Victor Stanculescu: in spatele meu la Ministerul Apararii a actionat un grup filorus, care a urmarit crearea tuturor conditiilor pentru ca toata lumea sa fie convinsa ca Ceausestii trebuiau lichidati.

Fostul sef al Armatei face dezvaluiri despre agentii sovietici de care s-a inconjurat Iliescu: Nicolae Militaru si Vasile Ionel

In cartea „In sfarsit, Adevarul…”, lansata ieri la Biblioteca Centrala Universitara, fostul general Victor Stanculescu (degradat de justitie la rangul de soldat, ca urmare a condamnarii sale la 15 ani de inchisoare pentru crimele de la Timisoara) face primele dezvaluiri despre Ion Iliescu si fortele sovietice din spatele lui. Acestea au actionat pentru eliminarea Ceausestilor si instaurarea emanatului la Putere in decembrie 1989.Stanculescu dezvaluie ca primul ministru al Apararii pus in functie de Ion Iliescu in decembrie 1989 – generalul Nicolae Militaru a fost descoperit de securitatea lui Ceausescu, drept agent GRU: „fiind omul sovieticilor, Ceausescu nu putea sa-l impuste” si de aceea l-a retrogradat intr-o functie inferioara in economie. „Cred ca numirea lui Militaru a fost la ordinul rusilor”, a concluzionat Stanculescu, care a reconfirmat si faptul ca Iliescu si Militaru au facut scoala impreuna la Moscova. Tot despre Militaru, Stanculescu a aratat ca a primit informatia despre faptul ca acesta a pus la cale in 23 decembrie 1989 uciderea sefului USLA col. Gheorghe Trosca, pentru ca in timpul regimului comunist, acesta din urma a fost cel care l-a descoperit pe Militaru, in dosarele „Corbul 1″ si Corbul 2”, ca fiind omul sovieticilor.

Stanculescu a marturisit ca, indiferent daca ar parea ilogic, a ramas cu credinta ca generalul Militaru a vrut sa-l lichideze inclusiv pe el in ziua in care s-a deplasat cu elicopterul la Garnizoana Targoviste impreuna cu membrii completului care i-au „judecat” pe Ceausesti, intrucat ofiterii din localitate primisera ordin sa traga intr-un elicopter care va veni „sa-l salveze pe Ceausescu”.

Un zambet pe 16 mm

Stanculescu l-a nominalizat drept om al rusilor si pe generalul Vasile Ionel, pe care presedintele Ion Iliescu l-a numit consilierul prezidential la Cotroceni. Despre Vasile Ionel, autorul a relatat ca acesta avea o amanta rusoaica in perioada cand era seful Canalului unde comunistii ii trimiteau la munca silnica pe toti opozantii regimului.

Fostul general confirma si episodul din dimineata zilei de 23 decembrie 1989, cand Ion Iliescu si echipa sa au venit la MApN de unde a luat legatura cu Moscova pentru a cere instructiuni. Precum si faptul ca a fost insarcinat cu organizarea procesului Ceausestilor, in legatura cu care Silviu Brucan, Gelu Voican si Ion Iliescu i-au cerut sa-i suprime pe Elena si Nicolae Ceausescu.

Victor Stanculescu nu si-a ascuns parerea ca inclusiv in spatele sau la Ministerul Apararii a actionat un grup filorus, care a urmarit crearea tuturor conditiilor pentru ca toata lumea sa fie convinsa ca Ceausestii trebuiau lichidati, si ca decizia in acest sens a venit de pe doua fronturi care au lucrat combinat: din partea GRU (serviciul secret al armatei sovietice) si KGB (securitatea rusilor).Stanculescu nu a ascuns ca tot ce i s-a intamplat lui rau in anii ce au urmat Revolutiei -inclusiv dosarele penale in care a fost condamnat – s-a datorat conflictului mocnit pe care l-a avut cu Ion Iliescu. Si ca acesta din urma este cel care l-a eliminat atat pe el, cat si pe Petre Roman. Finalul marturisirilor lui

Stanculescu se incheie astfel: „In septembrie parca m-am intalnit cu Ion Iliescu si i-am spus ce aveam pe suflet, pentru ca tot ce s-a intamplat cu mine vine de la el. A avut o singura reactie: un zambet pe 16 mm si… nimic”.

Circ la „omagierea” RevolutieiDiscursul sustinut de fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu la sesiunea omagiala a 20 de ani de la Revolutia Romana, desfasurata ieri la Parlament, a fost intrerupt de revolutionarul Dumitru Dinca, care a contestat vehement faptul ca in prezentarea filmului evenimentelor din 1989, a fost omisa ca fiind neimportanta ziua de 21 decembrie si s-a trecut direct la 22 decembrie – ziua fugii cuplului Ceausescu. Dinca a intervenit de la microfon vociferand si nu i-a mai permis lui Iliescu sa continue. Sergiu Nicolaescu, prezent in sala, a incercat sa-l calmeze pe Dinca, dar acesta s-a ambalat si mai tare. „Dinca, respecta adunarea”, a spus Iliescu, care a cerut ca cei care doresc sa isi spuna parerea sa o faca la urma, nu in prezenta presei. Intr-un tarziu, Dinca a parasit sala. Revenind la Iliescu, acesta si-a reluat vechile placi, conform carora Revolutia a fost „opera poporului roman”, fiind „castigata cu jertfe” si nu prin comploturi. Iliescu i-a infierat si pe cei care denigreaza revolutia, calificandu-i „frustrati, „complexati”, „clevetitori” si „combativi post-factum”.Cat priveste cenzurarea zilei de 21 decembrie – despre care multi revolutionari l-au acuzat ca el ar fi determinat-o – Iliescu a apreciat-o ca „reperabila” si „reparabila”. „Filmul e mizerabil”, a precizat si Roman. „O greseala, e incomplet”, a adaugat Sergiu Nicolaescu. Mai multi revolutionari au parasit sala, in ciuda eforturilor de impaciuire ale lui Ion Iliescu, care a incercat sa-i readuca la masa.

Victor Atanasie Stănculescu: „L-am ridicat în aer pe Ceauşescu ca să-i iau puterea“ „Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!”

Domnule general, se fac 20 de ani de la Revoluţie. Spuneţi că nu aţi dat ordine de reprimare la Timişoara. Dar cine le-a dat? Eraţi acolo, ştiţi ce s-a întâmplat.

Victor Atanasie Stănculescu: Da. Ştiu foarte bine chiar. Ordinul a avut o filieră de comandă clară. Ceauşescu i-a spus lui Milea şi l-a făcut cum l-a făcut. Milea l-a transmis lui Guşă. Şi Milea a făcut încă o greşeală. A trecut şi peste Guşă, peste Timişoara, şi l-a dat comandantului Armatei de la Craiova, generalul Roşu, şi chiar la comandanţi de mari unităţi din zonă – să facă defluiri, să facă mişcări de trupe, că ne‑am pomenit cu ele în mişcare, cu ordin de sus.

Când am scos din documentele strict secrete ale Armatei jurnalul de luptă, cu ordinea de bătaie şi pe ce linie s-au transmis ordinele, s-a dat lista. Şi acolo se vede, pe această listă: unul, doi, trei, patru, cinci generali, nouă-zece colonei şi locotenent-colonei, până jos, la comandanţii de batalioane… Stănculescu nu apare deloc pe listele astea. Nu am dat!

Ce a fost cu comisia din 1990, de la Guvern?

A fost o cercetare chiar în primele zile ale lui ianuarie. Petre Roman a făcut o hotărâre de guvern prin care a cerut o comisie care să cerceteze Timişoara. Stănculescu îl interesa, pentru că eram deja ministrul Economiei şi urma să fiu… Fusese scandalul de la Marele Stat Major, Militaru părea să vrea să aresteze Marele Stat Major, să-l dezarmeze. Fusese prima criză în Armată.

Urma să fiţi ministrul Apărării.

A venit comisia, a zis că n‑am fost amestecat, dar Parchetul a continuat cercetările.

Stănculescu priveşte fix în ochii reporterului. Caută, parcă, răspunsul la o întrebare: ăsta cu cine-o mai fi? Toată viaţa a avut de-a face cu oameni care „erau cu cineva”. Cu Ceauşescu sau… Cu Iliescu sau?… Cu sovieticii sau…?

„Dacă pleci, îţi dau cu vasul ăsta în cap!”

Să ne întoarcem la Revoluţie. Piciorul în ghips, în dimineaţa de 22… Soţia v-a convins?

Tocmai venisem de la Timişoara, cu un avion militar. Am ajuns acasă pe la ora trei şi ceva. Pe drum m-au informat aghiotantul şi şoferul cu ce s-a întâmplat la Universitate, în noaptea respectivă. Soţia era şi ea speriată, panicată. A sunat ofiţerul de serviciu pe minister: „Tovarăşul ministru a zis să vă duceţi la dânsul”. „Unde e tovarăşul ministru?” „La Comitetul Central”. „Foarte bine. Deocamdată, eu nu mă duc la Comitetul Central, eu mă duc la minister. Dar o să mai întârzii”.

Ministru era Vasile Milea, care peste noapte făcuse măcel la Universitate…

Al doilea telefon a fost pe la cinci, al treilea pe la cinci şi-un sfert. Soţia, în panică: „Unde să te duci, vrei să te omoare şi pe tine? Decât să pleci, mai bine îţi dau cu vasul ăsta în cap!”. Aveam un vas mare de porţelan. I-am zis ce am făcut la Timişoara. Soţia mi-a zis: „Du-te la spital!”. Am căzut de acord. Am plecat la Spitalul Militar Central pe la ora cinci şi jumătate.

Cu ce maşină?

M-am dus cu maşina mea, cu şoferul de la minister. Am întrebat cine e de serviciu. „La Secţia Ortopedie e de gardă domnul general Niculescu”. Şi am intrat la el în cabinet. I-am spus ce s-a întâmplat la Timişoara şi că nu vreau să mă alătur grupului de la Comitetul Central.

„Găseşte o soluţie!”, i‑am zis, fără alte explicaţii. „Foarte simplu: vă pun piciorul în ghips”. Asta a durat vreo jumătate de oră, că el a mai ieşit din cabinet. Eu tot aşteptam. Pe la şase a apărut. A venit întâi cu un lighean mare şi apoi cu o tavă metalică în care erau feşe de ghips. „Domnule general, nu ştie nimeni că sunteţi aici, n-am spus nimănui. Eu, personal, o să vă pun piciorul în ghips”.

Stângul sau dreptul?

Stângul! Şi mi l-a pus de jos, din vârful degetelor, până sus, la jumătatea coapsei. Zic: „Şi dacă o să mă controleze, să mă întrebe cineva?” „Nu este nicio problemă, spuneţi că aveţi ceva la rotulă şi că v-am blocat piciorul pentru rotulă. Acolo nu se poate face niciun control, că sunt cartilagii, nu pot să se vadă”.

M-a pregătit din punctul de vedere al alibiului. Şi în timpul ăsta dă telefon Hârjeu (n. red. – secretarul de cabinet al lui Ceauşescu), care m-a căutat la minister şi aflase unde sunt – la spital, că le spusesem că mă duc la Spitalul Militar că nu mă simt bine. „Vă cheamă tovarăşul!”, zice. „Nu pot, dom’le, că sunt cu piciorul în ghips”. Şi am închis. Mai târziu, Hârjeu declară că i-a raportat lui Ceauşescu. Şi Ceauşescu a zis: „Să mi-l aduceţi oricum!”.

Întâlnirea cu Ceauşescu

Mai departe?

De la spital am plecat acasă, m-am aşezat în pat şi am aşteptat. Cu atâta ghips pe mine, piciorul era greu, nici nu se uscase complet. Am avut glezna şi călcâiul legate bine. Eu, după telefonul lui Hârjeu, aşteptam să fie ceva, nu ştiam ce raportează – mă lasă, nu mă lasă?! Milea n-a dat niciun telefon după mine.

Pe la ora 9.30-10.00 a venit o maşină de la Comitetul Central, o Dacie, cu doi de la SPP – pardon, de la Direcţia a V-a a Securităţii. Şi cu cineva de la cabinetul lui Ceauşescu. M-am trezit cu ei la poartă: „Tovarăşul vă cheamă. Mergeţi cu noi”. Mi-am chemat aghiotantul, locotenentul-major Trifan Matenciuc, şi cu el am plecat la CC. Am intrat pe intrarea C…

Intrarea laterală…

… Am urcat la etajul 1. M-am dus către cabinet. Acolo, în anticameră, probabil l-a anunţat cineva pe Ceauşescu. Au ieşit şi el, şi ea. Lângă mine, Matenciuc şi alţi civili. Nu mai ţin minte ce-am bâlbâit atunci – „Să trăiţi” probabil c-am zis. „Cine-i ăsta?”, a întrebat Ceauşescu. „Aghiotantul meu”. „Bine. Vezi că a dat ordin Milea să vină două… nişte unităţi în piaţă, să curăţăm piaţa, şi n‑au sosit. Du-te imediat şi…” Nu mai ţin minte exact… după 20 de ani au început să se stingă luminile în cabinetul meu din cap.

„Am înţeles”, am spus. Am plecat şi m‑am dus la al treilea, al patrulea birou de biroul lui Ceauşescu, pe acelaşi etaj, pe dreapta, unde era grupul de generali, cu Voinea (comandantul Armatei 1), Eftimescu (şeful Direcţiei Operaţii din Marele Stat Major)... Am întrebat ce unităţi sunt. „Cele două unităţi de pe Olteniţei, regimentul de tancuri şi regimentul mecanizat”. Am înţeles, am ieşit.

Cu ghipsul pe treptele Palatului, până la etajul 6

Generalul fără grad poartă haine elegante, de culoare maro. În piept, pe partea stângă, nu are decoraţii militare, ci o insignă pe care scrie cu litere mici: „Federaţia Română de Snooker”. „Sunt preşedinte de onoare”, precizează el. Semn că la snooker n-a fost degradat.

Cum aţi „executat” ordinul comandantului suprem?

Am acţionat pe dos. L-am oprit pe primul transmisionist pe care l-am întâlnit, s-a prezentat, l-am întrebat dacă are legătură cu cele două unităţi care afluiesc şi l-am întrebat care-i situaţia lor. A intrat într-o cameră şi a luat legătura prin staţie. După două minute a ieşit şi a zis că una e pe Viilor, alta e la Tineretului. Veneau spre Piaţa Palatului.

Am făcut legătura imediat cu Piaţa Tienanmen. Ştiam ce se petrecuse în China. Am spus: „Dă ordin imediat să se întoarcă în cazărmi şi, dacă e populaţie, să spună că «Armata e cu voi, staţi liniştiţi că nu se întâmplă nimic!»”. Era ora 10.20, cred. M-am întors şi am raportat că unităţile vin spre piaţă.

De ce l-aţi păcălit pe Ceauşescu?

Trebuia. Dacă spuneam că am dat înapoi, nu mai aveaţi ocazia să vorbiţi cu mine.

Ştiaţi că pleacă din sediul CC atât de repede? Dacă mai rămânea acolo, să zicem, încă o zi, vedea că l-aţi păcălit.

Mi-am dat seama că trebuia să-l scot din joc. I-am spus că a început presiunea în piaţă. „Cred că ar fi bine să ieşiţi din local…”. Erau deja în panică, cam cum i-aţi văzut la proces, în film. „Cum să ieşim?” „Chemăm elicopterul sus, pe terasă, vă suiţi şi plecaţi din clădire”. Voiam să le rup legătura cu pământul. Dacă-i ridicam în aer, le luam puterea.

De-aia i-aţi ridicat în aer…

Oricum puteam să-i scot. Prin subsol era un canal care ducea de la Comitetul Central spre Sala Palatului. Neagoe mi-a spus că i-a raportat că nu se poate pe acolo, că e canalul înfundat. Mai era şi o altă variantă, de care eu n-am ştiut, am aflat ulterior – se pregătise varianta ca Eftimescu să-i scoată cu un transportor. Dar eu întâmplător dădusem ordin să plece transportoarele din piaţă. Dacă a vrut Eftimescu să facă mişcarea, pe la 11 şi ceva, n-a mai avut ce să mişte. Eu nu m-am dus la generali să le spun: „Vedeţi, fraţilor, că o să plece şeful”. În perioada aia, niciun general n-a ieşit din cameră. N-au mişcat, efectiv.

I-aţi „paralizat” câteva ore atunci…

Se punea întrebarea dacă ăştia, care erau de două-trei zile acolo, nu vor accepta varianta şi vor spune „nu, noi îl apărăm pe Ceauşescu”.Eram unul contra zece,câţi erau acolo… A fost al doilea moment critic. L-am grăbit. Eu i-am dat ordin lui Rus, i‑am spus lui Neagoe să confirme. Că aşa era atunci, trebuia să cheme elicopter Ministerul Apărării şi să confirme Direcţia a V-a a Securităţii. S-a făcut comunicarea. Ei au ieşit, au stat în hol de pe la ora 12 fără zece, tot aşteptau, apoi au ieşit pe sală. Nu mai vine, nu mai vine…

„Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!”

Dar a venit.

Deodată au apărut Manea Mănescu şi Emil Bobu, că merg şi ei. Eu ştiam că vin două elicoptere. Am întrebat pe cei de sus, de la Statul Major al Aviaţiei, care era la etajul 6, dacă se poate ateriza pe acoperiş şi dacă nu sunt antene. Am aflat că nu poate ateriza decât unul, că au curăţat ei câteva antene mai mici, le‑au dat deoparte. Ei (n.red. – soţii Ceauşescu) s-au suit în lift şi s-au ridicat.

Vă amintiţi ultimul dialog pe care l-aţi avut cu Ceauşescu, înainte să plece spre elicopter?

Am fost despărţiţi. Am raportat că elicopterul a aterizat. „Vă raportez că elicopterul a aterizat, dar numai unul, pentru că al doilea nu mai încape pe terasă”. Atunci a zis: „Manea şi Bobu, mergeţi cu mine!”.

Nu a fost un „La revedere”, ceva?

„Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!” – atât. Simplu. Foarte milităros.

Stop! Trei zile mai târziu, acel „Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!” suna macabru. În cazarma de la Târgovişte, Ceauşescu nu mai era nici comandant suprem, nici nu prea mai avea cum să trăiască. Stănculescu avea grijă de asta.

Totuşi, aţi ajuns sus, la etajul 6.

Am plecat pe scări, să urc cinci etaje, aşa „şchiop” cum eram.

Cu ghipsul acela imens, de la şold la degetul mic…

Se urcă destul de bine dacă urci două trepte: pui pasul din dreapta cu două trepte sus şi pe urmă vii cu stângul alături, mergi destul de repede. Când am ajuns sus, altă nebunie – se blocase liftul şi ei erau în interior. Trânteau în uşă. Eu am încercat să trag de uşă. Nu se deschidea. În fine, s-a rezolvat din interior. Între timp, ăia pregătiseră masa la geam, că nu aveau scară să iasă pe terasă. Ei au trecut pe lîngă mine, au urcat în elicopter şi… gata.

Unde v-aţi luat la revedere de la ei?

De la lift, practic.

Asta cu „Victoraş, ai grijă de copii!” e o legendă?

Una dintre multele le­gende.

„Tovarăşul Milea mi-a luat pistolul şi… am auzit împuşcătura”

N-aţi ieşit pe terasă, măcar în uşă?

N-am ieşit deloc. Când am auzit că motorul se ambalează, atunci m-am dus către geam şi am văzut că se ridică. După ce a decolat elicopterul, i-am spus aghiotantului: „Ce facem cu pistoalele?”. Am căutat biroul unde erau Gărzile Patriotice şi am pus într-un sertar cele două pistoale, al aghiotantului şi al meu. Le-am lăsat acolo. În timpul ăsta, l-am văzut pe transmisionistul prin care se transmisese ordinul de întoarcere a celor două unităţi în cazarmă şi l-am întrebat: „Tufane, ce s-a întâmplat?”. Mi-a spus aşa: „A venit tovarăşul Milea când a ieşit de la Comitetul Central, eram pe sală şi mi-a luat pistolul. M-am ţinut de dânsul, am fost până sus, am stat la uşă acolo, până când… am auzit împuşcătura.

Probabil că s-a sinucis”. Pe urmă s-a schimbat varianta, că a fost omorât. Nu putea să fie omorât. Încăperea aia avea o singură intrare, pe unde n-a intrat nimeni peste el. Probabil că un om care a fost devotat comandantului suprem până în ultima clipă, când a fost făcut trădător, a cedat. Cum a cedat şi judecătorul Gică Popa după ce a dat sentinţa la Târgovişte.

Când aflaserăţi că a murit Milea?

În maşină, când au venit să mă ia de acasă.

Generalul ameninta cu conturile lui Nea Nicu? VIDEO

VICTOR STANCULESCUVideourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Reporterii CANCAN au fost singurii jurnalisti prezenti in salonul de la Spitalul Militar alaturi de generalul Victor Athanasie Stanculescu, filmand momentul in care acesta a aflat ca va ajunge din nou dupa gratii.

Imbracat intr-un tricou negru si o pereche de pantaloni de pijama, generalul, care se afla in pat, a primit vestea linistit, declarandu-se dezamagit.

La cateva minute dupa ce decizia judecatorilor privind incarcerarea sa a fost facuta publica, mobilul lui Stanculescu a inceput sa sune, primind aproximativ zece telefoane de incurajare in decurs de cateva minute. Generalul ne-a declarat ca toate actele care atesta ca este grav bolnav au fost depuse la dosarul de la instanta, dar ca nu s-a tinut cont de asta, precizand ca tocmai din cauza bolii avansate se afla in spital.

Intrebat cum comenteaza decizia instantei, generalul ne-a spus: Increngatura este prea mare, lucrurile au fost facute ca la carte, iar miza sunt eu. In luna ianuarie, mai exact pe 26, de ziua lui Nicolae Ceausescu mi-a fost respins un recurs, acum sunt trimis din nou la puscarie. Sa traga altii concluzia, eu am obosit, a spus Stanculescu, facand referire la conturile lui Nicolae Ceausescu, nedorind insa sa spuna despre ce este vorba si ce este cu acele conturi.

Avizul medicului Comandantul Spitalului Militar, Ioan Sarbu, a declarat ca Stanculescu ar putea parasi unitatea medicala doar daca medicul care il ingrijeste considera ca nu mai necesita tratament in spital.

Legea spune ca un pacient poate fi externat din spital fie la cerere, sub semnatura sa, fie cand medicul care il ingrijeste spune ca nu mai necesita tratament sub internare, a spus Sarbu. El a adaugat ca, de obicei, in cazul pacientilor care nu pot fi externati, acestia primesc tratament in interiorul spitalului, sub paza.

Victor Stănculescu, internat la Spitalul Militar „Carol Davila”

Generalul Victor Atanasie Stanculescu

BUCUREŞTI / 12:37, 29.07.2009
Fostul general Victor Stănculescu este internat la terapie intensivă la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Carol Davilla” din cauza agravării bolilor de care acesta suferă, spun avocaţii acestuia.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a admis, în 12 mai, cererea lui Victor Athanasie Stănculescu de întrerupere a executării pedepsei de 15 ani la care fusese condamnat şi a dispus ca, timp de un an, acesta să fie liber pentru a-şi rezolva problemele de sănătate.

Decizia a fost atacată de procurorii militari, iar, miercuri, acest recurs a avut termen de judecată la Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Avocaţii lui Stănculescu au arătat, miercuri, că acesta nu s-a putut prezenta la termen din cauză că ar fi internat la Secţia de terapie intensivă a Spitalului „Carol Davilla”.

Apărătorii fostului general le-au spus magistraţilor că procesul poate fi judecat, deoarece clientul lor a fost citat corespunzător, el fiind acasă la momentul în care citaţia emisă de instanţă a ajuns la domiciliul său şi a semnat-o de primire. Astfel, arată avocaţii, Stănculescu a avut cunoştinţă despre termenul de miercuri, dar, ca urmare a agravării stării sale de sănătate, a trebuit să fie internat.

După o scurtă deliberare judecătorii au decis totuşi să amâne cauza pentru 16 septembrie pentru că art. 177. alin. 5 din Codul de procedură penală prevede că în cazul bolnavilor internaţi la spital citarea trebuie făcută şi acolo prin administraţia unităţii spitaliceşti. Astfel, magistraţii au hotărât ca Stănculescu să fie citat pentru termenul din 16 septembrie atât la adresa de domiciliu, cât şi la Spitalul „Carol Davilla”.

Tot miercuri, magistraţii militari de la Curtea Militară de Apel au amânat, tot pentru 16 septembrie, recursul declarat în cazul lui Mihai Chiţac, pe motiv că procurorul de şedinţă nu a luat la cunoştinţă motivele de recurs depuse de apărătorul acestuia.

Înainte de a părăsi boxa acuzaţilor Chiţac a spus că nu vrea să mai vorbească cu nimeni, pentru că „oricum nu mai prind termenul din 16”.

Mihai Chiţac a fost reîncarcerat, în noaptea de 21 spre 22 iulie, odată cu expirarea termenului de eliberare provizorie, de o lună de zile, impus de instanţă pentru efectuarea unei operaţii, intervenţie care nu a mia avut lco din cauza lipsei avizului medicilor.

 

Interviu în exclusivitate cu generalul Victor Athanasie Stănculescu 2

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
 

 

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
 

 Victor Stănculescu nu crede că are vreo şansă să iasă din arest pe motive medicale. Într-un interviu exclusiv pentru Realitatea TV, fostul general a declarat că, deşi este foarte bolnav, el poate fi tratat in spitalul penitenciar Jilava unde este încarcerat.

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a amânat pentru 24 februarie procesul în care Victor Athanasie Stănculescu solicită întreruperea executării pedepsei de 15 ani de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

Motivul amânării a fost nefinalizarea noii expertize medico-legale în cazul lui Stănculescu.

Nici avocaţii fostului general nu au reuşit să desemneze expertul parte care să participe la efectuarea expertizei, după ce ei au cerut acest expert.

Judecătorii au decis, pe 29 decembrie 2008, eliberarea din arest pentru trei luni a lui Mihai Chiţac. Magistraţii au luat această decizie în baza expertizei medicale care arăta că fostul general trebuie supus la două intervenţii chirurgicale pe cord.

La rândul lui, Stănculescu a cerut şi el eliberarea tot pe motive medicale, însă, deocamdată, nu s-a luat o decizie definitivă, cerându-se, în decembrie 2008, refacerea expertizei medico-legale.

Sursa: Realitatea TV

„Ceausestii au crezut ca o sa-i salveze cineva”

Andrei Kemenici

TRASEU. Subofiţerul de Miliţie Constantin Paisie i-a dus pe Nicolae şi Elena Ceauşescu la Inspectoratul de Miliţie din Târgovişte, apoi la unitatea militară al cărei comandant era colonelul Andrei Kemenici.

TRASEU. Subofiţerul de Miliţie Constantin Paisie i-a dus pe Nicolae şi Elena Ceauşescu la Inspectoratul de Miliţie din Târgovişte, apoi la unitatea militară al cărei comandant era colonelul Andrei Kemenici.

Constantin Paisie, militianul care s-a aflat alaturi de Nicolae si Elena Ceausescu la Targoviste, povesteste cum au ajuns cei doi in cladirea Inspectoratului de Politie si, mai apoi, la unitatea militara din oras.

 

Va prezentam continuarea marturiei lui Constantin Paisie, militianul care a stat alaturi de Nicolae si Elena Ceausescu la Targoviste.
  • Jurnalul National: Nu au dat deloc de inteles cei doi Ceausescu ca asteptau ceva, ca urma sa se intample ceva care sa reabiliteze situatia? Constantin Paisie: Nu. Nu. Daca nu ma insel, tot acolo la Ratoaia, am intrebat eu: „Dar cum de sunteti singuri?”, si Ceausescu a spus ca au mai fost insotiti de cineva, dar persoana aceea sau persoanele acelea s-ar fi dus la Comitetul judetean de partid Dambovita, la prim-secretarul Pantelimon Gavanescu, sa ia legatura cu cineva si sa se organizeze de acolo. Ca ei pana in zona Targovistei dadeau impresia ca venisera dezorganizati, ba cu o masina, ba cu alta. Dar nu ne-au spus mai mult, decat atat.Legat de asta, imi duc aminte ca au vorbit de un elicopter, ca s-ar fi dus cineva sa faca rost de un elicopter si Ceausescu a zis: „Probabil ca n-a gasit”.
  • Nicolae Ceausescu isi incuraja sotia, spunandu-i ca e vorba de un moment trecator si ca totul va reintra in normal?Domnule, ei nu stiau ce se intampla in tara in timpul acela. Intr-adevar, dadeau semne ca ar astepta sa vina cineva sa-i scoata din toata treaba asta si sa se simta ei mai in siguranta, dar, vedeti, ei in primul rand pe Securitate se bazau.Stiu ca la un moment dat, Nicolae Ceausescu mi-a spus sa mergem la unitatea aia de Securitate, o unitate speciala la Baneasa, dar din partea Militiei sau a Armatei nu se astepta sa-i vina sprijinul imediat.
  • Pe tot parcursul acesta, pana sa ajungeti la sediul Militiei, a rostit vreodata numele generalului Milea, l-a facut tradator?Asta tot la una din intrebarile noastre, a mea sau a colegului meu Enache, Ceausescu a raspuns: „Un tradator, a tradat” – atata a spus.
  • Numele generalului Stanculescu l-a pomenit in vreo imprejurare? Nu.
    In aceeasi ordine de idei, sa stiti ca Nicolae Ceausescu in nici un fel n-a cautat sa-si menajeze sotia. Din contra, ei au stat tot timpul in asteptare, ca cineva ii va salva. Dar nu-si faceau nici reprosuri. Nu pomeneau nici de domnul general Stanculescu; deocamdata stateau in asteptare.
  • Cine a hotarat plecarea de la Ratoaia? Eu. Dupa ce am auzit motorul acela, care de fapt era de tractor, atunci ne-am speriat, am intrat in masina, ne-am tot uitat pe sus, n-am vazut nimic si, la un moment dat, vazand ca nu-i nimic, am luat hotararea ca tot se insera, sa mergem la Inspectoratul judetean din Targoviste.Pe drum, ne-a zis Ceausescu: „Opriti, opriti aici!”. Ii era teama sa mearga din nou in oras, dupa ce vazuse ce se intamplase cu cateva ore inainte. Din aceasta cauza, Ceausescu a intrebat: „N-ar fi mai bine sa ma opriti la casa asta de tarani? Intru mai bine si stau la ei”. Eu am zis nu, ca nu putem sa fim in siguranta, si ca „n-avem cum sa va lasam asa, aici”. Practic erau case la marginea satului si n-am fost noi, militienii, de acord sa-i lasam acolo.Cand am ajuns in oras se intunecase bine, nu mai era nici o agitatie pe strazi, decat cativa trecatori.Mai intai am trecut prin fata Inspectoratului, sa vedem daca mai e ceva si daca putem sa intram. Apoi, am ocolit pe la gara, cu intentia de a intra prin poarta din spate a Militiei. Cand am ajuns la intrarea respectiva, atunci am avut toti patru din masina o stare de emotie, pentru ca au venit niste civili cu arme la noi: „Stai! Cine sunteti?”, si tot cu amenintari din astea. Baiatul care stiam ca statea in post acolo la poarta, statea si nu mai avea nici un fel de putere, de autoritate, de atributie acolo. Eu m-am adresat lui: „Mai, tu ce faci? Ce e cu lumea asta inarmata?”. Eu nu stiam ca intre timp sediul fusese devastat si revolutionarii luasera armele si munitia. L-am intrebat pe baiatul din post: „Vezi cu cine sunt eu in masina?”. S-a uitat, a vazut, s-a speriat, si a deschis imediat poarta.

    Am intrat si cei din curte au inceput sa strige: „Au venit, au venit!”. De altminteri in curtea Militiei erau putini oameni. Abia cand am ajuns la scarile din spate, de acolo, de la unitate, erau cativa civili si cativa subofitieri. I-am scos pe cei doi Ceausesti din masina, am urcat cu ei pana la etajul I, ca acolo avea comandantul biroul.

     

  • Ce reactii au avut oamenii aceia care erau pe scari?In momentul in care am ajuns cu Ceausestii in fata scarilor, acolo, toti s-au dat la o parte. N-a cracnit nimeni, n-a zis absolut nimeni nimic. Toti erau socati, se uitau si nu le venea sa creada.Din toata galagia care era inainte sa ajungem noi acolo, cand a aparut Ceausescu dintr-o data s-a facut liniste mormantala. Nimeni nu mai scotea un cuvant.Cand am ajuns la etaj I din sediul Militiei judetene, mi se parea ca un domn Stirbescu, care erea un fel de sef al revolutionarilor din Targoviste, a facut un pic de galagie.Cand m-a vazut colonelul Cont Stefan, care cred ca era ofiter de servicii pe unitate, mi-a spus mie sa intru intr-un anumit birou cu Ceausestii.

    Eram in biroul comandantului cand, tot asa, niste civili revolutionari au intrat acolo, au facut cerc in jurul Ceausestilor si cautau unii dintre ei sa-l interpeleze, sa-l apostrofeze pe Ceausescu, sa-l jigneasca chiar. Tocmai de aceea, colonelul Cont ne-a facut semn sa ne retragem intr-un alt birou. De fapt in biroul alaturat, al loctiitorului comandantului.

    Ne-au lasat asa linistiti, sa zic zece minute, poate nici zece minute, dupa care a venit tot Stirbescu acela.

     

  • Comandantul Militiei era in cladire? Nu. De fapt nici un ofiter din conducerea Militiei judetene nu se mai afla in sediu, afara de colonelul Cont.Acel Stirbescu incepuse din nou cu jigniri la adresa lui Ceausescu. Un fel de „ba, ne-ati nenorocit” si chestiuni de genul acesta. La un moment dat au vrut chiar sa-l bruscheze. Aproape ca nu-i dadeau voie lui Ceausescu sa stea pe scaun. Am intervenit eu si bineinteles ca sau asezat amandoi Ceausestii pe scaune.Eu vedeam la acei revolutionari targovisteni un fel de incercare de intimidare a lui Ceausescu. In situatiile acestea, Nicolae Ceausescu n-a scos nici un cuvant. In schimb Elena Ceausescu li s-a adresat de cateva ori. „Mai baieti, stati linistiti”. Asta asa, la cei patru-cinci civili care erau acolo.Am uitat sa mentionez ca atunci cand am spus loctiitorului de comandant, locotenent-colonel Bala Eugen, ca merg sa-i prind pe Ceausesti, acesta mi s-a adresat: „Tradatorule! Esti nebun!” si cuvinte din astea, prin care cauta sa ma linisteasca, sa nu cream o agitatie colectiva.

    Erau momente de degringolada la noi in unitate – cand unii dintre militieni predau armamentul, altii nu voiau sa-l predea. Dupa apostrofarea care mi s-a facut, aproape ca mi-am zis in sine ca trebuie sa plec, fiindca eram satul de atmosfera care se crease in incinta militiei.

    Am crezut ca mergem pur si simplu intr-o plimbare, nu credeam ca vom da noi de Ceausesti. Nici pe departe gandul, deci, sa dam noi de cuplul prezidential.

     

  • Eu am inteles ca de acolo, de la Plante se daduse telefon la Militie si se comunicase ca Ceausestii erau acolo. Nu. Noi nu am stiut absolut nimic. Noi am mers la intamplare. Auzisem ca s-ar afla in zona. Si initial fusese lansat zvonul ca Ceausestii ar fi trecut prin zona Otelariei Targoviste, ca ar fi fost zariti in zona.Eu ma aflam in preajma dispeceratului Militiei, cand dispecerul de serviciu a iesit din incapere, pentru ca sa duca o comunicare comandantului unitatii. Comunicarea mi-a spus-o si mie si era aceasta, ca fusesera zariti Ceausestii pe platoul de la Otelarie.Intre timp, cand noi ieseam cu autoturismul pe poarta Militiei, a mai venit un cetatean, un targovistean, sa spuna ca i-a zarit pe Ceausesti in zona industriala a orasului.Pe baza acestei ultime informatii, alti colegi subofiteri au luat o hotarare sa mearga sa-i caute pe Ceausesti. Ei au plecat cu un ARO.

    Noi rulam cu masina, si la iesirea din Targoviste, cam dupa cinci kilometri, am observat in fata Institutului de Plante, ca stationa un camion cu muncitori agricoli si din toata miscarea si agitatia, am inteles ca acolo s-ar petrece ceva. Am oprit masina si i-am intrebat pe oameni: „Ce este, se intampla ceva pe aici?”. N-au raspuns si se aratau destul de speriati. Banuitor, am intrat pe poarta Institutului. Cred ca mai inainte, colegul Enache il intrebase pe soferul camionului si acesta ii spusese ca Ceausestii sunt inauntru, pentru ca Enache mi s-a adresat mie: „Deschide portile!”, de unde am dedus ca Enache stia ca acolo se petrece ceva.

    Dupa ce i-am luat pe Ceausesti de acolo, am vazut ca ajunsesera si colegii mei acolo, la Plante, si s-au intors si ei cu noi spre oras, dar in busculadele de pe strazile din Targoviste, cand era sa ne linseze multimea, colegii cu ARO s-au pierdut de noi.

    In felul acesta se explica raspandirea stirii certe, ca Ceausestii sunt deja retinuti, pentru ca acei colegi ai nostri au reusit sa ajunga la Inspectorat si sa povesteasca despre preluarea Ceausestilor de catre echipajul Paisie-Enache.

    E posibil ca Inspectoratul sa ne fi apelat, dar noi cred ca am avut statia inchisa.

     

  • Sa revenim la scenele din sediul Militiei. Da. Acolo in sediu, colegul meu Enache a plecat acasa. Eu am ramas. Dupa acele altercatii verbale si usoare imbranceli fata de Ceausesti, am zis eu la un moment dat: „Daca vreti asta, eu plec. Ramaneti dumneavoastra cu ei”.Dar colonelul Cont nu a fost de acord si ne-au luat de acolo, pe Ceausesti si pe mine, si ne-au bagat din nou in biroul comandantului, unde nu mai era nimeni.Atunci m-a intrebat colonelul Cont daca le-am facut perchezitie. Eu am raspuns ca nu le-am facut. Colonelul Cont mi-a ordonat sa-l perchezitionez pe Nicolae Ceausescu, iar el a perchezitionat-o pe Elena Ceausescu, la care nu a gasit nimic de retinut. In schimb eu am retinut de la Ceausescu doua agende. Una mai mare, iar alta mai micuta. Cea micuta mi-a ramas mai intiparita in imagine, era filigranata cu numele lui, cu marginile aurite. Era o agenda mai speciala, facuta pe comanda, cum ar veni. Am mai gasit un stilou marca buna, gros, un set de chei, o batista si atat. Cheile erau mai multe, erau doua de seif, restul trei-patru de yale si un sigiliu. Pe sigiliu cred ca scria Cabinetul II.De fapt, noua ne era teama sa nu aiba arme. Si nu au avut. De asemenea, marturisesc ca nu am facut nici un fel de act de notificare a acelor obiecte gasite la perchezitie. Ba, chiar le lasasem pe masa acolo, in biroul comandantului. Abia cand a fost sa plecam la unitatea militara, colonelul Cont mi-a zis: „Ia-le si pe astea!” si le-am bagat la mine in buzunar.

     

  • Uite, domnule, un lucru interesant. Daca Ceausescu ar fi avut notate in acele agende conturi deschise in banci din strainatate, cat ati stat dumneavoastra cu el acolo, zile si nopti, putea sa zica: m-ai perchezitionat la Militie si mi-ai luat doua agende, te rog sa mi le dai inapoi. Acest lucru nu s-a intamplat, nu mi-a cerut niciodata sa-i restitui obiectele retinute la perchezitie. Eu aproape ca uitasem de ele. Cand m-au prins militarii in garnizoana si au vrut sa ma lichideze ca terorist, ca sa demonstrez ca nu sunt terorist – pentru ca m-au pus la pamant, cu teava pustii in ceafa – am scos atunci obiectele lui Ceausescu, agendele si le-am aratat, spunandu-le: „Vedeti ce am cu mine, chemati comandantul aici, pentru ca el stie cine sunt. Si asa am scapat viu.”
  • Erati in biroul comandantului Militiei judetene. Cand ati vazut primul ofiter de Armata intrand in biroul in care va aflati cu Ceausestii? Intre timp, colonelul Cont a primit o instiintare, ca un mare grup de manifestanti targovisteni se indreapta spre cladirea Militiei judetene. Prin urmare, colonelul Cont a fost, cred, cu ideea sa fie stramutati Ceausestii vizavi, la unitatea militara. Banuiesc ca acest colonel Cont, sau nu stiu cine, a luat legatura cu unitatea militara in acest sens.Asa se face ca la zece minute dupa ce am facut perchezitia, s-au prezentat doi ofiteri de la Armata. Unul dintre ofiteri avea un neg marisor la o spranceana, asta asa ca o distinctie, ca un semnalment. Cam in acelasi moment a venit si colonelul Dinu, loctiitorul comandantului Securitatii judetene. Am coborat cu toti sase si in fata scarilor am urcat intr-un ARO, la volan fiind colonelul Dinu.
  • Comandantul si loctiitorul comandantului Militiei judetene n-au aparut deloc la sediu in acel timp? Nu. Absolut deloc. Cat am stat eu acolo, nu. Acei ofiteri de armata au venit ca niste executanti ai unui ordin de preluare a Ceausestilor. Ei nu s-au prezentat in nici un fel acestora din urma.Le-au spus Ceausestilor, ca pentru o mai mare siguranta a lor, e mai bine sa mearga la unitatea militara din vecinatate. Cei doi Ceausesti au fost de acord. Am coborat cu totii.
  • V-a spus colonelul Contsa-i insotiti si dumneavoastra pe Ceausesti in unitatea militara? Da. Mi-a dat aceasta dispozitie. Mi s-a adresat astfel: „De ce sa mearga colonelul de Securitate Dinu cu Ceausestii in garnizoana? Nu, trebuie sa te duci si dumneata, mergi si dumneata cu ei”.Cum sa va spun, eu oricum ma duceam cu cei doi Ceausescu. Si eu voiam sa merg. Nu stiu, poate instinctul. Fiindca eu m-am urcat in ARO, cred ca printre primii. De fapt eu il tineam pe Ceausescu tot timpul de brat si deci era de fiecare data langa mine. Nimeni nu s-a impotrivit urcarii mele in ARO. Cum s-a urcat Ceausescu, eu m-am urcat langa el.Intre Militie si Unitatea Militara erau cam o mie de metri maxim. Cand am ajuns in fata unitatii militare, ofiterii de armata au dispus deschiderea portilor. Am intrat, si chiar la intrare, pe scari, a aparut comandantul unitatii, colonelul Kemenici Andrei, care i-a dat raportul lui Ceausescu: „Domnule presedinte, sunt comandantul garnizoanei…”, dupa formulele de atunci, cu emotie, asa i-a dat raportul, asigurandu-l ca se afla sub protectie si nu mai stiu ce i-a spus. Si daca nu ma insel, chiar Ceausescu a salutat; colonelul Kemenici a salutat in pozitie de militar si Ceausescu a dus mana la frunte. In orice caz a dat mana cu el, dupa care ne-a poftit in sala din incinta comandamentului, in care am ramas eu si cu cei doi Ceausesti.Au luat televizorul din camera de cum am intrat si in incapere nu era nici radio, nici difuzor, nimic. In sala aia erau patru paturi, doua birouri, un cuier si o chiuveta. Ne-au spus: „Stati aici, ca urmeaza sa primim noi ordine in legatura cu dumneavoastra”.

     

  • Cine s-a sesizat primul ca sunteti in haine de militian?Probabil ca toti s-au sesizat de lucrul acesta. Eu eram intr-adevar in uniforma, atata doar ca nu mai aveam gradele pe umar. Le smulsesem in timpul altercatiei cu multimea, despre care am povestit.
  • Si-a exprimat Ceausescu dorinta sa ramaneti in continuare, cu el, in unitatea militara? Nu. Nu. Sa va spun, pe mai departe, despre uniforma de armata. Cand eram acolo, in sala cu Ceausestii, era o caldura infernala de la o soba de teracota. A trebuit sa ma dezbrac si am ramas numai in camasa si intr-un pulover. Haina am agatat-o intr-un cuier-pom, unde erau mai multe vestoane atarnate. In noaptea in care am ajuns la unitatea militara, s-au iscat niste focuri de arma din unitate. Se tragea ca la balamuc. Noi am stins lumina, ne-am bagat pe sub paturi si dupa aceea, in intuneric, eu am luat din greseala din cuier o haina de capitan de armata, ca sa fiu pregatit pentru o eventuala iesire din acea incapere. Si de atunci am ramas imbracat cu acel veston de armata.Pe 25 decembrie seara, cand am aterizat cu elicopterul pe stadionul „Steaua” din Ghencea, si m-a vazut domnul general Stanculescu Victor in uniforma combinata, cu pantaloni de militian si veston de armata, si cand toti ma felicitau si mi se adresau cu „eroul nostru”, domnul general Stanculescu a spus: „Capitan te facem!”, iar domnul avocat Lucescu Constantin a replicat pe loc: „Vezi, domnule, nu puteai sa iei uniforma de colonel?”Intre timp, acolo in incaperea de la unitatea militara, din cand in cand, dupa aproximativ cate o ora, intra cate un ofiter sa mai observe cum stau lucrurile.Pana la urma s-a hotarat ca in interior sa stau eu permanent cu Ceausestii si de la Armata, capitanul Boboc. In afara usii, facea planton locotenentul-major Stoica, tot de la Armata. Trebuie sa mentionez ca acel capitan Boboc nu a stat tot timpul acolo. Intra acolo din cand in cand, dar in permanenta numai eu am stat cu Ceausestii. Intra, statea treizeci-patruzeci de minute sa vada ce se mai intampla, iesea, venea peste o ora. Santinela din fata usii era, intr-adevar, in permanenta.

     

  • Am inteles ca a fost batut Ceausescu acolo, in incaperea aceea. Aceasta s-a intamplat dupa momentul cand eu am iesit din incapere si m-am dus la comandament sa le spun ca Ceausestilor li s-a facut foame. Cum am dedus eu asta? Ceausescu m-a intrebat: „Dumneata ai mancat ceva?”. Am raspuns ca nu am mancat. Si mi-a zis sa intreb daca nu au ceva pe la popota de mancare.M-am dus si am intrebat: „Nu ne da si noua cineva ceva de mancare?”.Un soldat ne-a adus pe o farfurie niste paine uscata, veche. Tot ce ne-a adus atunci se vedea ca le-a luat de la reziduuri, ramasite de la militari, asa ceva. Paine veche uscata, o bucata de branza la fel, si trei cani cu ceai. Atat ne-au dat.Intre timp eu am mers de cateva ori la popota ofiterilor si acolo am mancat, se mancau… fripturi. Iar noua aici, cu Ceausestii, ne-au dat resturi alimentare. Acolo, la popota, chiar imi amintesc ca am baut si o gura de palinca, daca nu ma insel.

     

  • Deci nu este adevarata afirmatia comandantului unitatii militare, ca lui Ceausescu i-a fost servita mancarea pe care o mancau si soldatii si ofiterii din acea garnizoana? Nu. Nici vorba.
    In fapt, Ceausestii nici nu s-au atins de acea mancare. Parca au gustat ceva din ceai. Ceausescu a incercat sa muste si din paine, dar a renuntat cand a vazut-o asa veche si tare. Un detaliu: fiindu-le teama sa nu fie otravite alimentele, am gustat eu primul din ceai. Ceausescu chiar mi-a zis: „Ai curaj sa bei? Daca-i otravit?”. Si eu am raspuns ca nu, nu are cine sa ne otraveasca si am gustat eu primul si apoi au gustat si ei, de fapt numai el, ea nu s-a atins de nimic.
  • Prin urmare, cate un ofiter de la Armata n-a facut echipa cu dumneavoastra si sa stati astfel in permanenta cu Ceausestii in acea incapere? Nu. Nu. Capitanul Boboc mai venea din cand in cand, statea asa, aproape o ora, dupa care pleca si iar revenea la intervale variate de timp. Mai intrau si alti ofiteri, dar asa pentru cateva clipe. In rest, acolo in incapere, de permanenta am fost doar eu cu Ceausestii.In unitatea militara, eu puteam sa umblu si liber. Asa se face ca atunci cand m-am dus la popota sa mananc ceva, a ramas cu Ceausestii capitanul Boboc. Dupa ce am mancat, m-am retras intr-un birou si am incercat sa ma odihnesc. Eram prea surescitat, n-am reusit nici macar sa atipesc si dupa o jumatate de ora m-am dus din nou la Ceausesti. Atunci a fost momentul cand l-am gasit pe Nicolae Ceausescu agitat, insangerat, cu hemoragie, cu haina si camasa patate de sange.Versiune acreditata de cei din unitatea militara, ca Ceausescu a fost impiedicat sa mearga la fereastra pentru a comunica cu manifestantii din strada – este cel putin discutabila. Geamurile erau camuflate cu paturi si prevazute cu druguri groase de fier.Eu simteam nevoia sa ma odihnesc si de doua-trei ori am mers la comandantul Kemenici, rugandu-l sa ma inlocuiasca cu cineva in timpul cat merg sa ma odihnesc. Eu chiar am vrut la un moment dat sa plec din unitate, dar comandantul Kemenici mi-a spus: „Dumneata i-ai dus, dumneata stai cu ei”.

     

  • N-am lamurit bine cum ati ajuns de-ati imbracat un veston de capitan de armata in loc de cel de militian?Din greseala. Era noapte, lumina era stinsa in incapere si cand a trebuit sa o conduc pe Elena Ceausescu la toaleta, pe intuneric am luat din cuier un veston. Mai tarziu, la lumina, mi-am dat seama ca nu este cel de subofiter de militie, dar am ramas imbracat cu el, mai ales ca era mai gros si imi tinea de cald, cand eram scosi afara din comandament – in masina de campanie sau in TAB. La un moment dat cineva a sesizat si mi s-a adresat: „Mai, tu esti cam tarcat”. Dar ce conta acolo, in incaperea unde erau tinuti Ceausestii.