţiere Prezidenţială nu unui bătrân de 80 de ani, ci unui legendar general al Armatei Române.

Gestul dumneavoastră poate oferi tuturor militarilor încrederea că executarea unui ordin astăzi nu poate duce la execuţia executantului miine.
Gestul dumneavoastră poate oferi familiilor celor decedaţi la Revolutie garanţia că adevărul nu poate fi îngropat prin spînzurarea în piaţa publică a unui Acar Păun, în timp ce adevăraţii vinovaţi grohăie ghiolbăneşte sub maldărul de averi şi scaune publice acumulate în aproape două decenii de poleială capitalistă.
Nu în ultimul rînd, gestul dumneavoastră îşi va găsi, cu siguranţă, locul binemeritat în istoria unei naţiuni care are dreptul şi mai are încă puterea de a privi în viitor cu speranţă, conştiinţă, cinste şi demnitate.


Cu încredere deplină în inima, principiile şi raţiunea dumneavoastră,
Vă mulţumim, Domnule Preşedinte.


Asociaţia Proiect SEMPER FIDELIS

Susţin demersul: Federaţia Naţională a Revoluţionarilor din România, Liga Naţională a Luptătorilor din Decembrie 1989 şi Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989-România.
Autor: informatie confidentiala

Semneaza petitia

Vezi semnaturile pentru petitia: Gratierea si reabilitarea generalului Victor Stanculescu

Suzanne Brandstatter prezinta etapa cu etapa aceasta “partida de sah” castigata, potrivit ei, de CIA. Gheorghe Ratiu: „Toate informatiile noastre aratau ca instructorii erau americani”

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Colonelul Gheorghe Raţiu şeful Direcţiei a-I-a a Departamentului Securităţii Statului.(DSS),: „Toate informatiile noastre aratau ca instructorii erau americani” (39:37 – 39:40)
Luni, 23 februarie 2004

“Ceausescu a fost dat jos de CIA”
EVENIMENT /
Date: Feb 23, 2004 – 12:10 AM
Dictatorul roman Nicolae Ceausescu a fost inlaturat de la putere in urma unui complot al agentiei de spionaj american CIA si al mai multor servicii secrete europene, nu de oamenii iesiti in strada in decembrie 1989, este versiunea originala si incitanta a faptelor din decembrie, lansata de un documentar tv ce va fi difuzat miercuri seara de postul Arte. Revolutia romana.

Incendiarul documentar tv, realizat de Suzanne Brandstatter, va fi difuzat miercuri seara, la ora 20:45, de postul de televiziune franco-german Arte, potrivit site-ului Internet TeleObs.com, al saptamanalului francez “Le Nouvel Observateur”.

Teoria conspiratiei
Daca e sa ne luam dupa documentarul realizat de Brandstatter, inlaturarea de la putere a “Marelui Conducator” al Romaniei ar fi fost, de fapt, instrumentata de CIA, ajutata de mai multe servicii secrete europene, si nicidecum rezultatul unei miscari populare spontane si de masa, asa cum cu totii am crezut la vremea respectiva. Simplu exercitiu de imaginatie? Posibil, desi Suzanne Brandstatter sustine ca versiunea din documentar nu e chiar atat de fantezista pe cat ar putea parea.

Lectia de istorie

La sfarsitul anilor 1980, sustine documentarul, mai multe operatiuni secrete vizand destabilizarea regimului sotilor Ceausescu au fost planificate minutios si chiar duse la bun sfarsit de catre diferite servicii secrete. Autorul documentarului aduce, pentru aceasta, mai multe dovezi convingatoare, in special marturia socanta a premierului ungar de la acea vreme, Miklos Nemeth.

Ce spune el? In 1989, serviciile secrete ungare au livrat arme oponentilor regimului Ceausescu, i-au antrenat pe membrii acestei “rezistente” in tabere din Ungaria si, in cele din urma, au recrutat “agenti” din randul membrilor aparatului de stat roman. Miklos Nemeth a rostit chiar si numele uneia dintre aceste “cartite”: ministrul adjunct al Apararii, de pe vremea lui Ceausescu, si anume Victor Athanasie Stanculescu. Adica acelasi care a organizat procesul “expeditiv” al dictatorului si sotiei sale, precum si executia lor, la 25 decembrie 1989, noteaza autorul articolului postat pe TeleObs.com, Vincent Jauvert.

Confruntarea surselor
Suzanne Brandstatter a stat de vorba cu Stanculescu, dar, din pacate, acesta a dat prea putine detalii in legatura cu rolul lui in toata aceasta afacere, noteaza acelasi Jauvert. El asteapta publicarea cartii sale, care va aduce oarece dezvaluiri.

Un alt personaj-cheie al acestui film pasionant: seful CIA pentru Europa de Est, din 1989, Milton Bearden. Acest maestru al spionajului vine si pune paie pe foc in documentarul doamnei Brandstatter, prin simplul fapt ca nu respinge din start aceasta teorie a conspiratiei teleghidate de Washington. Ba, din contra, i-a declarat realizatoarei ca nu neaga “totul in bloc”.

Partida de sah
Suzanne Brandstatter prezinta etapa cu etapa aceasta “partida de sah” castigata, potrivit ei, de CIA si aliatii sai. Cu ajutorul a trei fosti ofiteri de informatii, ea etapizeaza complotul, in detaliu.

Prima faza a fost operatiunea de “diabolizare” a despotului de la Bucuresti. Pentru aceasta, mai multi spioni ar fi creat sau amplificat zvonurile cele mai fanteziste, gratie retelelor clandestine in mass-media internationale (si aici este oferit exemplul campaniei mediatice pe tema pretinsei distrugeri programate a mii de sate romanesti, care a fost informatie de deschidere a zeci de buletine de stiri din intreaga lume).

A doua faza: identificarea, apoi popularizarea de noi lideri potentiali. Potrivit filmului, actualul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, ar fi fost ales si ulterior mediatizat de catre CIA.

A treia faza: paie pe foc. A fost manipularea de la Timisoara. Bombardamentul cu informatii si imagini despre cadavrele de la Timisoara, sugerandu-se ca Securitatea lui Ceausescu i-ar fi asasinat cu sange rece pe manifestanti. De fapt, aceste cadavre ar fi fost scoase special pentru “spectacol “ direct de la morga.

Epilog
Pana sa-si dea cineva seama de adevarul de la Timisoara, “Revolutia” l-a si maturat pe Ceausescu de la putere. Prin urmare, complotul a reusit, este concluzia realizatoarei.

Daca Suzanne Brandstatter are dreptate in ceea ce sustine, indepartarea de la putere a lui Nicolae Ceausescu ar trebui sa ramana in istorie ca unul dintre marile succese, pana acum necunoscute, ale CIA. In fond, cine nu-si aminteste de celebrele “agenturi straine” invocate de Ceausescu in timpul procesului dinaintea executiei?
MARINA CONSTANTINOIU

Stanculescu: “Adica eu am fost spion ungur?”
Contactat de “Jurnalul National”, generalul Victor Athanasie Stanculescu a confirmat ca realizatoarea filmului a luat legatura cu el. “A venit si a stat la mine timp de patru ore, dupa care a mai vorbit si cu Petre Roman si cu cine o mai fi vorbit”, ne-a declarat Stanculescu. Despre teoria socanta a documentarului si despre argumentele aduse de realizatoare, spune sec ca nu puteau fi reale. “Oricine poate sa vorbeasca si sa spuna orice prostie, la fel cum se spune ca sunt cel mai bogat om din Romania. De unde sa stiu ce fabuleaza unul si altul?”, a spus generalul Stanculescu. “Nu stiu cu cine a mai vorbit ea, unde s-o fi dus prin Ungaria sau Austria. Ce vreti sa spun acum, ca am fost spion ungur? Informatiile astea nu puteau fi reale”, spune el. Cat despre etapele despre care realizatoarea documentarului spune ca au fost orchestrate pentru inlaturarea lui Ceausescu si despre afirmatiile facute de fostul premier ungar, Miklos Nemeth, Stanculescu afirma: “Nu cunosc nimic din toate astea. Prima etapa a fost la Malta. Iar de acolo… Nu vad de ce am mai lungi atat vorba

Jurnalul National

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
 
 

 

ÎCCJ a desecretizat jurnalul Revoluţiei din 1989 de la Timişoara: Securitatea a tras în manifestanţi

Sergiu Andon, despre desecretizarea Jurnalului Revoluţiei
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile. 

Secretele revoluţiei

A. Drăghici, avocat: Rudele victimelor îl vor pe generalul Stănculescu după gratii
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Am aflat oficial adevărul despre Revoluţie! Zvonurile conform cărora Securitatea a tras în oameni în decembrie 1989 sunt pentru prima dată confirmate. Informaţiile apar în Jurnalul de luptă al Ministerului Apărării, din perioada 16-22 decembrie. Acesta a fost făcut public miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Documentul a fost desecretizat în urma solicitării avocaţilor din dosarul în care generalii Stănculescu şi Chiţac sunt acuzaţi de faptul că au ordonat armatei să tragă în revoluţionari la Timişoara. El a fost depus la cauză în urmă cu câteva săptămâni şi conţine descrierea pe ore, a evenimentelor de la Timişoara.

Jurnalul evenimentelor de la Timişoara conţine aprecieri de natură a arăta că armata a fost un „ţap ispăşitor” al adevăraţilor responsabili. Presiunea psihică asupra efectivelor militare, atacurile directe asupra unităţilor militare, folosirea armelor de foc de către elemente disimulate în rândul manifestanţilor au urmărit incitarea armatei, opunerea ei forţelor revoluţionare, declanşarea unui sângeros război civil şi, ulterior, culpabilizarea ei, se arată în jurnalul aflat la dosarul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind Revoluţia din Timişoara.

De asemenea, se precizează că unităţile militare au fost incluse în dispozitive mixte, alături de trupe de securitate, miliţie, Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (U.S.L.A.), grăniceri – forţe de ordine specializate în acţiuni represive, iar în rândul militarilor au fost infiltrate persoane care aparţineau securităţii şi care au tras „acoperit” asupra manifestanţilor. Aceste practici au fost folosite deliberat pentru a nu se putea stabili cine este responsabil de împuşcarea unor oameni, iar vina să fie aruncată asupra armatei pentru tot ce s-a întâmplat la Timişoara. „Armata nu a atacat niciodată mulţimea ieşită în stradă, la violenţă nu s-a răspuns cu violenţă”, este concluzia jurnalului.

Evenimentele din decembrie 1989 au debutat în 15 decembrie, odată cu protestul unor cetăţeni faţă de încercarea autorităţilor locale de a evacua cu forţa pe pastorul Laszlo Tokas. A doua zi, demonstraţii au început să ceară libertăţi democratice şi au cerut cetăţenilor să li se alăture, totul culminând în timpul zilei cu manifestări distructive şi violente. „La orele 20:45 primul secretar al comitetului Judeţean de Partid Timiş, Radu Bălan, i-a cerut lt.col. Constantin Zeca să scoată trupe şi tehnica de luptă pentru a participa împreună cu organele M.I. la restabilirea ordinii în oraş”. În seara de 16 decembrie au avut loc primele ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine (miliţie, securitate, grăniceri) chemate să restabilească liniştea.

În actul de la instanţă se arată că, în ziua de 17 decembrie, manifestanţii au luat cu asalt sediul Comitetului Judeţean de Partid. Au apărut drapele cu însemnele de stat ale Ungariei. Armata a primit ordin de intervenţie în aceeaşi zi, în jurul orei 13:30, de la gl.col. Vasile Milea: „Situaţia în Timişoara s-a agravat. Este ordin să intervină armata. Armata intră în stare de luptă. În judeţul Timiş este stare de necesitate”. Cele şase tancuri trimise pentru intinerariul Calea Girocului – Str. Albac – str. Lidia – Căminele Studenţeşti – Podul Decebal au fost lovite şi incendiate parţial de elemente violente. Vasile Milea a ordonat în după-amiaza zilei de 17 decembrie alarma de luptă parţială pentru unităţi militare din Lugoj şi Buziaş şi deplasarea efectivelor către Timişoara.

Potrivit analiştilor militari citaţi în jurnal, se pare că exista un scenariu al intervenţiei forţelor din afara teritoriului românesc, iar deplasarea tehnicii şi militarilor din garnizoane ar fi dat de înţeles că armata română este pregătită să intervină la timp, ceea ce a dus la descurajarea autorilor scenariului.

Gl. lt. Victor Stănculescu şi gl. lt. Mihai Chiţac au ajuns cu avionul la Timişoara, în după-amiaza zilei de 17 decembrie, fiind informaţi despre situaţia din Timişoara, se mai arată în document. Între timp, lt. col. Constantin Zeca a fost informat că „grupuri de huligani au atacat clădirile din apropierea intrării în marea unitate mecanizată”. Clădirea comandamentului, restaurantul Militar şi Casa Armatei sunt atacate câteva minute mai târziu, ceea ce îl determină pe ministrul Apărării Naţionale să ordone deschiderea focului de advertisment. Incidentele au continuat toată după-amiaza, culminând cu lovirea şi rănirea unor cadre ale armatei, ceea ce a determinat înarmarea militarilor în termen cu muniţie de război. Comandantul unităţii militare din Arad, martor al evenimentelor, a raportat că „printre militarii care au acţionat pe Calea Girocului s-au strecurat şi persoane necunoscute, în uniformă, care aveau lanterne foarte puternice cu care luminau balcoanele blocurilor din apropiere, după care trăgeau asupra lor”.

Bilanţul zilei de 17 decembrie a fost de 8 militari răniţi.

Pe 18 decembrie, gl.lt. Mihai Chiţac a comunicat, în cadrul unei şedinţe organizată la 2:00 dimineaţa, că se vor folosi grenade cu substanţe lacrimogene şi a arătat că toţi militarii trebuie să aibă măşti contra gazelor. S-a făcut şi o analiză preliminară a evoluţiei evenimentelor din 16 şi 17 decembrie şi s-a ajuns la concluzia că „în municipiu acţionează numeroase elemente străine specializate în acţiuni de diversiune şi terorism”, ceea ce necesită ajutorul batalionului de cercetare al Direcţiei Informaţii din Marele Stat Major.

Gt.lt. Ilie Ceauşescu a afirmat în ziua de 18 decembrie că „tulburările sunt provocate de elemente teroriste aservite intereselor ţărilor capitaliste”.

În data de 20 decembrie, în jurul orei 14:00, efectivele militare din Lugoj, Buziaş şi Timişoara au trecut de partea revoluţionarilor, iar Ion Coman şi Radu Bălan au solicitat noi forţe care să apere sediile comitetelor locale de partid, dar au fost refuzaţi.

În perioada 18-20 decembrie 1989 s-au înregistrat 4 militari răniţi.

Secretarul Comitetului Central al PCR, Ion Coman a cerut, în data de 22 decembrie, ca armata să captureze liderii manifestanţilor, dar gl.mr. Ştefan Guşe a ordonat retragerea din oraş a tuturor grupurilor de cercetaşi, motivând că „armata nu poate îndeplini asemenea misiuni”.

Jurnalul Revoluţiei de la Timişoara a fost depus la dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se judecă recursurile depuse de generalii în rezervă Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac, condamnaţi la 15 ani de închisoare şi degradare militară în procesul Revoluţiei de la Timişoara.

Sursa: NewsIn