Generalul Stănculescu: “La 13:30 am hotărât răsturnarea lui Ceauşescu de la putere”

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Scriitorul Alex Mihai Stoenescu a adunat într-un volum, care tocmai a fost lansat, convorbirile pe care le-a avut despre evenimentele din Decembrie 1989 cu generalul Victor Stănculescu.

Cartea “În sfârşit adevărul…”, apărută la Editura RAO, aduce în prim-plan, pentru prima dată, teme precum colaborarea dintre generalul Stănculescu şi serviciile secrete occidentale şi maghiare, dar şi contextul loviturii de stat pe care cel care a preluat portofoliul ministrului Apărării în ziua de 22 decembrie 1989, după moartea generalului Vasile Milea, a dat-o.

● Răzvan Belciuganu

MESAJUL KGB, PRIMIT LA BALATON
“(…) Era mai întâi întâlnirea cu omologul meu ungar de la Direcţia de Înzestrare (n.a. – generalul Victor Stănculescu şi-a petrecut vacanţa din vara lui 1989 la Balaton, în Ungaria). El a venit apoi cu Karpati, care era atunci şef al MSt-M ungar. (…)

AMS: Karpati a venit atunci la dvs. însoţit de un colonel sovietic, şeful KGB pe zona de Est.

VAS: Chestia asta am aflat-o ulterior, că răspundea de toată zona de Est. A mai venit atunci şi şeful Direcţiei de construcţii a lor, care, săracu’, a şi murit înecat în mare după scurt timp. Şeful acela de la KGB ocupa o zonă mai mare, nu putea să fie numai al Ungariei, era prea puţin pentru importanţa pe care o avea. Cred că acoperea zona Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia şi probabil şi pe noi. (…)

AMS: Aducea vorba despre Ceauşescu?

VAS: (…) S-a discutat altceva: Ce facem, că soarta comunismului este pecetluită! Şi dădea exemplul lor că, încă din 1954, au încercat reforma, dar noi am stat deoparte, că atunci când a fost presiunea pe Cehoslovacia iar am stat deoparte, că românii au o tradiţie în a nu accepta sistemul sovietic ca atare, să ne comande, şi prin urmare va fi greu să pătrundă în România ideile lui Gorbaciov. El era preocupat de faptul că liberalizarea gorbaciovistă va fi respinsă de români, pentru că ei resping tot ce vine de la Moscova, din principiu. Or, acum era altceva, era adevărata reformă a sistemului. Cam asta a fost tema.

El părea să spună că regimul în sine, şi al lor, şi al nostru, nu e bun. Asta s-a discutat. El tot repeta: «În ‘54 nu v-aţi băgat, în 1968 nu v-aţi băgat, dar neutralitatea asta ar trebui acuma să fie reconsiderată şi să gândim împreună ce să facem. Regimul începe să slăbească şi societatea nu va aştepta. Trebuie să faceţi ceva, să cooperaţi». (…) Probabil că se întrevedea un rezultat prin Gorbaciov. Mai pe româneşte, concluzia era că de data asta Gorbaciov va sparge băşica.”

“COŞUL CU FRUCTE” AL ATAŞATULUI MILITAR UNGAR
“(…) Aradi vorbea româneşte perfect, am discutat cu el de câteva ori, mi-a povestit cum a trăit în România şi cum a ajuns apoi în Ungaria. L-am simpatizat. Mi-am dat seama că vrea să afle mai mult despre noi, ştiam că are nevoie să obţină anumite informaţii, i-am dat exact ce ştiam că avea nevoie să obţină, nu i-am dat nimic în plus, care să penetreze în interior. Aveam destule variante pentru străini, să le dau ce voiam eu, nu ce voiau ei.

AMS: Ce v-a cerut Aradi?

VAS: Aradi a spus: «Domnule general, ce facem mai departe?». «Ce să facem?» – zic. «Păi, mi s-a spus că s-a discutat cu dvs. în trecut…»

AMS: Discuţia de la Balaton.

VAS: Exact! «Trebuie să ne unim ca să ieşim din această încurcătură care se cheamă boala comunismului.»

AMS: Asta face legătura foarte clar între contactul de la Balaton şi misiunea lui Aradi.

VAS: (…) Şi eu i-am răspuns: «Măi, Aradi, ce putem să facem noi? Să aşteptăm, că n-avem cum să începem noi doi, suntem prea jos. La Ialta cei doi au hotărât ce vor face cu Europa. Se vor întâlni din nou ca să hotărască. După aia vine rolul oamenilor care să facă operaţia în sine. Asta trebuie făcut. Să vedem. Nu pot să garantez la ora actuală că vom reuşi numai noi doi. Eventual, tu ai legătura pe o parte, eu am legătura pe altă parte. Ce facem? Tu ştii că şi la tine, şi la noi toată lumea este cu ochii pe ăştia care suntem de origine burgheză».

A fost o discuţie care, în primul rând, nu a fost înregistrată, sigur, că nu aveau cum, pentru că eu controlam biroul periodic, să nu-mi apară ceva. Şi în al doilea rând, nu a existat nici un schimb de documente, lucru care ne-a ferit de orice încurcătură.”

AMENINŢAREA LUI GORBACIOV
“(…) Două momente îmi aduc aminte. Primul, atunci când a venit Gorbaciov în România. Am aflat că a fost scandalul ăla mare între Gorbaciov şi Ceauşescu, s-au contrat foarte dur. Ceauşescu i-a reproşat lui Gorbaciov că distruge comunismul. Când a plecat la Moscova, Gorbaciov îi spune secretarului- adjunct cu propaganda de la ruşi, nu-mi amintesc acum exact numele, îi spune: «Acest Ceauşescu va termina rău!». (…) Noi am avut mai multe întâlniri cu sovieticii.

Ultima a fost cu Tratatul de la Varşovia, în 1989. Această întâlnire a lui Gorbaciov la Bucureşti cu Ceauşescu a fost prilejuită de întrunirea Tratatului de la Varşovia. Practic era întâlnirea noastră, a militarilor, iar delegaţii militari au comentat. (…) Atunci mi s-a spus clar: «Ciocnirea a fost extrem de dură!».

Eu am undeva notat numele acelui secretar cu propaganda care a transmis informaţia, pentru că m-a frapat ameninţarea lui Gorbaciov.”

VARIANTELE SCHIMBĂRII LUI CEAUŞESCU
“Cei de la Securitate aveau semnale din exterior, în primul rând, şi bineînţeles că ambele zone, Estul şi Vestul, se puseseră de acord şi lucrează prin oamenii lor de aici. Tot ei mi-au spus că s-au intensificat acţiunile lor la noi în ţară. (…) Mai era apoi cel care se ocupa de problemele administrative ale Securităţii şi apoi, după decembrie, a fost pus la Poliţie. El mi-a spus că îndepărtarea lui Ceauşescu se va produce la sfârşitul anului, iar acţiunea va fi a partidului. Aşa se explică de ce aşteptam Congresul ca moment al schimbării. (…)

Pentru a scăpa, trebuia să-l debarcăm pe Ceauşescu. Securitatea ştia asta şi de aceea nu voia să se bage, pentru că nu ştia cine câştigă. Ei au aşteptat până în ultimul moment, şi asta i-a costat. A doua variantă. V-am spus: era exclusă o revoltă a populaţiei. Această variantă exista doar în planurile sovietice, care gândeau în termenii marxişti, ai maselor. Ceauşescu a fost nuca tare în jocul puterilor. O mare parte din violenţele de la noi s-au datorat faptului că Ceauşescu a fost nuca tare pe care nu o puteau sparge cu aparatul de partid.

S-a certat cu Gorbaciov, s-a certat şi cu Bush sr, i-a jignit. Cu Bush mai puţin, dar lui Gorbaciov i-a spus mai multe şi mai dure, acuze grave, care au generat răzbunări. (…) Sus, la nivel înalt în partid, existau cei care îşi dădeau seama că economia se duce. În aceste condiţii au început să aplece urechea la sovietici. Cea mai uşoară scuză era că a pus Ceauşeasca mâna pe putere. Aceasta a fost un fel de mască, de aparenţă pentru cauzele mai grave.”

ŢINTA: SECURITATEA
“Eram prieten cu ataşatul militar american la Bucureşti. Vă rog să nu-i daţi numele. Am fost la el, la reşedinţa lui, de mai multe ori, inclusiv cu ataşatul militar francez, care stătea pe Dorobanţi (…); informaţia mi-a dat-o americanul. «Fii atent, ai grijă că Securitatea trebuie să dispară!» Îmi pare rău că nu pot să vă dau amănunte mai precise, pentru că pe unele le-am uitat, pe altele am vrut să le uit. Atunci, imediat, aveam nevoie de un interlocutor ca dvs. Acum îmi este greu să-mi amintesc lucruri pe care am vrut să le uit.”

SPRIJIN IUGOSLAV, CONTRA BANAT
“La Timişoara, când a venit consulul iugoslav la Comitetul Judeţean de Partid, n-am fost prezent la discuţie, dar mi s-a spus că era foarte deranjat că este împiedicat să-şi îndeplinească misiunile. El îşi oferise ajutorul, chipurile, dar ajutorul era Banatul, vă ajutăm, dar ne daţi Banatul. Doi: am aflat mai multe date de la băieţii de la Securitate, cum a fost cu evenimentul care a inflamat fitilul de la Tökes, că asta a fost, un fitil, care a ars mai bine sau mai prost, dar a fost folosit. Veneau agenţii acolo, veneau şi plecau în schimburi.

Voiau să ştie cum decurge acţiunea, ca să poată să ducă mai departe, să împrăştie vestea şi să declanşeze acţiunea în oraş. Erau foarte mulţi străini. Au spus că au venit foarte mulţi bărbaţi în maşină, în excursie, fără nici o femeie sau copil. Domne, zic, chiar aşa?! Pe vremea aia nu eram familiarizaţi cu fenomenul gay. Ca militar, eram printre primii care îşi puteau da seama că ăştia au venit cu misiune, n-au venit să se plimbe. (…) Au fost prinşi nişte străini. Nu se ştie ce este cu ei. Erau cu documente de tranzit sau de concediu.

Când îi întrebau, ei răspundeau că li s-a comunicat că Timişoara este cel mai vechi oraş din Europa unde s-a introdus iluminatul cu gaz, tramvaiul şi nu ştiu mai ce.”

“TRĂDAREA” LUI MILEA
“Milea a făcut un gest care văd că nu este înţeles. Pe 22 dimineaţă, Milea a ieşit în stradă la trupe şi le-a spus: «Măi, vedeţi, nu care cumva să trageţi!», după ce noaptea trăseseră la ordinul lui şi omorâseră oamenii de la Universitate. Milea era însoţit de aghiotantul de la Direcţia a V-a a Securităţii. Până a ajuns sus, bineînţeles că tovarăşul a aflat de «trădarea» lui Milea. Imediat ce a venit sus, i s-a dat ultima lovitură. (…) Trebuie să se înţeleagă faptul că, în acel moment, cei doi, Ceauşescu şi Milea, rămăseseră izolaţi.

Activiştii de partid fugeau ca potârnichile, Securitatea nu mai executa ordinele, Ceauşescu nu-l mai avea decât pe Milea pentru continuarea acţiunii de noaptea. La ora 9:00 toate coloanele de blindate erau în mişcare, iar la ora 10:00 am găsit coloana de la Mihai Bravu intrată deja pe Olteniţei şi cobora pe Dealul Viilor. Urma un măcel, pentru că ăştia de la Mihai Bravu făceau instrucţie şi erau unitate de elită. Milea s-a dus sus, la etaj, a cerut pistolul şi s-a sinucis. A fost momentul ultim.”

ISTORIA PICIORULUI ÎN GHIPS
“Ceea ce este important constă în faptul că în 1989 eu eram deja convins că România trebuie să scape de Ceauşescu şi că eu însumi pot face ceva. Acest gând a fost foarte puternic în avion, când mă întorceam de la Timişoara. Atunci m-am gândit pentru prima dată că pot face chiar eu ceva şi pot fi eu alesul, ca să zic aşa. (…) În avionul care mă aducea la Bucureşti de la Timişoara m-am gândit că nu trebuie să mai aştept de la alţii, ci trebuie să o fac eu.

Gândul meu a fost să mă duc acasă, să mă informez de ce se întâmplase la Bucureşti în lipsa mea şi apoi să merg la minister pentru a organiza ceva. Apoi evenimentele au luat alt curs. (…) M-am gândit să repet cumva figura de la Timişoara, să nu mă duc în faţă, să întârzii cât mai mult prezenţa mea acolo, unde mi se cerea. Eu am răspuns mai întâi că mă duc la minister. Şi mi se spunea: Nu, vino încoace, la CC! Discuţia a fost şi cu Milea, şi cu ofiţerul operativ pe minister. (…)

Atunci a fost ideea, care n-a fost a mea, a fost a soţiei mele, care mi-a strigat la un moment dat: «Îţi dau cu o vază de cristal în cap şi te bag în spital». şi de aici mi-a venit ideea de a mă duce la Spitalul Militar şi să mă imobilizez cumva.”

FUGA CU ELICOPTERUL A CEAUŞEŞTILOR
“Ceauşescu mi-a spus: «Milea a fost trădător, te-am chemat ca să preiei comanda Armatei, vezi unde sunt trupele care am ordonat să vină în piaţă să împrăştie mulţimea». S-a exprimat apoi ca în Biblie: «Mergeţi şi opriţi», astfel încât eu am putut interpreta dacă să opresc mulţimea sau trupele. Aşa am înţeles eu. (…) M-am dus la Tufan şi am oprit cele două coloane blindate care veneau. După aceea am coborât şi i-am spus că o să vină, că o să sosească şi că ar fi bine să nu rămână în sediu, pentru că este periculos. Va fi o acţiune sângeroasă în piaţă şi nu e bine să fie prezent. (…)

Urmau să sosească ăia pe care îi chemase Milea şi care trebuiau să măcelărească mulţimea. Că ăsta era ordinul lui. Şi atunci mi-a venit ideea: Dar dacă ăsta fuge pe unul dintre coridoare, pe unde îl găsesc? Asta a fost pe moment, pe urmă mi-a venit în minte legenda lui Anteu, desprinderea de pământ. Atunci i-am spus: «Vă propun să aducem două elicoptere». «Da.» «Da, dar trebuie să-mi dea şi Neagoe acordul.» Ceauşescu a aprobat: «Vorbeşte cu Neagoe». Era dubla decizie la o operaţiune de evacuare a şefului statului. I-am spus lui Neagoe, acesta a fost de acord, repede, că şi el voia să o rupă de acolo, să plece, să dispară. Am sunat la gen. Rus şi i-am cerut elicoptere.”

OFICIALIZAREA LOVITURII DE STAT
“Am ajuns la minister pe la 13:05 sau 13:07. Am chemat doctorul să-mi taie ghipsul, pentru că mă omorâse piciorul de durere. (…) M-am dus la cabinet şi acolo l-am găsit pe Ilie Ceauşescu. Insista să stea acolo lângă mine, la cabinetul ministrului. El se considera ministru în locul lui Milea. I-am spus: «Nicolae Ceauşescu a plecat, dau ordin acum ca toate forţele să intre în cazărmi». El a ripostat că nu e bine, că a dat ordin să se execute numai ordinele comandantului suprem şi e stare de necesitate. (…)

Atunci am chemat ofiţerul operativ: «Camera ta e liberă?». «Da.» «Condu pe tovarăşul general în cameră şi acolo o să stea sub pază.» (…) Am început să dau telefoane, să vorbesc cu comandanţii de armate, să văd care este situaţia în zona respectivă. (…) La 13:30 am hotărât să oficializez răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere.»”

LISTA SCURTĂ A PUTERII
“I-am vorbit politicos (n.r. – lui Ion Iliescu, cel care îl sună pe generalul Stănculescu la ora 13:40), cu condescendenţa faptului că ştiam că a fost adjunct la Timişoara, prim-secretar la Iaşi, apoi coborât de Ceauşescu. L-am informat despre lucrurile principale: că am oprit coloanele, că pe Ceauşescu l-am evacuat şi că este la Snagov, că am ordonat ca toate unităţile să treacă în cazărmi şi că sunt probleme la Sibiu, cum îmi raportase Dragomir – fals, cum aveam să aflu mai târziu -, şi că eu sunt la minister la cabinetul ministrului.

Atunci i-am cerut să vină la minister pentru a-i putea asigura protecţia. Între timp luasem legătura cu cei de la CC şi aflasem de mişcările lui Dăscălescu, cel care voia să formeze un guvern cu care să continue ideile lui Gorbaciov. A fost un moment care a dezvoltat ideea că Iliescu ar putea fi unul dintre succesorii lui Ceauşescu, din rândurile de jos ale partidului. În al doilea rând, pot să spun că mă sunase şi Sergiu Nicolaescu, şi aşa i-am chemat pe amândoi la minister, să ne sfătuim ce să facem. Am chemat şi şefii unor structuri, Minister de Interne, Justiţie. În mintea mea, numirea lui Iliescu drept succesor era o posibilitate, dar nu sigură. Încă ezitam… (…)

Atunci, la telefon, mi-am zis că ăsta poate să fie un om care să preia conducerea politică după Ceauşescu. Am făcut legătura cu ce ştiam din trecutul lui. (…) Nu mi l-a nominalizat nimeni. Eu mă grăbeam să găsesc un lider politic, pentru că îmi dădeam seama că eu nu pot să fac ceea ce doream cu Armata, pentru că generalii erau speriaţi, panicaţi. Nu mai puteam să contez pe o serie întreagă de generali, care umblau acum prin mulţime să spele ruşinea represiunii. (…) Eram pregătit moral şi profesional să preiau puterea în ţară, să asigur tranziţia şi liniştirea populaţiei, dar, când am încercat să fac ceva, m-am lovit de incapacitatea generalilor, mai toţi compromişi, de a acţiona.”

ILIESCU, ALESUL LUI STĂNCULESCU
“(…) M-am interesat şi aşa am aflat că Verdeţ făcea lista guvernului şi i-a propus lui Iliescu să fie ministrul Culturii. Urmăream să văd care învinge. Eram sunat în permanenţă. (…) Eu l-am ales pe Iliescu. Mi s-a părut mai puţin periculos. (…) Verdeţ şi Dăscălescu voiau să repună în funcţiune Marea Adunare Naţională, ceea ce însemna al doilea pol de putere în stat. Eu alesesem Iliescu. (…) Era o alternativă care l-ar fi scos pe Iliescu din joc, dar era o alternativă de continuare a sistemului. Pe de altă parte, eu nu aveam nevoie de o îndepărtare legală a lui Ceauşescu de la putere, pentru că tocmai îl îndepărtasem prin lovitură militară şi îl ţineam legat într-o unitate militară.”

EXECUŢIA DE LA TÂRGOVIŞTE
“I-am întrebat: «Cum o finalizăm, judecata? Îl băgăm la puşcărie, îl punem în domiciliu forţat, cum a făcut şi el, sau îl terminăm?». (…) Cred că a răspuns fiecare: categoric a fost Brucan, Voican a fost pentru suprimare, Iliescu a fost mai ezitant. (…) Brucan a şi spus: «Ideea este bună, aşa trebuie făcut. Orice revoluţie trebuie să ia capul şefului statului». A început el cu teoria, cu Carol al II-lea al Angliei, cu ţarii Rusiei… Brucan mi-a mai spus atunci: «Dacă ăsta rămâne ca monument în memoria oamenilor, s-ar putea să le pară rău la un moment dat şi să se întoarcă împotriva noastră».”

Militaru pregătea o nouă lovitură de stat
“În perioada de până în 18 februarie, Militaru a făcut numiri, şi-a adus generalii complici din primele zile şi le-a dat nişte sarcini personale. Aproape pe regiuni istorice. Ajung la Palatul Patriarhiei, unde fusese Marea Adunare Naţională, la biroul lui Iliescu, şi Petre Roman îmi spune: «Dragă, vrem să te numim ministrul Apărării Naţionale». Şi eu îi răspund a treia oară: «Domne, v-am spus că nu vreau să mă mai întorc». Şi urmează fraza: «Eu la ora 18:00 l-am chemat pe Militaru şi l-am obligat să semneze demisia.

Am vorbit cu Coposu şi cu Câmpeanu, au fost de acord şi am semnat decretul». Iar eu am avut replica: «Atunci de ce mă mai întrebaţi dacă vreau?». Eu nu m-am mai văzut cu Militaru, el a părăsit ministerul înainte să vin eu. În spatele biroului era casa de fier a ministrului şi am dat telefon, l-am întrebat pe – aghiotant, pe secretar: «Unde sunt cheile?». Mi-au răspuns: «A plecat ministrul Militaru cu ele». I-am dat telefon, o dată, de două ori, de trei ori. Îi spuneam: «Adu cheile». Văzând că nu vine, presat de timp şi de faptul că nu ştiam ce e acolo, după vreo săptămână m-am suit în maşină şi m-am dus la el acasă. (…)

Eu intru la Militaru şi îi spun: «Domne, trebuie să-mi dai cheile, că eu nu ştiu ce ai lăsat acolo. Vreau să ştiu ce se întâmplă în spatele meu». Şi el îmi spune: «Eu ţi le dau, dar te rog foarte mult nu schimba nimic din planurile pe care le-am făcut şi nu schimba nimic din comandanţii centrelor militare, pentru că ăştia, în concepţia mea, sunt viitorii prefecţi de judeţe». Se produsese schimbarea administrativă şi eram deja cu prefecţii. «Iar Armata are planurile ca să ocupe principalele obiective din marile oraşe.» Deci el a mizat pe o treabă, care însemna inclusiv darea deoparte a lui Iliescu şi a celor care luaseră oficial puterea de la mine. (…) Militaru pregătea o lovitură militară în martie. A doua.”

Omul de legătură sovietic al lui Vasile Ionel
“Eu am cerut la şedinţa de la 8 iunie 1990, parcă, lui Roman să plec de la minister, dar să plece şi Vasile Ionel. Mai întâi a fost cu Militaru, când am anunţat eşarfa galbenă (n.r. – codul de recunoaştere a elicopterelor care aduceau la Târgovişte completul de judecată pentru soţii Ceauşescu). (…) Şi Militaru a dat ordin să ne doboare, deşi se ştia parola. După ce îl executasem pe Ceauşescu, Militaru a vrut să şteargă urmele. (…) Când l-am trecut în rezervă pe Militaru, am trecut în rezervă şi pe toţi cei pe care îi adusese din rezervă în zilele alea. Deci, şi pe Vasile Ionel. Şi Iliescu a aprobat lista, fără Vasile Ionel, pe care l-a pus consilierul lui. Poftim! (…)

Am primit odată informaţia că (n.r. – Vasile Ionel) o primea pe rusoaică, amanta lui, pe şantierul de la Canal şi pleca aia cu vapoarele încărcate din România. Când Ionel era şeful Canalului şi s-a plâns pe urmă că, la inaugurare, Ceauşescu nu l-a invitat pe navă. S-a ştiut toată treaba cu amanta rusoaică, cetăţean sovietic, că venea, stătea cu el câteva zile şi pleca încărcată, cum se spune. (…) Venea acolo, la Canal, unde aveau o garsonieră, rămânea noaptea la el. Aia venea, pleca, iar venea, iar pleca. (…) Nu putea să fie decât un om de legătură. Aia nu venea de dragul lui, ci de dragul misiunii pe care o avea.”

Victor Stănculescu, internat la Spitalul Militar „Carol Davila”

Generalul Victor Atanasie Stanculescu

BUCUREŞTI / 12:37, 29.07.2009
Fostul general Victor Stănculescu este internat la terapie intensivă la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Carol Davilla” din cauza agravării bolilor de care acesta suferă, spun avocaţii acestuia.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a admis, în 12 mai, cererea lui Victor Athanasie Stănculescu de întrerupere a executării pedepsei de 15 ani la care fusese condamnat şi a dispus ca, timp de un an, acesta să fie liber pentru a-şi rezolva problemele de sănătate.

Decizia a fost atacată de procurorii militari, iar, miercuri, acest recurs a avut termen de judecată la Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Avocaţii lui Stănculescu au arătat, miercuri, că acesta nu s-a putut prezenta la termen din cauză că ar fi internat la Secţia de terapie intensivă a Spitalului „Carol Davilla”.

Apărătorii fostului general le-au spus magistraţilor că procesul poate fi judecat, deoarece clientul lor a fost citat corespunzător, el fiind acasă la momentul în care citaţia emisă de instanţă a ajuns la domiciliul său şi a semnat-o de primire. Astfel, arată avocaţii, Stănculescu a avut cunoştinţă despre termenul de miercuri, dar, ca urmare a agravării stării sale de sănătate, a trebuit să fie internat.

După o scurtă deliberare judecătorii au decis totuşi să amâne cauza pentru 16 septembrie pentru că art. 177. alin. 5 din Codul de procedură penală prevede că în cazul bolnavilor internaţi la spital citarea trebuie făcută şi acolo prin administraţia unităţii spitaliceşti. Astfel, magistraţii au hotărât ca Stănculescu să fie citat pentru termenul din 16 septembrie atât la adresa de domiciliu, cât şi la Spitalul „Carol Davilla”.

Tot miercuri, magistraţii militari de la Curtea Militară de Apel au amânat, tot pentru 16 septembrie, recursul declarat în cazul lui Mihai Chiţac, pe motiv că procurorul de şedinţă nu a luat la cunoştinţă motivele de recurs depuse de apărătorul acestuia.

Înainte de a părăsi boxa acuzaţilor Chiţac a spus că nu vrea să mai vorbească cu nimeni, pentru că „oricum nu mai prind termenul din 16”.

Mihai Chiţac a fost reîncarcerat, în noaptea de 21 spre 22 iulie, odată cu expirarea termenului de eliberare provizorie, de o lună de zile, impus de instanţă pentru efectuarea unei operaţii, intervenţie care nu a mia avut lco din cauza lipsei avizului medicilor.

 

Interviu în exclusivitate cu generalul Victor Athanasie Stănculescu 2

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
 

 

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
 

 Victor Stănculescu nu crede că are vreo şansă să iasă din arest pe motive medicale. Într-un interviu exclusiv pentru Realitatea TV, fostul general a declarat că, deşi este foarte bolnav, el poate fi tratat in spitalul penitenciar Jilava unde este încarcerat.

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a amânat pentru 24 februarie procesul în care Victor Athanasie Stănculescu solicită întreruperea executării pedepsei de 15 ani de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

Motivul amânării a fost nefinalizarea noii expertize medico-legale în cazul lui Stănculescu.

Nici avocaţii fostului general nu au reuşit să desemneze expertul parte care să participe la efectuarea expertizei, după ce ei au cerut acest expert.

Judecătorii au decis, pe 29 decembrie 2008, eliberarea din arest pentru trei luni a lui Mihai Chiţac. Magistraţii au luat această decizie în baza expertizei medicale care arăta că fostul general trebuie supus la două intervenţii chirurgicale pe cord.

La rândul lui, Stănculescu a cerut şi el eliberarea tot pe motive medicale, însă, deocamdată, nu s-a luat o decizie definitivă, cerându-se, în decembrie 2008, refacerea expertizei medico-legale.

Sursa: Realitatea TV

Colonelul Ion Petrescu: „Generalul Victor Atanasie Stanculescu. Omul care a dat… lovitura de stat în favoarea celor care si-au asumat apoi titlurile, documentele si drepturile de revolutionari”

Observatorul Militar

Generalul Stanculescu

LOVITURA DE STAT (2)
Înca  ma simt liber în tara mea. Îi datorez tatalui cariera militara si crezul în necesara demnitate a celor ce s-au aflat sau sunt acum în serviciul credincios efectuat în Armata României. O institutie care nu poate fi încriminata doar pentru a justifica anumite conduite personale, sau de grup, din acel sângeros decembrie 1989. O structura draga românilor si pentru ca, în vremuri de restri[te, întotdeauna faptele de arme au indicat liderii de facto. În o stire, curajul are pretul siu. Iar tacerea adumbreste sufletele camarazilor.  La 19 ani de la stigmatizarea militarilor care au fost scoli în strada, precum erau trimiti înainte în mine, la cules de porumb sau de struguri, la canal sau la construirea unor edificii admirate azi de straini, un gest reparatoriu se impune, la nivel national – gratierea. Este vorba de gratierea celor trimisi în spatele gratiilor pentru vina de a fi fost în diferite locuri unde era pusa la grea încercare abilitatea comandantilor de a nu intra în  manipularii vizând declansarea unui razboi fratricid – asa cum dorea Kremlinul, în ’89. si primul gratiat ar trebui sa fie generalul Victor Atanasie Stanculescu. Omul care a dat… lovitura de stat în favoarea celor care si-au asumat apoi titlurile, documentele si drepturile de revolutionari. Sa ne reamintim ca, imediat dupa moartea generalului Milea, doar trei demnitari mai puteau – teoretic – stapâni sutele de mii de militari derutati de gresiunea machiavelica vizând inclusiv integritatea României. În ordine inversa, acestia erau generalii Ilie Ceausescu, Stefan Gusa si Victor Atanasie Stanculescu. Primul stia de mult, de pe timpul unei vizite efectuate în Anglia, ca soarta fratelui este pecetluita. În conditiile date, nu mai avea nici o autoritate morala. Al doilea era vizibil afectat de clipele traite la Timisoara si se afla înca departe de Marele Stat Major. Al treilea este cel care a preluat comanda cu sânge rece si a fost imediat ascultat de toti militarii, de la soldat la general. Nu întâmplator. Domina prin calm, rigoare si decizii bine cumpanite. Armata l-a simtit ca atare imediat ce a transmis ordinul de retragere în cazarmi. Un ordin limpede. Ferm. Autoritar. Din acel moment, generalii au în]eles ca au un comandant care stie ce face – nu actioneaza împotriva poporului sau. Si multimea aflata pe strazi a în]eles ca la conducerea Ministerului Apararii Nationale luciditatea îsi spune cuvântul. De aici si descatu[area celor care demonstrau deja încluzându-i pe militari – priviti acum ca garanti ai libertatii. Iata acel moment comentat de Alex Mihai Stoenescu, în dialog cu Virgil M`gureanu, în volumul De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU: „AMS: În acea dimineata, foarte devreme, conform ocumentelor Armatei 1, în acea dimineata în care masele, cum spuneti dumneavoastra, au început sa se miste, trupele Ministerului Apararii Nationale au deschis focul asupra lor, în zona Vitan–Bârzesti, producând doi raniti. Deci sa ne în]elegem: în dimineata de 22 decembrie, multe ore dupa masacrul de la Inter– Universitate, s-a mai tras asupra oamenilor. Oamenii au fost opriti cu foc. Ordinul functiona în continuare. Prin urmare, ideea ca nu se mai putea trage fiindca s-a pornit revolta populara nu mai este de actualitate. Vreau sa fiu bine înteles: eu nu pun mai mult pret si mai multa greutate pe lovitura militar` de la ora 10.07, decât pe revolta populara. Sigur ca Stanculescu si, independent de el, generalul Vlad au actionat ca urmare a declansarii revoltei din Bucuresti, a venirii muncitorilor spre centru, dar asta nu înseamna ca Ceausescu nu intentiona sa mai reziste, provocând alte zeci de morti, poate sute. Noi aveam de-a face cu o lovitura militara care l-a deposedat de mijloacele de aparare ale CC-ului. Prin natura sa criminala, nu mai vorbesc de Elena Ceausescu, nu trebuie sa avem un dubiu ca represiunea ar fi continuat. Mai mult decât atât, Ceausescu îi cere la un moment dat lui Eftimescu o solutie de evacuare, spun ei,  iEftimescu planifica doua TAB-uri si doua subunitati înarmate, care sa permita iesirea din cladire si deplasarea prin oras. Or, acest lucru nu se putea face decât trecând peste oameni, prin multimea care era deja în strada. Acest lucru înseamna înca o data intentia de a deschide foc, pentru a-si asigura calea de scapare. Iata  însa ca în documentele MApN apar consemnari ale cautarii disperate a TAB-urilor din fata CC, dar cu doua pagini în urma se vad la fel de clar ordinele prin care Stanculescu le-a îndepartat. Prin urmare, nu putem disocia revolta populara de lovitura militara, fiindca, daca nu exista lovitura militara, lucrurile s-ar fi petrecut cu totul altfel. VM: Eu doresc doar atât sa adaug ca, deti aparent în contradictie, aceste puncte de vedere, de fapt, se completeaza reciproc. În ce sens: a nu se uita faptul ca multimile afluisera în noaptea de 21 spre 22 decembrie pe strazile Bucurestiului, ca intentia… atunci s-au vazut ultimele ore ale puterii lui Ceausescu… pe de alta parte, sa nu se uite ca, în pofida confruntarilor de la baricada si în pofida victimelor, revolta crestea în intensitate, sa nu se uite de asemenea provocatorii care erau în plin rol, actionau în strada si plecasera  deja, poate si ajunsesera la întreprinderi pentru a chema oamenii la revolta… o revolta nu pe de-a-întregul spontana. Suntem de acord si asupra ideii ca nimic nu a fost pe de-a-întregul spontan. Sa nu uitam ca ceea ce numim revolta si-a avut sorgintea în mitingul sabotat din 21 decembrie, amplificat apoi de ramânerea nucleului insurgent de la baricada si de represiune. Vreau sa reamintesc ca între faza în care Ceausescu a dat ordinele de represiune, cerând în mod ilegitim, ilegal sa se traga în insurgen]i, si pâna în momentul din fata sediului CC, se schimbasera multe, inclusiv în ceea ce priveste evaluarile lui Ceausescu privind raportul de forte. Este însa clar ca, daca s-ar fi creat acel dispozitiv de foc, bineînteles ca ar fi iesit un macel. Bine ca n-a iesit! Retragerea aceea a fortelor, asa cum a]i aratat, este numai o parte din situatia complexa în care se afla puterea în acel moment.” Retragerea aceea a fortelor se datoreaza unui singur om – generalul Victor Atanasie Stanculescu. Dupa cum tot lui i se datoreaza anularea de facto a prerogativelor prezidentiale ale lui Nicolae Ceausescu, prin convingerea acestuia de a parasi sediul CC-ului cu elicopterul. Din momentul decolarii acestuia, Ceausescu era decuplat de la toate pârgiile de comanda, devenind ex-presedintele tarii. Dialogul telefonic purtat ulterior de liderul de facto al armatei cu Ion Iliescu este gestul unui general care avea puterea în stat, putea sa o pastreze, ar fi avut ca pretext credibil perioada necesara pâna la coagularea unor formatiuni politice capabile sa sustina o competitie electorala, dar – fiind bine informat – a dat vizibilitate si autoritate celui harazit de vremuri sa preia conducerea României. si daca pentru toate astea se afla în închisoare – „binemeritând de la patrie” – înseamna ca de 19 ani ceasul dreptatii s-a oprit la ora 10.07…. Comandantul armatei de azi, presedintele României, are dreptul moral si legal sa-i gratieze, de Craciun, pe militarii înca umiliti în spatele gratiilor din închisori. Este un gest pe care îl asteapta veteranii de razboi, dar si cei cali]i în teatrele de operatii, ofiterii activi, în rezerva si cei în retragere. Îl asteapta de la omul care întinde mâna pe lânga corp, ca fost militar, când trece în revista garda de onoare si apoi îti pleaca fruntea în fata Tricolorului. Nu [i în fata vitregiilor vremii. În decembrie 1989, se scanda LIBERTATE TE IUBIM, ORI ÎNVINGEM ORI MURIM! În decembrie 2008, militarii au încredere în comandantul lor.
Doamne ajuta!

Si in timp ce salvatorul Securitatii – generalul Iulian Vlad – tace si traieste bine mersi -, semenul care s-a opus intentiei sovieticilor de a intra in tara, dar si dorintei noii puteri instituite aparent ad-hoc de a ii chema pentru anihilarea profesionista a teroristilor, generalul Stefan Gusa, s-a ales cu un cancer galopant si isi doarme somnul de veci la un metru sub pamant. Unii cu onoarea. Altii cu ubi bene, ibi patria…

Colonelul Ion Petrescu – in numerele 49 si 50 din saptamanalul „Observatorul Militar”.

Tribunalul militar Bucureşti discută astăzi cererea de întrerupere a pedepsei solicitată de Victor Atanasie Stănculescu

avictorstanculescu222

Tribunalul militar Bucuresti discută astăzi cererea de întrerupere a pedepsei făcută de fostul general Victor Athanasie Stănculescu. La termenul trecut judecătorii au solicitat o expertiză medico-legală, care să stabilească dacă Stănculescu poate executa pedeapsa cu închisoarea de 15 ani. 

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus, la sfârşitul lunii octombrie, efectuarea unei expertize medicale pentru a stabili dacă Victor Stănculescu poate să suporte regimul de detenţie.
Instanţa a dispus ca expertiza stării de sănătate a generalului Victor Athanasie Stănculescu să fie făcută de Institutul de Medicină Legală.

Generalii Mihai Chiţac şi Victor Athanasie Stănculescu, încarceraţi la mijlocul lunii octombrie, suferă de boli cronice, au declarat luni reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care au afirmat că doar o comisie specială a IML poate decide dacă aceştia nu pot face închisoare.

Sursa: Realitatea TV

Stănculescu liber!

de Mihnea Georgescu

Distinşii mei lectori,

Vă anunţ că am semnat şi eu Petiţia On Line pentru eliberarea Generalului Victor Athanasie Stănculescu, ceea ce vă îndemn şi pe dumneavoastră!

Am aflat despre această binevenită petiţie de pe blogul prietenului Ovidiu, dedicat special elogierii personalităţii Generalului Revoluţiei. De fapt, la drept vorbind, Preşedintele Ion Iliescu a fost acela, de pe blogul căruia am aflat despre existenţa acestei Petiţii. Am fost fost foarte bucuros să aflu că însuşi Preşedintele este de acord cu acest demers salutar şi demn, menţionând la loc de cinste, pe blogul domniei sale, numele colegei Sybilla-Sfinx şi al modestei mele persoane, în contextul enumerării persoanelor care susţin eliberarea Generalului.

Un general regal… aşa l-a numit distinsa jurnalistă Roxana Iordache, o persoană de dreapta, ca opţiune politică, dar cu demnitate şi cu şira spinării. Ceea ce apreciez eu la un om este verticalitatea, nu culoarea politică. Iar Roxana Iordache a dat dovadă cu prisosinţă de verticalitate, în repetate rânduri. Cu modestie pot afirma că am învăţat de la Ion Iliescu arta dialogului cu forţele de dreapta – Ion Iliescu este un intim al Casei Regale, de exemplu, care nici nu îl bagă în seamă pe Băsescu, plus un prieten cu un om autentic de dreapta ca Radu Câmpeanu. Asta înseamnă moralitate “transpartinică”!

Generalul Victor Athanasie Stănculescu… Ce nume frumos! Victor, de la Victorie şi Athanasie, de la grescescul “cel fără de moarte”… Victoria fără de moarte a Demnităţii Neamului Românesc…

L-am văzut pe General la Majoratul C.P.U.N., în februarie 2008. Mi-a făcut impresia unui om extraordinar de demn, a cărei demnitate şi chiar rigiditate militară constrasta vădit şi plăcut cu hahalerismul unor pretinşi revoluţionari, ca Nica Leon sau Lorin Fortuna, care s-au dat în stambă ca de obicei. Omul a trăit şi o dramă familială soţia sa s-a sinucis în 2003, în noaptea de 21 decembrie (!) ca urmare a hărţuielilor la care a fost supus Generalul.

Cine va contabiliza vreodată dramele umane generate de extremismul revoluţionar post-decembrist?! Cu modestie, recunosc că şi familia mea a avut de suferit în aceşti ultimi 20 de ani, când am văzut ascensiunea parvenitismului fără scrupule şi a gigibecalismului de mahala… şi noi, Nobilii, am ajuns să facem foamea şi să ne cerşim pâinea, am fost îngenunchiaţi şi umiliţi de străini în propria Ţară…

Cert este că în România post-revoluţionară, au existat şi există deţinuţi politici Miron Cozma şi Victor Athanasie Stănculescu sunt doar două exemple. Dar mă gândesc acum şi la drama lui Nicu Ceauşescu sau a Zoiei…

Ar fi un gest de normalitate – graţierea lui Stănculescu, nu de clemenţă, pentru că Generalul nu are nevoie de clemenţa noastră. El însuşi a cerut să fie condamnat la moarte prin împuşcare, ca un General demn al Armatei Române. Nu cred că Traian Băsescu va fi în stare să îl graţieze, pentru că domnia sa nu este în slujba Neamului Românesc, ci a unei puteri străine.

Generalul Victor Atanasie Stanculescu a ajuns sa fie tratat ca un pirat

Astazi, Francisc Toba a fost in vizita la generalul Stanculescu si va anuntam cu netarmurita bucurie ca domnul general este bine, este luminos si este el insusi. De asemenea, s-a imbunatatit simtitor tratatamentul sau, avind in vedere modul mizerabil si infiorator in care a inceput detentia.

Trebuie sa recunoastem ca sint absolut incredibile taria de caracter, forta fizica si morala, eleganta si demnitatea acestui om de 80 de ani.

Nu are rost sa mai punem o intrebare privind substantele administrate dinsului inainte de a intra in sala Tribunalului Militar Teritorial (unde s-a discutat cererea de efectuare a expertizei medicale in vederea suspendarii executarii detentiei), substante cu efecte sedative (ca sa nu folosim termenul „drog”).
Nu are sens nici sa mai intrebam de ce, tot cu acea ocazie, generalul Stanculescu a fost tinut in picioare aproape doua ore, intr-o camaruta crunt de soioasa, de jegoasa, de insalubra, infectata de mirosuri pestilentiale emanind dintr-un veceu (plantat pe post de scaun probabil, fiindca alta mobila nu era) pe care si-au revarsat excrementele toti criminalii si borfasi care s-au perindat pe acolo.

Se pare ca demersurile noastre produc efecte in sistem bulgare de zapada. Grupuri de generali incep sa-si miste maritele stele si maritele dosuri ca sa intervina la Cotroceni in favoarea gratierii. Niciodata nu e prea tirziu sa realizeze si dinsii ca uniformele lor s-au intinat si s-au sfisiat atunci cind omul care i-a facut oameni a fost condamnat. Avem confirmarea ca si Fratii au decis sa se miste. Sa fie intr-un ceas bun!

Miine este Ziua Armatei Romaniei. Pacat ca presedintele Basescu n-a stiut sa speculeze acest superb moment imagologic prin gratierea generalului Stanculescu… Asteptam, insa, cu speranta, raspunsul dinsului privind documentul inaintat de noi in data de 16 octombrie
Sursa: Proiect SEMPER FIDELIS

Gratierea si reabilitarea generalului Victor Atanasie Stănculescu

Gratierea si reabilitarea generalului Victor Stanculescu

21/10/2008 19:10

destinatar: Preşedintele României

 Domnule Presedinte,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în data de 15 octombrie, menţinerea deciziei de condamnare a domnului general Victor Atanasie Stănculescu la 15 ani de închisoare, sentinţa fiind definitivă. Generalul Stănculescu are 80 de ani.

Dacă Dumneavoastră sînteţi astăzi Preşedintele României, dacă Asociaţia Proiect SEMPER FIDELIS există şi luptă liber pentru şi în numele onoarei, dreptăţii şi demnităţii militare, dacă avem o Constitutie în care se vorbeşte răspicat despre drepturile şi libertăţile românilor, toate acestea au fost posibile pentru că în iarna de sînge a anului 1989 umanismul şi luciditatea generalului Victor Atanasie Stanculescu ne-au salvat de la măcel organizat.

Cunoaşteţi, poate, mai bine decît noi, dimensiunile binelui şi răului din negura acelui sfîrşit de an care ne-a zvîrlit într-o democraţie din care încă mai încercăm să înţelegem şi aplicăm cîte ceva. Iată de ce, Domnule Preşedinte, vă rugăm să luaţi în considerare faptul că, alături de adevărul istoric,

adîncul respect de care se bucură generalul Victor Atanasie Stănculescu în rîndurile Armatei,
sfinţenia profund patriotică de care a dat dovada în toţi aceşti ani refuzînd să arunce ţara în haos cu întreg adevărul despre Revoluţie doar pentru a se salva pe sine însuşi,
demnitatea cu care, în cercul de foc al presiunii unui public intoxicat şi avid de răstigniri, şi-a ţinut coloana dreaptă şi fruntea ridicată,

vă îndreptăţesc să reparaţi o decizie halucinantă, dată de o justiţie înecată în puroiul infecţiilor de interese şi influenţe care distrug ţara, acordînd Graţiere Prezidenţială nu unui bătrân de 80 de ani, ci unui legendar general al Armatei Române.

Gestul dumneavoastră poate oferi tuturor militarilor încrederea că executarea unui ordin astăzi nu poate duce la execuţia executantului miine.
Gestul dumneavoastră poate oferi familiilor celor decedaţi la Revolutie garanţia că adevărul nu poate fi îngropat prin spînzurarea în piaţa publică a unui Acar Păun, în timp ce adevăraţii vinovaţi grohăie ghiolbăneşte sub maldărul de averi şi scaune publice acumulate în aproape două decenii de poleială capitalistă.
Nu în ultimul rînd, gestul dumneavoastră îşi va găsi, cu siguranţă, locul binemeritat în istoria unei naţiuni care are dreptul şi mai are încă puterea de a privi în viitor cu speranţă, conştiinţă, cinste şi demnitate.


Cu încredere deplină în inima, principiile şi raţiunea dumneavoastră,
Vă mulţumim, Domnule Preşedinte.


Asociaţia Proiect SEMPER FIDELIS

Susţin demersul: Federaţia Naţională a Revoluţionarilor din România, Liga Naţională a Luptătorilor din Decembrie 1989 şi Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989-România.
Autor: informatie confidentiala

Semneaza petitia

Vezi semnaturile pentru petitia: Gratierea si reabilitarea generalului Victor Stanculescu

„Stănculescu a cedat puterea pentru că în presa internaţională, Iliescu era dat drept succesor al lui Ceauşescu”

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Robert Turcescu citeşte transcriptul înregistrării unui dialog ce îl încriminează pe Stănculescu.
Bălan: Eu am ţinut piept aici două zile . . . nu s-a tras niciun foc . . .
Anonim: Cine a ordonat să se tragă? Cine a tras?
Bălan: Ceauşescu…
Anonimi: Bun! Aici cine-a tras?
Bălan: Aici, generalul Stănculescu . . .
Anonim: Unde e?
Bălan: La Bucureşti
Anonim: Şi care-au tras? Care sunt trupele care au tras
Bălan: …Sunt trupe care au executat ordine…
Anonim: Părerea militarilor corespunde cu cea a domnului Bălan?
Militar din spatele lui Bălan: O să vă spun când o să mă întrebaţi
Anonim: Generalul acela este vinovat?
Militarul şi Bălan pe fundal: A primit ordin de la Ceauşeasca, că Ceauşescu era la federaţie, să tragă…
Generalul Stanculescu : In primul rand ca n-am transmis asa ceva mai departe, pentru ca mie nu mi s-a dat nici-un ordin nici de la Ceausescu si nici de la ministru.
Mi s-a spus asa, du-te la Timisoara esti seful comisiilor militare, aveam 8 comisii militare.
Robert Turcescu:
Milea?
Generalul Stanculescu: da.

Robert Turcescu: Dar dumneavoastra ce ordin vi s-a dat de v-ati dus la Timisoara, in primul rand?
Generalul Stanculescu: du-te la Timisoara, si da-mi te rog amanunte pentru ca nu am informatii ce se intampla cu adevarat in uzine,fiecare uzina din Timisoara avea o sectie care se ocupa de probleme militare, telefonie, aparatura speciala, transmisiuni, si asa mai departe, fiecare comisie avea un grup de cativa ofiteri care faceau receptia finala, si cativa muncitori care participa din punct de vedere tehnic (…).

Aplicatii militare (Constanta -Tulcea); generalul Victor Atanasie Stanculescu cu Elena Ceausescu. 1982

Un episod important înainte ca Stănculescu să dea lovitura de stat s-a consumat pe la jumătatea lunii septembrie 1989. “A fost surprins de securitate pe 12 septembrie alături de ataşatul militar al Ungariei în România. Ofiţerii de la UM 110 şi de la Direcţia de Contraspionaj Militar au ştiut de această întâlnire, unde Stănculescu a fost avizat de ceea ce se va întâmpla”, mai spune Stoenescu. În cele din urmă, analizând contextul internaţional, generalul a decis să-i predea puterea lui Ion Iliescu. (personal, o consider nedreapta) Înainte de a fi arestat, miercuri, a declarat că acum regretă, dar că nu a vrut să devină şi el un Pinochet.

Victor Athanasie Stănculescu a avut puterea unui şef de stat pe data de 22 decembrie, de la ora 10.07 la ora 16.00. După şase ore de putere absolută, generalul Stănculescu a abandonat ideea dictaturii militare şi a predat destinul ţării în mâinile lui Ion Iliescu. (practic pina la ora 22:30)

„Regret că am predat puterea cui nu trebuia. Acum aş păstra-o până la momentul oportun”, declara generalul Stănculescu miercuri, cu câteva minute înainte de a fi arestat.

Unul dintre cei mai autorizaţi istorici în problematica revoluţiei din decembrie 1989, Alex Mihai Stoenescu, a comentat pentru “Adevărul” succesiunea evenimentelor de atunci şi acum. Putea fi dictatură militară în România acelei vremi? Dacă da, care ar fi fost soarta Româiei? De ce a renunţat generalul Stănculescu la această formă de putere?

Pregătirea loviturii de stat

Alex Mihai Stoenescu spune că în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, după ce generalul Milea s-a sinucis, Nicolae Ceauşescu a cerut ca Stănculescu să vină în sediul Comitetului Central al Partidului. Generalul, abia întors de la Timişoara, a avut grijă să treacă pe la Spitalul Militar şi să îşi pună piciorul în gips.

El a ajuns la Ceauşescu în jurul orei 10. Dictatorul i-a cerut în acel moment lui Stănculescu să fie ministrul apărării”, povesteşte istoricul Alex Mihai Stoenescu. Acesta mai spune că la ora 10.07, generalul Stănculescu a ordonat tuturor trupelor militare să se întoarcă în cazărmi. A fost primul ordin al lui Stănculescu în calitate de ministru al apărării, contrar ordinului comandantului suprem.

Preluarea puterii

După ce a dat acest ordin, Stănculescu i-a sugerat lui Ceauşescu că mai bine ar fi să plece din sediu. La ora 11.00 era anunţată oficial sinuciderea generalului Milea. O oră mai târziu urmează episodul în care Nicolae şi Elena Ceauşescu pleacă din sediul CC cu elicopterul. “În acest moment începe lovitura de stat. Stănculescu a îndepărtat trupele din piaţă şi a cerut armatei să stea în cazărmi.

Se înţelesese cu generalul Rus, şeful aviaţiei militare, care i se subordona, să trimită elicopterul pentru preluarea cuplului Ceauşescu. Iniţial trebuia să fie duşi la aeroport, de unde aeronava prezidenţială să îi transporte în China. Avionul însă era la reparat în Germania”, mai relatează Stoenescu.

Consolidarea puterii

Ajuns la sediul Ministerului Apărării, în jurul orei 13.00, Stănculescu începe să controleze situaţia. “Găseşte la minister un ordin al lui Ilie Ceauşescu, potrivit căruia armata execută numai ordinul Comandantului Suprem. La ora 13.30, generalul Stănculescu emite două ordine, unul prin care cheamă din nou armata în cazărmi şi altul prin care armata trece la ordinul ministrului apărării. Printr-o altă telegramă mai cere armatei să fie pregătită pentru a ocupa anumite puncte-cheie”, explică Stoenescu.

Contactul cu Iliescu

După trei ore de la preluarea puterii, Stănculescu intră în contact cu Ion Iliescu. “La ora 13.40, Iliescu îl sună pe Stănculescu la minister şi stau de vorbă 15 minute. Stănculescu îi raportează situaţia trupelor, îi spune că Ceauşescu e pe câmp şi îi cere lui Iliescu să vină să preia puterea”, mai arată Stoenescu. Transmiterea puterii către grupul de civili condus de Iliescu se produce la ora 16.00 în prezenţa mai multor generali ai armatei, reprezentanţi ai securităţii şi, justiţiei.

Aici se încheiau cele aproape şase ore în care Stănculescu a controlat România. Acum, după 18 ani de la cele momente, generalul spunea că a greşit. “Stănculescu regretă că a predat puterea, pentru că după evenimente a fost de mai multe ori la Ion Iliescu să îl roage să închidă procesul Revoluţiei.

Iliescu a refuzat pe motiv că nu se amestecă în justiţie”, consideră istoricul Alex Mihai Stoenescu. Refuzul lui Iliescu l-a costat pe Stănculescu libertatea. Dacă în ’89 generalul orchestra înlăturarea lui Ceauşescu, acum, după 18 ani, îşi declară regretul pentru că a lăsat din mână puterea.

Varianta dictaturii militare

Dacă Stănculescu păstra puterea, România avea dictatură militară. Miercuri, generalul a mărturisit: “Regret că am lăsat puterea din mână şi am dat-o societăţii civile.Trebuia să fac o dictatură militară timp de doi ani, să las să se sedimenteze lucrurile şi apoi să dau ţara poporului.

Acum regret!”, a spus Stănculescu. Alex Stoenescu explică de ce nu s-a întâmplat acest lucru. “Probabil că o dictatură militară ţinea până în februarie-martie 1990, iar după, era posibil un război civil şi probabil că ar fi existat arbitraj internaţional.

Stănculescu a cântărit bine acest lucru. Cerinţele celor care s-au revoltat erau de ordin economic şi social. Armata nu le putea rezolva.

A încredinţat puterea lui Iliescu pentru că în toată presa internaţională, cât şi la Europa Liberă şi Vocea Americii, Iliescu era dat drept succesor al lui Ceauşescu”, a conchis Alex Stoenescu. Interesantă este şi mărturia lui Stănculescu, întrebat într-un interviu acordat lui Dinu Săraru, cum l-a tratat pe atunci pe Iliescu.

„Am considerat că este posibil să fie conducător (..) I-am acordat încredere, acesta a fost de fapt adevărul, nu i-am spus concret: «Ia comanda şi apucă-te de treabă!», dar l-am lăsat să-şi dea drumul să meargă pe ce voia el, deci nu a fost o «te numesc şi ai grijă să faci de acum înainte nu ştiu ce»”, a răspuns generalul.

„Stănculescu a cedat puterea pentru că în presa internaţională, Iliescu era dat drept succesor al lui Ceauşescu”
Alex Mihai Stoenescu
istoric