Interviu în exclusivitate cu generalul Victor Athanasie Stănculescu 2

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
 

 

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
 

 Victor Stănculescu nu crede că are vreo şansă să iasă din arest pe motive medicale. Într-un interviu exclusiv pentru Realitatea TV, fostul general a declarat că, deşi este foarte bolnav, el poate fi tratat in spitalul penitenciar Jilava unde este încarcerat.

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a amânat pentru 24 februarie procesul în care Victor Athanasie Stănculescu solicită întreruperea executării pedepsei de 15 ani de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

Motivul amânării a fost nefinalizarea noii expertize medico-legale în cazul lui Stănculescu.

Nici avocaţii fostului general nu au reuşit să desemneze expertul parte care să participe la efectuarea expertizei, după ce ei au cerut acest expert.

Judecătorii au decis, pe 29 decembrie 2008, eliberarea din arest pentru trei luni a lui Mihai Chiţac. Magistraţii au luat această decizie în baza expertizei medicale care arăta că fostul general trebuie supus la două intervenţii chirurgicale pe cord.

La rândul lui, Stănculescu a cerut şi el eliberarea tot pe motive medicale, însă, deocamdată, nu s-a luat o decizie definitivă, cerându-se, în decembrie 2008, refacerea expertizei medico-legale.

Sursa: Realitatea TV

Colonelul Ion Petrescu: „Generalul Victor Atanasie Stanculescu. Omul care a dat… lovitura de stat în favoarea celor care si-au asumat apoi titlurile, documentele si drepturile de revolutionari”

Observatorul Militar

Generalul Stanculescu

LOVITURA DE STAT (2)
Înca  ma simt liber în tara mea. Îi datorez tatalui cariera militara si crezul în necesara demnitate a celor ce s-au aflat sau sunt acum în serviciul credincios efectuat în Armata României. O institutie care nu poate fi încriminata doar pentru a justifica anumite conduite personale, sau de grup, din acel sângeros decembrie 1989. O structura draga românilor si pentru ca, în vremuri de restri[te, întotdeauna faptele de arme au indicat liderii de facto. În o stire, curajul are pretul siu. Iar tacerea adumbreste sufletele camarazilor.  La 19 ani de la stigmatizarea militarilor care au fost scoli în strada, precum erau trimiti înainte în mine, la cules de porumb sau de struguri, la canal sau la construirea unor edificii admirate azi de straini, un gest reparatoriu se impune, la nivel national – gratierea. Este vorba de gratierea celor trimisi în spatele gratiilor pentru vina de a fi fost în diferite locuri unde era pusa la grea încercare abilitatea comandantilor de a nu intra în  manipularii vizând declansarea unui razboi fratricid – asa cum dorea Kremlinul, în ’89. si primul gratiat ar trebui sa fie generalul Victor Atanasie Stanculescu. Omul care a dat… lovitura de stat în favoarea celor care si-au asumat apoi titlurile, documentele si drepturile de revolutionari. Sa ne reamintim ca, imediat dupa moartea generalului Milea, doar trei demnitari mai puteau – teoretic – stapâni sutele de mii de militari derutati de gresiunea machiavelica vizând inclusiv integritatea României. În ordine inversa, acestia erau generalii Ilie Ceausescu, Stefan Gusa si Victor Atanasie Stanculescu. Primul stia de mult, de pe timpul unei vizite efectuate în Anglia, ca soarta fratelui este pecetluita. În conditiile date, nu mai avea nici o autoritate morala. Al doilea era vizibil afectat de clipele traite la Timisoara si se afla înca departe de Marele Stat Major. Al treilea este cel care a preluat comanda cu sânge rece si a fost imediat ascultat de toti militarii, de la soldat la general. Nu întâmplator. Domina prin calm, rigoare si decizii bine cumpanite. Armata l-a simtit ca atare imediat ce a transmis ordinul de retragere în cazarmi. Un ordin limpede. Ferm. Autoritar. Din acel moment, generalii au în]eles ca au un comandant care stie ce face – nu actioneaza împotriva poporului sau. Si multimea aflata pe strazi a în]eles ca la conducerea Ministerului Apararii Nationale luciditatea îsi spune cuvântul. De aici si descatu[area celor care demonstrau deja încluzându-i pe militari – priviti acum ca garanti ai libertatii. Iata acel moment comentat de Alex Mihai Stoenescu, în dialog cu Virgil M`gureanu, în volumul De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU: „AMS: În acea dimineata, foarte devreme, conform ocumentelor Armatei 1, în acea dimineata în care masele, cum spuneti dumneavoastra, au început sa se miste, trupele Ministerului Apararii Nationale au deschis focul asupra lor, în zona Vitan–Bârzesti, producând doi raniti. Deci sa ne în]elegem: în dimineata de 22 decembrie, multe ore dupa masacrul de la Inter– Universitate, s-a mai tras asupra oamenilor. Oamenii au fost opriti cu foc. Ordinul functiona în continuare. Prin urmare, ideea ca nu se mai putea trage fiindca s-a pornit revolta populara nu mai este de actualitate. Vreau sa fiu bine înteles: eu nu pun mai mult pret si mai multa greutate pe lovitura militar` de la ora 10.07, decât pe revolta populara. Sigur ca Stanculescu si, independent de el, generalul Vlad au actionat ca urmare a declansarii revoltei din Bucuresti, a venirii muncitorilor spre centru, dar asta nu înseamna ca Ceausescu nu intentiona sa mai reziste, provocând alte zeci de morti, poate sute. Noi aveam de-a face cu o lovitura militara care l-a deposedat de mijloacele de aparare ale CC-ului. Prin natura sa criminala, nu mai vorbesc de Elena Ceausescu, nu trebuie sa avem un dubiu ca represiunea ar fi continuat. Mai mult decât atât, Ceausescu îi cere la un moment dat lui Eftimescu o solutie de evacuare, spun ei,  iEftimescu planifica doua TAB-uri si doua subunitati înarmate, care sa permita iesirea din cladire si deplasarea prin oras. Or, acest lucru nu se putea face decât trecând peste oameni, prin multimea care era deja în strada. Acest lucru înseamna înca o data intentia de a deschide foc, pentru a-si asigura calea de scapare. Iata  însa ca în documentele MApN apar consemnari ale cautarii disperate a TAB-urilor din fata CC, dar cu doua pagini în urma se vad la fel de clar ordinele prin care Stanculescu le-a îndepartat. Prin urmare, nu putem disocia revolta populara de lovitura militara, fiindca, daca nu exista lovitura militara, lucrurile s-ar fi petrecut cu totul altfel. VM: Eu doresc doar atât sa adaug ca, deti aparent în contradictie, aceste puncte de vedere, de fapt, se completeaza reciproc. În ce sens: a nu se uita faptul ca multimile afluisera în noaptea de 21 spre 22 decembrie pe strazile Bucurestiului, ca intentia… atunci s-au vazut ultimele ore ale puterii lui Ceausescu… pe de alta parte, sa nu se uite ca, în pofida confruntarilor de la baricada si în pofida victimelor, revolta crestea în intensitate, sa nu se uite de asemenea provocatorii care erau în plin rol, actionau în strada si plecasera  deja, poate si ajunsesera la întreprinderi pentru a chema oamenii la revolta… o revolta nu pe de-a-întregul spontana. Suntem de acord si asupra ideii ca nimic nu a fost pe de-a-întregul spontan. Sa nu uitam ca ceea ce numim revolta si-a avut sorgintea în mitingul sabotat din 21 decembrie, amplificat apoi de ramânerea nucleului insurgent de la baricada si de represiune. Vreau sa reamintesc ca între faza în care Ceausescu a dat ordinele de represiune, cerând în mod ilegitim, ilegal sa se traga în insurgen]i, si pâna în momentul din fata sediului CC, se schimbasera multe, inclusiv în ceea ce priveste evaluarile lui Ceausescu privind raportul de forte. Este însa clar ca, daca s-ar fi creat acel dispozitiv de foc, bineînteles ca ar fi iesit un macel. Bine ca n-a iesit! Retragerea aceea a fortelor, asa cum a]i aratat, este numai o parte din situatia complexa în care se afla puterea în acel moment.” Retragerea aceea a fortelor se datoreaza unui singur om – generalul Victor Atanasie Stanculescu. Dupa cum tot lui i se datoreaza anularea de facto a prerogativelor prezidentiale ale lui Nicolae Ceausescu, prin convingerea acestuia de a parasi sediul CC-ului cu elicopterul. Din momentul decolarii acestuia, Ceausescu era decuplat de la toate pârgiile de comanda, devenind ex-presedintele tarii. Dialogul telefonic purtat ulterior de liderul de facto al armatei cu Ion Iliescu este gestul unui general care avea puterea în stat, putea sa o pastreze, ar fi avut ca pretext credibil perioada necesara pâna la coagularea unor formatiuni politice capabile sa sustina o competitie electorala, dar – fiind bine informat – a dat vizibilitate si autoritate celui harazit de vremuri sa preia conducerea României. si daca pentru toate astea se afla în închisoare – „binemeritând de la patrie” – înseamna ca de 19 ani ceasul dreptatii s-a oprit la ora 10.07…. Comandantul armatei de azi, presedintele României, are dreptul moral si legal sa-i gratieze, de Craciun, pe militarii înca umiliti în spatele gratiilor din închisori. Este un gest pe care îl asteapta veteranii de razboi, dar si cei cali]i în teatrele de operatii, ofiterii activi, în rezerva si cei în retragere. Îl asteapta de la omul care întinde mâna pe lânga corp, ca fost militar, când trece în revista garda de onoare si apoi îti pleaca fruntea în fata Tricolorului. Nu [i în fata vitregiilor vremii. În decembrie 1989, se scanda LIBERTATE TE IUBIM, ORI ÎNVINGEM ORI MURIM! În decembrie 2008, militarii au încredere în comandantul lor.
Doamne ajuta!

Si in timp ce salvatorul Securitatii – generalul Iulian Vlad – tace si traieste bine mersi -, semenul care s-a opus intentiei sovieticilor de a intra in tara, dar si dorintei noii puteri instituite aparent ad-hoc de a ii chema pentru anihilarea profesionista a teroristilor, generalul Stefan Gusa, s-a ales cu un cancer galopant si isi doarme somnul de veci la un metru sub pamant. Unii cu onoarea. Altii cu ubi bene, ibi patria…

Colonelul Ion Petrescu – in numerele 49 si 50 din saptamanalul „Observatorul Militar”.

Generalii Armatei au dat lovitura de stat

Ion Iliescu Gelu Voican Voiculescu

Ion Iliescu Gelu Voican Voiculescu

de Alex Mihai Stoenescu Jurnalul National

Sâmbătă, 5 februarie 2005, 0:00

Manea nu vrea sa faca acest gest si ii deschide usa lui Parcalabescu. Ceausescu asculta stupefiat vestea sinuciderii lui Milea si are o iesire nervoasa, mai intai balbaindu-se, apoi gesticuland fara sens in momente prelungite de panica.

Momentul de panica a fost surprins de Silviu Curticeanu: „In timp ce el iesea din birou, eu tocmai intrasem in anticamera si, prin usa intredeschisa, Ceausescu m-a vazut, mi-a facut semn sa intru in birou si acolo, cu o voce ce nu mai avea nimic uman in ea, a pronuntat cu mare greutate si prelung balbait doar cateva cuvinte, pe care le reproduc textual: „Tu, tu, de ce, de ce nu, nu, mi-ai
raportat ca Milea s-a sinucis?!”. Balbaiala accentuata, fizionomia ravasita a fetei, privirea fioroasa demonstrau ca anuntul l-a scos din sarite si l-a surprins in egala masura”.

COMUNICATUL. In sfarsit, Ceausescu ii cere lui Curticeanu sa verifice, iar in momentul in care acesta se intoarce si ii confirma, Ceausescu face o criza de furie. Cere imediat venirea lui Constantin Mitea pentru a da un comunicat catre tara in care sa se arate ca generalul Milea a fost un tradator.

De fapt, cu gestul suprem, Milea tradase doar ordinul lui de continuare a represiunii printr-un macel. Povestea comunicatului poate fi reconstituita si pe baza marturiei lui Eugen Florescu:

Reporter: N-ati fost peste noapte in sediu?
Eugen Florescu: Nu. A doua zi, la 8:00, cand am venit la serviciu, securistii au sarit la mine: „Repede, repede, ca ati fost declarat tradator! Cine n-a fost cu tovarasul in sediu in noaptea asta a fost declarat tradator”.

Avusesera doua cazuri – Neagoe si Harjau.
M-am dus la Mitea, dar n-am apucat sa vorbim prea mult ca au aparut din nou securistii: „Repede la Cabinetul 1!”. La birouri, in antecamera era cate un militar cu mitraliera. Usa spre biroul lui Ceausescu era deschisa si inauntru, mai multe persoane.

Toti aveau carnetele in mana si notau: Elena Ceausescu, sigur, fara carnet, apoi Dascalescu, Bobu, Manea Manescu, Mitea, Petre Constatin de la TVR si secretarul de presa Sprintaroiu. Subiectul – sinuciderea lui Milea.

Rp: S-a petrecut mai tarziu de ora 8:00. Scena pe care o descrieti este dupa 9:30.
E.F. Imediat dupa 9:30… Ceausescu dicta: „Sa scrieti ca tradatorul Milea s-a sinucis din lasitate…”.

Rp: O clipa! Sunteti sigur ca a spus „din lasitate”? Este foarte important.
E.F.Sigur, si o sa vedeti de ce. Eu atunci auzeam de sinuciderea lui Milea si am retinut foarte bine cuvintele, pentru ca era o noutate, un soc. A terminat de dictat si noi am iesit. Exact cand plecam pe culoar, iese Ceausescu si striga dupa noi: Mitea! Florescu!”. Ne-am intors…

Si el ne spune: Sa luati masuri sa se deschida televiziunea la ora 12:00, sa se dea stirea, dar nu mai mult de o ora, ca sa facem economie”.

Rp: Incredibil! Incredibil!

E.F.Atunci i-am spus si eu lui Mitea: „Pentru cine face economie, pentru aia care o sa-l spanzure?”, iar Mitea m-a tras de mana si mi-a spus: „Taci din gura, faci declaratii de astea cand te-a declarat tradator!”. Acolo, in birou, Ceausescu vorbea cel mai mult cu Petre Constantin, iar acesta, dupa aceea, a iesit si a dat telefon la TVR.

Ii dicta ce-si notase lui Brates prin telefon si ii spunea: „Sa faci, sa pregatesti emisia…”. Problema este ca ceea ce isi notase si ce ii dictase Petre Constantin lui Brates erau niste idei, un text incropit, astfel ca atunci cand am vazut comunicatul la televizor, am vazut de fapt comunicatul facut de Brates. Mitea chiar a reactionat: „Brates il intelege pe tovarasul mai bine decat noi!”.

Rp: Asadar, textul citit la radio si tv era redactat de Brates pe baza ideilor notate de Petre Constantin de la Ceausescu. Insa a disparut cauza sinuciderii, asa cum o gasise Ceausescu… „din lasitate”. Va dati seama? Era cauza reala, nu ca a tradat in legatura cu agenturile straine.

E.F. Nu stiu ce au facut acolo la televiziune, dar Ceausescu a folosit fara dubiu expresia „din lasitate”. Am uitat sa va spun ca pe 21 seara Ceausescu i-a cerut lui Milea filmul de la Timisoara, acesta a promis ca-l aduce, dar nu a venit. Dimineata, pe 22, i s-a adus un pachet cu fotografii. Erau lozincile „Jos dictatorul! Jos comunismul!” scrise pe vitrine.

S-a uitat, le-a rasfirat nervos si a batut cu pumnul in masa. Fotografiile au ramas acolo. Ceausescu era intr-o degringolada totala in perioada asta.

PROPUNERILE. Constantin Manea, seful de cabinet, a precizat ca Nicolae Ceausescu, afland ca Stanculescu n-a sosit, l-a chemat pe fratele sau, Ilie Ceausescu, dar acesta nu a fost gasit. Este o minciuna. Ilie Ceausescu se afla in cladirea CC si a fost in biroul lui Nicolae Ceausescu.

Dimineata, inainte de sedinta de la ora 8:00, Ilie Ceausescu i-a spus fratelui sau: „Situatia este deosebit de critica. Vin coloane de muncitori. Trebuie facut ceva. Trebuie destituit guvernul”. Atunci, Nicolae Ceausescu a reactionat brutal: „Vezi-ti de treaba ta, avem acum sedinta de Consiliu Politic. Executam si vom vedea ce facem”.

Tot Eugen Florescu arata ca dialogul lui Ilie Ceausescu cu Nicolae Ceausescu, petre cut mai intai in jurul orei 6:00, a avut aspecte mult mai dramatice: „Ilie incerca sa-i atraga atentia ca vin muncitorii de pe platformele industriale, iar Ceausescu ii raspundea vesel:Lasa, ca in Piata Tien An men au fost un milion si i-au pus la punct de nu s-au vazut”.

Ilie a plecat pentru ca era imposibil sa se discute cu el. Elena Ceausescu dirija totul si el, ca frate, nu o mai suporta. Aparuse, il ataca: „Nu-l mai speria pe tovarasul!”. A plecat de gura ei”.

Acum, dupa ce Milea s-a sinucis, Nicolae i-a propus lui Ilie sa preia conducerea Armatei, dar fratele a refuzat, reprosandu-i totodata ca nu l-a ascultat nici in iulie 1989, cand i-a propus formarea unui nou guvern condus de Ion Iliescu si compus din personalitati rusofile, asa cum cerea Moscova. Elena Ceausescu a reactionat si de aceasta data violent, iar Ilie a plecat la minister.

Aici, Ilie Ceausescu s-a instalat in biroul ministrului Apararii, unde a compus o lista de guvern – conform unei marturii, cu Ion Iliescu prim- ministru si a cerut sefului DIA convocarea atasatilor militari ai URSS si ai Chinei. Fara alta solutie, Nicolae Ceausescu cere din nou sa-i fie adus Stanculescu.

Constantin Manea arata ca, informat asupra „accidentului” lui Stanculescu, Nicolae Ceausescu i-a strigat: „Cu picioarele rupte, sa vina, si sa vina in 5 minute, sa nu se joace, ca-l aduc arestat!”. Stanculescu a sosit in aproximativ un sfert de ora imbracat cu haine civile. Simula ca e accidentat si ca il doare piciorul.

Ceausescu i-a dat atunci un ordin: Stanculescule, preiei conducerea armatei in urma sinuciderii lui Milea si executi ordinul. Mergeti si opriti”, si i-a cerut sa-i cheme pe Voinea si pe Eftimescu.

Manea mai afirma ca el, imediat dupa numirea lui Stanculescu, acesta fiind in antecamera cabinetului, s-a uitat pe fereastra si i-a spus generalului: „Uite ca deja se umple (piata)” – intrasera primele grupuri de muncitori.

In acest moment al evenimentelor intervine o succesiune de informatii preluate de toata literatura subiectului nostru si care asaza in centru ordinul de oprire in cazarmi a deplasarii trupelor militare si interdictia de a se trage in oameni, ceea ce presupunea incalcarea ordinelor lui Ceausescu sau, mai corect spus, un contraordin, peste autoritatea comandantului suprem.

Pentru a descalci dezinformarea creata dupa Revolutie din sursa militara, vom arata ca este vorba de doua ordine distincte, date de doua persoane diferite.

ORDINUL DE OPRIRE IN CAZARMA. Pentru a salva onoarea lui Milea, militarii au declarat in corpore ca ordinul i-a apartinut ministrului. Ordinul i-a apartinut generalului Eftimescu si a fost dat dupa autoimpuscarea lui Milea ( inca mai traia) la precis ora 9:54, dupa ce, cu un minut, in urma, lt. col. Costache l-a informat ca „s-a urcat lumea pe Tc(tancuri)”.

Continutul ordinului de la ora 9.

54 a fost: Toate unitatile armatei executa numai ordinele comandantului suprem. Toate unitatile din Targoviste si Mihai Bravu se concentreaza in Bucuresti in cazarmile din Soseaua Oltenitei„. Nicolae Ceausescu preluase comanda directa a Armatei si intentiona sa dea ordine prin Eftimescu, adjunctul sefului MStM, ofiterul cu gradul cel mai inalt aflat in preajma sa.

Atat pe caietul Documentar de lucru, cat si pe caietul de ciorne, generalul Voinea si-a notat si ora exacta si continutul ordinului. Pe ciorna el este complet:

„Gl. Eftimescu, 22.12.89, (ora) 9:54.
Toate unitatile armatei executa num(ai) ord(inele) Cdt. Suprem. Toate U(nitatile) subord(onate) A1 ( Armatei 1) din G(arnizoana) M(ihai) Bravu si Targoviste se concentreaza in Bucuresti in cazarmile din Sos. OLTENITEI.
Unitatile…
Raportez ce U. mai avem in cazarmi si unde sunt” (urmeaza raportul cu locatia unitatilor, din care numai Regimentul 22 se intoarce, Regimentul 22 fiind cel care anuntase urcarea manifestantilor pe tehnica – n.r.)”.

Pentru a se proteja de acuzatia ca a transmis ordinul lui Ceausescu de preluare directa a conducerii Armatei, generalul Eftimescu nu a recunoscut ca a dat acest ordin si a pus dispozitia de oprire a unitatilor din judetele apropiate la cazarmile din Oltenitei pe seama lui Milea.

Generalul Eftimescu a fost acela care a condus operatiile de represiune din sala comandamentului unic, preluand si transmitand ordinele lui Milea si operand pe hartile militare aflate pe mesele de lucru. Pentru a ascunde aceasta vinovatie, el a deformat foarte multe informatii legate de momentele critice ale disparitiei ministrului Apararii.

In acest loc senatorul Sergiu Nicolaescu afirma ca intre orele 9:30 – 13:00 MApN a fost condus de grupa operativa, fiind lipsit de ministrul Apararii Nationale sau adjunctii sai”. Probabil ca senatorul a fost dezinformat, dar lucrurile nu au stat asa. Oficial, interegnul respectiv a durat aproximativ 30 de minute.

In realitate, la numai cateva minute de la moartea lui Milea, Stanculescu a fost numit ministru si recunoscut ca atare de generalii aflati in grupa operativa. Ordinele lui vor fi transmise la minister de grupa de transmisiuni, prin capitanul Marius Tufan.

ORDINUL DE A NU SE TRAGE. Acest ordin a fost dat de generalul Stanculescu. Dupa ce a iesit de la Ceausescu – inainte de ora 10:00 –, in calitate de nou ministru al Apararii, el s-a deplasat la grupa operativa, unde i-a intalnit pe generalii Eftimescu si Voinea. El le-a cerut acestora sa-l informeze „cum este realizat dispozitivul de aparare din preajma CC si de ce forte dispune”.

Astfel, ca urmare a raportului pe care i l-au dat generalii – deci, recunoscandu-i autoritatea -, Stanculescu a aflat si ca se afla in deplasare spre centrul orasului inca trei regimente. Generalul Stanculescu a afirmat imediat dupa Revolutie ca a lasat „in mod deliberat evenimentele „sa curga” pentru a castiga timp si pentru a actiona in folosul Revolutiei”.

In realitate, la cateva minute dupa ora 10:00, generalul Stanculescu va transmite primul sau ordin in calitate de ministru al Apararii:

„(Ora) 10:07. Col. Negrea.

Rondoul – ind. MApN. transmite: nu se trage de catre nimeni, nici foc de avertizare – sa se parlamenteze”.

„Rondoul” era indicativul ( ind. din text) ministrului Apararii Nationale si va fi indicativul prin care va conduce si da ordine noul ministru, general Victor A. Stanculescu.

In acelasi timp cu revolta populatiei din Bucuresti si din alte cateva municipii, incepea lovitura de stat militara din 22 decembrie 1989.

PUCIUL. In urmatoarea ora, generalul Stanculescu va repeta ordinul de parlamentare cu manifestantii, ordin care va fi aplicat intocmai de subunitatile din strada, pe masura ce se derula revolta populara:

(Ora) 10:11 – col(oana) de la IMGB – Ap. Patriei, imense – blocat la jumatatea distantei, la 300 m de Oraselul Copiilor – lt. col. Costache.

(Ora) 10:30 Lt. col. Costache. Pantelimon, Muncii, Socului, Catelu, grupuri imense de la 23 Aug. – scandeaza.

(Ora) 10:35 – c. amiral P. George si col. Costin – sa se parlamenteze cu demonstrantii, la care sa se spuna ca se retrag in cazarma.

(Ora) 10:40 – Toate unitatile parlamenteaza cu demon strantii ca se intorc in cazarma.

(Ora) 11:15. Strada Baceni – Obor, Dimitrov, Republicii, M.Eminescu, coloane.
R7Mc. este solicitat sa intervina, „nu se aproba”.

La aceste ore Nicolae Ceausescu era in sediul CC, inca secretetar general al PCR si comandant suprem.

Nici generalul Stanculescu, nici generalii prezenti in locul deciziei nu au facut publice detaliile preluarii puterii de catre Armata, deoarece le-a fost teama sa recunoasca gestul ce parea si grav, din punctul de vedere al conportamentului unei institutii, si periculos din punctul de vedere al imaginii.

De aceea a fost lansata teza mult mai convenabila a „trecerii armatei de partea Revolutiei”.

Aceasta formula se bazeaza, in fond, pe al doilea factor, care a favorizat intarzierea cunoasterii adevarului – ignoranta in privinta terminologiei si proceselor istorice de catre majoritatea populatiei.

Doar cativa oameni avizati si educati au inteles ca orice trecere a unei Armate de partea unei revolutii se numeste Lovitura de Stat Militara sau puci, pentru ca se face impotriva guvernului si a puterii existente si in folosul unei puteri noi, revolutionare.

Al treilea factor obliterant a fost pus in miscare prin folosirea de catre Armata a puterii preluate si a rolului decisiv avut in rasturnarea lui Ceausescu pentru a se proteja de erorile, ilegalitatile si crimele facute sub comanda generalului Milea pana atunci.

In sfarsit, politizarea partizana a evenimentelor, a Revolutiei, a impartit vocile in doua tabere care sustin doua teze total opuse si la fel de eronate: de o parte, „revolta spontana” si de cealalta parte, „lovitura de stat” data de Ion Iliescu si echipa lui gorbaciovista.

Cheia loviturii din 22 decembrie 1989 este ca generalul Stanculescu si Armata au hotarat sa sprijine grupul Iliescu si sa-i ofere puterea. Lor li s-a asociat imediat Securitatea.

„AM FOLOSIT INDICATIVUL RONDOUL”
Alex Mihai Stoenescu: Atunci chiar va propun sa discutam pe text, pe documente, dar acum vreau doar sa va intreb unele lucruri, de exemplu despre felul cum ati primit comanda Armatei de la Ceausescu. Va citesc cateva marturii: Manea afirma ca „Ceausescu, dupa sinuciderea lui Milea, l-a chemat pe Stanculescu.
NC: „Cu picioarele rupte, sa vina, si sa vina in 5 minute, sa nu se joace, ca-l aduc arestat”. A venit intr-un sfert de ora. Simula ca e accidentat si ca il doare. I-a cerut sa-i cheme pe Voinea si pe Eftimescu”. Atunci Ceausescu a dat urmatorul ordin: „Stanculescule, preiei conducerea armatei in urma sinuciderii lui Milea si executi ordinul. Mergeti si opriti”.

Era vorba de oprirea manifestantilor. Manea se uita pe fereastra si va arata: „Uite ca deja se umple (piata)” – incepusera sa intre primii muncitori in piata. Usa cabinetului era deschisa si ordinul a fost auzit de cei din antecamera.

Victor Atanasie Stanculescu: Da, asa e, usa era deschisa, iar o parte din discutie a fost chiar in prag.

AMS: Ati iesit si Manea v-a spus: „Uite, au inceput sa se adune”?

VAS: Eu am profitat… cum ati spus acolo la sfarsit?… opriti?

AMS: Mergeti si opriti! Era vorba de oprirea oamenilor care se apropiau de centru.

VAS: Eu am profitat de acest ordin dat intr-adevar asa de Ceausescu… uite ca eu uitasem amanuntul asta, dar mi-a ordonat „Opriti!”, si eu am spus: „Da, opresc”. Eu am oprit fortele care erau aduse de Milea din tara la margine (la periferiile Bucurestilor – n.r.).

AMS: Trupele oprite pe Oltenitei.

VAS: Da, am speculat ordinul de oprire a muncitorilor si eu am oprit trupele.

AMS: Vreau sa reconstituim: ati iesit de la Ceausescu si v-ati dus la grupa de generali. Erau acolo Hortopan, Eftimescu, Parcalabescu, cred ca deja era si Voinea. Le-ati comunicat ca sunteti numit ministru al Apararii?

VAS: Erau panicati, erau terminati, speriati, se impuscase Milea, si cand m-au vazut si le-am spus s-au refacut.

ÎCCJ a desecretizat jurnalul Revoluţiei din 1989 de la Timişoara: Securitatea a tras în manifestanţi

Sergiu Andon, despre desecretizarea Jurnalului Revoluţiei
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile. 

Secretele revoluţiei

A. Drăghici, avocat: Rudele victimelor îl vor pe generalul Stănculescu după gratii
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Am aflat oficial adevărul despre Revoluţie! Zvonurile conform cărora Securitatea a tras în oameni în decembrie 1989 sunt pentru prima dată confirmate. Informaţiile apar în Jurnalul de luptă al Ministerului Apărării, din perioada 16-22 decembrie. Acesta a fost făcut public miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Documentul a fost desecretizat în urma solicitării avocaţilor din dosarul în care generalii Stănculescu şi Chiţac sunt acuzaţi de faptul că au ordonat armatei să tragă în revoluţionari la Timişoara. El a fost depus la cauză în urmă cu câteva săptămâni şi conţine descrierea pe ore, a evenimentelor de la Timişoara.

Jurnalul evenimentelor de la Timişoara conţine aprecieri de natură a arăta că armata a fost un „ţap ispăşitor” al adevăraţilor responsabili. Presiunea psihică asupra efectivelor militare, atacurile directe asupra unităţilor militare, folosirea armelor de foc de către elemente disimulate în rândul manifestanţilor au urmărit incitarea armatei, opunerea ei forţelor revoluţionare, declanşarea unui sângeros război civil şi, ulterior, culpabilizarea ei, se arată în jurnalul aflat la dosarul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind Revoluţia din Timişoara.

De asemenea, se precizează că unităţile militare au fost incluse în dispozitive mixte, alături de trupe de securitate, miliţie, Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (U.S.L.A.), grăniceri – forţe de ordine specializate în acţiuni represive, iar în rândul militarilor au fost infiltrate persoane care aparţineau securităţii şi care au tras „acoperit” asupra manifestanţilor. Aceste practici au fost folosite deliberat pentru a nu se putea stabili cine este responsabil de împuşcarea unor oameni, iar vina să fie aruncată asupra armatei pentru tot ce s-a întâmplat la Timişoara. „Armata nu a atacat niciodată mulţimea ieşită în stradă, la violenţă nu s-a răspuns cu violenţă”, este concluzia jurnalului.

Evenimentele din decembrie 1989 au debutat în 15 decembrie, odată cu protestul unor cetăţeni faţă de încercarea autorităţilor locale de a evacua cu forţa pe pastorul Laszlo Tokas. A doua zi, demonstraţii au început să ceară libertăţi democratice şi au cerut cetăţenilor să li se alăture, totul culminând în timpul zilei cu manifestări distructive şi violente. „La orele 20:45 primul secretar al comitetului Judeţean de Partid Timiş, Radu Bălan, i-a cerut lt.col. Constantin Zeca să scoată trupe şi tehnica de luptă pentru a participa împreună cu organele M.I. la restabilirea ordinii în oraş”. În seara de 16 decembrie au avut loc primele ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine (miliţie, securitate, grăniceri) chemate să restabilească liniştea.

În actul de la instanţă se arată că, în ziua de 17 decembrie, manifestanţii au luat cu asalt sediul Comitetului Judeţean de Partid. Au apărut drapele cu însemnele de stat ale Ungariei. Armata a primit ordin de intervenţie în aceeaşi zi, în jurul orei 13:30, de la gl.col. Vasile Milea: „Situaţia în Timişoara s-a agravat. Este ordin să intervină armata. Armata intră în stare de luptă. În judeţul Timiş este stare de necesitate”. Cele şase tancuri trimise pentru intinerariul Calea Girocului – Str. Albac – str. Lidia – Căminele Studenţeşti – Podul Decebal au fost lovite şi incendiate parţial de elemente violente. Vasile Milea a ordonat în după-amiaza zilei de 17 decembrie alarma de luptă parţială pentru unităţi militare din Lugoj şi Buziaş şi deplasarea efectivelor către Timişoara.

Potrivit analiştilor militari citaţi în jurnal, se pare că exista un scenariu al intervenţiei forţelor din afara teritoriului românesc, iar deplasarea tehnicii şi militarilor din garnizoane ar fi dat de înţeles că armata română este pregătită să intervină la timp, ceea ce a dus la descurajarea autorilor scenariului.

Gl. lt. Victor Stănculescu şi gl. lt. Mihai Chiţac au ajuns cu avionul la Timişoara, în după-amiaza zilei de 17 decembrie, fiind informaţi despre situaţia din Timişoara, se mai arată în document. Între timp, lt. col. Constantin Zeca a fost informat că „grupuri de huligani au atacat clădirile din apropierea intrării în marea unitate mecanizată”. Clădirea comandamentului, restaurantul Militar şi Casa Armatei sunt atacate câteva minute mai târziu, ceea ce îl determină pe ministrul Apărării Naţionale să ordone deschiderea focului de advertisment. Incidentele au continuat toată după-amiaza, culminând cu lovirea şi rănirea unor cadre ale armatei, ceea ce a determinat înarmarea militarilor în termen cu muniţie de război. Comandantul unităţii militare din Arad, martor al evenimentelor, a raportat că „printre militarii care au acţionat pe Calea Girocului s-au strecurat şi persoane necunoscute, în uniformă, care aveau lanterne foarte puternice cu care luminau balcoanele blocurilor din apropiere, după care trăgeau asupra lor”.

Bilanţul zilei de 17 decembrie a fost de 8 militari răniţi.

Pe 18 decembrie, gl.lt. Mihai Chiţac a comunicat, în cadrul unei şedinţe organizată la 2:00 dimineaţa, că se vor folosi grenade cu substanţe lacrimogene şi a arătat că toţi militarii trebuie să aibă măşti contra gazelor. S-a făcut şi o analiză preliminară a evoluţiei evenimentelor din 16 şi 17 decembrie şi s-a ajuns la concluzia că „în municipiu acţionează numeroase elemente străine specializate în acţiuni de diversiune şi terorism”, ceea ce necesită ajutorul batalionului de cercetare al Direcţiei Informaţii din Marele Stat Major.

Gt.lt. Ilie Ceauşescu a afirmat în ziua de 18 decembrie că „tulburările sunt provocate de elemente teroriste aservite intereselor ţărilor capitaliste”.

În data de 20 decembrie, în jurul orei 14:00, efectivele militare din Lugoj, Buziaş şi Timişoara au trecut de partea revoluţionarilor, iar Ion Coman şi Radu Bălan au solicitat noi forţe care să apere sediile comitetelor locale de partid, dar au fost refuzaţi.

În perioada 18-20 decembrie 1989 s-au înregistrat 4 militari răniţi.

Secretarul Comitetului Central al PCR, Ion Coman a cerut, în data de 22 decembrie, ca armata să captureze liderii manifestanţilor, dar gl.mr. Ştefan Guşe a ordonat retragerea din oraş a tuturor grupurilor de cercetaşi, motivând că „armata nu poate îndeplini asemenea misiuni”.

Jurnalul Revoluţiei de la Timişoara a fost depus la dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se judecă recursurile depuse de generalii în rezervă Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac, condamnaţi la 15 ani de închisoare şi degradare militară în procesul Revoluţiei de la Timişoara.

Sursa: NewsIn

„Stănculescu a cedat puterea pentru că în presa internaţională, Iliescu era dat drept succesor al lui Ceauşescu”

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Robert Turcescu citeşte transcriptul înregistrării unui dialog ce îl încriminează pe Stănculescu.
Bălan: Eu am ţinut piept aici două zile . . . nu s-a tras niciun foc . . .
Anonim: Cine a ordonat să se tragă? Cine a tras?
Bălan: Ceauşescu…
Anonimi: Bun! Aici cine-a tras?
Bălan: Aici, generalul Stănculescu . . .
Anonim: Unde e?
Bălan: La Bucureşti
Anonim: Şi care-au tras? Care sunt trupele care au tras
Bălan: …Sunt trupe care au executat ordine…
Anonim: Părerea militarilor corespunde cu cea a domnului Bălan?
Militar din spatele lui Bălan: O să vă spun când o să mă întrebaţi
Anonim: Generalul acela este vinovat?
Militarul şi Bălan pe fundal: A primit ordin de la Ceauşeasca, că Ceauşescu era la federaţie, să tragă…
Generalul Stanculescu : In primul rand ca n-am transmis asa ceva mai departe, pentru ca mie nu mi s-a dat nici-un ordin nici de la Ceausescu si nici de la ministru.
Mi s-a spus asa, du-te la Timisoara esti seful comisiilor militare, aveam 8 comisii militare.
Robert Turcescu:
Milea?
Generalul Stanculescu: da.

Robert Turcescu: Dar dumneavoastra ce ordin vi s-a dat de v-ati dus la Timisoara, in primul rand?
Generalul Stanculescu: du-te la Timisoara, si da-mi te rog amanunte pentru ca nu am informatii ce se intampla cu adevarat in uzine,fiecare uzina din Timisoara avea o sectie care se ocupa de probleme militare, telefonie, aparatura speciala, transmisiuni, si asa mai departe, fiecare comisie avea un grup de cativa ofiteri care faceau receptia finala, si cativa muncitori care participa din punct de vedere tehnic (…).

Aplicatii militare (Constanta -Tulcea); generalul Victor Atanasie Stanculescu cu Elena Ceausescu. 1982

Un episod important înainte ca Stănculescu să dea lovitura de stat s-a consumat pe la jumătatea lunii septembrie 1989. “A fost surprins de securitate pe 12 septembrie alături de ataşatul militar al Ungariei în România. Ofiţerii de la UM 110 şi de la Direcţia de Contraspionaj Militar au ştiut de această întâlnire, unde Stănculescu a fost avizat de ceea ce se va întâmpla”, mai spune Stoenescu. În cele din urmă, analizând contextul internaţional, generalul a decis să-i predea puterea lui Ion Iliescu. (personal, o consider nedreapta) Înainte de a fi arestat, miercuri, a declarat că acum regretă, dar că nu a vrut să devină şi el un Pinochet.

Victor Athanasie Stănculescu a avut puterea unui şef de stat pe data de 22 decembrie, de la ora 10.07 la ora 16.00. După şase ore de putere absolută, generalul Stănculescu a abandonat ideea dictaturii militare şi a predat destinul ţării în mâinile lui Ion Iliescu. (practic pina la ora 22:30)

„Regret că am predat puterea cui nu trebuia. Acum aş păstra-o până la momentul oportun”, declara generalul Stănculescu miercuri, cu câteva minute înainte de a fi arestat.

Unul dintre cei mai autorizaţi istorici în problematica revoluţiei din decembrie 1989, Alex Mihai Stoenescu, a comentat pentru “Adevărul” succesiunea evenimentelor de atunci şi acum. Putea fi dictatură militară în România acelei vremi? Dacă da, care ar fi fost soarta Româiei? De ce a renunţat generalul Stănculescu la această formă de putere?

Pregătirea loviturii de stat

Alex Mihai Stoenescu spune că în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, după ce generalul Milea s-a sinucis, Nicolae Ceauşescu a cerut ca Stănculescu să vină în sediul Comitetului Central al Partidului. Generalul, abia întors de la Timişoara, a avut grijă să treacă pe la Spitalul Militar şi să îşi pună piciorul în gips.

El a ajuns la Ceauşescu în jurul orei 10. Dictatorul i-a cerut în acel moment lui Stănculescu să fie ministrul apărării”, povesteşte istoricul Alex Mihai Stoenescu. Acesta mai spune că la ora 10.07, generalul Stănculescu a ordonat tuturor trupelor militare să se întoarcă în cazărmi. A fost primul ordin al lui Stănculescu în calitate de ministru al apărării, contrar ordinului comandantului suprem.

Preluarea puterii

După ce a dat acest ordin, Stănculescu i-a sugerat lui Ceauşescu că mai bine ar fi să plece din sediu. La ora 11.00 era anunţată oficial sinuciderea generalului Milea. O oră mai târziu urmează episodul în care Nicolae şi Elena Ceauşescu pleacă din sediul CC cu elicopterul. “În acest moment începe lovitura de stat. Stănculescu a îndepărtat trupele din piaţă şi a cerut armatei să stea în cazărmi.

Se înţelesese cu generalul Rus, şeful aviaţiei militare, care i se subordona, să trimită elicopterul pentru preluarea cuplului Ceauşescu. Iniţial trebuia să fie duşi la aeroport, de unde aeronava prezidenţială să îi transporte în China. Avionul însă era la reparat în Germania”, mai relatează Stoenescu.

Consolidarea puterii

Ajuns la sediul Ministerului Apărării, în jurul orei 13.00, Stănculescu începe să controleze situaţia. “Găseşte la minister un ordin al lui Ilie Ceauşescu, potrivit căruia armata execută numai ordinul Comandantului Suprem. La ora 13.30, generalul Stănculescu emite două ordine, unul prin care cheamă din nou armata în cazărmi şi altul prin care armata trece la ordinul ministrului apărării. Printr-o altă telegramă mai cere armatei să fie pregătită pentru a ocupa anumite puncte-cheie”, explică Stoenescu.

Contactul cu Iliescu

După trei ore de la preluarea puterii, Stănculescu intră în contact cu Ion Iliescu. “La ora 13.40, Iliescu îl sună pe Stănculescu la minister şi stau de vorbă 15 minute. Stănculescu îi raportează situaţia trupelor, îi spune că Ceauşescu e pe câmp şi îi cere lui Iliescu să vină să preia puterea”, mai arată Stoenescu. Transmiterea puterii către grupul de civili condus de Iliescu se produce la ora 16.00 în prezenţa mai multor generali ai armatei, reprezentanţi ai securităţii şi, justiţiei.

Aici se încheiau cele aproape şase ore în care Stănculescu a controlat România. Acum, după 18 ani de la cele momente, generalul spunea că a greşit. “Stănculescu regretă că a predat puterea, pentru că după evenimente a fost de mai multe ori la Ion Iliescu să îl roage să închidă procesul Revoluţiei.

Iliescu a refuzat pe motiv că nu se amestecă în justiţie”, consideră istoricul Alex Mihai Stoenescu. Refuzul lui Iliescu l-a costat pe Stănculescu libertatea. Dacă în ’89 generalul orchestra înlăturarea lui Ceauşescu, acum, după 18 ani, îşi declară regretul pentru că a lăsat din mână puterea.

Varianta dictaturii militare

Dacă Stănculescu păstra puterea, România avea dictatură militară. Miercuri, generalul a mărturisit: “Regret că am lăsat puterea din mână şi am dat-o societăţii civile.Trebuia să fac o dictatură militară timp de doi ani, să las să se sedimenteze lucrurile şi apoi să dau ţara poporului.

Acum regret!”, a spus Stănculescu. Alex Stoenescu explică de ce nu s-a întâmplat acest lucru. “Probabil că o dictatură militară ţinea până în februarie-martie 1990, iar după, era posibil un război civil şi probabil că ar fi existat arbitraj internaţional.

Stănculescu a cântărit bine acest lucru. Cerinţele celor care s-au revoltat erau de ordin economic şi social. Armata nu le putea rezolva.

A încredinţat puterea lui Iliescu pentru că în toată presa internaţională, cât şi la Europa Liberă şi Vocea Americii, Iliescu era dat drept succesor al lui Ceauşescu”, a conchis Alex Stoenescu. Interesantă este şi mărturia lui Stănculescu, întrebat într-un interviu acordat lui Dinu Săraru, cum l-a tratat pe atunci pe Iliescu.

„Am considerat că este posibil să fie conducător (..) I-am acordat încredere, acesta a fost de fapt adevărul, nu i-am spus concret: «Ia comanda şi apucă-te de treabă!», dar l-am lăsat să-şi dea drumul să meargă pe ce voia el, deci nu a fost o «te numesc şi ai grijă să faci de acum înainte nu ştiu ce»”, a răspuns generalul.

„Stănculescu a cedat puterea pentru că în presa internaţională, Iliescu era dat drept succesor al lui Ceauşescu”
Alex Mihai Stoenescu
istoric