Victor Atanasie Stănculescu: „L-am ridicat în aer pe Ceauşescu ca să-i iau puterea“ „Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!”

Domnule general, se fac 20 de ani de la Revoluţie. Spuneţi că nu aţi dat ordine de reprimare la Timişoara. Dar cine le-a dat? Eraţi acolo, ştiţi ce s-a întâmplat.

Victor Atanasie Stănculescu: Da. Ştiu foarte bine chiar. Ordinul a avut o filieră de comandă clară. Ceauşescu i-a spus lui Milea şi l-a făcut cum l-a făcut. Milea l-a transmis lui Guşă. Şi Milea a făcut încă o greşeală. A trecut şi peste Guşă, peste Timişoara, şi l-a dat comandantului Armatei de la Craiova, generalul Roşu, şi chiar la comandanţi de mari unităţi din zonă – să facă defluiri, să facă mişcări de trupe, că ne‑am pomenit cu ele în mişcare, cu ordin de sus.

Când am scos din documentele strict secrete ale Armatei jurnalul de luptă, cu ordinea de bătaie şi pe ce linie s-au transmis ordinele, s-a dat lista. Şi acolo se vede, pe această listă: unul, doi, trei, patru, cinci generali, nouă-zece colonei şi locotenent-colonei, până jos, la comandanţii de batalioane… Stănculescu nu apare deloc pe listele astea. Nu am dat!

Ce a fost cu comisia din 1990, de la Guvern?

A fost o cercetare chiar în primele zile ale lui ianuarie. Petre Roman a făcut o hotărâre de guvern prin care a cerut o comisie care să cerceteze Timişoara. Stănculescu îl interesa, pentru că eram deja ministrul Economiei şi urma să fiu… Fusese scandalul de la Marele Stat Major, Militaru părea să vrea să aresteze Marele Stat Major, să-l dezarmeze. Fusese prima criză în Armată.

Urma să fiţi ministrul Apărării.

A venit comisia, a zis că n‑am fost amestecat, dar Parchetul a continuat cercetările.

Stănculescu priveşte fix în ochii reporterului. Caută, parcă, răspunsul la o întrebare: ăsta cu cine-o mai fi? Toată viaţa a avut de-a face cu oameni care „erau cu cineva”. Cu Ceauşescu sau… Cu Iliescu sau?… Cu sovieticii sau…?

„Dacă pleci, îţi dau cu vasul ăsta în cap!”

Să ne întoarcem la Revoluţie. Piciorul în ghips, în dimineaţa de 22… Soţia v-a convins?

Tocmai venisem de la Timişoara, cu un avion militar. Am ajuns acasă pe la ora trei şi ceva. Pe drum m-au informat aghiotantul şi şoferul cu ce s-a întâmplat la Universitate, în noaptea respectivă. Soţia era şi ea speriată, panicată. A sunat ofiţerul de serviciu pe minister: „Tovarăşul ministru a zis să vă duceţi la dânsul”. „Unde e tovarăşul ministru?” „La Comitetul Central”. „Foarte bine. Deocamdată, eu nu mă duc la Comitetul Central, eu mă duc la minister. Dar o să mai întârzii”.

Ministru era Vasile Milea, care peste noapte făcuse măcel la Universitate…

Al doilea telefon a fost pe la cinci, al treilea pe la cinci şi-un sfert. Soţia, în panică: „Unde să te duci, vrei să te omoare şi pe tine? Decât să pleci, mai bine îţi dau cu vasul ăsta în cap!”. Aveam un vas mare de porţelan. I-am zis ce am făcut la Timişoara. Soţia mi-a zis: „Du-te la spital!”. Am căzut de acord. Am plecat la Spitalul Militar Central pe la ora cinci şi jumătate.

Cu ce maşină?

M-am dus cu maşina mea, cu şoferul de la minister. Am întrebat cine e de serviciu. „La Secţia Ortopedie e de gardă domnul general Niculescu”. Şi am intrat la el în cabinet. I-am spus ce s-a întâmplat la Timişoara şi că nu vreau să mă alătur grupului de la Comitetul Central.

„Găseşte o soluţie!”, i‑am zis, fără alte explicaţii. „Foarte simplu: vă pun piciorul în ghips”. Asta a durat vreo jumătate de oră, că el a mai ieşit din cabinet. Eu tot aşteptam. Pe la şase a apărut. A venit întâi cu un lighean mare şi apoi cu o tavă metalică în care erau feşe de ghips. „Domnule general, nu ştie nimeni că sunteţi aici, n-am spus nimănui. Eu, personal, o să vă pun piciorul în ghips”.

Stângul sau dreptul?

Stângul! Şi mi l-a pus de jos, din vârful degetelor, până sus, la jumătatea coapsei. Zic: „Şi dacă o să mă controleze, să mă întrebe cineva?” „Nu este nicio problemă, spuneţi că aveţi ceva la rotulă şi că v-am blocat piciorul pentru rotulă. Acolo nu se poate face niciun control, că sunt cartilagii, nu pot să se vadă”.

M-a pregătit din punctul de vedere al alibiului. Şi în timpul ăsta dă telefon Hârjeu (n. red. – secretarul de cabinet al lui Ceauşescu), care m-a căutat la minister şi aflase unde sunt – la spital, că le spusesem că mă duc la Spitalul Militar că nu mă simt bine. „Vă cheamă tovarăşul!”, zice. „Nu pot, dom’le, că sunt cu piciorul în ghips”. Şi am închis. Mai târziu, Hârjeu declară că i-a raportat lui Ceauşescu. Şi Ceauşescu a zis: „Să mi-l aduceţi oricum!”.

Întâlnirea cu Ceauşescu

Mai departe?

De la spital am plecat acasă, m-am aşezat în pat şi am aşteptat. Cu atâta ghips pe mine, piciorul era greu, nici nu se uscase complet. Am avut glezna şi călcâiul legate bine. Eu, după telefonul lui Hârjeu, aşteptam să fie ceva, nu ştiam ce raportează – mă lasă, nu mă lasă?! Milea n-a dat niciun telefon după mine.

Pe la ora 9.30-10.00 a venit o maşină de la Comitetul Central, o Dacie, cu doi de la SPP – pardon, de la Direcţia a V-a a Securităţii. Şi cu cineva de la cabinetul lui Ceauşescu. M-am trezit cu ei la poartă: „Tovarăşul vă cheamă. Mergeţi cu noi”. Mi-am chemat aghiotantul, locotenentul-major Trifan Matenciuc, şi cu el am plecat la CC. Am intrat pe intrarea C…

Intrarea laterală…

… Am urcat la etajul 1. M-am dus către cabinet. Acolo, în anticameră, probabil l-a anunţat cineva pe Ceauşescu. Au ieşit şi el, şi ea. Lângă mine, Matenciuc şi alţi civili. Nu mai ţin minte ce-am bâlbâit atunci – „Să trăiţi” probabil c-am zis. „Cine-i ăsta?”, a întrebat Ceauşescu. „Aghiotantul meu”. „Bine. Vezi că a dat ordin Milea să vină două… nişte unităţi în piaţă, să curăţăm piaţa, şi n‑au sosit. Du-te imediat şi…” Nu mai ţin minte exact… după 20 de ani au început să se stingă luminile în cabinetul meu din cap.

„Am înţeles”, am spus. Am plecat şi m‑am dus la al treilea, al patrulea birou de biroul lui Ceauşescu, pe acelaşi etaj, pe dreapta, unde era grupul de generali, cu Voinea (comandantul Armatei 1), Eftimescu (şeful Direcţiei Operaţii din Marele Stat Major)... Am întrebat ce unităţi sunt. „Cele două unităţi de pe Olteniţei, regimentul de tancuri şi regimentul mecanizat”. Am înţeles, am ieşit.

Cu ghipsul pe treptele Palatului, până la etajul 6

Generalul fără grad poartă haine elegante, de culoare maro. În piept, pe partea stângă, nu are decoraţii militare, ci o insignă pe care scrie cu litere mici: „Federaţia Română de Snooker”. „Sunt preşedinte de onoare”, precizează el. Semn că la snooker n-a fost degradat.

Cum aţi „executat” ordinul comandantului suprem?

Am acţionat pe dos. L-am oprit pe primul transmisionist pe care l-am întâlnit, s-a prezentat, l-am întrebat dacă are legătură cu cele două unităţi care afluiesc şi l-am întrebat care-i situaţia lor. A intrat într-o cameră şi a luat legătura prin staţie. După două minute a ieşit şi a zis că una e pe Viilor, alta e la Tineretului. Veneau spre Piaţa Palatului.

Am făcut legătura imediat cu Piaţa Tienanmen. Ştiam ce se petrecuse în China. Am spus: „Dă ordin imediat să se întoarcă în cazărmi şi, dacă e populaţie, să spună că «Armata e cu voi, staţi liniştiţi că nu se întâmplă nimic!»”. Era ora 10.20, cred. M-am întors şi am raportat că unităţile vin spre piaţă.

De ce l-aţi păcălit pe Ceauşescu?

Trebuia. Dacă spuneam că am dat înapoi, nu mai aveaţi ocazia să vorbiţi cu mine.

Ştiaţi că pleacă din sediul CC atât de repede? Dacă mai rămânea acolo, să zicem, încă o zi, vedea că l-aţi păcălit.

Mi-am dat seama că trebuia să-l scot din joc. I-am spus că a început presiunea în piaţă. „Cred că ar fi bine să ieşiţi din local…”. Erau deja în panică, cam cum i-aţi văzut la proces, în film. „Cum să ieşim?” „Chemăm elicopterul sus, pe terasă, vă suiţi şi plecaţi din clădire”. Voiam să le rup legătura cu pământul. Dacă-i ridicam în aer, le luam puterea.

De-aia i-aţi ridicat în aer…

Oricum puteam să-i scot. Prin subsol era un canal care ducea de la Comitetul Central spre Sala Palatului. Neagoe mi-a spus că i-a raportat că nu se poate pe acolo, că e canalul înfundat. Mai era şi o altă variantă, de care eu n-am ştiut, am aflat ulterior – se pregătise varianta ca Eftimescu să-i scoată cu un transportor. Dar eu întâmplător dădusem ordin să plece transportoarele din piaţă. Dacă a vrut Eftimescu să facă mişcarea, pe la 11 şi ceva, n-a mai avut ce să mişte. Eu nu m-am dus la generali să le spun: „Vedeţi, fraţilor, că o să plece şeful”. În perioada aia, niciun general n-a ieşit din cameră. N-au mişcat, efectiv.

I-aţi „paralizat” câteva ore atunci…

Se punea întrebarea dacă ăştia, care erau de două-trei zile acolo, nu vor accepta varianta şi vor spune „nu, noi îl apărăm pe Ceauşescu”.Eram unul contra zece,câţi erau acolo… A fost al doilea moment critic. L-am grăbit. Eu i-am dat ordin lui Rus, i‑am spus lui Neagoe să confirme. Că aşa era atunci, trebuia să cheme elicopter Ministerul Apărării şi să confirme Direcţia a V-a a Securităţii. S-a făcut comunicarea. Ei au ieşit, au stat în hol de pe la ora 12 fără zece, tot aşteptau, apoi au ieşit pe sală. Nu mai vine, nu mai vine…

„Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!”

Dar a venit.

Deodată au apărut Manea Mănescu şi Emil Bobu, că merg şi ei. Eu ştiam că vin două elicoptere. Am întrebat pe cei de sus, de la Statul Major al Aviaţiei, care era la etajul 6, dacă se poate ateriza pe acoperiş şi dacă nu sunt antene. Am aflat că nu poate ateriza decât unul, că au curăţat ei câteva antene mai mici, le‑au dat deoparte. Ei (n.red. – soţii Ceauşescu) s-au suit în lift şi s-au ridicat.

Vă amintiţi ultimul dialog pe care l-aţi avut cu Ceauşescu, înainte să plece spre elicopter?

Am fost despărţiţi. Am raportat că elicopterul a aterizat. „Vă raportez că elicopterul a aterizat, dar numai unul, pentru că al doilea nu mai încape pe terasă”. Atunci a zis: „Manea şi Bobu, mergeţi cu mine!”.

Nu a fost un „La revedere”, ceva?

„Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!” – atât. Simplu. Foarte milităros.

Stop! Trei zile mai târziu, acel „Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!” suna macabru. În cazarma de la Târgovişte, Ceauşescu nu mai era nici comandant suprem, nici nu prea mai avea cum să trăiască. Stănculescu avea grijă de asta.

Totuşi, aţi ajuns sus, la etajul 6.

Am plecat pe scări, să urc cinci etaje, aşa „şchiop” cum eram.

Cu ghipsul acela imens, de la şold la degetul mic…

Se urcă destul de bine dacă urci două trepte: pui pasul din dreapta cu două trepte sus şi pe urmă vii cu stângul alături, mergi destul de repede. Când am ajuns sus, altă nebunie – se blocase liftul şi ei erau în interior. Trânteau în uşă. Eu am încercat să trag de uşă. Nu se deschidea. În fine, s-a rezolvat din interior. Între timp, ăia pregătiseră masa la geam, că nu aveau scară să iasă pe terasă. Ei au trecut pe lîngă mine, au urcat în elicopter şi… gata.

Unde v-aţi luat la revedere de la ei?

De la lift, practic.

Asta cu „Victoraş, ai grijă de copii!” e o legendă?

Una dintre multele le­gende.

„Tovarăşul Milea mi-a luat pistolul şi… am auzit împuşcătura”

N-aţi ieşit pe terasă, măcar în uşă?

N-am ieşit deloc. Când am auzit că motorul se ambalează, atunci m-am dus către geam şi am văzut că se ridică. După ce a decolat elicopterul, i-am spus aghiotantului: „Ce facem cu pistoalele?”. Am căutat biroul unde erau Gărzile Patriotice şi am pus într-un sertar cele două pistoale, al aghiotantului şi al meu. Le-am lăsat acolo. În timpul ăsta, l-am văzut pe transmisionistul prin care se transmisese ordinul de întoarcere a celor două unităţi în cazarmă şi l-am întrebat: „Tufane, ce s-a întâmplat?”. Mi-a spus aşa: „A venit tovarăşul Milea când a ieşit de la Comitetul Central, eram pe sală şi mi-a luat pistolul. M-am ţinut de dânsul, am fost până sus, am stat la uşă acolo, până când… am auzit împuşcătura.

Probabil că s-a sinucis”. Pe urmă s-a schimbat varianta, că a fost omorât. Nu putea să fie omorât. Încăperea aia avea o singură intrare, pe unde n-a intrat nimeni peste el. Probabil că un om care a fost devotat comandantului suprem până în ultima clipă, când a fost făcut trădător, a cedat. Cum a cedat şi judecătorul Gică Popa după ce a dat sentinţa la Târgovişte.

Când aflaserăţi că a murit Milea?

În maşină, când au venit să mă ia de acasă.

Anunțuri

Da’ v-a zis ceva Elena Ceauşescu cînd s-a urcat în elicopter?

Stil de viaţă: „Se recomandă efort fizic în limitele toleranţei, fără excese izometrice, regim alimentar hiposodat, hipolipidic, moderat, sărac în proteine, bogat în legume şi fructe, lactate şi doi litri de apă. Punct. Şi aici îmi dă altă medicaţie. Nouă medicamente plus ăsta, zece, pe care l-a făcut după aia şi şi-a adus aminte după aia, care fac toate cam patru sute de lei pe lună“.

Reporter: E mult?
Victor Atanasie Stănculescu: Eu zic că este destul de mult cînd ai o pensie scrisă mai mult şi primită mai puţin.
Rep.: Ce pensie aveţi?
V.A.S.: Trei mii opt sute (lei noi).
Pensia brută şi primesc în mînă două mii o sută. Am fost de trei ori ministru la trei ministere, am fost cu gradul cel mai mare şi în Armată şi asta e. Reţinerea principală este că plătesc cotă din cît a plătit Ministerul Apărării Naţionale revoluţionarilor din Timişoara, o sumă de… de la primul proces pe care l-am avut cu hotărîrea şi condamnarea. Mi s-a dat să plătesc şi eu vreo sută de milioane. Mi se opresc cam o mie şapte sute pe lună, cam atîta. Am plătit şi mai puţin, că am avut şi pensia mai mică. Asta înseamnă că prin anul 2060 voi reuşi să acopăr această cifră. Trebuie să trăiesc şi eu, că altfel, dacă mor…
Rep.: În detenţie cînd vă întoarceţi?
V.A.S.: Hotărîrea a fost de un an liber, da? Din 12 mai pînă azi, am făcut trei internări periodice, să-mi potolească asta, să-mi schimbe medicaţia, să mă mai ajute la trei spitale. Parchetul Militar a făcut şi el recurs, că aşa-i obligat orice Parchet. În aceste condiţii de Ghiţă Contra, cum îi spun eu, recursul se judecă poimîine la Curtea Militară de Apel. Şi aia va hotărî ce şi cum.
Rep.: Nu v-au interzis ţigările?
V.A.S.: Păi, după şaizeci de ani de fumat…
Rep.: Aţi fumat mult? Le-aţi mai rărit?
V.A.S.: În ’70 ajunsesem la trei pachete pe zi. Am avut o intoxicaţie şi m-am oprit vreo trei ani şi-am reluat-o din nou pînă azi.
Rep.: În ’70, atunci, ce fumaţi?
V.A.S.: Mărăşeşti. Nu, pardon, alea care se făceau la Timişoara. Carpaţi fără filtru. De Timişoara erau cele mai bune.
Rep.: Şi de Sfîntu Gheorghe parcă erau bune.
V.A.S.: Şi de Sfîntu Gheorghe bun, dar eu mă învăţasem cu Timişoara cînd ajunsesem la cantitate mai mare de tutun. Patruzeci de ani am fumat fără filtru, douăzeci cu filtru.
Rep.: Deci în timpul Revoluţiei fumaţi Carpaţi.
V.A.S.: Nu, avansasem la Kent. Aia era perioada kentistă. Atunci se spunea aşa: Kent să vin la tine, la ce oră mă primeşti? Mîine la ora zece. Veneai la ora zece şi se lucra, ca măsură, cu Kentul mare, cartuşul de zece.

Libertatea, teatrul şi păcănelele

Rep.: Cum vă simţiţi acum, în libertate?
V.A.S.: Obosit. În două zile de spitalizare am avut monitorizare. Din jumate în jumate de oră veneau ăştia să-mi ia tensiunea.
Rep.: Vă oboseşte mai mult libertatea decît puşcăria?
V.A.S.: Nu mă oboseşte deloc libertatea. Mă oboseşte atitudinea oamenilor. Mă duc la o comedie la Teatrul „Nottara“. Şi ziarele: „Deşi este bolnav şi cutare, s-a dus la teatru!“. Eu merg cu metroul. Acum am venit cu taxiul, că trebuia să ajung la timp, dar eram deja în întîrziere. Eu sînt mort cînd întîrzii. După cum aţi văzut, am reuşit să ajung la muchie. Aşa, şi apare „Stănculescu, deşi cutare, a fost văzut venind cu metroul“, că e bolnav şi aşa mai departe.
Rep.: Bine, dar cu jocurile alea aveau dreptate.
V.A.S.: Staţi puţin, le luăm pe rînd în ordine cronologică, nu e nimic grav. Trei. Cică s-a dus pînă la farmacie şi a cumpărat cutare. Nu ştiu dacă aţi citit povestea. Eu i-am spus ăluia o poveste. Stai, domnule, ce crezi, că de ce am fost eu la farmacie? Că am luat aşa nişte tuburi chinezeşti, cîte zece flacoane mici pe care le iau de mult, că au ginseng şi aşa mai departe. Pe punga de farmacie scrie Cialis. Dar n-am văzut punga, scrie pe ea afară. Pasul următor. Am fost aicea la cafenelele de la Universitate, la Jos Pălăria, nu mai ştiu cum îl cheamă. Artist, director de teatru şi aşa mai departe, şi am stat cu el pînă la ora zece. La ora zece am plecat pentru că era frig şi am zis să mergem către maşină. Şi am zis să intrăm puţin acolo, că mi-e frig. Şi-acolo ce este? Sînt jocuri mecanice, nu este cazino. Cazinoul este ceva unde poţi să consumi cu găleata. Eu nu pot să arunc milioane. Eu n-am văzut unul care să piardă milioane la jocuri electronice.
Rep.: Dar aţi jucat la alea?
V.A.S.: Staţi niţel. Acolo se joacă foarte ieftin. Eu am stat şi am ţăcănit vreo oră jumate. De ce? Pentru că partenera mea a plecat să ia ceva. Şi eu am aşteptat. Cînd a venit ea, am ieşit împreună.
Rep.: Vă bazaţi pe noroc sau pe ştiinţă la jocuri?
V.A.S.: Mă bazez pe distracţie şi să ştiţi că e foarte relaxant. Pui o sută, dai automatul şi te uiţi la poze.
Rep.: Aţi cîştigat vreodată o sumă mai mare la astea?
V.A.S.: Două sute şi vreo optzeci de lei.
Rep.: Şi cît aţi băgat?
V.A.S.: Am băgat zece şi încă o dată zece.

Există viaţă după gratii!

Rep.: Nu vă e dor de colegii de celulă sau aţi stat singur în perioada asta?
V.A.S.: Am fost cu Chiţac. Am stat şi am citit în trei luni 1.580 de pagini.
Rep.: Ce citeaţi?
V.A.S.: Diverse.
Rep.: Televizor aţi avut?
V.A.S.: Da, televizor am avut de la şase la zece seara.
Rep.: Aţi reuşit să vă acomodaţi în penitenciar?
V.A.S.: M-am acomodat, sigur, ce vreţi să fac?
Rep.: Aţi sugerat la un moment dat că pentru un militar de carieră ar fi fost mai onorabil să fi fost executat decît condamnat la închisoare.
V.A.S.: Nu la un moment dat. Chiar la plecare, la arestare. Normal. Dar am mai spus ceva acolo. Mă doare că prin mine s-a aruncat o umbră asupra Armatei române.
Rep.: Vă mai menţineţi asta? Executat e cam mult.
V.A.S.: Ca dovadă că trăiesc. Eu v-am arătat această îndîrjire a Justiţiei române de a face dreptate în ghilimele.
Rep.: Iliescu o să ajungă vreodată în puşcărie? Cu dosarele, cu mineriadele.
V.A.S.: Nu ştiu. E atît de absconsă Justiţia română, încît nu ştii ce se va întîmpla în ea şi în influenţele care acţionează asupra ei.

N-a avut grijă de copii!

Rep.: Aţi avut grijă de copii?
V.A.S.: Aia este o invenţie. Nici nu putea, nu ştiu cine. Întrebaţi-i pe cei de la România liberă. Ei au spus că eu am 258 de milioane de lire sterline în Marea Britanie, cu Hrebenciuc pregătim o lovitură de stat şi că am fost consilierul lui Elţîn în 4 octombrie, cînd a fost el pe tanc.
Rep.: Da’ v-a zis ceva Elena Ceauşescu cînd s-a urcat în elicopter?
V.A.S.: Eu n-ajunsesem la etajul şase. Ei au plecat cu liftul, eu am venit cu piciorul în ghips pe scări. Cînd am ajuns la şase, elicopterul deja se ridicase. Şi am întrebat cine a mai urcat în elicopter de decolează aşa greu. Au intrat Bobu şi cu Manea. Nici nu ştiam că ei doi au intrat în elicopter.
Rep.: V-aţi fi urcat şi dumneavoastră?
V.A.S.: Ce să fac acolo?
Rep.: Dacă v-ar fi cerut?
V.A.S.: Cum să-mi ceară? Dar nu pot. Eu n-am venit ca să plec cu ei.
Rep.: Cu cît timp înainte aţi ştiut de căderea lor?
V.A.S.: Asta o s-o citiţi mai tîrziu, într-o carte.
Rep.: Faptul că aţi ajuns să faceţi puşcărie la vîrsta asta e un blestem sau o brodeală a cuiva?
V.A.S.: Nu, faceţi următoarea legătură dumneavoastră. S-a judecat şi s-a dat sentinţa pe 26 ianuarie, ziua lui Ceauşescu. Şi-atunci am zis: de-acolo mi se trage. Şi v-am dat şi răspunsul, da?
Rep.: Deci v-a blestemat nea Nicu?
V.A.S.: Nu blesteme. Nu cred în blesteme. Parchetul postcomunist trăieşte şi-acum. Mai elegant sau mai puţin elegant, în lumea politică, în lumea economică, în lumea subterană.
Rep.: Aţi avut sau aţi simţit că aveţi vreun moment puterea?
V.A.S.: Gîndirea a fost asta şi m-au îndemnat „Hai, hai acum!“. Au fost prea mulţi tirani. Carol al II-lea… Eu am trăit-o. Legionarii… A fost prea scurtă.
Rep.: Ce părere aveţi despre Antonescu, Franco, Pinochet?
V.A.S.: Fiecare a crezut că face bine în ţara lui. Că a ieşit rău pe urmă… Cît au fost ei, a ieşit bine. Franco a rezolvat-o bine. A reintrodus regalitatea elegant.

Haina militară l-a făcut om, apoi general

Rep.: Ce părere aveţi că armata nu mai este obligatorie?
V.A.S.: Ne-am modernizat. Mai bine întrebaţi ce părere am despre ce-a mai rămas din armată… Eu am declarat cînd am intrat în NATO că mă bucur, dar îmi pare rău că armata noastră naţională s-a transformat în legiunea străină a NATO. Şi, prin urmare, aţi văzut ce s-a întîmplat. Am fost în Afganistan, în Irak.
Rep.: A fost bine că ne-am retras din Irak cu englezii?
V.A.S.: Am şters-o englezeşte, aşa se cheamă.
Rep.: Nu vă e dor să ieşiţi din Bucureşti, din Ilfov?
V.A.S.: Aş vrea să mă duc la mare. Am un văr care este în Caraibe.
Rep.: Nu v-a chemat la el? Nu v-aţi gîndit să vă duceţi acolo? Ceauşescu în Cuba, dumneavoastră în Caraibe…
V.A.S.: Ceauşescu e mort. Mai spunea cineva că este pe undeva, nu ştiu unde, într-o insulă în Pacific, la cîteva sute de kilometri de coastele Republicii Chile. Eu l-am văzut mort, cel puţin ştiu că-i mort.
Rep.: Aţi fost în relaţii bune cu Elena Ceauşescu? Mai jucaţi cîte ceva cu ea?
V.A.S.: N-am fost în curtea lor, în casa lor, niciodată. Eram de-abia pe planul trei. În ce situaţii m-am întîlnit cu Ceauşescu? La orice delegaţie care venea în ţară se punea aşa-zisul general de onoare, de protocol. Nu era pentru noi, era ca să se simtă bine ăia. Trebuia să te foieşti de colo-colo. În această situaţie, cel care fusese ataşat militar, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei, generalul Popa, a făcut o gripă. Şi a venit preşedintele Columbiei. Atunci, s-au trimis cinci fotografii la partid şi a zis: ăsta-i frumos, care-mi place mie.
Rep.: Deci v-au ales după criteriul estetic.
V.A.S.: Da, şi dacă ştie vreo limbă străină. Şi eu ştiam franceză, germană, maghiară şi rusă.
Rep.: Aţi fost unul dintre cei mai tineri generali din Armata română.
V.A.S.: Aveam patruzeci de ani, după evenimentele din ’68. Eram şeful Direcţiei Mobilizare-Organizare. Timp de o lună am stat închis în birou şi am făcut zeci de variante de mobilizare a Armatei române. Slăbisem de la 85 de kilograme la 73. După ce s-a terminat asta, am fost avansat la general. Ministrul Apărării m-a propus.
Rep.: În celulă faceţi exerciţii?
V.A.S.: Am făcut în fiecare zi. Pe gratiile de la uşa din faţă, 150-200 de genuflexiuni.
Rep.: Deodată sau pe bucăţi?
V.A.S.: Da. Am plecat de la 50 şi după şapte luni am ajuns la două sute.
Rep.: V-aţi făcut prieteni în puşcărie?
V.A.S.: Acolo am fost respectat cît poate să fie respectat un puşcăriaş, şi de gardieni, şi de toată lumea.
Rep.: Sînt securişti în sistemul bancar românesc?
V.A.S.: Da.
Rep.: Credeţi în Dumnezeu?
V.A.S.: Da, cred. Dar într-un Dumnezeu modern, fără atîta strălucire şi fast.
Rep.: Nu vă e frică că vi se va continua pedeapsa şi pe lumea cealaltă?
V.A.S.: Nu. Mi-e frică să nu cumva să mă pună să plătesc şi acolo banii pe care îi dau astăzi pentru Timişoara.

În timpul interviului, chelneriţa hotelului pe terasa căruia ne-am întîlnit a venit la masă şi ne-a avertizat că urmează o evacuare de rutină, un exerciţiu în caz de incendiu. Să nu părăsim terasa şi să nu intrăm în panică. Ne-am speriat şi am spus: „Dacă e pericol, atunci să ne punem piciorul în ghips“. Stănculescu a rîs.

Generalul ameninta cu conturile lui Nea Nicu? VIDEO

VICTOR STANCULESCUVideourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Reporterii CANCAN au fost singurii jurnalisti prezenti in salonul de la Spitalul Militar alaturi de generalul Victor Athanasie Stanculescu, filmand momentul in care acesta a aflat ca va ajunge din nou dupa gratii.

Imbracat intr-un tricou negru si o pereche de pantaloni de pijama, generalul, care se afla in pat, a primit vestea linistit, declarandu-se dezamagit.

La cateva minute dupa ce decizia judecatorilor privind incarcerarea sa a fost facuta publica, mobilul lui Stanculescu a inceput sa sune, primind aproximativ zece telefoane de incurajare in decurs de cateva minute. Generalul ne-a declarat ca toate actele care atesta ca este grav bolnav au fost depuse la dosarul de la instanta, dar ca nu s-a tinut cont de asta, precizand ca tocmai din cauza bolii avansate se afla in spital.

Intrebat cum comenteaza decizia instantei, generalul ne-a spus: Increngatura este prea mare, lucrurile au fost facute ca la carte, iar miza sunt eu. In luna ianuarie, mai exact pe 26, de ziua lui Nicolae Ceausescu mi-a fost respins un recurs, acum sunt trimis din nou la puscarie. Sa traga altii concluzia, eu am obosit, a spus Stanculescu, facand referire la conturile lui Nicolae Ceausescu, nedorind insa sa spuna despre ce este vorba si ce este cu acele conturi.

Avizul medicului Comandantul Spitalului Militar, Ioan Sarbu, a declarat ca Stanculescu ar putea parasi unitatea medicala doar daca medicul care il ingrijeste considera ca nu mai necesita tratament in spital.

Legea spune ca un pacient poate fi externat din spital fie la cerere, sub semnatura sa, fie cand medicul care il ingrijeste spune ca nu mai necesita tratament sub internare, a spus Sarbu. El a adaugat ca, de obicei, in cazul pacientilor care nu pot fi externati, acestia primesc tratament in interiorul spitalului, sub paza.

Victor Stănculescu, internat la Spitalul Militar „Carol Davila”

Generalul Victor Atanasie Stanculescu

BUCUREŞTI / 12:37, 29.07.2009
Fostul general Victor Stănculescu este internat la terapie intensivă la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Carol Davilla” din cauza agravării bolilor de care acesta suferă, spun avocaţii acestuia.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a admis, în 12 mai, cererea lui Victor Athanasie Stănculescu de întrerupere a executării pedepsei de 15 ani la care fusese condamnat şi a dispus ca, timp de un an, acesta să fie liber pentru a-şi rezolva problemele de sănătate.

Decizia a fost atacată de procurorii militari, iar, miercuri, acest recurs a avut termen de judecată la Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Avocaţii lui Stănculescu au arătat, miercuri, că acesta nu s-a putut prezenta la termen din cauză că ar fi internat la Secţia de terapie intensivă a Spitalului „Carol Davilla”.

Apărătorii fostului general le-au spus magistraţilor că procesul poate fi judecat, deoarece clientul lor a fost citat corespunzător, el fiind acasă la momentul în care citaţia emisă de instanţă a ajuns la domiciliul său şi a semnat-o de primire. Astfel, arată avocaţii, Stănculescu a avut cunoştinţă despre termenul de miercuri, dar, ca urmare a agravării stării sale de sănătate, a trebuit să fie internat.

După o scurtă deliberare judecătorii au decis totuşi să amâne cauza pentru 16 septembrie pentru că art. 177. alin. 5 din Codul de procedură penală prevede că în cazul bolnavilor internaţi la spital citarea trebuie făcută şi acolo prin administraţia unităţii spitaliceşti. Astfel, magistraţii au hotărât ca Stănculescu să fie citat pentru termenul din 16 septembrie atât la adresa de domiciliu, cât şi la Spitalul „Carol Davilla”.

Tot miercuri, magistraţii militari de la Curtea Militară de Apel au amânat, tot pentru 16 septembrie, recursul declarat în cazul lui Mihai Chiţac, pe motiv că procurorul de şedinţă nu a luat la cunoştinţă motivele de recurs depuse de apărătorul acestuia.

Înainte de a părăsi boxa acuzaţilor Chiţac a spus că nu vrea să mai vorbească cu nimeni, pentru că „oricum nu mai prind termenul din 16”.

Mihai Chiţac a fost reîncarcerat, în noaptea de 21 spre 22 iulie, odată cu expirarea termenului de eliberare provizorie, de o lună de zile, impus de instanţă pentru efectuarea unei operaţii, intervenţie care nu a mia avut lco din cauza lipsei avizului medicilor.

 

Interviu în exclusivitate cu generalul Victor Athanasie Stănculescu 2

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
 

 

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
 

 Victor Stănculescu nu crede că are vreo şansă să iasă din arest pe motive medicale. Într-un interviu exclusiv pentru Realitatea TV, fostul general a declarat că, deşi este foarte bolnav, el poate fi tratat in spitalul penitenciar Jilava unde este încarcerat.

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a amânat pentru 24 februarie procesul în care Victor Athanasie Stănculescu solicită întreruperea executării pedepsei de 15 ani de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

Motivul amânării a fost nefinalizarea noii expertize medico-legale în cazul lui Stănculescu.

Nici avocaţii fostului general nu au reuşit să desemneze expertul parte care să participe la efectuarea expertizei, după ce ei au cerut acest expert.

Judecătorii au decis, pe 29 decembrie 2008, eliberarea din arest pentru trei luni a lui Mihai Chiţac. Magistraţii au luat această decizie în baza expertizei medicale care arăta că fostul general trebuie supus la două intervenţii chirurgicale pe cord.

La rândul lui, Stănculescu a cerut şi el eliberarea tot pe motive medicale, însă, deocamdată, nu s-a luat o decizie definitivă, cerându-se, în decembrie 2008, refacerea expertizei medico-legale.

Sursa: Realitatea TV

Colonelul Ion Petrescu: „Generalul Victor Atanasie Stanculescu. Omul care a dat… lovitura de stat în favoarea celor care si-au asumat apoi titlurile, documentele si drepturile de revolutionari”

Observatorul Militar

Generalul Stanculescu

LOVITURA DE STAT (2)
Înca  ma simt liber în tara mea. Îi datorez tatalui cariera militara si crezul în necesara demnitate a celor ce s-au aflat sau sunt acum în serviciul credincios efectuat în Armata României. O institutie care nu poate fi încriminata doar pentru a justifica anumite conduite personale, sau de grup, din acel sângeros decembrie 1989. O structura draga românilor si pentru ca, în vremuri de restri[te, întotdeauna faptele de arme au indicat liderii de facto. În o stire, curajul are pretul siu. Iar tacerea adumbreste sufletele camarazilor.  La 19 ani de la stigmatizarea militarilor care au fost scoli în strada, precum erau trimiti înainte în mine, la cules de porumb sau de struguri, la canal sau la construirea unor edificii admirate azi de straini, un gest reparatoriu se impune, la nivel national – gratierea. Este vorba de gratierea celor trimisi în spatele gratiilor pentru vina de a fi fost în diferite locuri unde era pusa la grea încercare abilitatea comandantilor de a nu intra în  manipularii vizând declansarea unui razboi fratricid – asa cum dorea Kremlinul, în ’89. si primul gratiat ar trebui sa fie generalul Victor Atanasie Stanculescu. Omul care a dat… lovitura de stat în favoarea celor care si-au asumat apoi titlurile, documentele si drepturile de revolutionari. Sa ne reamintim ca, imediat dupa moartea generalului Milea, doar trei demnitari mai puteau – teoretic – stapâni sutele de mii de militari derutati de gresiunea machiavelica vizând inclusiv integritatea României. În ordine inversa, acestia erau generalii Ilie Ceausescu, Stefan Gusa si Victor Atanasie Stanculescu. Primul stia de mult, de pe timpul unei vizite efectuate în Anglia, ca soarta fratelui este pecetluita. În conditiile date, nu mai avea nici o autoritate morala. Al doilea era vizibil afectat de clipele traite la Timisoara si se afla înca departe de Marele Stat Major. Al treilea este cel care a preluat comanda cu sânge rece si a fost imediat ascultat de toti militarii, de la soldat la general. Nu întâmplator. Domina prin calm, rigoare si decizii bine cumpanite. Armata l-a simtit ca atare imediat ce a transmis ordinul de retragere în cazarmi. Un ordin limpede. Ferm. Autoritar. Din acel moment, generalii au în]eles ca au un comandant care stie ce face – nu actioneaza împotriva poporului sau. Si multimea aflata pe strazi a în]eles ca la conducerea Ministerului Apararii Nationale luciditatea îsi spune cuvântul. De aici si descatu[area celor care demonstrau deja încluzându-i pe militari – priviti acum ca garanti ai libertatii. Iata acel moment comentat de Alex Mihai Stoenescu, în dialog cu Virgil M`gureanu, în volumul De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU: „AMS: În acea dimineata, foarte devreme, conform ocumentelor Armatei 1, în acea dimineata în care masele, cum spuneti dumneavoastra, au început sa se miste, trupele Ministerului Apararii Nationale au deschis focul asupra lor, în zona Vitan–Bârzesti, producând doi raniti. Deci sa ne în]elegem: în dimineata de 22 decembrie, multe ore dupa masacrul de la Inter– Universitate, s-a mai tras asupra oamenilor. Oamenii au fost opriti cu foc. Ordinul functiona în continuare. Prin urmare, ideea ca nu se mai putea trage fiindca s-a pornit revolta populara nu mai este de actualitate. Vreau sa fiu bine înteles: eu nu pun mai mult pret si mai multa greutate pe lovitura militar` de la ora 10.07, decât pe revolta populara. Sigur ca Stanculescu si, independent de el, generalul Vlad au actionat ca urmare a declansarii revoltei din Bucuresti, a venirii muncitorilor spre centru, dar asta nu înseamna ca Ceausescu nu intentiona sa mai reziste, provocând alte zeci de morti, poate sute. Noi aveam de-a face cu o lovitura militara care l-a deposedat de mijloacele de aparare ale CC-ului. Prin natura sa criminala, nu mai vorbesc de Elena Ceausescu, nu trebuie sa avem un dubiu ca represiunea ar fi continuat. Mai mult decât atât, Ceausescu îi cere la un moment dat lui Eftimescu o solutie de evacuare, spun ei,  iEftimescu planifica doua TAB-uri si doua subunitati înarmate, care sa permita iesirea din cladire si deplasarea prin oras. Or, acest lucru nu se putea face decât trecând peste oameni, prin multimea care era deja în strada. Acest lucru înseamna înca o data intentia de a deschide foc, pentru a-si asigura calea de scapare. Iata  însa ca în documentele MApN apar consemnari ale cautarii disperate a TAB-urilor din fata CC, dar cu doua pagini în urma se vad la fel de clar ordinele prin care Stanculescu le-a îndepartat. Prin urmare, nu putem disocia revolta populara de lovitura militara, fiindca, daca nu exista lovitura militara, lucrurile s-ar fi petrecut cu totul altfel. VM: Eu doresc doar atât sa adaug ca, deti aparent în contradictie, aceste puncte de vedere, de fapt, se completeaza reciproc. În ce sens: a nu se uita faptul ca multimile afluisera în noaptea de 21 spre 22 decembrie pe strazile Bucurestiului, ca intentia… atunci s-au vazut ultimele ore ale puterii lui Ceausescu… pe de alta parte, sa nu se uite ca, în pofida confruntarilor de la baricada si în pofida victimelor, revolta crestea în intensitate, sa nu se uite de asemenea provocatorii care erau în plin rol, actionau în strada si plecasera  deja, poate si ajunsesera la întreprinderi pentru a chema oamenii la revolta… o revolta nu pe de-a-întregul spontana. Suntem de acord si asupra ideii ca nimic nu a fost pe de-a-întregul spontan. Sa nu uitam ca ceea ce numim revolta si-a avut sorgintea în mitingul sabotat din 21 decembrie, amplificat apoi de ramânerea nucleului insurgent de la baricada si de represiune. Vreau sa reamintesc ca între faza în care Ceausescu a dat ordinele de represiune, cerând în mod ilegitim, ilegal sa se traga în insurgen]i, si pâna în momentul din fata sediului CC, se schimbasera multe, inclusiv în ceea ce priveste evaluarile lui Ceausescu privind raportul de forte. Este însa clar ca, daca s-ar fi creat acel dispozitiv de foc, bineînteles ca ar fi iesit un macel. Bine ca n-a iesit! Retragerea aceea a fortelor, asa cum a]i aratat, este numai o parte din situatia complexa în care se afla puterea în acel moment.” Retragerea aceea a fortelor se datoreaza unui singur om – generalul Victor Atanasie Stanculescu. Dupa cum tot lui i se datoreaza anularea de facto a prerogativelor prezidentiale ale lui Nicolae Ceausescu, prin convingerea acestuia de a parasi sediul CC-ului cu elicopterul. Din momentul decolarii acestuia, Ceausescu era decuplat de la toate pârgiile de comanda, devenind ex-presedintele tarii. Dialogul telefonic purtat ulterior de liderul de facto al armatei cu Ion Iliescu este gestul unui general care avea puterea în stat, putea sa o pastreze, ar fi avut ca pretext credibil perioada necesara pâna la coagularea unor formatiuni politice capabile sa sustina o competitie electorala, dar – fiind bine informat – a dat vizibilitate si autoritate celui harazit de vremuri sa preia conducerea României. si daca pentru toate astea se afla în închisoare – „binemeritând de la patrie” – înseamna ca de 19 ani ceasul dreptatii s-a oprit la ora 10.07…. Comandantul armatei de azi, presedintele României, are dreptul moral si legal sa-i gratieze, de Craciun, pe militarii înca umiliti în spatele gratiilor din închisori. Este un gest pe care îl asteapta veteranii de razboi, dar si cei cali]i în teatrele de operatii, ofiterii activi, în rezerva si cei în retragere. Îl asteapta de la omul care întinde mâna pe lânga corp, ca fost militar, când trece în revista garda de onoare si apoi îti pleaca fruntea în fata Tricolorului. Nu [i în fata vitregiilor vremii. În decembrie 1989, se scanda LIBERTATE TE IUBIM, ORI ÎNVINGEM ORI MURIM! În decembrie 2008, militarii au încredere în comandantul lor.
Doamne ajuta!

Si in timp ce salvatorul Securitatii – generalul Iulian Vlad – tace si traieste bine mersi -, semenul care s-a opus intentiei sovieticilor de a intra in tara, dar si dorintei noii puteri instituite aparent ad-hoc de a ii chema pentru anihilarea profesionista a teroristilor, generalul Stefan Gusa, s-a ales cu un cancer galopant si isi doarme somnul de veci la un metru sub pamant. Unii cu onoarea. Altii cu ubi bene, ibi patria…

Colonelul Ion Petrescu – in numerele 49 si 50 din saptamanalul „Observatorul Militar”.

Victor Stănculescu va petrece Crăciunul în puşcărie

Stanculescu

Victor  Stănculescu îşi va petrece Crăciunul după gratii. Tribunalulul Militar a amânat, încă o dată, până pe 29 decembrie, procesul în care fostul general Stănculescu solicită întreruperea pedepsei de 15 ani primită în dosarul Revoluţiei de la Timişoara. Motivul amânării a fost legat de faptul că INML nu a trimis concluziile expertizei medicale care ar trebui să lămurească dacă fostul general suferă sau nu de boli grave care l-ar împiedica să execute pedeapsa primită.

Reamintim că Victor Stănculescu a fost încarcerat, alături de fostul general Mihai Chiţac, la Spitalul Penitenciar Jilava, în vederea efectuării de teste medicale. Ambii foşti generali au cerut Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti întreruperea, din motive medicale, a pedepesei la care au fost condamnaţi pentru Revoluţia de la Timişoara. Instanţa a solicitat expertize medicale pentru cei doi. Expertizele ar urma să confirme ceea ce au declarat deja reprezentanţi ai Administraţiei Penitenciarelor, care susţin că Mihai Chiţac şi Victor Stănculescu suferă de boli cronice.
Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost condamnaţi definitiv, de Înalta Curte e Casaţie şi Justiţie, la câte 15 ani de închisoare şi degradare militară în procesul Revoluţiei de la Timişoara. Practic, instanţa supremă a menţinut sentinţa judecătorior de la fond potrivit cărora Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac nu pot fi exoneraţi de răspundere penală. Motivul reţinut de judecători – cei doi au executat ordinul lui Ceauşescu de a trage în manifestanţii de la Timişoara, deşi ar fi ştiut că ordinul este ilegal. Potrivit motivării sentinţei completului de trei judecători, Victor Atanasie Stănculescu a făcut parte din comandamentul care a condus acţiunea de reprimare a manifestaţilor de la Timişoara şi a exercitat cu „vădit exces de zel” atribuţiile ce i-au revenit în cadrul acelui comandament. Aceasta a dus şi la numirea sa de către Nicolae Ceauşescu, în seara de 20 decembrie 1989, în funcţia de comandant militar unic al muncipiului Timişoara.

În ceea ce-l priveşte pe Mihai Chiţac, instanţa a arătat că, din corelarea tuturor probelor, reiese că acesta a făcut parte din structurile de conducere a acţiunii de reprimare a manifestanţilor din Timişoara, că a exercitat şi el exces de zel, „implicându-se în mod vădit în executarea ordinului ce a avut ca urmare împuşcarea mortală a 72 de persoane şi rănirea altor 253 dintre care multe foarte grav”, se arată în motivare.

Generalii Armatei au dat lovitura de stat

Ion Iliescu Gelu Voican Voiculescu

Ion Iliescu Gelu Voican Voiculescu

de Alex Mihai Stoenescu Jurnalul National

Sâmbătă, 5 februarie 2005, 0:00

Manea nu vrea sa faca acest gest si ii deschide usa lui Parcalabescu. Ceausescu asculta stupefiat vestea sinuciderii lui Milea si are o iesire nervoasa, mai intai balbaindu-se, apoi gesticuland fara sens in momente prelungite de panica.

Momentul de panica a fost surprins de Silviu Curticeanu: „In timp ce el iesea din birou, eu tocmai intrasem in anticamera si, prin usa intredeschisa, Ceausescu m-a vazut, mi-a facut semn sa intru in birou si acolo, cu o voce ce nu mai avea nimic uman in ea, a pronuntat cu mare greutate si prelung balbait doar cateva cuvinte, pe care le reproduc textual: „Tu, tu, de ce, de ce nu, nu, mi-ai
raportat ca Milea s-a sinucis?!”. Balbaiala accentuata, fizionomia ravasita a fetei, privirea fioroasa demonstrau ca anuntul l-a scos din sarite si l-a surprins in egala masura”.

COMUNICATUL. In sfarsit, Ceausescu ii cere lui Curticeanu sa verifice, iar in momentul in care acesta se intoarce si ii confirma, Ceausescu face o criza de furie. Cere imediat venirea lui Constantin Mitea pentru a da un comunicat catre tara in care sa se arate ca generalul Milea a fost un tradator.

De fapt, cu gestul suprem, Milea tradase doar ordinul lui de continuare a represiunii printr-un macel. Povestea comunicatului poate fi reconstituita si pe baza marturiei lui Eugen Florescu:

Reporter: N-ati fost peste noapte in sediu?
Eugen Florescu: Nu. A doua zi, la 8:00, cand am venit la serviciu, securistii au sarit la mine: „Repede, repede, ca ati fost declarat tradator! Cine n-a fost cu tovarasul in sediu in noaptea asta a fost declarat tradator”.

Avusesera doua cazuri – Neagoe si Harjau.
M-am dus la Mitea, dar n-am apucat sa vorbim prea mult ca au aparut din nou securistii: „Repede la Cabinetul 1!”. La birouri, in antecamera era cate un militar cu mitraliera. Usa spre biroul lui Ceausescu era deschisa si inauntru, mai multe persoane.

Toti aveau carnetele in mana si notau: Elena Ceausescu, sigur, fara carnet, apoi Dascalescu, Bobu, Manea Manescu, Mitea, Petre Constatin de la TVR si secretarul de presa Sprintaroiu. Subiectul – sinuciderea lui Milea.

Rp: S-a petrecut mai tarziu de ora 8:00. Scena pe care o descrieti este dupa 9:30.
E.F. Imediat dupa 9:30… Ceausescu dicta: „Sa scrieti ca tradatorul Milea s-a sinucis din lasitate…”.

Rp: O clipa! Sunteti sigur ca a spus „din lasitate”? Este foarte important.
E.F.Sigur, si o sa vedeti de ce. Eu atunci auzeam de sinuciderea lui Milea si am retinut foarte bine cuvintele, pentru ca era o noutate, un soc. A terminat de dictat si noi am iesit. Exact cand plecam pe culoar, iese Ceausescu si striga dupa noi: Mitea! Florescu!”. Ne-am intors…

Si el ne spune: Sa luati masuri sa se deschida televiziunea la ora 12:00, sa se dea stirea, dar nu mai mult de o ora, ca sa facem economie”.

Rp: Incredibil! Incredibil!

E.F.Atunci i-am spus si eu lui Mitea: „Pentru cine face economie, pentru aia care o sa-l spanzure?”, iar Mitea m-a tras de mana si mi-a spus: „Taci din gura, faci declaratii de astea cand te-a declarat tradator!”. Acolo, in birou, Ceausescu vorbea cel mai mult cu Petre Constantin, iar acesta, dupa aceea, a iesit si a dat telefon la TVR.

Ii dicta ce-si notase lui Brates prin telefon si ii spunea: „Sa faci, sa pregatesti emisia…”. Problema este ca ceea ce isi notase si ce ii dictase Petre Constantin lui Brates erau niste idei, un text incropit, astfel ca atunci cand am vazut comunicatul la televizor, am vazut de fapt comunicatul facut de Brates. Mitea chiar a reactionat: „Brates il intelege pe tovarasul mai bine decat noi!”.

Rp: Asadar, textul citit la radio si tv era redactat de Brates pe baza ideilor notate de Petre Constantin de la Ceausescu. Insa a disparut cauza sinuciderii, asa cum o gasise Ceausescu… „din lasitate”. Va dati seama? Era cauza reala, nu ca a tradat in legatura cu agenturile straine.

E.F. Nu stiu ce au facut acolo la televiziune, dar Ceausescu a folosit fara dubiu expresia „din lasitate”. Am uitat sa va spun ca pe 21 seara Ceausescu i-a cerut lui Milea filmul de la Timisoara, acesta a promis ca-l aduce, dar nu a venit. Dimineata, pe 22, i s-a adus un pachet cu fotografii. Erau lozincile „Jos dictatorul! Jos comunismul!” scrise pe vitrine.

S-a uitat, le-a rasfirat nervos si a batut cu pumnul in masa. Fotografiile au ramas acolo. Ceausescu era intr-o degringolada totala in perioada asta.

PROPUNERILE. Constantin Manea, seful de cabinet, a precizat ca Nicolae Ceausescu, afland ca Stanculescu n-a sosit, l-a chemat pe fratele sau, Ilie Ceausescu, dar acesta nu a fost gasit. Este o minciuna. Ilie Ceausescu se afla in cladirea CC si a fost in biroul lui Nicolae Ceausescu.

Dimineata, inainte de sedinta de la ora 8:00, Ilie Ceausescu i-a spus fratelui sau: „Situatia este deosebit de critica. Vin coloane de muncitori. Trebuie facut ceva. Trebuie destituit guvernul”. Atunci, Nicolae Ceausescu a reactionat brutal: „Vezi-ti de treaba ta, avem acum sedinta de Consiliu Politic. Executam si vom vedea ce facem”.

Tot Eugen Florescu arata ca dialogul lui Ilie Ceausescu cu Nicolae Ceausescu, petre cut mai intai in jurul orei 6:00, a avut aspecte mult mai dramatice: „Ilie incerca sa-i atraga atentia ca vin muncitorii de pe platformele industriale, iar Ceausescu ii raspundea vesel:Lasa, ca in Piata Tien An men au fost un milion si i-au pus la punct de nu s-au vazut”.

Ilie a plecat pentru ca era imposibil sa se discute cu el. Elena Ceausescu dirija totul si el, ca frate, nu o mai suporta. Aparuse, il ataca: „Nu-l mai speria pe tovarasul!”. A plecat de gura ei”.

Acum, dupa ce Milea s-a sinucis, Nicolae i-a propus lui Ilie sa preia conducerea Armatei, dar fratele a refuzat, reprosandu-i totodata ca nu l-a ascultat nici in iulie 1989, cand i-a propus formarea unui nou guvern condus de Ion Iliescu si compus din personalitati rusofile, asa cum cerea Moscova. Elena Ceausescu a reactionat si de aceasta data violent, iar Ilie a plecat la minister.

Aici, Ilie Ceausescu s-a instalat in biroul ministrului Apararii, unde a compus o lista de guvern – conform unei marturii, cu Ion Iliescu prim- ministru si a cerut sefului DIA convocarea atasatilor militari ai URSS si ai Chinei. Fara alta solutie, Nicolae Ceausescu cere din nou sa-i fie adus Stanculescu.

Constantin Manea arata ca, informat asupra „accidentului” lui Stanculescu, Nicolae Ceausescu i-a strigat: „Cu picioarele rupte, sa vina, si sa vina in 5 minute, sa nu se joace, ca-l aduc arestat!”. Stanculescu a sosit in aproximativ un sfert de ora imbracat cu haine civile. Simula ca e accidentat si ca il doare piciorul.

Ceausescu i-a dat atunci un ordin: Stanculescule, preiei conducerea armatei in urma sinuciderii lui Milea si executi ordinul. Mergeti si opriti”, si i-a cerut sa-i cheme pe Voinea si pe Eftimescu.

Manea mai afirma ca el, imediat dupa numirea lui Stanculescu, acesta fiind in antecamera cabinetului, s-a uitat pe fereastra si i-a spus generalului: „Uite ca deja se umple (piata)” – intrasera primele grupuri de muncitori.

In acest moment al evenimentelor intervine o succesiune de informatii preluate de toata literatura subiectului nostru si care asaza in centru ordinul de oprire in cazarmi a deplasarii trupelor militare si interdictia de a se trage in oameni, ceea ce presupunea incalcarea ordinelor lui Ceausescu sau, mai corect spus, un contraordin, peste autoritatea comandantului suprem.

Pentru a descalci dezinformarea creata dupa Revolutie din sursa militara, vom arata ca este vorba de doua ordine distincte, date de doua persoane diferite.

ORDINUL DE OPRIRE IN CAZARMA. Pentru a salva onoarea lui Milea, militarii au declarat in corpore ca ordinul i-a apartinut ministrului. Ordinul i-a apartinut generalului Eftimescu si a fost dat dupa autoimpuscarea lui Milea ( inca mai traia) la precis ora 9:54, dupa ce, cu un minut, in urma, lt. col. Costache l-a informat ca „s-a urcat lumea pe Tc(tancuri)”.

Continutul ordinului de la ora 9.

54 a fost: Toate unitatile armatei executa numai ordinele comandantului suprem. Toate unitatile din Targoviste si Mihai Bravu se concentreaza in Bucuresti in cazarmile din Soseaua Oltenitei„. Nicolae Ceausescu preluase comanda directa a Armatei si intentiona sa dea ordine prin Eftimescu, adjunctul sefului MStM, ofiterul cu gradul cel mai inalt aflat in preajma sa.

Atat pe caietul Documentar de lucru, cat si pe caietul de ciorne, generalul Voinea si-a notat si ora exacta si continutul ordinului. Pe ciorna el este complet:

„Gl. Eftimescu, 22.12.89, (ora) 9:54.
Toate unitatile armatei executa num(ai) ord(inele) Cdt. Suprem. Toate U(nitatile) subord(onate) A1 ( Armatei 1) din G(arnizoana) M(ihai) Bravu si Targoviste se concentreaza in Bucuresti in cazarmile din Sos. OLTENITEI.
Unitatile…
Raportez ce U. mai avem in cazarmi si unde sunt” (urmeaza raportul cu locatia unitatilor, din care numai Regimentul 22 se intoarce, Regimentul 22 fiind cel care anuntase urcarea manifestantilor pe tehnica – n.r.)”.

Pentru a se proteja de acuzatia ca a transmis ordinul lui Ceausescu de preluare directa a conducerii Armatei, generalul Eftimescu nu a recunoscut ca a dat acest ordin si a pus dispozitia de oprire a unitatilor din judetele apropiate la cazarmile din Oltenitei pe seama lui Milea.

Generalul Eftimescu a fost acela care a condus operatiile de represiune din sala comandamentului unic, preluand si transmitand ordinele lui Milea si operand pe hartile militare aflate pe mesele de lucru. Pentru a ascunde aceasta vinovatie, el a deformat foarte multe informatii legate de momentele critice ale disparitiei ministrului Apararii.

In acest loc senatorul Sergiu Nicolaescu afirma ca intre orele 9:30 – 13:00 MApN a fost condus de grupa operativa, fiind lipsit de ministrul Apararii Nationale sau adjunctii sai”. Probabil ca senatorul a fost dezinformat, dar lucrurile nu au stat asa. Oficial, interegnul respectiv a durat aproximativ 30 de minute.

In realitate, la numai cateva minute de la moartea lui Milea, Stanculescu a fost numit ministru si recunoscut ca atare de generalii aflati in grupa operativa. Ordinele lui vor fi transmise la minister de grupa de transmisiuni, prin capitanul Marius Tufan.

ORDINUL DE A NU SE TRAGE. Acest ordin a fost dat de generalul Stanculescu. Dupa ce a iesit de la Ceausescu – inainte de ora 10:00 –, in calitate de nou ministru al Apararii, el s-a deplasat la grupa operativa, unde i-a intalnit pe generalii Eftimescu si Voinea. El le-a cerut acestora sa-l informeze „cum este realizat dispozitivul de aparare din preajma CC si de ce forte dispune”.

Astfel, ca urmare a raportului pe care i l-au dat generalii – deci, recunoscandu-i autoritatea -, Stanculescu a aflat si ca se afla in deplasare spre centrul orasului inca trei regimente. Generalul Stanculescu a afirmat imediat dupa Revolutie ca a lasat „in mod deliberat evenimentele „sa curga” pentru a castiga timp si pentru a actiona in folosul Revolutiei”.

In realitate, la cateva minute dupa ora 10:00, generalul Stanculescu va transmite primul sau ordin in calitate de ministru al Apararii:

„(Ora) 10:07. Col. Negrea.

Rondoul – ind. MApN. transmite: nu se trage de catre nimeni, nici foc de avertizare – sa se parlamenteze”.

„Rondoul” era indicativul ( ind. din text) ministrului Apararii Nationale si va fi indicativul prin care va conduce si da ordine noul ministru, general Victor A. Stanculescu.

In acelasi timp cu revolta populatiei din Bucuresti si din alte cateva municipii, incepea lovitura de stat militara din 22 decembrie 1989.

PUCIUL. In urmatoarea ora, generalul Stanculescu va repeta ordinul de parlamentare cu manifestantii, ordin care va fi aplicat intocmai de subunitatile din strada, pe masura ce se derula revolta populara:

(Ora) 10:11 – col(oana) de la IMGB – Ap. Patriei, imense – blocat la jumatatea distantei, la 300 m de Oraselul Copiilor – lt. col. Costache.

(Ora) 10:30 Lt. col. Costache. Pantelimon, Muncii, Socului, Catelu, grupuri imense de la 23 Aug. – scandeaza.

(Ora) 10:35 – c. amiral P. George si col. Costin – sa se parlamenteze cu demonstrantii, la care sa se spuna ca se retrag in cazarma.

(Ora) 10:40 – Toate unitatile parlamenteaza cu demon strantii ca se intorc in cazarma.

(Ora) 11:15. Strada Baceni – Obor, Dimitrov, Republicii, M.Eminescu, coloane.
R7Mc. este solicitat sa intervina, „nu se aproba”.

La aceste ore Nicolae Ceausescu era in sediul CC, inca secretetar general al PCR si comandant suprem.

Nici generalul Stanculescu, nici generalii prezenti in locul deciziei nu au facut publice detaliile preluarii puterii de catre Armata, deoarece le-a fost teama sa recunoasca gestul ce parea si grav, din punctul de vedere al conportamentului unei institutii, si periculos din punctul de vedere al imaginii.

De aceea a fost lansata teza mult mai convenabila a „trecerii armatei de partea Revolutiei”.

Aceasta formula se bazeaza, in fond, pe al doilea factor, care a favorizat intarzierea cunoasterii adevarului – ignoranta in privinta terminologiei si proceselor istorice de catre majoritatea populatiei.

Doar cativa oameni avizati si educati au inteles ca orice trecere a unei Armate de partea unei revolutii se numeste Lovitura de Stat Militara sau puci, pentru ca se face impotriva guvernului si a puterii existente si in folosul unei puteri noi, revolutionare.

Al treilea factor obliterant a fost pus in miscare prin folosirea de catre Armata a puterii preluate si a rolului decisiv avut in rasturnarea lui Ceausescu pentru a se proteja de erorile, ilegalitatile si crimele facute sub comanda generalului Milea pana atunci.

In sfarsit, politizarea partizana a evenimentelor, a Revolutiei, a impartit vocile in doua tabere care sustin doua teze total opuse si la fel de eronate: de o parte, „revolta spontana” si de cealalta parte, „lovitura de stat” data de Ion Iliescu si echipa lui gorbaciovista.

Cheia loviturii din 22 decembrie 1989 este ca generalul Stanculescu si Armata au hotarat sa sprijine grupul Iliescu si sa-i ofere puterea. Lor li s-a asociat imediat Securitatea.

„AM FOLOSIT INDICATIVUL RONDOUL”
Alex Mihai Stoenescu: Atunci chiar va propun sa discutam pe text, pe documente, dar acum vreau doar sa va intreb unele lucruri, de exemplu despre felul cum ati primit comanda Armatei de la Ceausescu. Va citesc cateva marturii: Manea afirma ca „Ceausescu, dupa sinuciderea lui Milea, l-a chemat pe Stanculescu.
NC: „Cu picioarele rupte, sa vina, si sa vina in 5 minute, sa nu se joace, ca-l aduc arestat”. A venit intr-un sfert de ora. Simula ca e accidentat si ca il doare. I-a cerut sa-i cheme pe Voinea si pe Eftimescu”. Atunci Ceausescu a dat urmatorul ordin: „Stanculescule, preiei conducerea armatei in urma sinuciderii lui Milea si executi ordinul. Mergeti si opriti”.

Era vorba de oprirea manifestantilor. Manea se uita pe fereastra si va arata: „Uite ca deja se umple (piata)” – incepusera sa intre primii muncitori in piata. Usa cabinetului era deschisa si ordinul a fost auzit de cei din antecamera.

Victor Atanasie Stanculescu: Da, asa e, usa era deschisa, iar o parte din discutie a fost chiar in prag.

AMS: Ati iesit si Manea v-a spus: „Uite, au inceput sa se adune”?

VAS: Eu am profitat… cum ati spus acolo la sfarsit?… opriti?

AMS: Mergeti si opriti! Era vorba de oprirea oamenilor care se apropiau de centru.

VAS: Eu am profitat de acest ordin dat intr-adevar asa de Ceausescu… uite ca eu uitasem amanuntul asta, dar mi-a ordonat „Opriti!”, si eu am spus: „Da, opresc”. Eu am oprit fortele care erau aduse de Milea din tara la margine (la periferiile Bucurestilor – n.r.).

AMS: Trupele oprite pe Oltenitei.

VAS: Da, am speculat ordinul de oprire a muncitorilor si eu am oprit trupele.

AMS: Vreau sa reconstituim: ati iesit de la Ceausescu si v-ati dus la grupa de generali. Erau acolo Hortopan, Eftimescu, Parcalabescu, cred ca deja era si Voinea. Le-ati comunicat ca sunteti numit ministru al Apararii?

VAS: Erau panicati, erau terminati, speriati, se impuscase Milea, si cand m-au vazut si le-am spus s-au refacut.

Ion Iliescu: „Fac apel, acum este trei fără un sfert (14:45)…”


ioni liescu

22 Decembrie, studioul Televiziunii. Citiţi ce s-a văzut.

GENERALUL VOINEA: Stimaţi generali, ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri, ostaşi. In calitatea mea de general al armatei romăne, fac apel la toţi ofiţerii, subofiţerii, maiştrii militari şi subofiţeri, la toţi generalii şi ostaşii să respecte intru totul ordinele comandanţilor direcţi. De asemenea, apelez la luciditatea tuturor comandanţilor, şi-i rog să nu ordone represalii impotriva populaţiei.

GENERALUL CHIŢAC:Sunt generalul-locotenent Chiţac Mihai, comandantul Garnizoanei Bucureşti. Adresez pe această cale rugămintea tuturor unităţilor militare din garnizoană, unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne pentru a depune toate eforturile să sprijine actuala orientare politică din ţara noastră. Toate unităţile militare care sunt retrase in cazărmi să nu scape vigilenţa, să fie in măsură oricănd să dea o contralovitură, o ripostă hotărătă acelora care ar incerca să zdruncine noua orientare politică, socialistă democratică in ţara noastră. Adresez in acelaşi timp un apel tuturor comandanţilor de garnizoane militare, unde mai sunt incă focare, in mod deosebit Garnizoana Sibiu şi altele, să ia legătura cu forţele populare şi să ia măsuri urgente de terminare in cel mai scurt timp a tuturor operaţiunilor militare sau de altă natură, cu caracter de violenţă, ţinănd seama că in realitate ele sunt zadarnice.

GENERALUL NICOLAE MILITARU (intr-un grup de militari in care recunoaştem pe Mihai Lupoi, generalul Tudor, căpitan rangul I Dumitrescu şi incă un militar): Stimaţi cetăţeni, stimaţi soldaţi, subofiţeri, maiştri militari şi ofiţeri. Mulţi dintre dumneavoastră mă cunoaşteţi. Sunt generalul colonel Militaru Nicolae. Nu puteam să stau deoparte, in aceste momente şi după această crimă, care s-a săvărşit in Republica Socialistă Romănia. Imi pare rău, nespus de rău, că in această crimă a fost atrasă şi armata romănă. Dacă se dovedeşte faptul că armata romănă a tras in popor, inseamnă că… va fi rău. Şi pentru armată in ansamblul ei, şi pentru fiecare comandant de subunitate şi militar in termen care a executat un asemenea ordin. După informaţiile pe care le avem, au murit copii, au murit oameni bătrăni, au murit femei, au murit fiinţe total nevinovate. In scurtul timp pe care-l am la dispoziţie in faţa acestei camere de luat vederi, fac apel la tovarăşii generali care deţin funcţiile de răspundere in armata romănă. Tovarăşe general Guşă, tovarăşe general Eftimescu, tovarăşe general Topliceanu, tovarăşe general Roşu, tovarăşe general Voinea, tovarăşe general Ţinţăreanu (eroare de transcriere, era vorba de generalul Dindăreanu, comandantul Armatei de la Buzău – n.a) şi toţi ceilalţi. Aş face apel, tot in acelaşi fel, tovarăşului general Rusu (era vorba de generalul Rus, comandantul Aviaţiei militare – n.a). Opriţi măcelul! Daţi ordine, opriţi măcelul! Dacă s-a făcut crima pănă acum, opriţi-o! Nu ştiu ce va fi mai departe, imi pare foarte rău, sigur că cei in drept vor cerceta imprejurările in care a murit prietenul meu, generalul Milea, ministrul Apărării Naţionale. Nu cunosc căt a fost de trădător, pe cine a trădat… ce a minţit…, dar in mod categoric că cei care vor fi in măsură in viitor vor face lumină şi din acest punct de vedere. Tovarăşe general Guşă, tovarăşe general Voinea, sunteţi rugaţi amăndoi să veniţi urgent la Radioteleviziune. Da™ imediat! Inainte de a pleca de la locurile dumneavoastră de lucru, daţi ordin să oprească tot şi retrageţi armata in cazărmi. Tovarăşe Rusu (Rus), dă ordin… nimic să nu plece pe calea aerului din Republica Socialistă Romănia! Sper că dumneata m-ai inţeles destul de bine. Fac apel la colegii şi prietenii, unii dintre ei, generali din Ministerul de Interne, tovarăşe general Vlad, tovarăşe general Bucurescu şi ceilalţi, luaţi măsurile care se cuvin pe linia Ministerului de Interne! Opriţi măcelul! Indiferent, indiferent ce s-ar intămpla, nu mai trageţi! Introduceţi trupele in cazărmi! Fac apel acum la intregul popor romăn: manifestaţi fraţilor, manifestaţi-vă bucuria, dar in pace, fără devastări de vitrine. Jucaţi ce vreţi dumneavoastră, bucuraţi-vă cu toţii, nu distrugeţi insă bunurile materiale. Nu daţi prilejul să fiţi atacaţi pentru asemenea lucruri. Dacă am fost inţeles, eu aş ruga pe tovarăşii nominalizaţi să ia act de ce i-am rugat”.

 

ION ILIESCU: Stimaţi tovarăşi, prieteni, cetăţeni, sunt şi eu stăpănit de emoţie ca şi toţi ceilalţi care au vorbit inaintea mea şi ca toţi cetăţenii acestei ţări, care trăiesc momente excepţionale. Dinamica desfăşurării evenimentelor din ultimele zile a fost fără egal. Nimeni nu se aştepta ca acest regim care se voia atoatestăpănitor, atoateştiutor, atoatefăcător, care nu manifesta luciditatea minimă necesară pentru a inţelege momentele de dramatism pe care le trăieşte naţiunea romănă, să facă un semn de rezolvare pe cale normală, pe cale paşnică, prin inţelegere, cu cetăţenii ţării a problemelor grave cu care se confruntă şi economia ţării, tensiunea politică şi se face in ultimă instanţă vinovat de crimă odioasă… impotriva poporului. Vinovatul principal este Ceauşescu (voce din off: Aşa e!). Acest om fără inimă, fără suflet, fără creier (voce din off: fără raţiune)… fără raţiune…

O VOCE: … să fie prins şi judecat

ION ILIESCU:… care nu voia să cedeze, un fanatic care stăpănea cu metode medievale această ţară şi a ajuns pănă la această situaţie dramatică de-a deschide foc, de-a… de-a comanda foc impotriva oamenilor acestei ţări. Şi avea neruşinarea să vorbească in numele poporului! Să vorbească in numele apărării suveranităţii şi independenţei naţionale! Cine? El? Care a pus in pericol soarta acestei ţări şi a impins in mizerie poporul acestei ţări. Şi, precum vedeţi, a fugit, a fugit ca un neruşinat, cănd a trebuit să dea socoteală in faţa poporului. Un iresponsabil! Se fac vinovaţi şi alţii. Va veni vremea judecăţii limpede, lucide, pe bază de judecată ordonată (in sensul de ordine – n.a.) Ceea ce ne trebuie… in momentul de faţă situaţia este oarecum stăpănită. Am vorbit la telefon acum 20 de minute cu generalul Victor Stănculescu. Se află la MApN, a dat dispoziţie, s-au retras trupele care erau dispuse in oraş cu dispoziţie de a trage, a intors inapoi o coloană de blindate care fusese ordonată să vină dinspre Piteşti spre Bucureşti… (aplauze, bravo!)... iar… la Sibiu era o situaţie incordată, unităţile Securităţii au atacat unitatea militară… Eu sper, nu ştiu unde se află, pentru că la Ministerul de Interne nu mai e nimeni, generalul Stănculescu n-a mai putut să intre in legături operative cu nimeni din partea M.I., probabil că şi ei au fugit ca şi conducerea politică… Apelăm la unităţile Securităţii şi la securişti, aşa cum s-a mai făcut apel de la acest microfon, să se trezească in acest ultim ceas… să se lepede de această… clică ordinară de trădători ai patriei. aştia sunt trădătorii patriei. Nu Milea pe care l-au ucis… (insinuare că l-a ucis Securitatea! – n.a.) Deci, tovarăşi, in momentul de faţă există garanţii că armata se află alături de popor. Sper ca acest apel să ajungă la toate unităţile din ţară, să ajungă şi la unităţile Securităţii şi la cei din aparatul securităţii care au fost impinşi spre această crimă odioasă. Facem in acelaşi timp apel la toată populaţia ţării, ca să dea dovadă de luciditate şi de disciplină socială necesară pentru a pune ordine. Pentru că ne-a impins in haos şi dezordine clica bezmetică a lui Ceauşescu. Poporul nostru trebuie să dea dovadă de maturitate in aceste momente, să ne putem reorganiza pe baze democratice. Vom constitui in cursul acestei zile un comitet al salvării naţionale, care să inceapă să pună ordine… (aplauze). Fac apel, acum este trei fără un sfert (14:45)… In jur de ora cinci (17:00), la sediul Comitetului Central să vină toţi cei responsabili care se pot angaja in această operă constructivă de care trebuie să ne apucăm incă de astăzi, inclusiv la cei şase militanţi ai partidului, care au dat dovadă de patriotism, care s-au adresat ţării, care au făcut apel la luciditate şi către Ceauşescu, s-a dovedit incapabil de aşa ceva, alţi asemenea militanţi care sunt (poate mai bine trebuie chemaţi aici, aici trebuie să… aici… – spune cineva), la sediul Comitetului Central se află reprezentanţii populaţiei. Am vorbit la telefon cu cabinetul nr. 1 (răsete). Nu mai era nici persoana nr. 1, nici secretarul şi secretariatul acestei persoane. Mi-a răspuns un tovarăş Luca, nu ştiu cine o fi săracul, mi-a spus că el şi alţi căţiva, care fac parte dintr-un Comitet Naţional, sunt acolo. Mi-au cerut să mă prezint. I-am spus cine sunt, nu m-a cunoscut omul şi n-am putut să inchei un dialog.

MIHAI BUJOR: O să vă cunoască.

ION ILIESCU: O să… deci, trebuie neapărat să ne organizăm intr-un Comitet de salvare naţională. Să elaborăm un program de acţiune cu două obiective majore. In primul rănd, măsuri imediate pentru ordine şi pentru asigurarea desfăşurării vieţii normale, aprovizionarea populaţiei, transport, tot ce este necesar…”1.

ION ILIESCU:”Stimaţi tovarăşi, concetăţeni, vreau să mai spun căteva cuvinte in completare la ceea ce am spus inainte. Pericolul cel mai mare care ne paşte acuma este să se declanşeze anarhie. Deja sunt semnalări că grupuri de cetăţeni dezordonaţi, dezorganizaţi devastează magazine, sparg vitrine. asta nu-i un semn bun pentru schimbarea, pentru transformările care au loc astăzi in ţară, trebuie ca poporul să acţioneze ca o forţă ordonată şi organizată… să se vadă că aici se face ordine. Cu contribuţia, cu participarea, cu prezenţa oamenilor muncii, cu participarea activă a poporului şi nu a unor conducători care s-au autointitulat conducători, s-au autointitulat aleşi ai poporului, s-au autointitulat comunişti, nu au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia… comunismului ştiinţific… Au intinat numai numele Partidului Comunist Romăn, au intinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului in această ţară. Dar noi trebuie să ne organizăm, trebuie să asigurăm desfăşurarea normală a lucrurilor. Deci, singurul apel pe care-l fac in momentul de faţă, pănă vom fi in măsură să prezentăm un program amplu de acţiuni, acţiuni care să vizeze măsuri imediate, care in căteva zile să facă ordine in ţară şi intr-o perioadă imediată să asigure imbunătăţirea vieţii oamenilor şi desfăşurarea normală, pe baze democratice, a vieţii sociale, ca şi un program de perspectivă care să ne asigure o dezvoltare aşa cum şi-o doreşte acest popor. Să intrăm in răndurile civiliza… naţiunilor civilizate ale Europei. Deci, primul apel pe care vreau să-l fac, şi rog şi cei care urmează… este aici reprezentantul Ministerului de Interne. Am discutat cu armata, vom mai discuta cu organele de ordine…, dar in primul rănd cetăţenii să se organizeze şi să asigure paza bunurilor publice, paza magazinelor, paza tuturor instituţiilor, deci tot ceea ce ţine de buna desfăşurare normală a activităţii noastre. Vă mulţumesc şi vom continua să mai dialogăm in cursul zilei de azi”2. 

MIHAI LUPOI: „Armata, pentru moment… deci ca un interimat au hotărăt ca să preia frăiele, să fie comandant al armatei pănă la alegerea unui comandant tovarăşul general-colonel Militaru… De aceea, rog toate trupele să asculte ordinele acestui general-colonel… (…) Comandantul armatei, general-colonel Militaru, a dat ordin şi nu uitaţi că militarii, chiar in aceste momente, sunt militari şi trebuie să asculte de ordin. A dat ordin ca unităţile să se retragă in cazărmi… cine nu respectă ordinele in aceste momente este tot militar şi va suferi rigorile legii”3.

Declaraţii din clădirea CC al PCR
DIN BALCON ION ILIESCU
: „Stimaţi cetăţeni! Procesul inceput este ireversibil. Practic, Securitatea nu mai există (Uraaa!). Organele Ministerului de Interne au trecut in subordinea Armatei. De aceea, vă rugăm… De acum avem o singură forţă de ordine publică: Armata şi organele de ordine publică ale Ministerului de Interne subordonate Armatei (Uraaa… Se scandează „Armata e cu noi”). Generalul Guşă, şeful Marelui Stat Major, se află lăngă mine. Impreună am discutat aceste măsuri la comandamentul militar. Ii dau cuvăntul pentru două vorbe”.

GENERAL ŞTEFAN GUŞÃ…: Fraţilor! Armata in intregime, in toată ţara, este alături de popor, este a poporului! (Uraaa!). In marea… In toate… unităţile sunt in cazărmi. In toate oraşele sunt… este linişte. Vă rog foarte mult să inţelegeţi că trebuie să punem ordine şi in Bucureşti. De aceea, trebuie să-i ajutaţi pe militari să se deplaseze unde au misiunile. Armata va fi intotdeauna şi cu dumneavoastră!
(Petre Roman ii cere să jure, iar Ion Iliescu ii dă microfonul.)

ION ILIESCU: Jurăm!

GENERAL ŞTEFAN GUŞÃ…: Jurăm! Jurăm! Jurăm!

Documentele Revoluţiei Prima proclamaţie a Revoluţiei  Ordinul ministrului Apărării Naţionale din 17 decembrie 1989  A doua proclamaţie a Revoluţiei  Lista negociatorilor timişoreni la intălnirea cu Dăscălescu  Lista negociatorilor timişoreni la intălnirea cu Dăscălescu

Ce a facut armata pe 21-22 Un adevărat proces-verbal al represiunii ceauşiste, pusă in practică de generalul Milea. Adevărurile Revoluţiei sunt veridice doar cu documente.